ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3960/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3960/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din data de 21 octombrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș s-a dispus, în baza art. 37 alin. (2) C. proc. pen., conexarea dosarelor în care au fost pronunțate sentința penală nr. 1021/2011 a Tribunalului Harghita, respectiv sentința penală nr. 21/2011 a aceleiași instanțe. Analizând actele și lucrările cauzei, Curtea de Apel a reținut următoarele: Prin sentința penală nr. 102 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a dispus, în baza art. 329 alin. (1) C. pen. condamnarea inculpatului S.A. la pedeapsa de 3 ani închisoare și 1 an pedeapsa complementară prev. de art. 64 alin. (1) lit. a), b) și c) C. pen.
În baza art. 279 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. pe 1 an. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis, pe durata executării pedepsei, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și e) C. pen. În baza art. 88 C. pen. s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, începând cu 17 septembrie 2009 până la 24 ianuarie 2011. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc.
pen. a fost achitat inculpatul de sub acuza săvârșirii infracțiunii de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul de sub acuza săvârșirii infracțiunii de deținerea de pocnitori din clasa a II-a, fără drept, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen. a fost achitat inculpatul de sub acuza săvârșirii infracțiunii de trafic de substanțe toxice, prev. de art. 312 alin. (1) C. pen. În baza art. 118 lit. f) C. pen. s-a dispus confiscarea specială în favoarea statului a următoarelor bunuri aparținând inculpatului: o lunetă pentru armă de vânătoare, culoare neagră și o lunetă pentru armă de vânătoare pe timp de noapte, culoare neagră.
A fost menținută măsura obligării inculpatului de a nu părăsi țara, dispusă prin încheierea nr. 19 din 24 ianuarie 2011. În baza art. 17 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească 15.000 RON, daune morale părții civile V.P. În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul să plătească 15.300 RON, cheltuieli judiciare statului Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, că inculpatul S.A., a pus la dispoziția inculpatei Z.E., apartamentul proprietate personală din Odorheiul Secuiesc, cunoscând și înlesnind practicarea prostituției, și că inculpatul S.A., pe lângă punerea la dispoziție a apartamentului, periodic aducea clienți interesați să întrețină relații sexuale contra cost.
Instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului, având în vedere declarațiile martorilor audiați, prin comisie rogatorie de Judecătoria orașului Poks din Republica Ungară, aceștia confirmând faptul că știau că proprietarul apartamentului era inculpatul S.A., acesta fiind observat de mai multe ori în imobil, însoțit de alți bărbați. Inculpatul avea cunoștință despre activitățile desfășurate de inculpata Z.E. în apartamentul său, aceasta din urmă recunoscând că a întreținut la rândul său relații sexuale pentru a obține avantaje materiale. Cât privește infracțiunea de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, aceasta a fost recunoscută de inculpat, arma fiind ascunsă în imobilul acestuia.
Cu ocazia percheziției domiciliare, organele de poliție au ridicat și 142 petarde de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa a II-a. În aceleași împrejurări a fost găsită și o substanță toxică învelită în pungi de plastic și introdusă într-un recipient cu capac, îngropată în pământ și acoperită cu vegetale. Potrivit concluziilor raportului de constatare tehnico-științifică, substanța ridicată de la domiciliul inculpatului conținea 6,4 grame de stricnină, nu conținea substanțe stupefiante sau psihotrope supuse controlului conform Legii nr. 143/2000. În atare condiții, cum fapta nu este prevăzută de legea penală, instanța a dispus achitarea inculpatului. Aceeași soluție de achitare a fost dispusă și pentru infracțiunile prev. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 - fapta nu există - respectiv infracțiunea de deținere de pocnitori din clasa a II-a, fără drept, fapta nefiind săvârșită de inculpat.
Prin sentința penală nr. 21 din 04 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita s-a dispus, în baza art. 334 C. proc. pen., schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpatei Z.E. din infracțiunile: - trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001 (victimă minora V.P.); - proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. (în legătură cu M.M.J.) într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen.
a fost condamnată inculpata Z.E. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive din data de 06 septembrie 2009 și de la data de 17 septembrie 2009 la data de 16 noiembrie 2010. În baza art. 71 C. pen. i s-a interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul M.I. din infracțiunile de: - trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
(părți vătămate F.E., T.M. și S.I.); - trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.); - proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. a fost condamnat inculpatul M.I. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În baza art. 83 C. pen. a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 877 din 21 noiembrie 2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc care nu se contopește cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză. S-a dispus ca inculpatul să execute în final pedeapsa de 9 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 17 septembrie 2009 la data de 18 noiembrie 2010. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata T.O.M.
din infracțiunile de: - trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (părți vătămate F.E., T.M. și S.I.); - trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.); - proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. într-o singură infracțiune de proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. a fost condamnată inculpata T.O.M. la pedeapsa de 7 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 17 septembrie 2009 la data de 18 noiembrie 2010. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A.I. din infracțiunile de: - complicitate la trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; - complicitate la trafic de minori prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 într-o singură infracțiune de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. art. 74 lit. c) C. pen. În baza art. 26 C. pen. raportat la de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și cu aplicarea art. art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul A.I. la pedeapsa închisorii pe o durată egală cu timpul reținerii și arestării preventive a inculpatului de la data de 17 septembrie 2009 la data de 16 noiembrie 2010. În baza art. 88 C. pen.
s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive și s-a constatat executată pedeapsa. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie, pedeapsă deja executată. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimisă în judecată inculpata A.D.I. din infracțiunea de complicitate la trafic de persoane în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen.
raportat la de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen. a fost achitată inculpata A.D.I. pentru infracțiunea de complicitate la proxenetism în formă continuată prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.R. din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a), b) C. pen. în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.R. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 17 septembrie 2009 la data de 18 noiembrie 2010. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 334 C. proc. pen. s-a schimbat încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.C.A. din infracțiunea de trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 în infracțiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. a fost condamnat inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 334 C. proc. pen. a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul S.Z. din infracțiunile de: - trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001; - proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1) C. pen. într-o singură infracțiune de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen.
cu aplicarea art. 74 lit. c) C. pen. În baza art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 74 lit. c), art. 76 lit. b) C. pen. a fost condamnat inculpatul S.Z. la pedeapsa de 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism. În baza art. 88 C. pen. s-a scăzut din durata pedepsei aplicate timpul reținerii și al arestării preventive de la data de 18 ianuarie 2010 la data de 16 noiembrie 2010. În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. ca pedeapsă accesorie. În baza art. 17 alin. (3) C. proc. pen. s-a constatat că nu se cuvin despăgubiri civile minorei V.P.
S-a constatat că celelalte părți vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză. În baza art. 118 lit. a) C. pen. s-a confiscat de la inculpați sumele de bani ridicate în cursul urmăririi penale, menținându-se măsura sechestrului instituită de procuror asupra acestor sume. A fost menținută măsura obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpații Z.E., M.I., T.O.M., B.R., S.Z. A fost revocată măsura obligării de a nu părăsi localitatea luată față de inculpatul A.I. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență următoarele: Inculpata Z.E. a recunoscut că a practicat prostituție în apartamentul pus la dispoziție de inculpatul S.A. Aceeași inculpată a arătat că în vara anului 2009, în apartamentul inculpatului S.A.
au fost cazate martorele M.M. și M.S., care la rândul lor au practicat prostituția, fără ca inculpata să obțină avantaje materiale. Cele două martore au cunoscut-o pe inculpata Z.E. în Ungaria, stabilind de comun acord să vină în România cu scopul de a obține venituri prin practicarea prostituției. Anchetată în cursul cercetării judecătorești, M.M. a recunoscut inițial că a practicat prostituția în apartamentul pus la dispoziție de inculpata Z.E. În atare condiții, instanța de fond a înlăturat ca nesincere declarațiile date de martorele M.M. și M.S. în fața autorităților judiciare ungare, cu atât mai mult cu cât recunoașterea ar fi echivalat cu o autoîncriminare. În ceea ce privește victima V.P., instanța de fond a reținut că partea vătămată minoră a mers la apartamentul din Odorheiu Secuiesc în data de 09 iunie 2009. Victima a arătat că apartamentul i-a fost pus la dispoziție de inculpata Z.E., practicând prostituția.
Relațiile sexuale au avut loc și în prezența inculpatei Z.E., victima având însă libertate de mișcare. În ceea ce privesc faptele reținute în sarcina inculpaților M.I. și T.O.M., instanța de fond a reținut în esență următoarele: Părțile vătămate F.E., T.M. și S.I. au fost obligate să întrețină relații sexuale prin exercitarea de acte de violență și amenințare de patronii clubului de noapte P., respectiv de inculpații M.I. și T.O.M. Audiate în cursul cercetării judecătorești, părțile vătămate au arătat că nu au practicat prostituția. Instanța de fond, analizând probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești, a reținut vinovăția inculpaților M.I. și T.O.M., aceștia înlesnind practicarea prostituției de către angajatele clubului P., au organizat această activitate, au stabilit tarifele, obținând beneficii materiale, fără a reține exercitarea de acte de amenințare sau violență.
În ceea ce o privește pe inculpata A.D.I., instanța de fond a reținut că a înlesnit practicarea prostituției de către părțile vătămate T.M. și S.I., fără a se putea dovedi exercitarea unor acte de violență sau de amenințare. Pentru inculpatul A.I. instanța de fond a reținut că acesta a facilitat prin prezența sa în bar, activitățile care s-au desfășurat și la clubul P., încasa tarifele și asigura că lucrurile se desfășoară normal. Inculpatul a arătat că știa de practicarea prostituției, dar că nu a exercitat acte de violență asupra părților vătămate. Cu privire la inculpații S.Z., B.R. și B.C.A., instanța de fond a reținut că inculpatul S.Z. avea cunoștință de activitățile de prostituție pe care urma să le desfășoare partea vătămată minoră V.P.
în apartamentul închiriat de la inculpatul S.A. Inculpatul S.Z. a recunoscut că primit bani de la inculpata Z.E., urmare practicării prostituției de către părțile vătămate, sumele primite reprezentând fie contravaloarea transportului, fie au fost date cu titlu de împrumut. Se reține, de asemenea, că transportul minorei a fost inițiat de inculpații B.R. și B.C.A., care, de altfel, au și recunoscut activitățile pe care le-au efectuat. În drept, fapta inculpatei Z.E. a fost încadrată în dispozițiile art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C. pen. Faptele săvârșite de inculpații M.I. și T.O.M. au fost încadrate în dispozițiile art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
și art. 37 lit. a) față de inculpatul M.I. Instanța de fond a reținut că fapta inculpatului A.I. au fost încadrate în infracțiunea de complicitate la proxenetism prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1) și (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de complicitate la trafic de persoane prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001. Faptele săvârșite de inculpatul A.I. au fost încadrate în infracțiunea de complicitate la proxenetism, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din trafic de persoane.
Instanța de fond a reținut că faptele inculpatului S.Z. realizează elementele constitutive ale infracțiunii de proxenetism prev. de art. 329 alin. (2) C. pen. Faptele inculpaților B.R. și B.C.A. au fost încadrate în infracțiunea de proxenetism prev. de art. 329 alin. (1), (2) și (3) C. pen. Împotriva sentinței pronunțată de instanța de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș și inculpații Z.E., M.I., T.O.M., B.R., B.C.A. și S.Z. și partea civilă V.P. Prin decizia penală nr. 12/A din 09 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Târgu Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a dispus admiterea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Târgu Mureș, de inculpata Z.E. și de partea civilă V.P. împotriva sentinței penale nr. 21 din 04 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita. În temeiul art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Târgu Mureș împotriva sentinței penale nr. 102 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita. I. A desființat parțial hotărârile atacate și rejudecând cauza:
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatei Z.E. din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și cu reținerea art. 74 lit. c) C. pen., în infracțiunile de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.) și proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. (victima M.M.J.), cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata Z.E. la pedepsele de: - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și cu reținerea art. 20 alin. (2) din Legea nr. 678/2001 și la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen. (victima M.M.J.), cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele două pedepse stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatei pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare, pe care inculpata Z.E. o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a adăugat 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsa complementară cea mai grea. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din data de 06 septembrie 2009 și din 17 septembrie 2009 până la 16 noiembrie 2010.
În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.A. la pedepsele de: - 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), cu reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen. și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de pocnitori din clasa a II-a, fără drept, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 31 alin. (2 1 ) din Legea nr. 126/1995, cu reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen.; - 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de substanțe toxice, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., cu reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen. și 1,6 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară; - a majorat pedeapsa stabilită aceluiași inculpat de prima instanță de la 3 ani închisoare și 1 an pedeapsă complementară prev. de art. 64 lit. a), b), e) C. pen., la 3 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen. (victima M.M.J.), cu reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - a majorat pedeapsa stabilită aceluiași inculpate de prima instanță de la 2 ani închisoare la 2 ani și 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, în stare de recidivă postexecutorie, prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., cu reținerea disp. art. 37 lit. b) C. pen. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit pedepsele principale stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 7 ani și 6 luni închisoare, pe care inculpatul S.A. o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen., s-a adăugat 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din data de din 17 septembrie 2009 până la 24 ianuarie 2011.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatului M.I. din infracțiunea de proxenetism în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 37 lit. a) C. pen., în infracțiunile de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (victimele F.E., T.O.M. și S.I.) și proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu reținerea art. 37 lit. a) și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul M.I. la pedepsele de: - 5 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) și cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen. (victimele F.E., T.O.M. și S.I.) și la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 8 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), cu reținerea disp. art. 37 lit. a) C. pen. și la 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată în stare de recidivă postcondamnatorie, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) și cu reținerea art. 37 lit. a) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 83 C. pen., pentru fiecare dintre cele trei pedepse stabilite, a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 877 din 21 noiembrie 2007 a Judecătoriei Miercurea Ciuc, care s-a adăugat la fiecare dintre cele trei pedepse, aplicându-se inculpatului pedepsele rezultante de 7,6 ani, 10 ani și 5,6 ani închisoare. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele trei pedepse rezultante stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatului M.I. pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsa complementară cea mai grea. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 17 septembrie 2009 până la 18 noiembrie 2010.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatei T.O.M. din infracțiunea de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunile de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (victimele F.E., T.O.M. și S.I.) și proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata T.O.M. la pedepsele de: - 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. (victimele F.E., T.O.M. și S.I.) și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.) și la 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism în formă continuată, prev. de art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele trei pedepse principale stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatei T.O.M. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care inculpata o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsa complementară cea mai grea. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 17 septembrie 2009 până la 18 noiembrie 2010.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatului A.I. din infracțiunea de complicitate la proxenetism în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., și art. 74 lit. c) C. pen., în infracțiunile de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.) și complicitate la trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (victimele F.E., T.O.M. și S.I.), ambele cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul A.I. la pedepsele de: - 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 76 lit. b) C. pen. (victimele F.E., T.O.M. și S.I.; - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de minori, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 76 lit. b) C. pen. (victima minoră V.P.) și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele două pedepse principale stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatului A.I. pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (1) C. pen., s-a adăugat 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b) C. pen., ca pedeapsa complementară; În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 17 septembrie 2009 până la 16 noiembrie 2010. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante, pe o perioadă de 4 ani, reprezentând termen de încercare stabilit în baza art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatului asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate, prev. de art. 83 C. pen. A înlăturat din sentința atacată aplicarea disp. art. 71 - art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen. față de inculpatul A.I.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute de prima instanță în sarcina inculpatei A.D.I. din infracțiunea de complicitate la proxenetism în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 329 alin. (1), (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., (victimele F.E., T.O.M. și S.I.). În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpata A.D.I. la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de persoane în formă continuată, prev. de art. 26 rap. la art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 76 lit. b) C. pen. (victimele F.E., T.O.M. și S.I.). În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 17 septembrie 2009 până la 16 octombrie 2009. În baza art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate, pe o perioadă de 3,6 ani, ce reprezintă termen de încercare stabilit în baza art. 82 C. pen. În baza art. 359 C. proc. pen., a atras atenția inculpatei asupra cazurilor de revocare a suspendării condiționate, prev. de art. 83 C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute de prima instanță în sarcina inculpatului B.R. din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.R. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 și la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară. În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 17 septembrie 2009 până la 18 noiembrie 2009.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei reținute de prima instanță în sarcina inculpatului B.C.A. din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., în infracțiunea de trafic de minori, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) și cu reținerea art. 37 lit. a), b) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul B.C.A. la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, în formă continuată și în stare de recidivă, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) și cu reținerea art. 37 lit. a), b) C. pen. și la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementar.
În baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute de prima instanță în sarcina inculpatului S.Z. din infracțiunea de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1), (2), (3) C. pen., cu aplic. art. 74 lit. c) C. pen., în infracțiunile de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.), și proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., cu reținerea art. 74 lit. c) și cu aplic. art. 76 lit. d) C. pen., cu aplic. art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 345 alin. (1), (2) C. proc. pen., a condamnat pe inculpatul S.Z. la pedepsele de: - 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001 (victima minoră V.P.) și la 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; - 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism, prev. de art. 329 alin. (1) C. pen., și 1 an interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsă complementară; În baza art. 34 lit. b) rap. la art. 33 lit. a) C. pen., a contopit cele trei pedepse principale stabilite prin prezenta decizie și a aplicat inculpatului S.Z. pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare, pe care inculpatul o va executa, la care, în baza art. 35 alin. (3) C. pen. s-a adăugat 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a), b), d), e) C. pen., ca pedeapsa complementară cea mai grea; În baza art. 381 alin. (1) C. proc. pen. rap. la art. 88 C. pen., a dedus din pedeapsa rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv din 18 ianuarie 2010 până la 16 noiembrie 2010.
În baza art. 346 alin. (1) rap. la art. 14 și urm. C. proc. pen., a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă V.P. și a obligat în solidar pe inculpații Z.E., M.I., B.C.A. și B.R., la plata sumei de 60.000 RON către aceasta, cu titlu de daune morale.
În baza art. 118 lit. f) C. pen., a dispus confiscarea specială a armei, cartușelor, pocnitorilor și substanței toxice ridicate de la inculpatul S.A. cu ocazia percheziției domiciliare din 17 septembrie 2009. A menținut celelalte dispoziții din sentințele atacate, care nu contravin deciziei. II. În temeiul art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.: - a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpații M.I., T.O.M., B.R., B.C.A. și S.Z. împotriva sentinței penale nr. 21 din 04 februarie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita; - a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul S.A. împotriva sentinței nr. 102 din 18 aprilie 2011 pronunțată de Tribunalul Harghita. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpații M.I., T.O.M., B.R., B.C.A. și S.A. la câte 200 RON fiecare, cheltuieli judiciare parțiale în recurs. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat inculpatul S.Z. la câte 600 RON cheltuieli judiciare parțiale în recurs, din care suma de 400 RON reprezentând onorariul parțial al apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Mureș. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., au rămas în sarcina statului restul cheltuielilor judiciare în apel, din care suma de 1.400 RON reprezentând onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pe seama inculpaților A.I. și A.D.I. și a părților civile/vătămate, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Mureș. În esență, instanța de apel a reținut că sunt pe deplin dovedite faptele inculpaților atât de trafic de persoane în formă continuată pentru părțile vătămate majore, respectiv trafic de minori, prin modalitățile recrutării, primirii, cazării, transportării și apoi prin amenințare, violență fizică și psihică asupra victimelor, cât și proxenetism prin îndemnul și înlesnirea practicării prostituției, precum și prin tragerea de foloase după această activitate. S-a reținut că inculpatul S.A. se face vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată, avându-se în vedere declarațiile coinculpatei Z.E., atât din cursul urmăririi penale, cât și cea dată în apel, care se coroborează cu declarațiile părților vătămate F.E., T.O.M. și V.P., a martorilor S.I., M.M. și a celorlalte martore, din care rezultă că inculpatul cunoștea că minora era exploatată din punct de vedere sexual încă de când era ținută la acest club, astfel că nu putea invoca faptul că nu cunoștea minora și faptul că nu cunoștea ce se întâmpla în apartamentul său. Susținerea morală și materială a exploatatorilor, în persoana inculpaților M.I., T.O.M. și Z.E., în privința activităților față de minoră, justifică reținerea infracțiunilor de proxenetism și complicitate la trafic de minori. Astfel, victima minoră i-a relatat inculpatei Z.E. că îl cunoaște pe inculpatul S.A. de la clubul P., iar inculpatul a luat la cunoștință și a fost de acord ca victima minoră să fie găzduită în apartamentul pus de el la dispoziția inculpatei Z.E. La club, inculpatul era unul dintre clienții victimei minore, întreținând relații sexuale cu aceasta și cunoștea că patronii clubului, cu care era prieten, o obligau pe victima minoră și pe celelalte angajate să întrețină relații sexuale cu clienții. Același inculpat le-a luat pe minoră și pe martora C. de mai multe ori și le-a dus la discoteci (la o discotecă inculpatul lucra ca om de ordine) pentru a dansa și a face striptease. Inculpatul își ducea prietenii direct la minoră, care era obligată de patroni (inculpații M.I. și T.O.M.) să meargă cu clienții lui S.A. în camera de lângă vestiarul fetelor, unde se afla o canapea, aparate de fitness și un frigider, unde trebuia să întrețină relații sexuale cu aceștia. Cât timp a fost găzduită la Odorheiu Secuiesc, inculpatul venea destul de des la apartament singur ori cu alți prieteni, cu care era obligată să întrețină relații sexuale, pentru faptul că locuiește în apartamentul pus la dispoziție de inculpatul S.A. Nici inculpații și nici prietenii săi nu plăteau patronilor clubului sau minorei pentru favorurile sexuale oferite de aceasta, pe considerentul că era găzduită în apartamentul închiriat de inculpat. Deși inculpatul a mai fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de deținere de pocnitori de clasa a II-a, fără drept, faptă prev. de art. 31 alin. (2 1 ) din Legea nr. 126/1995, instanța l-a achitat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 279 alin. (1) C. pen., fără să fi pus în discuție și să fi dispus schimbarea încadrării juridice. Soluția este una greșită, atât în ce privește încadrarea juridică, cât și achitarea inculpatului. Susținerea inculpatului potrivit căreia ar fi adus pocnitorile în cursul anului 2006 nu înlătură caracterul penal al faptei, deoarece data dobândirii acestora nu are relevanță față de conținutul constitutiv al infracțiunii. Atât în forma veche [art. 31 alin. (2 1 )], cât și în forma actuală a legii, ca urmare a republicării acesteia [art. 37 alin. (3) din Legea nr. 126/1995], este încriminată deținerea, respectiv orice operațiune efectuată fără drept cu articole pirotehnice. Mențiunile din procesul-verbal încheiat la data de 17 septembrie 2009 cu ocazia percheziției domiciliare se coroborează cu declarația de recunoaștere a inculpatului, astfel încât fapta acestuia întrunește elementele constitutive al infracțiunii arătate mai sus, apărarea inculpatului cu privire la data procurării pocnitorilor, fiind înlăturată. Pentru infracțiunea de trafic de substanțe toxice, prev. de art. 312 alin. (1) C. pen., inculpatul a fost achitat de prima instanță, cu motivarea că, potrivit Legii nr. 143/2000, deținerea stricninei nu este supusă controlului. Această motivare nu poate fi primită, deoarece se face o confuzie între substanțele toxice, cum este stricnina (a căror deținere este încriminată în art. 312 C. pen.) și substanțele stupefiante sau drogurile, reglementate de Legea nr. 143/2000. Acuzarea inculpatului nu s-a făcut pe baza dispozițiilor Legii nr. 143/2000, ci pe baza art. 312 C. pen. Stabilirea ca substanță toxică și interzicerea deținerii stricninei este prevăzută în art. 22 alin. (2) și art. 24 1 din Legea nr. 360/2003 cu referire la H.G. nr. 1408/2008 și nu în actele indicate de prima instanță ca fiind abrogate. În drept, fapta inculpatului S.A. care, cunoscând activitățile desfășurate de către inculpata Z.E., în sensul practicării prostituției, a înlesnit practicarea acestei activități prin punerea la dispoziție a apartamentului proprietate personală din Odorheiu Secuiesc, precum și prin aducerea unor clienți doritori de a întreține relații sexuale contra cost, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „proxenetism” prev. și ped. de art. 329 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului S.A. care, cunoscând activitățile desfășurate de către inculpata Z.E., a acceptat și sprijinit găzduirea victimei minore V.P. în scopul exploatării sale prin obligarea practicarea prostituției, cunoscând ca aceasta a mai fost exploatată în clubul P. din Miercurea Ciuc, inculpatul participând activ la această activitate prin plata către coinculpații M.I. și T.O.M., a serviciilor sexuale oferite de minoră, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „complicitate la trafic de minori” prev. și ped. de art. 26 C. pen. rap. la art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. Fapta inculpatului S.A. de a deține fără drept o armă de vânătoare cu glonț, de fabricație cehoslovacă, seria fiind ștearsă prin folosirea unui instrument abraziv, care este prevăzută cu lunetă și un număr de 17 cartușe de vânătoare cu glonț, un cartuș pentru pistol de gaze, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii „nerespectarea regimului armelor și munițiilor” prev. și ped. de art. 279 alin. (1) C. pen. Fapta inculpatului S.A. de a deține fără drept un număr de 42 petarde de distracție pe bază de amestecuri pirotehnice, din clasa a Il-a, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii „deținerea de pocnitori din clasa a II-a, fără drept”, faptă prev. și ped. de art. 31 alin. (2 1 ) din Legea nr. 126/1995. Fapta inculpatului S.A. de a deține fără drept, în incinta imobilului împrejmuit, și deținut pe raza municipiului Miercurea Ciuc (în extravilan), teren situat în spatele restaurantului/pensiune A., a unui recipient în care era ascunsă o substanță pulverulentă de culoare albă, care în urma analizelor de laborator s-a dovedit a fi stricnină, substanță clasificată ca fiind foarte toxică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de substanțe toxice” prev. și ped. de art. 312 alin. (1) C. pen. Inculpații M.I. și T.O.M. au săvârșit atât infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, cât și de proxenetism. Din declarațiile părților vătămate, coroborate cu cele ale martorelor și chiar cu cele ale inculpaților A.I. și A.D.I., rezultă că au racolat, cu ajutorul coinculpaților A., prin înșelăciune, fete cu situație materială precară, promițându-le condiții de muncă deosebite, locuință și câștiguri importante, ca apoi să fie deposedate de actele de identitate, să fie ținute sub pază, terorizate fizic și psihic și exploatate prin obligarea la prostituție. Cu ocazia percheziției domiciliare, au fost găsite acte de identitate în original și în copie ale părților vătămate și martorelor care lucrau la clubul inculpaților. Faptul că unele dintre fete erau angajate cu forme legale și erau periodic controlate de organele de poliție, nu înlătură caracterul infracțional al activității infracționale a inculpaților, desfășurată sub acoperirea unei activități legale, respectiv aceea de angajare ca dansatoare a victimelor și martorelor. În motivarea apelurilor, inculpații au susținut că nu aveau cum să săvârșească infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, deoarece părților vătămate nu le-au fost încălcată libertatea de voință, minora nu ar fi fost folosită la activitățile clubului. Ori, din declarațiile părților vătămate și ale martorelor, așa cum au fost analizate mai sus, s-a dovedit cu certitudine că părților vătămate le-a fost încălcată libertatea de voință și au fost obligate la practicarea prostituției, inclusiv minora, sub aparența unei activități legale, aceea de dansatoare la club. În drept, fapta inculpatului M.I. care împreună cu alte persoane (coinculpații T.O.M., A.D.I., A.I., P.S.) a recrutat, transportat, cazat, prin înșelăciune și apoi prin amenințare și violențe, părțile vătămate majore F.E., T.M. și în scopul de a le exploata prin obligarea de a practica prostituția (scop ce a fost efectiv realizat), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de persoane” în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatului M.I., care împreună cu alte persoane co-inculpații T.O.M., B.C.A., A.I., P.S.) a primit (contra cost), transportat, găzduit pe minora V.P., apoi prin violență și amenințare a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de minori” prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001. Faptele inculpatului M.I., care împreună cu alte persoane, a recrutat, îndemnat și înlesnit practicarea prostituției de către zece persoane de sex feminin, cazate împreună și în aceleași condiții cu victimele anterioare, dar care și-au dat acceptul să practice de bună voie această activitate la clubul patronat de inculpat, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „proxenetism” în formă agravată și continuată, prev. și ped. de art. 329 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Faptele inculpatei T.O.M., care împreună cu alte persoane (co-inculpații M.I., A.D.I., A.I., P.S.) a recrutat, transportat, cazat, prin înșelăciune și apoi prin amenințare și violențe, părțile vătămate majore F.E., T.M. și S.I., în scopul de a le exploata prin obligarea de a practica prostituția (scop ce a fost efectiv realizat), întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de persoane” în formă continuată, prev. și ped. de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Fapta inculpatei T.O.M. care împreună cu alte persoane (coinculpații M.I., B.C.A., A.I., P.S.) a primit (contra cost), transportat, găzduit pe minora V.P., pe care apoi, prin violență și amenințare a exploatat-o prin obligarea la practicarea prostituției, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de „trafic de minori” prev. și ped. de art. 13 alin. (1) ș
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.