ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2199/2012

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală nr. 356 D/P/2011 din data de 20 ianuarie 2012, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpaților: I.A.A., zis „S.T.", pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, și de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, fiecare cu aplicarea art. 37 alin. (1) lit. a) și art. 75 lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., F.M.F., zisă „M.", pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și de sprijinire și aderare la un grup infracțional organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., și art. 99 și următoarele C. pen., și R.D., zis „S.", pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic ilicit de droguri de mare risc, prev. de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, și de sprijinire și aderare la un grup infracțional organizat,

prevăzută de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, fiecare cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În fapt, s-a reținut, în esență, că: începând cu luna octombrie 2011 inculpatul I.A.A., zis „S.T.", a constituit și coordonat din penitenciar un grup infracțional organizat, cu scopul de a trafica heroină, grupul la care au aderat și l-au sprijinit ulterior, în același scop, inculpata minoră F.M.F., zisă „M.", și inculpatul major R.D., zis „S.", iar acești din urmă doi inculpați au deținut și transportat, la data de 19 decembrie 2011, în vederea comercializării, o cantitate netă de 1981,8 grame de heroină, din complexul comercial „Dragonul Roșu", situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, în București, fiind prinși în flagrant delict de organele poliției.

În cursul urmăririi penale au fost administrate următoarele mijloace de probă: procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante, care se coroborează cu procesele verbale de investigații operative realizate cu ocazia filajului, întocmite de lucrătorii de poliție desemnați să efectueze cercetări în cauză, procesele-verbale de redare a comunicărilor telefonice efectuate de inculpații cercetați în cauză, interceptate și înregistrate, din care rezultă în mod indubitabil, chiar dacă aceștia discutau codificat, faptul că desfășurau activități de trafic ilicit de droguri de mare risc, pregătind furnizarea heroinei, trimițând bani la expeditorii din Turcia, ocupându-se fiecare, conform celor stabilite de inculpatul I.A.A., de preluare a drogurilor, transportul și vânzarea acestora, raportul de constatare tehnico-științifică nr. 145.181 din 27 decembrie 2011 întocmit în cauză, în care se menționează că substanța analizată este heroină, precum și cu declarațiile martorilor F.A.M.C.

și S.F. și, parțial, cu declarațiile inculpaților. Prin sentința penală nr. 371, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, inculpații au fost condamnați la pedepsele cele mai grele, respectiv inculpatul I.A.A. la pedeapsa cea mai grea, de 16 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, urmând ca în final să execute 18 ani închisoare, inculpata F.M.F., la pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare și inculpatul R.D. la pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare. Împotriva acestei sentinței penale inculpații au declarat apel înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, la data 21 mai 2012, context în care, în conformitate cu dispozițiile art. 300 2 C. proc. pen. „este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 16 f cu referire la art. 160 C. proc.

pen. ". Prin încheierea din 7 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I a penală, în conformitate cu art. 160 b alin. (3) C. proc. pen. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpaților: I.A.A., deținut în baza MAP nr. 322/UP din 20 decembrie 2011, F.M.F., deținut în baza MAP nr. 1/UP din 05 ianuarie 2012 și R.D., deținut în baza MAP nr.2/UP din 05 ianuarie 2012. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel, observând în prealabil că faptele respective constituie infracțiuni pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani, a considerat că lăsarea în libertate a acestora prezintă și în prezent un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care a reținut că aceștia sunt acuzați de fapte deosebit de grave, acționând cu intenție directă.

Sintagma „pericol pentru ordinea publică" desemnează o stare ce ar putea periclita pe viitor buna desfășurare a relațiilor sociale. Acest pericol rezidă nu numai din natura și gravitatea infracțiunilor acestora, ci și din modul de desfășurare a activității infracționale, urmările produse și temerea de a fi reluată de către inculpați. De asemenea, s-a reținut că există suficiente indicii temeinice, în sensul art. 143 alin. (3) C. proc. pen., din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit fapta pentru care sunt cercetați, relevante fiind probele administrate la dosar, reținute mai sus de instanță. Conform art. 5 par.1 lit. c) din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, ratificată de România la data de 20.06.1994, necesitatea existenței unor motive verosimile de a bănui că a persoana privată de libertate a săvârșit o infracțiune, garantează temeinicia măsurii privative de libertate.

Raportat la aceleași împrejurări, analizate prin prisma dispozițiilor art. 136 alin. (8) C. proc. pen., dar și la durata arestării preventive (care nu depășește un termen rezonabil), Curtea a constatat că luarea față de inculpați a altor măsuri preventive, neprivative de libertate, nu sunt justificate și nici oportune, nedepășind limitele unui termen rezonabil. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul R.D. solicitând revocarea măsurii arestării preventive întrucât nu este cunoscut cu antecedente penale, iar perioada reținerii preventive a depășit termenul rezonabil. Recursul inculpatului nu este fondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că începând cu luna octombrie 2011 inculpatul I.A.A., zis „S.T.", a constituit și coordonat din penitenciar un grup infracțional organizat, cu scopul de a trafica heroină, grupul la care au aderat și l-au sprijinit ulterior, în același scop, inculpata minoră F.M.F., zisă „M.", și inculpatul major R.D., zis „S.", iar acești din urmă doi inculpați au deținut și transportat, la data de 19 decembrie 2011, în vederea comercializării, o cantitate netă de 1981,8 grame de heroină, din complexul comercial „Dragonul Roșu", situat în orașul Voluntari, județul Ilfov, în București, fiind prinși în flagrant delict de organele poliției. Având în vedere materialul probator administrat, precum și faptul că în cauză s-a pronunțat o hotărâre de condamnare, chiar nedefinitivă, există presupunerea rezonabilă că inculpații se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată.

Ținând cont de gradul ridicat al pericolului social al faptelor presupus a fi comise de către aceștia, concretizat prin limitele mari de pedeapsă prevăzute de normele de drept încălcate, Înalta Curte constată că instanța de apel a considerat în mod corect că lăsarea inculpaților în libertate ar reprezenta un pericol concret pentru ordinea publică. Pericolul pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social, dar acestea prezintă puncte de interferență, astfel că, în practica judiciară s-a conturat un punct de vedere majoritar, în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică se apreciază atât în raport cu datele referitoare la fapte, adică natura și gravitatea infracțiunilor comise, cât și cu rezonanța socială negativă produsă în comunitate ca urmare a săvârșirii acestora, datele referitoare la persoana inculpaților.

Deși numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de inculpați nu poate constitui temei pentru luarea sau menținerea măsurii arestării preventive, s-a susținut în doctrină că pentru infracțiuni deosebit de grave, cum este cea de trafic ilicit de droguri de mare risc cât și de sprijinire sau aderare la un grup infracțional organizat în scopul săvârșirii unor infracțiuni deosebit de grave, probele referitoare la existența acestor infracțiuni și identificarea făptuitorilor constituie tot atâtea probe cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, întrucât prin natura lor au o rezonanță și implicații negative asupra siguranței colective.

Prin urmare, există anumite tipuri de infracțiuni care, prin natura lor, conduc la ideea unui pericol concret pentru ordinea publică, fie prin amploarea socială a fenomenului infracțional pe care îl presupun și îl dezvoltă, fie prin impactul asupra întregii colectivități, și care justifică luarea măsurii arestării preventive. Din probele dosarului rezultă fără putință de tăgadă că luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, inclusiv a inculpatului R.D., s-a făcut atât cu respectarea procedurii prevăzute de legea procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale cât și la cele din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În acest context, Înalta Curte apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului R.D.

prezintă nu numai un real pericol pentru ordinea publică, dar și pentru buna desfășurare a procesului penal, pentru a-l împiedica pe inculpat să tergiverseze judecarea cauzei și să se sustragă de la judecată și de la executarea pedepsei. Față de cele menționate, Înalta Curte constată că încheierea instanței de apel este legală și temeinică, iar recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând ca în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. să fie respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

DECIDE Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul R.D. împotriva încheierii din 7 iunie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a I a penală, în dosarul nr. 1934/3/2012/a7. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică azi 21 iunie 2012.