ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3231/2012

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 190 din 04 aprilie 2011 Tribunalul Iași, în temeiul art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică dată faptelor de trafic de migranți reținute prin rechizitoriu în sarcina inculpaților A.S.F. și P.M.M.  din infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpații: G.F.G., A.S.F., și P.M.M.,  pentru infracțiunea de constituire a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, prevăzută de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., a achitat pe inculpatul G.F.G., pentru infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 71 alin. (1) din O.U.G. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen. a achitat pe inculpații: A.S.F., și P.M.M., pentru infracțiunea de complicitate la infracțiunea de trafic de migranți, prevăzută de art. 26 C. pen. cu referire la art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. a achitat pe inculpatul P.M.M., pentru infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.”

Pentru a hotărî astfel, prima instanța a motivat în fapt și în drept după cum urmează:

„1. Inculpatul G.F.G., în calitate de administrator al SC F.I.E. SRL Botoșani, având ca obiect de activitate transportul internațional de persoane, cu licență pentru vehicule cu capacitate de 9 locuri, a efectuat în perioada 2004-2007, transporturi de persoane în diferite state ale U.E., în mod constant potrivit obiectului de activitate al firmei de transport.

În cursul lunii octombrie 2005, învinuiții V.R., C.C.G., N.P. și N.S., pentru care la data de 11 noiembrie 2005 exista în sistemul informatic al poliției de frontieră România, conform dispozițiilor O.G. nr. 65/1997, măsura nepermiterii ieșirii din România, astfel: pentru V.R. interdicție în perioada 16 septembrie 2005-24 august 2006, pentru C.C.G. interdicție în perioada 19 septembrie 2005-21 august 2006, pentru N.S. interdicție în perioada 2 septembrie 2005-15 august 2006, pentru N.P. interdicție în perioada 16 septembrie 2005-15 august 2006, aspect pe care aceștia îl știau, au apelat la inculpatul G.F.G., pentru a ajunge în luna noiembrie în Spania și Italia, deoarece în caz contrar și-ar fi pierdut locurile de muncă din statele respective.

Din declarațiile învinuiților V.R. și C.C.G., care au fost audiați numai în faza de urmărire penală, doar în această calitate și nu în calitatea de martori, a rezultat că, au vorbit la telefon cu inculpatul G.F.G., care le-a comunicat că, în ziua în care se vor întâlni vor stabili condițiile plecării din țară. Cei doi învinuiți s-au întâlnit cu inculpatul G.F.G. în municipiul Botoșani și după ce i-au spus că au interdicție de a părăsi țara, acesta le-a promis că le va rezolva problema, în sensul că vor ieși din România printr-un punct de trecere al frontierei aflat la granița cu Republica Moldova, în schimbul unei sume de 1.200 euro, pentru fiecare. Pentru a tranzita Ucraina, cei doi învinuiți au fost însoțiți de inculpatul G.F.G. la Consulatul Ucrainei din municipiul Suceava pentru a obține vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei.

Din declarația învinuitului C.C.G. rezultă că, în ziua de 11 noiembrie 2005, în autoturismul condus de inculpatului G.F.G., i-a dat acestuia suma de 300 euro, urmând ca diferența de 600 euro, pentru ajutorul dat în vederea ieșirii din România, să-i fie trimisă inculpatului după ajungerea în Spania, iar când a ajuns i-a trimis și această sumă prin intermediul unui șofer de microbuz. Aspectele privind remiterea acestor sume de bani, în cuantumul arătat, inculpatului G.F.G. nu sunt confirmate de alte probe, iar inculpatul G.F.G. în declarațiile sale a arătat că persoanelor transportate le-a solicitat doar costul transportului, fără a solicita alte sume, pentru alte servicii.

Nu există probe certe din care să rezulte dacă într-adevăr aceste sume au fost remise de învinuiți inculpatului G.F.G., nici unul din martorii menționați pe citativul rechizitoriului, în această calitate, nu au relatat dacă au asistat la momentul remiterii sumelor de bani către inculpatul Gavrilescu și nici cuantumul acestor sume nu este cert, fiecare din martori susține că a dat câte o sumă de bani inculpatului, însă aceste susțineri nu au putut fi verificate nemijlocit de instanță și nici nu au fost confirmate de fiecare martor pentru ceilalți martori.

Învinuita V.R. a declarat în cursul urmăririi penale, faptul că, în Ungaria i-a remis inculpatului G.F.G. suma de 1.200 euro, aspect neconfirmat de celelalte probe administrate în cauză, precum și faptul că ginerele său, învinuitul C.C.G. i-a dat suma de 600 sau 800 euro, aspect infirmat chiar de acesta, care audiat în aceeași calitate a declarat, faptul că i-a dat inculpatului G.F.G. suma de 300 euro.

Învinuiții N.P. și N.S., audiați în această calitate în cursul urmăririi penale și în cursul judecății, în calitate de martori, au declarat că având interdicție de a ieși din România au apelat la firma de transport administrată de inculpatul G.F.G., s-au întâlnit cu acesta, i-au expus situația în care se aflau, iar acesta le-a spus că-i va ajuta să ajungă în Italia și le-a indicat să obțină vize de tranzit de la Consulatul Ucrainei din Suceava, pentru a tranzita această țară. Din declarațiile acestora rezultă că i-au dat inculpatului G.F.G. sume de câte 250 euro, reprezentând contravaloarea călătoriei.

În ziua de 11 noiembrie 2005, după ce a ajuns în Iași, împreună cu învinuiții N.P. și N.S., inculpatul G.F.G. i-a luat de la gara Iași pe învinuiții V.R. și C.C.G., plecând cu toți aceștia spre punctul de trecere al frontierei Sculeni.

Deși, în actul de sesizare s-a susținut că inculpatul G.F.G. i-a asigurat pe cei patru învinuiți că va reuși să-i treacă frontiera, deoarece are cunoștințe printre polițiștii care lucrează în punctul de trecere al frontierei, aceștia urmând să le permită ieșirea fără să-i implementeze în bazele de date, această susținere nu rezultă din declarațiile martorilor și învinuiților.

Astfel, în ziua de 11 noiembrie 2005, inculpatul G.F.G. s-a prezentat la punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din România spre Republica Moldova cu autoturismul său cu numărul de înmatriculare BT martie DBA, împreună cu învinuiții V.R., C.C.G., N.P. și N.S.

Aceste persoane figurau, la acea dată, în consemn cu măsura de a nu li se permite ieșirea din țară.

În punctul de trecere al frontierei, inculpatul G.F.G. a oprit autoturismul pe sensul de ieșire din România, spre Republica Moldova, lângă cabina de control a polițiștilor de frontieră, a luat pașapoartele celor patru învinuiți, a coborât din autoturism și a intrat în cabina de control a polițiștilor de frontieră, a vorbit cu aceștia timp de aproximativ 5-6 minute. După acest timp, inculpatul G.F.G. a ieșit din cabina de control și a urcat în autoturism, spunându-le pasagerilor că pașapoartele lor au fost ștampilate de către polițiștii de frontieră. Ulterior, inculpatul G.F.G. și cei patru învinuiți au trecut frontiera din România în Republica Moldova, apoi în Ucraina și Ungaria.

În Ungaria, inculpatul G.F.G. i-a transbordat pe învinuiții V.R. și C.C.G. într-un microbuz cu destinația Spania, stabilind cu învinuitul C.C.G., ca suma de 600 euro pe care acesta i-o datora să-i fie trimisă din Spania prin intermediul șoferului în a cărui microbuz urcase. Nu a existat nici un element probator din care să rezulte că inculpatul a solicitat această sumă, să confirme că a fost solicitată martorului sau că acestă sumă a intrat în posesia inculpatului G.F.G..

Inculpatul G.F.G. și-a continuat călătoria împreună cu învinuiții N.P. și N.S., până în Italia, aspecte ce au rezultat din declarațiile învinuiților V.R., C.C.G., N.P., N.S. coroborate cu declarația inculpatului G.F.G., declarația martorului V.A.

Din declarațiile martorilor nu rezultă cine au fost persoanele care au efectuat controlul pașapoartelor la ieșirea din România spre Republica Moldova, iar martorii N.P. și N.S. au declarat că nu-i cunosc pe inculpații P.M.M. și A.S.F.

În ziua de 11 noiembrie 2005, între orele 8,00-20,00, conform registrului de evidență cu planificarea personalului pentru această zi, a rezultat că în tura de serviciu la Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni erau de serviciu, agentul de poliție de frontieră ca șef de grupă inculpatul P.M.M. pe sensurile intrare și ieșire, având ștampila cu nr. 08, agentul de poliție A.S.F. pe sensul de intrare, având ștampila cu nr. 18 și numitul A.C. pe sensul de ieșire cu ștampila nr. 16.

Din procesul-verbal din data de 22 ianuarie 2007 (fila 33 ds. U.P.) și procesul-verbal din 4 mai 2007 (fila 201 ds. U.P.) a rezultat că în ziua de 11 noiembrie 2005 cetățeanul român G.F.G. figurează ca ieșit din România prin Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni, cu autoturismul, fără însoțitori.

Din listingul care cuprinde persoanele implementate în aplicația informatică de la acest punct de frontieră, ca fiind ieșite din România (fila 196 dosar fond) a rezultat că, mențiunea cu privire la inculpatul G.F.G. din procesele verbale din 22 ianuarie 2007 și 4 mai .2007 este eronată, având în vedere că din consultarea listingului se constată că inculpatul G.F.G. nu este înregistrat în aplicația informatică, cum de altfel nu apar nici însoțitorii acestuia,învinuiții V.R., C.C.G., N.P., N.S.

Nefiind înregistrat ca ieșit din țară, nu s-a putut stabili cine a fost agentul de poliție care a permis ieșirea din țară inculpatului G.F.G. și a persoanelor care-l însoțeau.

Coroborând declarațiile învinuiților menționați cu procesul - mverbal din 26 aprilie 2007 în care s-a menționat că, în ziua de 11 noiembrie 2005 ora 9.44.38 numita V.R., figurează ca toate persoanele cu care a călătorit, ca intrată în Republica Moldova, prin punctul de trecere al frontierei Sculeni, cu autoturismul, a rezultat că inculpatul G.F.G. și persoanele care-l însoțeau au ieșit din România, în ziua respectivă, între orele 9 și 9.44.

Din listingul care a cuprins persoanele înregistrate ca ieșite din România în ziua de 11 noiembrie 2005 între orele 9 și 9,51 a rezultat că au lucrat cu ștampila de ieșire din țară ,,E” doi agenți de poliție cu atribuții de control pe sensul de ieșire cu indicativele 406 și 333, iar din probe nu a rezultat, care dintre acești agenți a permis ieșirea din România a persoanelor care-l însoțeau pe inculpatul Gavrilescu, persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieșirii din țară.

Din raportul de constatare tehnico-științifică din 2 noiembrie 2006 și raportul de constatare tehnico-științifică din 23 iunie 2006 (filele 80-92 dosar U.P. ) a rezultat că, o parte din caracterele impresiunii în litigiu aplicată pe pașaportul numitei V.R., corespund cu o parte din caracterele impresiunilor model comparat din registrul de evidență al P.T.F. Sculeni din ziua de 11 noiembrie 2005 și a procesului-verbal încheiat în data de 2 noiembrie 2006, iar chenarul din partea dreaptă cu numărul de identificare al ștampilei și elementele de siguranță din același chenar lipsesc, astfel că nu se poate stabili cu certitudine că impresiunea în litigiu este una și aceeași cu impresiunile model de comparat, de asemenea rezultă că impresiunea de ștampilă aplicată pe pagina nr. 7 a pașaportului cu nr. 074591996, care are înscris textul Poliția de Frontieră Sculeni România ,,11 noiembrie 2005 E” este autentică, însă nu se poate stabili dacă impresiunea de ștampilă în litigiu a fost depusă cu una din ștampilele de trafic de la Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni.

Pentru aceste persoane, la data de 19 ianuarie 2006 a existat în sistemul informatic al poliției de frontieră România, conform dispozițiilor O.G. nr. 65/1997, măsura nepermiterii ieșirii din România, astfel: pentru U.E. interdicție în perioada 5 octombrie 2005-5 septembrie 2006, pentru B.F.V. interdicție în perioada 11 noiembrie 2005-9 octombrie 2006.

Din declarația învinuitei U.E. a rezultat că, în septembrie 2005, s-a întors în România din Italia, iar la vama Borș a fost informată că depășise perioada de ședere legală în Italia. Pentru a se întoarce în Italia, deși avea interdicție de a ieși din România, prin intermediul soțului ei a aflat că inculpatul G.F.G., care avea o firmă de transport V. Tur, ar avea pârghiile necesare rezolvării unor astfel de probleme. S-a întâlnit cu inculpatul i-a explicat ce problemă are, iar acesta i-ar fi pretins suma de 600 euro, iar prin negociere a ajuns la suma de 400 euro.

Ulterior G.F.G. i-a solicitat învinuitei U.E. să se deplaseze la Consulatul Ucrainei din Suceava, pentru a-și obține viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care să-l anunțe când este pregătită de plecare și să-i dea suma de bani solicitată.

Din declarația învinuitului B.F.V., audiat numai în faza urmăririi penale, s-a reținut că, se afla în aceeași situație ca și martora U.E., în sensul că depășise perioada legală de ședere în Italia, iar pentru a se întoarce în această țară, a apelat la mai multe agenții de transport, iar singura care a fost de acord să-i asigure transportul în aceste condiții a fost firma V. Tur” administrată de inculpatul G.F.G.. Acesta i-ar fi promis că îl ajută să ajungă la Roma, pentru suma de 1200 euro, plus transportul. A susținut învinuitul că, în ziua plecării, i-a plătit inculpatului suma de 1.500 euro, element de fapt neprobat cu probele administrate în cauză. Probatoriul administrat în cauză nu a confirmat susținerile lui B.F.V., în sensul că i-ar fi fost solicitată această sumă, că ea ar fi fost remisă inculpatului și în cuantumul arătat.

La sugestia inculpatului, învinuitul B.F.V. s-a deplasat la Consulatul Ucrainei din Suceava pentru a-și obține viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei.

Tot în acea perioadă, martorul A.C. a apelat la inculpatul G.F.G. pentru a-l transporta în Italia, dar pe o rută care să nu includă Ungaria, țară pe teritoriul căreia avea interdicție de intrare.

Din declarațiile martorului A.C. nu a rezultat dacă acesta a relatat inculpatului faptul că avea interdicție de intrare pe teritoriul Ungariei.

Inculpatul i-a solicitat martorului să se deplaseze la Consulatul Ucrainei din Suceava pentru a-și obține viza de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care să-l anunțe când este pregătit de plecare și să-i dea suma de 250 euro pentru transport, alte sume nu a solicitat.

Persoanele menționate anterior și-au obținut vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei, după care l-au contactat telefonic pe inculpatul G.F.G., care a stabilit cu aceștia să se întâlnească la sediul firmei sale din Botoșani, în ziua de 20 ianuarie 2006, pentru a pleca spre Italia.

S-a reținut în actul de sesizare că, inculpatul G.F.G. i-a asigurat în prealabil pe învinuiții B.F.V. și U.E. că va reuși să-i treacă frontiera deoarece are cunoștințe printre polițiștii de frontieră, care lucrează în punctul de trecere al frontierei, care le va permite să iasă din România fără a fi verificați și implementați în bazele de date, aspecte care nu rezultă din declarațiile învinuiților menționați și care au relatat doar că, inculpatul le-ar fi comunicat că problemele de frontieră sunt rezolvate, nicidecum că ar fi comunicat învinuiților că ar avea cunoștințe printre polițiștii de frontieră și că nu vor fi verificați sau implementați în bazele de date.

În data de 20 ianuarie 2006, inculpatul G.F.G. a ajuns la punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din România spre Republica Moldova, cu microbuzul pe care-l conducea cu numărul de înmatriculare, împreună cu învinuiții B.F.V., U.E., martorul A.C. și cu numiții P.A.O., N.F.C. și C.G.M.

În punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul G.F.G. a oprit microbuzul pe sensul de ieșire din România spre Republica Moldova lângă cabina de control a polițiștilor de frontieră, a luat pașapoartele pasagerilor, a coborât din microbuz, și potrivit declarațiilor învinuiților, ar fi intrat în cabina polițiștilor de frontieră, unde erau doi polițiști, pașapoartele au fost ștampilate, iar inculpatul a revenit cu acestea spunând că s-a rezolvat.

În actul de sesizare s-a reținut că, în data de 20 ianuarie 2006, când inculpatul G. a ajuns cu învinuiții în punctul de trecere al frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire din România spre Republica Moldova, a purtat o discuție cu inculpatul A.S.F., după care a intrat în cabina de control a polițiștilor de frontieră, unde a rămas câteva minute. Ulterior inculpatul G.F.G. a ieșit din cabina de control a polițiștilor de frontieră a urcat în microbuz, afirmând că a rezolvat toate problemele și că pașapoartele au fost ștampilate de polițiștii de frontieră, care le-au permis ieșirea din România.

Din declarația martorului A.C., a rezultat că inculpatul G. a purtat în ziua respectivă o discuție timp de un minut cu inculpatul A.S.F., pe care martorul l-a recunoscut din fotografia prezentată la urmărirea penală, dar din declarația martorului nu rezultă că acest polițist a efectuat controlul pașapoartelor.

Martorii audiați au arătat doar că inculpatul a discutat cu doi polițiști la prezentarea pentru control a pașapoartelor, fără a cunoaște numele acestora.

Din declarația martorei P.A.O. (fila 170 dosar) a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006 a ieșit din România prin Vama Sculeni, iar controlul pașapoartelor a durat 20 minute și nu a fost nevoită să dea vreo sumă de bani polițistului de frontieră.

Inculpatul G.F.G., împreună cu cele șase persoane, printre care, B.F.V., U.E., A.C. au trecut frontiera din România în Republica Moldova, apoi în Ucraina, până în Italia.

Din procesul-verbal din 26 aprilie 2007 (fila nr. 193 dosar U.P.) a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006, mijlocul de transport cu numărul de înmatriculare a intrat în Republica Moldova, în data de 20 ianuarie 2006, prin Punctul de trecere al Frontierei Sculeni, la ora 06,16, fiind condus de G.F.G., iar în mijlocul de transport se mai aflau: B.F., P.A., U.E., N.F., C.G., A.C.

Din procesul-verbal din 9 septembrie 2007 a rezultat că, în data de 20 ianuarie 2006, între orele 03.39-06,49, agentul de poliție A.S.F., care a lucrat ca lucrător cu ștampila pe sensul de ieșire din România, în Punctul de trecere al Frontierei Sculeni a implementat în sistemul informatic al Poliției de Frontieră Române numai pe inculpatul G.F.G., la orele 06,09, celelalte persoane care au ieșit din România în același interval orar, fiind implementate în sistemul informatic de un alt polițist de frontieră.

Mențiunea din acest proces –verbal privind faptul că, în data de 20 ianuarie 2006, agentul de poliție A.S.F., care a lucrat ca lucrător cu ștampila pe sensul de ieșire din România, în Punctul de trecere al Frontierei Sculeni a implementat în sistemul informatic al Poliției de Frontieră Române numai pe inculpatul G.F.G., la orele 06,09, a fost eronată, având în vedere că din listingul care conține traficul persoanelor care au tranzitat Punctul de Trecere al Frontierei Sculeni, pe sensul de ieșire (de la fila 201 verso dosar fond) rezultă că, în data de 19/20 ianuarie 2006, la ora 6,09 a ieșit din România un alt cetățean, C.P. cu autoturismul, fiind implementat de operator. Așadar la acea oră nu a fost implementat Inculpatul G.F.G. și nici celelalte persoane care-l însoțeau.

De altfel, din listing a reieșit cu claritate că inculpatul G.F.G. și pasagerii care-l însoțeau nu au fost implementați în baza de date, în ziua de 19/20 ianuarie 2006, în intervalul orar 03,39-06.49, ori la ora 6.16 erau înregistrați în ca intrați în Republica Moldova.

Conform registrului de evidență cu planificarea personalului (fila 209 dosar fond), în ziua de 19 ianuarie 2006-20 ianuarie 2006 între orele 20.00 și respectiv orele 08.00, în tura de serviciu la punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul P.M.M. a executat serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră, ca șef de grupă, calitate în care avea posibilitatea de a lucra cu ștampila de trafic atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire din România, în funcție de intensitatea traficului prin punctul de trecere al frontierei. Acesta avea ștampila cu nr. 16 Conform aceleiași planificări inculpatul A.S.F. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă, pe sensul de ieșire din România la punctul de trecere al frontierei Sculeni, în ziua de 19 ianuarie 2006, orele 20.00, până în ziua de 20 ianuarie 2006, orele 08.00, având ștampila cu nr. 07. De asemenea, mai era programat la aceeași dată B.C., atât pe sensul de intrare cât și pe sensul de ieșire, cu ștampila nr. 18.

Din probatoriul administrat în cauză nu s-a putut stabili cu certitudine care lucrător de poliție a efectuat controlul pașapoartelor inculpatului G.F.G., precum și a învinuiților care nu aveau permisiunea de a ieși din țară în data de 19/20 ianuarie 2006, nici unul martori nefiind în măsură să precizeze cine a efectuat controlul pașapoartelor și cine le-a permis ieșirea din țară.

În actul de sesizare s-a reținut că, la momentul ajungerii în punctul de trecere al frontierei Sculeni inculpatul P.M.M., profitând de calitatea de șef de grupă, nu a respectat planificarea personalului de serviciu, conform căreia inculpatul A.S.F. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă, pe sensul de intrare în România, la punctul de trecere al frontierei Sculeni, în perioada 19 ianuarie 2006, orele 20.00-20 ianuarie 2006, orele 08.00., mutându-l pe acesta să execute serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă pe sensul de ieșire din România. Astfel A.S.F. a executat serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă, pe sensul de ieșire din România, calitate în care atribuții de control a documentelor persoanelor care se prezentau pentru a ieși din țară, el fiind cel care a efectuat controlul pașapoartelor învinuiților U.E. și B.F.V., persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieșirii din România, situație în care le-a permis acestora ieșirea nelegală din România, conform înțelegerii prealabile pe care a avut-o inculpații G.F.G. și P.M.M.

Aceste susțineri au fost infirmate de mențiunile din planificarea personalului din care reiese că, inculpatul Pavel Mihai Marius, avea calitatea de șef de grupă, putea să lucreze cu ștampila pe ambele sensuri în funcție de valorile din trafic, iar inculpatul A.S.F. a executat serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă, pe sensul de ieșire din România, conform planificării și nu datorită faptului că celălalt inculpat nu ar fi respectat planificarea. Din declarațiile inculpaților P.M.M., A.S.F. a rezultat că șeful de grupă, în funcție de valorile de trafic, putea să dispună ca lucrătorii să fie planificați pe alt sens, decât cel din planificare, dacă pe sensul respectiv se înregistra un trafic mare. Tot din declarațiile acestora a rezultat că inculpatul A.S.F. a fost planificat de P.M.M. să execute serviciul și pe sensul de intrare în România, deși în planificare apărea pe sensul de ieșire, aceasta datorită valorilor din trafic.

Din declarațiile martorilor, listinguri, declarațiile inculpaților și alte înscrisuri aflate la dosar nu a rezultat că inculpatul A.S.F. a efectuat controlul pașapoartelor învinuiților U.E. și B.F.V., persoane care figurau în consemn cu nepermiterea ieșirii din România și că acesta ar fi responsabil de ieșirea nelegală a acestora din România.

Martora A.M. l-a contactat telefonic pe inculpatul G.F.G., care i-a recomandat să obțină vize de tranzit pe teritoriul Ucrainei, pentru ea și pentru minorul S.I.M.

După obținerea vizelor, în ziua de 17 februarie 2006, martora A.M. a plecat împreună cu minorul, cu autoturismul, condus de inculpat până la punctul de trecere al frontierei, unde inculpatul a prezentat pentru control trei pașapoarte. Le-a fost permisă ieșirea din România, aceștia călătorind ulterior prin Republica Moldova, Ucraina, până în Ungaria, unde inculpatul i-a transbordat într-un autocar al firmei de transport internațional de persoane al cărei administrator era, cu acesta călătorind până în Italia. Din declarația martorei A.M., a rezultat că documentele necesare călătoriei minorului i-au fost trimise în țară de sora sa, iar la data de 17 februarie 2006, la ieșirea din țară în punctul de trecere al frontierei Sculeni, inculpatul G.F.G. a prezentat actele pentru control unui polițist, după care au continuat călătoria până la Roma. Martora a arătat că nu cunoaște dacă tatăl minorului S.I.M. și-a dat acordul ca acesta să iasă din țară,conform prevederilor art. 30 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 248/2005, privind regimul liberei circulații a cetățenilor români în străinătate.

Din declarațiile martorei a rezultat că anterior ieșirii din România nu a discutat detalii despre condițiile legale de ieșire din țară a minorului. Inculpatul i-a transportat până în Ungaria, iar de acolo au fost preluați de alt microbuz de la firma inculpatului.

Tatăl minorului nu a fost audiat, pentru a se stabili cu certitudine faptul că acesta nu și-ar fi dat acordul cu privire la ieșirea din țară a minorului. La fila 204 din dosarul de urmărire penală există un proces verbal, din care rezultă că un inspector de poliție, care a întocmit acest proces-verbal, a luat legătura telefonic cu S.V.,tatăl minorului, care a precizat că nu și-a dat acordul pentru ca fiul său să plece în Italia, însă nefiind audiat cele consemnate în procesul-verbal nu au valoarea probantă a unei depoziții de martor.

S-a reținut în rechizitoriu că, din verificările efectuate s-a constatat că în punctul de trecere al frontierei Sculeni nu a existat în copie documentele care trebuiau să îndeplinească formal condițiile exercitării dreptului la liberă circulație a minorului, conform art. 25 din H.G. nr. 94 din 26 ianuarie 2006, pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 248/2005, nefiind întocmită vreo mențiune în registrul de litigii, conform procedurii din punctul de trecere al frontierei de stat.

Din adresa nr. 561220 din 11 februarie 2011 (fila 1, vol. III, dosar fond) a rezultat că registrul de evidență minori din Punctul de trecere al Frontierei Sculeni din 26 ianuarie 2006 a fost distrus împreună cu procesul-verbal din 2007, nefiind prevăzut în vederea arhivării în nomenclatorul arhivistic pentru documentele create în anul 2006, astfel că instanța nu are posibilitatea stabilirii fără dubiu a faptului că minorul S.I.M. nu îndeplinea condițiile legale pentru ieșirea din România la data de 17 februarie 2006.

Cu adresa de mai sus a fost înaintat instanței un proces-verbal, întocmit de inspectorul principal de poliție B.T., încheiat la data de 4 ianuarie 2006, rectificat ulterior în ce privește anul încheierii lui, respectiv 2007, în loc de 2006, în care se consemnează că din consultarea bazei de date a punctului de frontieră rezultă că minorul S.I.M. a ieșit din România în data de 17 februarie 2006, prin punctul de trecere al frontierei Sculeni, cu autoturismul, condus de cetățeanul român G.F.G., fiind implementat de operatorul 404, corespunzător agentului de poliție A.S.

Din listingul de la fila 7 vol. III dosar fond a rezultat că în baza de date a punctului de trecere al frontierei Sculeni, au fost înregistrați ca ieșiți din țară, în ziua de 17 februarie 2006 între orele 07,23,42 și 07,25,42 G.F.G., S.I.M. și A.M., fișierul neconținând numele operatorului care a procedat la înregistrarea acestora, astfel că nu a rezultat că operatorul ar fi fost A.S., cum s-a menționat în procesul verbal din 4 ianuarie 2007.

Conform registrului de evidență cu planificarea personalului (fila 269 dosar fond), în ziua de 16 februarie 2006-17 februarie 2006 între orele 20.00 și respectiv orele 08.00, în tura de serviciu la punctul de trecere al frontierei Sculeni, au executat serviciul, pe sensul de ieșire din România, în calitate de agenții de poliție de frontieră, A.S., cu ștampila nr. 18 și P.I., cu ștampila nr. 11. Conform aceleiași planificării inculpatul P.M. a fost planificat să execute serviciul în calitate de agent de poliție de frontieră ca lucrător cu ștampilă, pe sensul de intrare în România având ștampila cu nr. 03

La dosar nu a existat în copie foto pașaportul minorului S.I.M., astfel că din cele arătate mai sus nu a rezultat elemente de ordin probator din care să rezulte fără dubiu că agentul de poliție, care a implementat datele minorului în baza de date ar fi inculpatul A.S., și chiar dacă prin absurd s-ar reține că el a implementat minorul în baza de date nu se poate demonstra că minorul nu ar fi îndeplinit condițiile legale de ieșire din România, în sensul că nu ar fi avut acordul ambilor părinți.

De altfel minorul a traversat mai multe state până la ajungerea în Italia și nu a avut dificultăți la controalele vamale, ceea ce întărește prezumția că îndeplinea toate condițiile din punct de vedere legal pentru a călători în statele U.E.

În actul de sesizare s-a reținut următoarele aspecte de fapt ca fiind probate:

Pentru a permite ieșirea din țară a învinuiților V.R., C.C.G., N.P., N.S., U.E. și B.F.V., care nu aveau permisiunea de a ieși din România, deoarece depășiseră termenul legal ședere pe teritoriul unui stat din spațiul Schengen, inculpatul P.M.M. a pretins și primit de la inculpatul G.F.G., în mai multe rânduri, diferite sume de bani, în total o sumă cuprinsă între 5.000 și 6.000 euro.

Inculpatul P.M.M. nu a primit sumele de bani direct de la inculpatul G.F.G., astfel că, pentru a intra în posesia banilor se deplasa la sediul firmei de transport al cărui administrator era acesta și lua banii, lăsați pentru el, de la numita G.R. secretara firmei.

De asemenea, pentru a nu exista probe ale faptelor comise, inculpații P.M.M. și A.S.F. nu au verificat în baza de date a poliției de frontieră pe numiții V.R., C.C.G., N.P., N.S., U.E. și B.F.V. și nu i-au înregistrat în sistemul informatic al poliției de frontieră, ca fiind ieșiți din România, iar pe pașapoartele acestora au aplicat ștampilele de ieșire, în așa fel încât să nu se imprime codul ștampilei de trafic, pentru a nu se putea identifica agentul de poliție de frontieră care a permis ieșirea ilegală din România a migranților.

Toate aceste susțineri au fost preluate cu lux de amănunte din denunțul formulat de inculpatul G.F.G. la data de 25.09 orele 15,30, după ce inițial în declarația din aceeași zi a precizat că nu recunoaște faptele de trafic de migranți și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, denunțul privind infracțiunea de dare de mită presupus a fi comisă de inculpat și infracțiunea de luare de mită în ceea ce-l privește pe inculpatul P.M.M.

Denunțul nu a constituit mijloc de probă ci este un mod de sesizare, astfel că ceea ce s-a menționat în denunț trebuie să rezulte din probatoriul administrat în cauză.

În declarația dată de inculpatul G.F.G., la data de 8 octombrie 2007, (filele 43-47) acesta a arătat că, în anul 2005, secretara sa G.R., i-a spus că, în cazul în care are nevoie de o cunoștință la frontiera de est a României, îl poate recomanda nașului ei, care este polițist de frontieră la vama Sculeni. Ulterior, aceasta a organizat o petrecere, împrejurare în care l-a cunoscut pe inculpat P.M.M. Acesta din urmă i-ar fi promis că în situația în care ar avea probleme la frontieră poate lua legătura cu el, dându-i și numărul de telefon. L-a scurt timp, l-a sunat pe inculpatul P.M.M. și i-a comunicat că, au apelat la el niște cetățeni care au depășit perioada legală de ședere în spațiul Schengen și care vor să ajungă în vestul Europei, întrebându-l totodată dacă se poate ca aceste persoane să iasă din țară prin vama Sculeni. Acesta i-a spus că este posibil, dar că nu-i poate verifica în baza de date, dar le poate permite ieșirea din țară pentru suma de 1.000 euro de fiecare. Totodată, inculpatul P. i-a spus că nu-i poate verifica în baza de date pentru că ar rămâne urme în calculator. De asemenea, inculpatul Pavel i-a spus că atunci când va sosi cu persoanele în vamă, nu se vor întâlni, urmând să se prezinte la cabina polițistului din vamă de pe sensul de ieșire dințară, având pașapoartele însoțitorilor, iar polițistul respectiv le va ștampila, că totul este aranjat. El a procedat așa, astfel că pașapoartele însoțitorilor au fost ștampilate, pe pașaportul său ștampila fiind corect aplicată, iar pe celelalte fiind aplicată în așa fel încât să nu fie vizibile toate datele de pe ștampilă. Tot în acest fel a mai efectuat un transport de persoane. A mai arătat inculpatul că sumele de bani nu erau date direct inculpatului Pavel, banii fiind lăsați secretarei G.R., iar acesta le ridica de la ea, fără ca ea să știe ce reprezintă sumele respective. La unul din controale pașapoartele au fost ștampilate de inculpatul A.S.

În aceeași declarație, inculpatul G.F.G. a arătat că, nu știa că minorul nu poate ieși din țară, iar pașaportul acestuia a fost ștampilat de inculpatul A.S.

Pentru ajutorul dat inculpatul G.F.G. i-a dat inculpatului P. o sumă cuprinsă între 5.000 și 6.000 euro. A mai arătat inculpatul că a vorbit la telefon cu P.M.M., iar acesta i-a solicitat să spună că nu-l cunoaște dacă va fi întrebat vreodată în legătură cu cele două transporturi de persoane.

În declarația din data de 19.10 2007 (filele 40-42 dosar U.P.) inculpatul G.F.G. a recunoscut doar infracțiunea de dare de mită, iar declarația referitoare la trafic de migranți a retractat-o, arătând că nu este conformă nici cu scopul urmărit de el, care nu a fost altul, decât acela de a-și desfășura activitatea de transportator internațional. Nu a realizat și nu a urmărit obținerea unui venit ilicit de pe urma persoanelor descrise ca migranți în dosar.

De asemenea, a respins acuzația de,,asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni”, pentru că nu a existat o asociere cu inculpatul P. Cu acesta a purtat o discuție întâmplătoare în urmă cu doi ani(2003), în care acesta i-a promis că-l ajută în munca sa, fără a preciza cum. Ceea ce discutau înainte de transport erau detaliile privind ziua la care urma să se prezinte în vamă. Pe inculpatul A. a arătat că nu-l cunoaște, recunoscându-l după pozele prezentate de procuror, ca fiind agentul care controla pașapoartele. Nici una din persoanele transportate nu i-a prezentat vreun document din care să reiasă că are limitat dreptul la liberă circulație. Acestea i-au expus oral temerea că vor avea probleme la ieșirea din țară și din acest motiv au fost de acord să-i remită sumele convenite cu ei. Inculpatul a arătat că în ziua declarației 19 octombrie 2007 a studiat dosarul și a văzut că aceste persoane aveau suspendat dreptul de utilizare al pașaportului timp de 12 luni.

Inculpatul G.F.G., audiat la instanță, a declarat că declarațiile date în cursul urmăririi penale, atât cea olografă, cât și cea scrisă de anchetator, i-au fost dictate, iar el le-a semnat sub amenințarea că va fi arestat 30 zile. A consemnat în declarații că a dat suma de 5.000 euro pentru a-și lua măsuri de precauție. În perioada 2005-2006 a transportat persoane cu microbuzul, dar nu a dat sume de bani polițiștilor din vama Sculeni. A ales acest punct de trecere al frontierei deoarece avea o prietenă la un punct de trecere al frontierei între Ucraina și Moldova, unde pasagerii puteau să-și rezolve unele probleme de hrană etc. dacă ar fi ieșit prin vestul țării polițiștii de la frontieră i-ar fi cerut bani pentru a ieși din țară. Persoanelor pe care le transporta pe ruta care includea vama Sculeni le percepea costul biletului dus-întors suma de 500 euro pentru Spania și 400 euro pentru Italia. De la martorii N.S. și N.P. a luat avansul de câte 250 euro. Persoanele pe care le-a transportat l-au informat că au depășit perioada legală de ședere în spațiul Schengen, însă aveau posibilitatea legală de a călători în Moldova, Ucraina. Acestor persoane nu le-a pretins alte sume de bani. Le-a comunicat că dacă vor avea probleme la vamă și le vor rezolva singuri. Biletele erau plătite la sediul firmei din Botoșani la secretar, de aceea nu și-a amintit toți clienții. Firma sa era specializată în transportul persoanelor prin Ucraina. Pe coinculpați i-a văzut prima dată, când a dat declarație la Parchet. Nu a reținut dacă i-a văzut la vamă. Pașapoartele se prezentau de fiecare persoană, iar uneori le prezenta el pentru toți. Nu i s-au solicitat bani și nu a fost niciodată în cabina polițistului de la punctul de trecere al frontierei, aceasta fiind foarte mică.

Inculpatul A.S.F. a declarat că l-a văzut pe inculpatul G., prima dată la instanță, la data de 15 decembrie 2008. Nu a participat la nicio petrecere organizată de numita G. și acest nume nu-i spune nimic. Înainte de intrarea în tură a fost obligat să lase la vestiar telefonul mobil și banii. În ziua de 19/20 ianuarie 2006 a efectuat serviciul pe ambele sensuri intrare-ieșire, deoarece când traficul era aglomerat șeful de tură putea dispune ca un polițist să fie programat pe alt sens decât cel din planificare. Nu și-a amintit dacă G. a trecut prin vama Sculeni. Era obligatorie implementarea tuturor persoanelor care ieșeau din țară. El a introdus persoanele verificate în baza de date, dar nu a fost responsabil de softul care le stoca. A existat posibilitatea ca datele introduse să nu se regăsească, dacă existau erori cu privire la data nașterii. Minorii erau înregistrați într-un registru special și se făcea copie după procura celui care-l însoțea, care se ținea într-un registru neânseriat. Dacă nu s-a făcut nicio mențiune cu privire la minor, înseamnă că acesta nu avea nici o problemă.

Inculpatul P.M.M., audiat la instanță, a declarat că în ziua de 19/20 ianuarie 2006 a efectuat serviciul ca șef de grupă. În prima parte a nopții este mai aglomerat sensul de intrare, apoi era mai aglomerat sensul de ieșire. Datorită aglomerației și specializării, inculpatul Alupoaei a fost planificat pe sensul de ieșire. Nu a cunoscut-o pe numita G.R. Nu a participat la nici o petrecere unde să-l fi cunoscut pe inculpatul G. După verificare, se implementau numele, prenumele, data nașterii și pentru autoturism, numărul de înmatriculare și marca. Baza de date a prezentat probleme, în sensul că nu s-au găsit în aceasta persoane care au fost implementate. Au existat probleme cu serverul, care nu funcționa. În tură nu aveau voie să dețină telefon mobil și bani. Ștampilele utilizate au fost vechi și s-au imprimat foarte prost.

S-a reținut în actul de sesizare că, inculpatul G.F.G. a luat legătura telefonic cu inculpatul P.M.M., stabilind ziua și ora la care el va ajunge cu migranții în punctul de trecere al frontierei Sculeni, pentru a-i trece fraudulos frontiera de stat a României, zi în care inculpatul P.M.M. își desfășura serviciul în calitate de polițist de frontieră cu atribuții de control a documentelor persoanelor care se prezentau la ieșirea/intrarea persoanelor din/în România, și i-a comunicat acestuia marca și numărul de înmatriculare ale autoturismului cu care va veni, precum și numărul persoanelor cu interdicție pe care le va aduce.

De asemenea, s-a mai reținut că inculpatul P.M.M. i-a spus lui G.F.G. că nu se vor întâlni când va ajunge în punctul de trecere al frontierei și totodată, i-a comunicat acestuia ca în momentul ajungerii în punctul de trecere al frontierei să ia pașaportul său și pe cele ale persoanelor care-l însoțesc și să le dea polițistului de frontieră de la cabina de control, care le va ștampila, fără a verifica persoanele și implementa în sistemul informatic al Poliției de Frontieră și le va permite ieșirea din România, acel polițist cunoscând convenția dintre ei. Aceste aspecte sunt reținute din declarația inculpatului G.F.G.

Aceste susțineri din rechizitoriu nu au suport probator, ele emană din declarațiile inițiale ele inculpatului G.F.G., care nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cursul urmăririi penale sau judecății., declarații pe care și le-a retractat în cursul urmăririi penale și în fața instanței, pe motiv că i-au fost dictate de procuror și de polițiștii care-l audiau. De asemenea a susținut că la momentul când a formulat autodenunțul a fost asigurat de organele de anchetă că nu i se va întâmpla nimic.

Declarațiile inculpatului au servit la aflarea adevărului, în măsura în care s-au coroborat cu celelalte mijloace de probă, ori din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești nu a rezultat că inculpații s-ar fi cunoscut anterior efectuării celor trei transporturi de persoane descrise mai sus, că a existat o înțelegere prealabilă între aceștia în legătură cu transporturile de persoane, modul de efectuare al controlului pașapoartelor și implementării în baza de date. Nu a existat probe din care să rezulte fără dubiu că inculpatul G. ar fi luat legătura telefonic cu inculpatul P.M.M. în legătură cu transporturile de persoane prin punctul Sculeni.

De altfel din declarațiile inculpaților P.M.M. și A.S.F. a reieșit faptul că în timpul serviciului nu aveau voie cu telefon mobil asupra lor.

Potrivit art. 2 lit. a) din Legea nr. 39/2003 nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi din cadrul grupului, iar în conformitate cu art. 8 din aceeași lege, inițierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este potrivit acestei legi un grup infracțional organizat, se pedepsește după caz, potrivit art. 167 sau 323 C. pen.

Din ansamblul probelor administrate în cauză nu a rezultat cu certitudine existența unui grup constituit ocazional în scopul săvârșirii infracțiunii de trafic de migranți, iar din probele administrate nu a rezultat fără dubiu implicarea inculpaților P.M.M. și A.S.F. în săvârșirea infracțiunii de complicitate la trafic de migranți, reținută în sarcina acestora, prin situația de fapt descrisă în rechizitoriu, întrucât din declarațiile martorilor, listingul persoanelor implementate, copiile planificărilor de serviciu nu s-a putut dovedi că aceștia au efectuat controlul persoanelor care au călătorit prin vama Sculeni cu inculpatul G.F.G., în datele de 11 noiembrie 2005, 19/20 ianuarie 2006 și 16/17 februarie 2006.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, care a criticat-o pentru greșita achitare a inculpaților, susținându-se că soluția se bazează pe o apreciere greșită a probelor administrate.

Prin Decizia penală nr. 63 din 29 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, reținându-se, în esență, faptul că nu a fost răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpații.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași, invocându-se cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și criticându-se soluția de achitare a inculpaților menținută în cauză.

Se susține că instanțele au evaluat insuficient probele aflate în dosar, în contradicție cu prevederile legale, hotărârea de achitare a inculpaților bazându-se pe greșita apreciere a probelor administrate, care dovedesc pe deplin existența faptelor și vinovăția inculpaților, fără a se analiza înscrisurile depuse de D.I.I.C.O.T. în apel, care probau vinovăția inculpaților.

Recursul este neîntemeiat.

Înalta Curte, analizând decizia penală recurată, atât prin prisma criticilor formulate de parchet, cât și conform art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Înalta Curte constată că în recursul parchetului se solicită condamnarea inculpaților direct în recurs, după ce în cauză s-a dispus o soluție de achitare la fond, menținută în apel, fără a se invoca o suplimentare a materialului probator, doar pe o reapreciere a probelor deja administrate și care nu au putut forma convingerea instanțelor asupra săvârșirii faptelor și vinovăției inculpaților.

Se face, într-adevăr trimitere, la un set de înscrisuri depus în apel, cu referire la care se susține că probează vinovăția inculpaților și că nu au fost avute în vedere de instanța de apel.

Susținerea nu este întemeiată întrucât instanța de apel a făcut trimitere la aceste înscrisuri și, în același timp, acestea nu aduc nici un element de noutate față de cele din cursul urmăririi penale, fiind de fapt documentele care au stat la baza întocmirii unor procese verbale la momentul respectiv.

Instanța de fond a analizat amănunțit aceste informații (motivarea fiind însușită și de instanța de apel), dar s-a constatat, corect că sunt contrazise de verificările efectuate nemijlocit în cursul judecății și, ceea ce este cel mai important, aceste înscrisuri nu lămuresc în nici un fel aspectele contradictorii din cuprinsul rechizitoriului ceea ce a condus, corect, la soluția de achitare câtă vreme prezumția de nevinovăție a inculpaților nu a fost răsturnată formal și indubitabil de probele administrate.

Acuzarea inculpaților pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 8 din Legea nr. 39/2003 cu referire la art. 323 alin. (1) și (2) C. pen., se sprijină exclusiv pe declarația denunț a inculpatului G.F.G., retractată de acesta ulterior. Nu există nici o dovadă certă a faptului că inculpații s-au cunoscut anterior, că au avut o înțelegere prestabilită și că ar fi acționat de conivență în ceea ce privește faptele de trafic de migranți descrise în actul de sesizare.

In aceeași ordine de idei, nu s-a dovedit că inculpatul P.M.M. ar fi pretins și primit de la inculpatul G.F.G., prin intermediul numitei G.R., în mai multe rânduri, sume de bani totalizând 5.000-6.000 euro.

Probele administrate nemijlocit de instanța de fond și cele de la urmărirea penală nu fac dovada că inculpatul G. ar fi obținut alte sume de bani decât cele reprezentând contravaloarea transportului învinuiților cu destinația Spania, Italia.

Nu s-a putut dovedi că inculpatul i-a racolat pe învinuiți în vederea efectuării transporturilor acestora prin vama Sculeni, spre Republica Moldova, Ucraina, Spania, Italia, ci dimpotrivă, aceștia au apelat la serviciile lui de transportator pentru a nu-și pierde locurile de muncă din Italia și Spania.

Prin urmare, criticile formulate de reprezentantul parchetului cu privire la achitarea inculpaților nu sunt fondate.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași.

Conform art. 193 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, onorariile parțiale cuvenite apărătorilor din oficiu desemnați pentru inculpați, până la prezentarea avocaților aleși, urmând a fi plătite din fondul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Iași împotriva Deciziei penale nr. 63 din 29 martie 2012 a Curții de Apel Iași, secția penală și pentru cauze cu minori.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, iar onorariile parțiale cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu, în sumă de câte 75 lei, pentru fiecare inculpat, se vor plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 octombrie 2012.