ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1131/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Prin sentința penală nr. 86 din 23

aprilie 2011, Tribunalul Sibiu, secția penală a dispus față de inculpatul B.G.

achitarea, în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 pct.

1 lit. a) C. proc. pen., pentru 2 infracțiuni de act sexual cu un minor în

formă continuată, respectiv în formă simplă (părți vătămate D.M. și S.I.), 2

infracțiuni de trafic de minori (părți vătămate D.M. și S.I.), o infracțiune de

perversiune sexuală în formă continuată și încetarea procesului penal, în baza art.

ll pct. 2 lit. b) raportat la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen., pentru

infracțiunile de corupție sexuală, de act sexual cu un minor în formă

continuată (partea vătămată M.A.A.) și de tentativă la trecerea frauduloasă a

frontierei de stat a României, cu consecința respingerii acțiunilor civile

formulate de părțile civile S.I. și M.A.A., a revocării măsurii arestării

preventive luată față de inculpat și a constatării prevenției de la 29 martie

2004 - 1 aprilie 2004.

De

asemenea, tribunalul, a mai dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b) raportat

la art. 10 pct. 1 lit. g) C. proc. pen., încetarea procesului penal față de

inculpatul F.F.Z. pentru infracțiunea de tentativă la trafic de migranți și

inculpata F.M.M. pentru infracțiunea de corupție sexuală în formă continuată,

restituirea către martorul M.A. a bunurilor ridicate cu ocazia percheziției

domiciliare efectuată în data de 18 martie 2004 la imobilului situat în

București, și ridicarea sechestrului asigurător instituit asupra imobilului din

București.

Pentru a

pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că declarația

părții vătămate D.M. din 18 martie 2004 și plângerea penală formulată la data

de 19 martie 2004, date sub imperiul tensiunilor psihice create de durata și

modul de efectuare a percheziției domiciliare, în lipsa apărătorului și a

părinților, în care a precizat că prima sa relație sexuală a avut-o, în

primăvara anului 2002, cu inculpatul B.G., apar ca singurele mijloace de probă

care sprijină acuzațiile de act sexual cu un minor și perversiune sexuală, în

condițiile în care

aceasta înaintea

declanșării urmăririi penale a arătat în mod constant că nu a întreținut

relații

sexuale cu inculpatul, iar ulterior depunerii plângerii a retractat cele

relatate, negând existența oricărei relații de natură sexuală cu acesta sau

inculpata F.M.M., poziție pe care și-a menținut-o și în faza cercetării

judecătorești.

În acest sens,

s-a arătat că mama părții vătămate, deși inițial a făcut o plângere la Poliția

Costinești (29 iulie 2003), reclamând plecarea fiicei sale de la domiciliu la

București, unde a fost luată de yoghini, în cuprinsul declarațiilor date pe

parcursul procesului a revenit, precizând că și-a dat acordul pentru transferul

fiicei în capitală, fiind ajutată de prietenul ei R., precum și că nu are

cunoștință despre natura relațiilor dintre aceasta și inculpatul B.G. Martorele

I.L. și I.F., surorile părții vătămate D.M., au arătat că yoghini au ademenit-o

la București, aceasta primind cadouri de la inculpații F.M.M. și B.G., fără

însă să poată oferi informații obținute direct sau indirect despre natura

relației surorii lor cu inculpatul, ci doar exprimându-și bănuiala că cei doi

au întreținut relații sexuale.

Nici

declarațiile martorilor I.M., S.V. (gazda părții vătămate D.M.) și L.R.

(iubitul părții vătămate D.M.) nu au confirmat acuzațiile aduse inculpaților F.M.M.

și B.G., fiecare arătând că nu au cunoscut sau nu au constatat din modul în

care se manifesta partea vătămată ca aceasta să aibă relații de natură sexuală

cu inculpatul, relevantă fiind și depoziția martorului Ț.G. care în perioada

2002- ianuarie 2003 a avut o relație de prietenie cu partea vătămată, fiind

primul iubit și apelat cu numele de G.

Concluziile

raportului de constatare-evaluare efectuat de psiholog în cursul urmăririi

penale au fost combătute de opiniile exprimate în faza de judecată de alți

specialiști, sens în care s-a arătat că în lipsa contactului direct cu

subiecții evaluați, simpla analizare a însemnărilor părții vătămate D.M. nu

poate conduce la ideea că aceasta era aservită inculpatului, ci denotă o

imaginație bogată a acesteia.

S-a mai

constata că obiectele și casetele ridicate cu ocazia percheziției domiciliare

aparțin martorului M.A., situație în care nu mai poate fi acreditată ideea

existenței unei legături între aceste bunuri și practicile presupus a fi

desfășurate de inculpați și partea vătămată D.M., precum și că autorizarea

interceptărilor telefonice având loc anterior începerii urmăririi penale,

procesele verbale de redare nu pot constitui mijloc de probă în condițiile art.

63 C. proc. pen.

Totodată, s-a mai reținut că frecventarea, în anul 2001,

de către partea vătămată

D.M.

a vilei inculpatului B.G. situată în Costinești, unde diferite persoane

întrețineau relații sexuale, ocazie cu care inculpatul îi oferea diverse

cadouri și mutarea acesteia la București în anul 2002, nu se circumscriu

elementului material alternativ al laturii obiective a infracțiunii de trafic

de minori, lipsind, de altfel, actele de violență, amenințare sau constrângere

necesare pentru existența unei asemenea fapte penale.

Referitor la infracțiunea de perversiune sexuală s-a constatat

inexistența acestei

fapte,

cu atât mai mult cu cât, nu s-a făcut dovada condiției săvârșirii faptei în

public sau a producerii de scandal public, având în vedere că potrivit

rechizitoriului actele de perversiune sexuală s-ar fi realizat în imobilul

locuit de partea vătămată și inculpata F.M.M.

În ceea ce

privește infracțiunile de corupere sexuală (partea vătămată D.M.) s-a constatat

intervenită prescripția răspunderii penale față de inculpatul B.G., respectiv

inculpata F.M.M., faptele fiind din anul 2002, dispoziție legală ce a fost

reținută și pentru infracțiunea de act sexual cu un minor în formă continuată,

parte vătămată M.A.A. - inculpatul B.G., întrucât activitatea infracțională

reclamată s-a desfășurat în perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum și pentru

cea de tentativă la trecere frauduloasă a frontierei de stat a României același

inculpat (faptă din 28 martie 2004).

S-a mai

constatat că declarația părții vătămate S.I., dată în faza de urmărire penală

privind presupusa infracțiune de act sexual cu un minor, rămâne izolată, ea

neputând fi coroborată cu alte probe administrate în cauză, în condițiile în

care martorul cu identitate protejată M.V. a revenit printr-o declarație

autentică dată în fața unui notar din Danemarca asupra declarațiilor din faza

de urmărire penală, arătând că acestea au fost dictate de organele de anchetă,

iar depozițiile martorilor R.A., B.D., D.M., F.E., P.I., prezenți la întâlnirea

inculpatului cu partea vătămată, nu confirmă susținerile acesteia.

Sub aspectul

infracțiunii de trafic de minori s-a apreciat că inculpatul B.G. nu a exercitat

vreo acțiune de determinare, de încercare prin amenințări, violențe,

constrângere, fraudă sau înșelăciune, a părții vătămate S.I. de a se deplasa

sau de a se muta la București, aceasta venind în capitală din proprie

inițiativă pentru a-și căuta sora și nici nu a

găzduit-o, atâta timp cât martori audiați în

cauză, prezenți la

întâlnirea dintre cei doi, au arătat că a fost vorba despre o vizită de

aproximativ 45 minute.

În

legătură cu infracțiunea de trafic de migranți, s-a constatat că inculpații B.G.

și F.F.Z. au fost depistați în incinta clădirii vămii din Nădlac, imobil care

nu este situat pe teritoriul Ungariei, acțiunea inculpatului fiind întreruptă

de intervenția organelor poliției vamale, împrejurare atrage incidența

dispozițiilor care reglementează tentativa, cu consecința constatării

intervenirii prescripției răspunderii penale.

Împotriva

acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, Parchetul de pe lângă

Tribunalul Sibiu, aducându-i critici de netemeinicie sub aspectul greșitei

achitări a inculpatului B.G. pentru infracțiunile de trafic de minor, de act

sexual cu un minor și perversiune sexuală, precum și de nelegalitate în ceea ce

privește schimbarea încadrării juridice în sensul reținerii formei de tentativă

a infracțiunii de trafic de migranți.

S-a susținut,

în esență, că în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatului B.G. pentru

infracțiunea de act sexul cu un minor, dându-se preeminență probelor

administrate în cursul cercetării judecătorești în detrimentul celor de la

urmărire penală, sens în care le-a înlăturat în totalitate, fie ca urmare a

revenirii unor părți vătămate sau martori asupra declarațiilor inițiale, fie ca

urmare a administrării altor probe, în condițiile în care dispozițiile art. 63 alin.

(2) C. pen. statuează că probele nu au o valoare dinainte stabilită.

În ceea ce

privește infracțiunile de trafic de minori s-a arătat că au fost comise în

modalitatea recrutării și găzduirii minorelor D.M. și S.I. în scopul

exploatării sexuale, profitând de autoritatea pe care o avea inculpatul B.G.

asupra lor.

În plus, din

probele administrate a rezultat că inculpatul F.F.Z. a săvârșit infracțiunea de

trafic de migranți în formă consumată, iar nu tentată, fiind surprins de

organele de poliție în timp ce îl îndruma și călăuzea pe coinculpat pe drumul

de intrare în țară la granița cu Ungaria.

Prin

decizia penală nr. 5/A din 14 martie 2011, Curtea de Apel Alba Iulia a respins

ca nefondat apelul parchetului, reținând, în esență, că soluția de achitare a

inculpatului B.G. pentru cele două infracțiuni de act sexual cu un minor se

întemeiază pe probele administrate în cauză, întrucât instanța de fond,

respectând dispozițiile art. 63 alin. (2) C. pen., a înlăturat declarațiile date

de partea vătămată D.M. la datele de 18 martie 2004 și 19 martie 2004 în

condițiile în

care atât în depozițiile

anterioare, cât și în cele ulterioare, partea a prezentat o cu totul

altă

stare de fapt, negând constant consumarea unor relații de natură sexuală cu

inculpatul.

În același

sens, s-a constatat că declarațiile martorilor D.T. (mama părții vătămate), I.L.

și I.F. (surorile părții vătămate) și I.M. nu confirmă consumarea unor relații

sexuale între inculpatul B.G. și partea vătămată D.M., iar depoziția martorei S.V.

nu relevă aspecte care să susțină acuzarea, aceasta arătând, încă din faza de

urmărire penală că partea vătămată D.M. a locuit, în perioada august - septembrie

2003, împreună cu inculpata F.M. într-un apartament închiriat de martoră, timp

în care cele două au fost vizitate de un tânăr care le aducea mâncare, dar și

de inculpatul B.G. de trei sau patru or, însă vizitele acestuia nu erau mai

lungi de 30 minute.

În același

sens, s-a mai reținut că declarațiile martorilor cu identitate atribuită „M.V.",

„P.C.", „R.L." sunt infirmate chiar de

susținerile părții vătămate D.M., or relatarea unor aspecte legate de

viața

intimă a persoanei de către terți, în contextul în care persoana

vizată neagă o atare situație, ridică dubii privind veridicitatea celor

relatate.

Referitor

la interceptările convorbirilor telefonice s-a constat că în mod corect au fost

înlăturate de la aprecierea materialului probator, fiind vorba despre probe

administrate nelegal, întrucât acestea nefiind de clasificate nu s-a putut

proceda la verificarea legalității imixtiunii organelor de urmărire penală în

viața privată a persoanelor ascultate, evidențiindu-se, astfel, nereguli atât

din perspectiva dreptului intern, cât și din cea a jurisprudenței europene

potrivit căreia procurorul nu prezenta suficiente garanții pentru a autoriza a

atare imixtiune în viața privată, în lipsa oricărui control anterior sau

posterior al unui magistrat independent.

Înscrisurile

ridicate la percheziție, provenind de la partea vătămată D.M. și situația

intrărilor și ieșirilor acesteia din țară pentru a participa la conferințele și

simpozioanele organizate în străinătate, nu confirmă comiterea infracțiunii de

către inculpat B.G., în contextul în care partea vătămată a negat întreținerea

unor asemenea raporturi, iar martorii D.A. și L.R. au susținut că fiecare

participant suporta costurile aferente deplasărilor.

S-a mai reținut că raportul de evaluare psihologică a fost întocmit de

psihologul

T.B. pe baza

documentelor furnizate de organele de urmărire penală, fără a

exista un contact direct între evaluatorul și

persoana vizată, iar concluziile acestuia au

fost combătute în cursul

cercetării judecătorești prin opiniile altor specialiști, în acord cu

dispozițiile art. 66 alin. (2) C. proc. pen., care conferă inculpatului dreptul

de a proba lipsa de temeinicie a probelor care îl incriminează.

În ceea ce

privește infracțiunea de act sexual cu un minor, presupus a fi comisă în dauna

părții vătămate S.U. în luna aprilie 2003, s-a constatat că, deși în faza de

urmărire penală susținerile părții vătămate au fost confirmate de martorul cu

identitate atribuită „M.V.", în cursul cercetării judecătorești

declarațiile acestuia au fost retractate prin înscrisul autentic, iar martorii R.A.,

B.D., D.M., F.E., P.T., P.I., parte din ei prezenți la întâlnirea dintre

aceasta și inculpat nu au sesizat aspecte de natura celor relatate de partea

vătămată, situație în care în lipsa altor probe care să susțină acuzația nu se

poate reține vinovăția inculpatului.

S-a mai

apreciat că în lipsa probelor care să confirme comiterea infracțiunii de act

sexual cu un minor, nu se poate reține nici exercitarea unor acte de

perversiune sexuală asupra părții vătămate D.M.

Referitor

la infracțiunile de trafic de minori (părți vătămate D.M. și S.U.), s-a

constatat că nu s-a făcut dovada existenței acțiunilor certe de recrutare,

respectiv găzduire în scopul exploatării sexuale, în condițiile în care partea

vătămată D.M. s-a stabilit în București din proprie inițiativă, având acordul

mamei sale pentru transferul școlar și a locuit în imobilul proprietatea

martorei D.C. în schimbul unui împrumut acordat acesteia, iar partea vătămată S.I.

s-a deplasat în capitală pentru a-și căuta sora și vizita făcută la imobilul

str. Sergent Turturică nu are semnificația unei găzduiri din partea

inculpatului B.G.

De

asemenea, Curtea a reținut că din economia dispozițiilor art. 71 din O.U.G. nr.

105/2001, astfel cum a fost modificate prin Legea nr. 39/2003, rezultă că

intenția legiuitorului a fost aceea de a sancționa ca infracțiune de sine

stătătoare inclusiv efectuarea unor acte premergătoare activității

infracționale propriu-zise, cum ar fi organizarea activităților de trecere

frauduloasă a frontierei de stat, respectiv îndrumarea sau călăuzirea unor

persoane în acest scop. Însă, în cauză, dat fiind că acțiunea inculpatului F.F.Z.

a fost întreruptă de intervenția poliției vamale, fapta acestuia de a încerca

să-l călăuzească pe coinculpat în vederea trecerii frontierei îmbracă forma

tentativei, care se pedepsește.

Pentru

similitudine, și fapta inculpatului B.G. a rămas în forma tentativei.

Parchetul de

pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia a declarat, în termen legal, recurs,

solicitând casarea hotărârilor atacate, cu consecință pronunțării unei soluții

de condamnare, în rejudecare, sens în care în motivele dezvoltate s-a arătat că

achitarea inculpatului B.G. pentru infracțiunile față de care nu a intervenit

prescripția reprezintă o gravă eroare de fapt, întrucât probele administrate în

cursul urmăririi penale au fost în mod nejustificat înlăturate, ținându-se

seama exclusiv de cele din faza cercetării judecătorești, deși potrivit

normelor procesual penale probele nu au valoare dinainte stabilită.

În plus, s-a

mai arătat că hotărârile pronunțate sunt nelegale și din perspectiva faptului

că s-au întemeiat pe probe extrajudiciare, dând cu titlu de exemplu declarația

notarială depusă la dosar în fața primei instanțe de către martorul cu

identitate protejată „M.V.", prin care au fost retractate susținerile

făcute organelor de anchetă.

S-a mai

solicitat condamnarea inculpatului F.F.Z. pentru infracțiunea de trafic de

migranți, întrucât în mod nelegal a fost schimbată încadrarea juridică

reținându-se tentativa, deși activitatea de îndrumare sau călăuzire întreprinsă

de acesta constituie acte de executare în forma consumată.

Deși, cu

privire la inculpatul B.G., parchetul a invocat doar cazul de casare prevăzut

de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., în raport motivele de recurs

dezvoltate înalta Curte de Casație și Justiție va examina calea de atac și prin

prisma cazului de casare reglementat de pct. 17

2

a aceluiași

articol.

Examinând

hotărârile atacate atât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu

conform dispozițiilor art. 385 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată

ca fiind fondat recursul parchetului pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 385 pct. 17 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării

când sunt contrare legii sau când prin acestea s-a făcut o greșită aplicare a

legii.

În concret,

atât instanța de fond, cât și cea de prim control judiciar au înlăturat, în mod

nejustificat, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, apreciind

că aceste probe au fost administrate nelegal. Pe de o parte, prima instanță a

constatat că interceptările convorbirilor telefonice au fost realizate în faza

actelor premergătoare și ca urmare nu constituie probe în sensul art. 63 C. proc.

pen., iar pe de altă parte instanța de apel, deși nu și-a însușit acest punct

de vedere, le-a înlăturat din examinarea materialului probator pe motiv că

autorizațiile de interceptare emise în baza legii siguranței naționale sunt

documente clasificate, având caracter de secret de stat, fără însă a face

demersuri în vederea declasificării acestora.

De asemenea, judecătorii fondului și ai instanței de

control judiciar cu încălcarea

principiilor

fundamentale care guvernează desfășurarea judecății, consacrate de art. 289 C. proc.

pen., respectiv oralitatea, nemijlocirea și contradictorialitatea, au

valorificat o declarație notarială dată în Danemarca de martorul cu identitate

protejată „M.V.", cu consecința înlăturării depoziției din faza de

urmărire penală. Procedând în acest mod, s-au nesocotit și dispozițiile

procesual penale care reglementează modalitățile speciale de ascultare a

martorilor cu identitate protejată, printre altele instanțele fiind în

imposibilitatea obiectivă de a verifica identitatea reală a persoanei care a

dat declarația extrajudiciară, inclusiv motivele care au justificat retractarea

depozițiilor din faza de urmărire penală.

În plus,

în acord cu principiul dreptului la un proces echitabil consacrat de Convenția

Europeană a Drepturilor Omului, transpus și în legislația națională și prin

raportare la motivele de recurs ale parchetului care prin criticile formulate

tind la o soluție de condamnare, înalta Curte de Casație și Justiție are

obligația de a dispune măsuri pozitive pentru a clarifica aspectele cu caracter

esențialmente faptic invocate prin calea de atac și pentru a le oferi

inculpaților posibilitatea de a se apăra, respectând astfel drepturile lor

procesuale. În acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană a Drepturilor Omului

condamnând România în Cauzele Spînu, Mircea și Dănilă pentru violarea art. 6

par. 1 și 3 din Convenție.

Având în

vedere cele expuse, înalta Curte de Casație și Justiție constată incidența

cazului de casare prevăzut de art. 385 pct. 17 C. proc. pen., motiv pentru care

în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. d) C. proc. pen. și a art. 6

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, urmează a admite recursul

parchetului, a casa hotărârile atacate și a reține cauza spre rejudecare.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Parchetul

de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia împotriva deciziei penale nr. 5/A din 14

martie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția pentru cauze cu

minori și de familie.

Casează

decizia recurată, precum și sentința penală nr. 86 din 23 aprilie 2010 a

Tribunalului Sibiu, secția penală și dispune rejudecarea cauzei de către

instanța de recurs.

Fixează

termen la 24 mai 2012 ora 15:00 cu citarea părților.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

12 aprilie 2012.