ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3834/2012

Asupra eoniiictului negativ de competență

de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului,

constată următoarele:

Judecătoria

Ploiești, secția civilă, a analizat excepția necompetenței teritoriale, invocată

de reclamantă, pe care a admis-o prin sentința nr. 11797 din 9 noiembrie 2011 și

a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5

București.

Pentru

a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit art. 5 C. proc.

civ., cererea se face la domiciliul pârâtului și, cum pârâtul are domiciliul în

București, sector 5, competentă în soluționarea cauzei este Judecătoria Sectorului

5 București.

Judecătoria Sectorului 5 București, a invocat

din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o și, declinând competența

în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență,

trimițând cauza pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție,

așa cum rezultă din sentința civilă din 8 mai 2012.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut

că potrivit dispozițiilor art. 19 C. proc. civ., care sunt de natură dispozitivă,

competența teritorială în procesele privind bunurile revine Judecătoriei Sectorului

5 București, deoarece nesocotirea normelor mai sus indicate atrage necompetență

relativă a instanței, iar potrivit art. 158 din același cod reclamantul poate invoca

excepția de necompetență numai atunci când necompetență este de ordine publică,

astfel că odată investită o instanță, reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii

sale de a sesiza acea instanță.

Având în vedere conflictul negativ de competență

ivit între cele două instanțe ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor

art. 5 și art. 19 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările

dosarului, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Ploiești.

Competența teritorială prevăzută de

art. 5 C. proc. civ. nu are caracter absolut ci relativ, permițând părților derogarea

de la această normă prin acordul expres sau tacit, context în care excepția necompetenței

poate fi invocată doar de pârât, la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii,

instanța nefiind îndreptățită să-și decline competența din oficiu sau la cererea

reclamantei.

Reclamanta nu este în drept să invoce excepția

de necompetență teritorială deoarece în funcție de obiectul litigiului a ales să

se judece la Judecătoria Ploiești, iar pârâta a achiesat la competența acestei instanțe,

fiind de acord să se judece ca urmare a necontestării competenței prin indicarea

excepției de necompetență.

Ca urmare, în speță sunt incidente dispozițiile

art. 19 C. proc. civ. conform cărora părțile pot conveni în pricinile privitoare

la bunuri, să fie judecate de altă instanță decât acelea care, potrivit legii, au

competența teritorială.

Conform art. 19 C. proc. civ. reclamanta

a ales altă instanță de judecată decât cea de la sediul pârâtului, împrejurare față

de care nu-și poate contesta propria alegere, Judecătoria Ploiești greșind atunci

când a admis excepția necompetenței teritoriale astfel invocată.

Așa fiind, constatând incidente dispozițiile

art. 19 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența

de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește

competența de soluționare a litigiului ivit între reclamanta A.P.I.A. -Centrul Județean

Prahova și pârâtul I.V. în favoarea Judecătoriei Ploiești.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.