ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3834/2012

Asupra eoniiictului negativ de competență de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Judecătoria Ploiești, secția civilă, a analizat excepția necompetenței teritoriale, invocată de reclamantă, pe care a admis-o prin sentința nr. 11797 din 9 noiembrie 2011 și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut că, potrivit art. 5 C. proc. civ., cererea se face la domiciliul pârâtului și, cum pârâtul are domiciliul în București, sector 5, competentă în soluționarea cauzei este Judecătoria Sectorului 5 București.

Judecătoria Sectorului 5 București, a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale, pe care a admis-o și, declinând competența în favoarea Judecătoriei Ploiești, a constatat ivit conflictul negativ de competență, trimițând cauza pentru soluționarea conflictului Înaltei Curți de Casație și Justiție, așa cum rezultă din sentința civilă din 8 mai 2012. În motivarea hotărârii, instanța a reținut că potrivit dispozițiilor art. 19 C. proc. civ., care sunt de natură dispozitivă, competența teritorială în procesele privind bunurile revine Judecătoriei Sectorului 5 București, deoarece nesocotirea normelor mai sus indicate atrage necompetență relativă a instanței, iar potrivit art. 158 din același cod reclamantul poate invoca excepția de necompetență numai atunci când necompetență este de ordine publică, astfel că odată investită o instanță, reclamantul nu mai poate reveni asupra opțiunii sale de a sesiza acea instanță.

Având în vedere conflictul negativ de competență ivit între cele două instanțe ca urmare a interpretării și aplicării dispozițiilor art. 5 și art. 19 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând actele și lucrările dosarului, stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești. Competența teritorială prevăzută de art. 5 C. proc. civ. nu are caracter absolut ci relativ, permițând părților derogarea de la această normă prin acordul expres sau tacit, context în care excepția necompetenței poate fi invocată doar de pârât, la prima zi de înfățișare, sub sancțiunea decăderii, instanța nefiind îndreptățită să-și decline competența din oficiu sau la cererea reclamantei.

Reclamanta nu este în drept să invoce excepția de necompetență teritorială deoarece în funcție de obiectul litigiului a ales să se judece la Judecătoria Ploiești, iar pârâta a achiesat la competența acestei instanțe, fiind de acord să se judece ca urmare a necontestării competenței prin indicarea excepției de necompetență. Ca urmare, în speță sunt incidente dispozițiile art. 19 C. proc. civ. conform cărora părțile pot conveni în pricinile privitoare la bunuri, să fie judecate de altă instanță decât acelea care, potrivit legii, au competența teritorială. Conform art. 19 C. proc. civ. reclamanta a ales altă instanță de judecată decât cea de la sediul pârâtului, împrejurare față de care nu-și poate contesta propria alegere, Judecătoria Ploiești greșind atunci când a admis excepția necompetenței teritoriale astfel invocată.

Așa fiind, constatând incidente dispozițiile art. 19 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție stabilește competența de soluționare a litigiului în favoarea Judecătoriei Ploiești.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a litigiului ivit între reclamanta A.P.I.A. -Centrul Județean Prahova și pârâtul I.V. în favoarea Judecătoriei Ploiești. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 octombrie 2012.