ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1649/2014
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1649/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința penală nr. 529 din 26 iunie 2013, pronunțată de Tribunalul București, secția I-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice dată faptelor inculpatului S.M.C. prin rechizitoriu din infracțiunile de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prevăzute de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001, cu aplic.art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile de sprijinire sub orice formă a unui grup în vederea săvârșirii de infracțiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracțional organizat, prev.de.art. 8 din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu aplicare art. 33 lit. a) C. pen.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului S.M.C. pentru infracțiunea prev.de.art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003.
În baza art. 2 pct. 2 lit. a) rap.la.art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus achitarea aceluiași inculpat pentru infracțiunea prev. de art. prev.de.art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001.
În baza art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 cu art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul K.Ș. la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 C. pen. i s-au interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei, drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen.
În baza art. 81 C. pen. s-a suspendat condiționat executarea pedepsei aplicate pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni stabilit conform art. 82 C. pen.
În baza art. 71 alin. ultim C. pen. s-a suspendat executarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a, b) și c) C. pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate inculpatului.
În temeiul art. 359 C. pr. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C. pen. referitoare la revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.
În baza art. 191 C. proc. pen. a fost obligat inculpatul K.Ș. la 3.000 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Cheltuielile judiciare în ceea ce-l privește pe inculpatul S.M.C., au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr. 265D/P/2011 din 14 noiembrie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv a inculpaților R.G. și M.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți, prev. și ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și în stare de libertate a inculpaților P.I. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și traiic de migranți în formă continuată, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., S.M.C. pentru săvârșirea infracțiunilor de aderare și sprijinire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți în formă continuată, prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.; F. (fost D.) M. pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat, prev. și ped. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 și trafic de migranți, prev. și ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002; A.N.K. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. și ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002 și K.Ș. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de migranți, prev. și ped. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002.
Prin sentința penală nr. 9 din 14 ianuarie 2013 a Tribunalului București, secția I penală, a dispus condamnarea inculpaților R.G., M.M.C., P.I. și F. (fost D.) M. și disjungerea cauzei cu privire la inculpații K.Ș. și S.M.C.
În fapt, s-a reținut pe baza mijloacelor administrate (procese verbale, declarații martori, declarații inculpați, procese-verbale de transcriere ale convorbirilor telefonice și alte înscrisuri) că inculpatul S.M.C. în perioada 21 septembrie 2011 -14 octombrie 2011, a aderat și sprijinit grupul criminal organizat condus de către inculpatul R.G. și constituit din inculpatul M.M.C. și învinuiții F.M., B.S., Ș.D.P. și V.M.A., în scopul comiterii de infracțiuni grave, respectiv trafic cu migranți și al obținerii unor beneficii financiare, și, ca urmare, a executat personal în perioada susmenționată, acte materiale de organizare, preluare, transport și călăuzire a unui grup de trei migranți de cetățenie somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011, în P.T.F. Nădlac, în timp ce încerca scoaterea frauduloasă a acestor persoane cu autoutilitara, închiriată special în acest scop.
De asemenea, pentru inculpatul K.Ș., s-a reținut că în cursul perioadei 14 - 16 martie 2012, au realizat acte de racolare, preluare și organizare a unui transport de 3 migranți, de origine egipteană, prin intermediul grupului criminal organizat condus de către inculpatul R.G., în vederea trecerii migranților în mod fraudulos peste frontiera României cu Ungaria, aceștia fiind depistați în S.P.F. Nădlac la bordul autoutilitarei condusă de inculpatul P.I.
În cursul cercetării judecătorești au fost. audiai inculpații K.Ș. și S.M.C. și martorul Ș.D.P., declarații consemnate și atașate la dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului, prima instanță a constatat, în ceea ce-l privește pe inculpatul S.M.C. că, în perioada 21 septembrie 2011 - 14 octombrie 2011 a participat la traficarea unui grup de trei migranți, de origine somaleză, racolați de inculpatul B.S.
Transportul a fost efectuat de inculpații Ș.D.P. și S.M.C., cu autoutilitara, închiriată ca și pentru precedentele transporturi de la SC F.R.A.C. SRL.
Pe data de 14 octombrie 2011, la ora 06:30, autoutilitara, la volanul căreia se afla inculpatul S.M.C. a fost oprită de lucrători din cadrul S.P.F. Nădlac pentru control, iar după aproximativ 5 minute, un echipaj al poliției de frontieră, a procedat la legitimarea și conducerea la sediul unității pentru verificări, a inculpatului Ș.D.P., aflat pe jos, în apropiere, conform modului uzual folosit la trecerea frontierei de stat.
Cu ocazia verificării compartimentului marfă al autoutilitarei, lucrătorii S.P.F. Nădlac au depistat ascunși într-un spațiu special creat pentru a putea respira pe cetățenii somalezi: A.I.M.; K.I.M., și M.A.A.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, cei trei cetățeni somalezi au intrat ilegal în România, aceștia declarând organelor de poliție faptul că ar fi venit ilegal din Turcia ascunși la bordul unui autotren.
Ca urmare a acestei depistări, la nivelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad a fost înregistrat Dosarul penal cu nr. 6728/P/2011, privind pe inculpatul S.M.C. ș.a., cercetați sub aspectul comiterii infracțiunii prev. de art. 70 alin. (1) și 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 aprobată prin Legea nr. 243/2002, această cauză fiind declinată în favoarea D.I.I.C.O.T. - structura centrală, unde a fost înregistrată sub nr. 313/D/P/2011, fiind dispusă conexarea la prezenta cauză prin Ordonanța din 11 noiembrie 2011, Dosarul astfel format purtând în continuare nr. 265/D/P/2011.
S-a dispus față de inculpatul S.M.C., extinderea cercetărilor și pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003, aplicându-se regulile concursului real de infracțiuni pentru faptele comise.
În fapt, în perioada indicată, membrii grupării au depus diligente, în vederea traficării unui grup de 3 migranți de origine somaleză, după cum urmează:
Pe data de 19 septembrie 2011, la ora 12:23:28, inculpatul Ș.D.P. de la postul: X aflat la domiciliu în A., l-a contactat pe un individ identificat prin mijloace specifice în persoana numitului M.E.D., aflat la postul telefonic X, pe care a încercat să-l convingă să participe la traficarea grupului de migranți în calitate de transportator, aceștia urmând a fi debarcați în Viena/Austria.
La data de 21 septembrie 2011, la ora 18:07:55, inculpatul R.G. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic X cu care a discutat referitor la următorul transport de migranți, ocazie cu care liderul grupării i-a explicat că a discutat cu inculpatul B.S. referitor la aceste aspect, dar așteaptă să primească în avans o parte din banii solicitați transfugilor.
În ziua de 26 septembrie 2011, la ora 19:05:19, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, cu care a discutat în mod codificat cu privire la un grup de 3 migranți ce urmează a fi transportați 2 în Ungaria, iar unul în Italia.
În vederea efectuării în bune condiții a transportului de migranți, inculpatul R.G. i-a transmis telefonic inculpatului Ș.D.P., să se ocupe de închirierea unei autodube de transport marfă în care să ascundă migranții până la destinație.
Având în vedere aceste aspecte, inculpatul Ș.D.P., a apelat din nou la serviciile inculpatului P.I., pentru a închiria de la firma menționată, autoduba, culoare albastru. Pe data de 29 septembrie 2011, la ora 12:45:04, inculpatul P.I. de la postul telefonic X, aflat în București, în drum spre sediul firmei de închirieri auto, l-a contactat pe inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic X, cu care discută referitor la închirierea autodubei, inculpatul Ș.D.P. explicându-i că, inculpatul R.G. nu i-a dat încă suma necesară preluării dubei și efectuării transportului.
În aceeași zi, la ora 13:10:02, inculpatul P.I. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic X cu care poartă o conversație referitor la faptul că, transportul de migranti urmează să fie amânat pentru o altă dată, inculpatul Ș.D.P. solicitându-i lui inculpatului P.I. să sune la firma de închirieri pentru a le comunica că vor veni mai târziu după dubă.
La ora 17:42:30, inculpatul B.S. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X cu care discută în limbile română și turcă, referitor la un migrant care se află pe raza mun. București și un altul care urmează să sosească de la Galați, inculpatul R.G. întrebându-l dacă a solicitat avansul de la aceștia.
La ora 17:53:51, inculpatul P.I. l-a sunat pe inculpatul Ș.D.P., pentru a discuta referitor la situația autodubei pe care trebuia să o închirieze inculpatul P.I., acesta relatând faptul că, a fost sunat de administratorul firmei care dorea să știe dacă rezervarea mai era valabilă, inculpatul Ș.D.P. explicându-i interlocutorului faptul că, racolatorul grupării inculpatul B.S. nu a adus încă banii de la migranții ce urmează a fi transportați.
În ziua de 30 septembrie 2011, la ora 12:29:39, inculpatul B.S. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X și poartă următoarea conversație în limbile română și turcă, referitor la migrantul din Galați care a sosit în București, alăturându-se celuilalt care deja era în așteptare, un al treilea neavând încă suma necesară solicitată de membrii grupării, cei doi stabilind să organizeze transportul transfugilor în cazul în care aceștia vor achita un avans.
La data de 01 octombrie 2011, la ora 14:33:18, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S. aflat la postul telefonic X cu care a discutat în mod codat referitor la migranti, pe care îi denumesc „tone", precum și referitor la destinația acestora după trecerea frauduloasă a frontierei de stat româno-ungare.
La ora 17:38:31, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X cu care a discutat în termeni codați despre activitatea de traficare a transfugilor și suma de bani solicitată pentru fiecare migrant, inculpatul R.G. precizând că nu mai este de acord să efectueze transportul unei persoane pentru suma de 2.000 euro sau fără să-i fie achitat un avans corespunzător, de către racolatorul grupării inculpatul B.S.
La ora 19:26:26, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X pentru a discuta cu privire la numărul de migranti ce urmează a fi traficați și organizarea transportului.
La ora 19:37:25, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul P.I., aflat la postul telefonic X, care solicită să afle când se va efectua următorul transport de migranti, exprimându-și nemulțumirea provocată de amânarea acestuia.
În ziua de 06 octombrie 2011, la ora 20:02:31, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S. aflat la postul telefonic X, ocazie cu care a purtat o conversație în limba turcă, cu privire la organizarea scoaterii frauduloase din țară a 2 transfugi, inculpatul R.G. cerându-i cetățeanului turc suma de 400 euro, în vederea închirierii autodubei cu care vor realiza transportul, precum și garanții în acest sens.
La ora 22:19:33, inculpatul P.I. a fost contactat de inculpatul Ș.D.P., pentru a discuta referitor la numărul de migranti pe care îi vor transporta la indicațiile liderului grupării, precum și cu privire la suma de bani încasată în schimbul serviciilor prestate și destinația transfugilor.
În ziua de 07 octombrie 2011, la ora 11:17:56, inculpatul R.G. l-a sunat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S. pentru a discuta alte detalii referitoare la transportul celor doi migranti.
La ora 11:19:10, imediat după discuția purtată cu racolatorul grupării liderul grupării inculpatul R.G. l-a contactat pe unul dintre transportatori, inculpatul Ș.D.P., în vederea depunerii de diligente pentru închirierea autovehiculului destinat transportului de transfugi.
Cu această ocazie, inculpatul Ș.D.P. și-a exprimat îngrijorarea cu privire la intensificarea controalelor la punctele de trecere a frontierei spre Ungaria, datorită faptului că, un număr mare de migranti au părăsit fără acordul autorităților Centrul unde erau cazați și încercau să ajungă fraudulos în statul vecin.
La ora 12:37:59, inculpatul R.G. de la postul telefonic a fost contactat de un individ rămas neidentificat din anturajul inculpatului B.S., aflat la postul telefonic X, care i-a cerut să nu mai închirieze autoduba.
În ziua de 10 octombrie 2011, la ora 11:48:39, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X, pentru a-l informa că a primit un document din partea autorităților maghiare, ca urmare a depistării celor doi pe teritoriul Ungariei, la data de 22 octombrie 2010, în timp ce transportau un grup de 5. migranti de origine indo-pakistaneză. Cu această ocazie, cei doi au discutat și referitor la depistarea lor de către autoritățile slovene, la data de 08 septembrie 2011, în timp ce transportau un migrant din Gambia. De asemenea, cei doi și-au exprimat acordul de a realiza în continuare activități de traficare a migranților sub coordonarea inculpatului R.G.
În aceeași zi, la ora 15:37:28, coordonatorul grupării, inculpatul R.G. l-a contactat pe cetățeanul turc inculpatul B.S., cu care a discutat referitor la suma de bani necesară închirierii autodubei, pe care trebuia să i-o aducă inculpatul B.S. a doua zi de dimineață.
La ora 16:18:26, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X care i-a transmis că, în cursul zilei următoare va efectua transportul unui nou grup de migranti.
La ora 19:53:02, inculpatul R.G. de la postul telefonic X l-a contactat din nou pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, cu care a discutat în mod codat în limbile română și turcă, referitor la grupul de migranți pe care urma să-l traficheze, format din 3 persoane, denumite în mod codificat: „țigări", inculpatul solicitând să-i fie achitată o primă tranșă din suma destinată efectuării acestor servicii.
La ora 19:54:28, inculpatul Ș.D.P. l-a sunat pe organizatorul grupării, inculpatul R.G. care i-a comunicat faptul că, inculpatul B.S., nu mai răspundea la telefon și nici nu a achitat avansul necesar realizării transportului, motiv pentru care se va amâna efectuarea acestuia.
Cu această ocazie, inculpatul Ș.D.P. i-a sugerat coordonatorului grupării să apeleze la serviciile altui racolator, care să le poată furniza migranți, fără a avea sincope în activitatea infracțională derulată, cei doi discutând și despre stabilirea unei noi rute de traficare a persoanelor clandestine, pe relația Bulgaria-Grecia.
În ziua de 12 octombrie 2011, la ora 09:58:42, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că a primit o înștiințare din partea autorităților ungare, prin care i s-a comunicat soluția dată de acestea ca urmare a depistării sale și a inculpatului V.M.A. pe teritoriul Ungariei la data de 22 octombrie 2010 în timp ce transportau un grup de 5 migranți de origine indo-pakistaneză, ascunși în autoduba de marfă, exprimându-și îngrijorarea în acest sens.
Inculpatul R.G. l-a sfătuit să se intereseze cu privire la situația sa juridică și de asemenea i-a transmis că urmează să organizeze un nou transport la data de 13 octombrie 2011.
La ora 11:33:40, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X a fost contactat de inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X, cu care a discutat referitor la același subiect, acesta din urmă explicându-i că nu poate clarifica situația în cauză până nu vor traduce documentul trimis de autoritățile maghiare.
De asemenea, cei doi au discutat cu privire la modul în care s-ar putea sustrage de la o eventuală urmărire penală:
La ora 15:44:16, inculpatul Ș.D.P. a fost contactat de liderul grupării infracționale inculpatul R.G. care i-a solicitat să se ocupe de închirierea unei autodube de transport marfă, comunicându-i faptul că este vorba de patru migranți, aspect ce-l nemulțumea pe transportator care a considerat că este prea riscant. Totodată cei doi au discutat și cu privire la prețul plătit de migranți în vederea efectuării acestor servicii.
La ora 16:02:08, inculpatul Ș.D.P. a fost sunat din nou de inculpatul R.G., care dorea să afle dacă acesta a închiriat o autodubă, însă acest lucru nu se întâmplase.
La ora 16:07:25, inculpatul Ș.D.P. l-a contactat pe inculpatul R.G. cu care a discutat referitor la suma pe care urma să o primească pentru transportul celor 4 transfugi. Cu această ocazie, liderul grupării i-a spus că va primi suma de 1.500 euro, aspect ce-l nemulțumea pe transportator, în condițiile în care inculpatul R.G. urma să primească tot aceeași sumă, dar inculpatul Ș.D.P. a apreciat că riscul pe care și-l asuma era mult mai mare, iar după ajungerea la destinație a migranților coordonatorul rețelei va mai primi și restul sumei solicitate. Din acest motiv, Ș. a solicitat să mai primească încă 200 euro, aspect cu care inculpatul R.G. a fost de acord, cei doi stabilind ca în cursul zilei următoare, inculpatul Ș.D.P. să vină la București pentru încărcarea în autoduba de marfă a ambalajelor necesare cererii unui locaș disimulat în care să fie ascunși migranții.
La ora 16:11:42, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe un individ neidentificat pe nume R. aflat la postul telefonic X căruia sub pretextul achiziționării de struguri din Ungaria, i-a solicitat lăzi pentru transportul acestora.
În vederea închirierii autodubei și ulterior a transportării grupului de migranți pe teritoriul Ungariei, inculpatul Ș.D.P., a apelat la serviciile vărului său inculpatul S.M.C.
în acest sens, la ora 18:03:23, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X a fost sunat de inculpatul S.M.C., aflat la postul telefonic X cu care a stabilit detalii cu privire la transportul de transfugi pe care îl vor efectua în . cursul zilei următoare, inculpatul S.M.C. insistând să folosească un alt aparat telefonic pe durata efectuării activităților infracționale.
La ora 18:50:47, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că a rezervat autoduba și era pregătit de efectuarea cursei.
La ora 19:45:25, inculpatul R.G. a luat legătura cu racolatorul grupării, inculpatul B.S. pentru a-i solicita suma de 300 euro destinată închirierii autodubei și cerând încă odată garanții cu privire la achitarea sumei necesare efectuării transportului de către migranți.
La orele 20:03:33, inculpatul Ș.D.P. l-a contactat pe inculpatul S.M.C. în vederea stabilirii orei de întâlnire pentru a doua zi, când urma să se deplaseze împreună la București.
În ziua de 13 octombrie 2011, la ora 09:07:18, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C. aflat la postul telefonic X care dorea să știe care este ținuta pe care trebuie să o poarte pe . durata operațiunii de traficare a persoanelor clandestine, inculpatul Ș.D.P. explicându-i în mod detaliat faptul că, se poate murdări cu ocazia încărcării lăzilor și a îmbarcării migranților, motiv pentru care se impune să-și ia haine de schimb la el.
La ora 09:11:43, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X care îi confirma faptul că, migranții sunt pregătiți pentru scoaterea frauduloasă din România și transportul lor până în Ungaria.
La ora 10:13:12, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a sunat pe coordonatorul rețelei inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a discuta cu privire la ora la care vor prelua autoduba, respectiv locul de unde inculpatul Ș.D.P. urma să primească banii necesari închirierii acesteia.
La ora 11:30:24, inculpatul R.G. l-a contactat pe inculpatul B.S., pentru a se asigura încă odată cu privire la efectuarea cursei, racolatorul grupării precizând că totul este în regulă, dând în acest sens garanții, că va suporta personal cheltuielile efectuate inutil, dacă nu se va realiza transportul din pricina sa.
La ora 11:38:07, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, a sunat la un individ necunoscut, aflat la postul telefonic X căruia îi solicita lăzi goale necesare formării compartimentului secret în care vor fi ascunși transfugii, interlocutorul precizându-i că, acestea pot fi încărcate din localitatea Brănești, jud. Ilfov.
În jurul orei 12:00, pe str. R., pe partea cu Cimitirul R., a fost observat parcând în apropierea autodubei, culoare albastră, autoturismul la volanul căruia se afla inculpatul Ș.D.P.
La ora 12:22, la dubă a venit inculpatul S.M.C., care s-a urcat la volan și în continuare, în tandem cu autoturismul condus de inculpatul Ș.D.P., s-au deplasat pe str. S.V., pentru a se întâlni cu inculpatul R.G.
La ora 12:37:30, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C. aflat la postul telefonic X căruia i-a transmis să aștepte în autodubă, el urmând să meargă la domiciliul inculpatului R.G. pentru a stabili detaliile locului de unde trebuie să încarce lăzile necesare disimulării transfugilor.
După ce inculpatul R.G. cobora din bloc, cei trei au avut o discuție de aproximativ 15 minute lângă dubița, apoi s-au deplasat împreună cu autoutilitara la benzinăria O.M.V., situată la intersecția șos. P. cu șos. I., unde au ajuns la ora 12:55. Au alimentat duba cu carburant, apoi s-au deplasat în loc. Brănești, jud. Ilfov, unde pe str. O. au oprit la un magazin alimentar, în jurul orei 13:30.
Autoutilitara a fost parcată în fața intrării într-o curte situată lângă magazin, unde cei trei au procedat la încărcarea în aceasta a mai multor lădițe din plastic destinate depozitării de legume/fructe.
La ora 13:55, cei trei s-au urcat în dubită și s-au deplasat la adresa din str. S.V., unde au ajuns la ora 14:20. A coborât inculpatul R.G. care a intrat la domiciliu, iar inculpații S.M.C. și Ș.D.P. s-au deplasat cu autoutilitara la Complexul B., unde au servit masa în interiorul acesteia, la ora 14:25.
La ora 14:25:27, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul P.I. aflat la postul telefonic X care se interesa dacă urmează să aibă loc un nou transport de migranți, inculpatul Ș.D.P. neinformându-l cu privire la cursa pe care tocmai urma să o efectueze, asigurându-l că, în cazul formării unui nou grup de transfugi îl va anunța deîndată.
La ora 14:30:35, inculpatul B.S. a fost contactat de inculpatul R.G., care 1-a chemat la el acasă în vederea stabilirii cu exactitate a locului de îmbarcare și debarcare a migranților, precum și alte detalii de natură financiară.
În jurul orei 14:40, inculpații S.M.C. și Ș.D.P. au revenit cu duba la adresa din str S.V., unde inculpatul R.G. se afla lângă autoutilitara, culoare albă, care avea ușile din spate deschise.
La ora 15:20, inculpatul R.G. împreună cu un alt individ neidentificat, au descărcat din autoduba, 15-20 lădițe din plastic destinate depozitării de legume/fructe, la magazinul aflat la parterul blocului unde domiciliază acesta, apoi au încărcat în aceasta altele de același gen.
La ora 15:28:46, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X căruia i-a solicitat bani în vederea achiziționării materialelor și ustensilelor necesare confecționării compartimentului unde urmau să fie ascunși migranții.
În continuare, inculpații S.M.C. și Ș.D.P. s-au deplasat cu duba la Complexul Comercial A. de pe Bd. D., unde au ajuns la ora 15:50. La ora 16:15, cei doi au ieșit din complex și s-au deplasat lângă parcul L.F., unde au ajuns la ora 16:35.
La ora 16:37:07, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic X interesându-se cu privire la locul unde cei doi transportatori preconizau să realizeze îmbarcarea persoanelor clandestine. Ș. i-a precizat că intenționa să realizeze activitatea ilicită în apropierea parcului L.F., situat lângă domiciliul său și unde se află un teren viran, inculpatul R.G. exprimându-și nemulțumirea cu privire la locația aleasă. Tot cu această ocazie, cei 2 au negociat suma pe care inculpatul R.G. trebuia să le-o dea în vederea alimentării cu combustibil a autodubei până în statul de destinație a migranților, respectiv Ungaria și au stabilit ca îmbarcarea să se realizeze în jurul orei 19:00.
În continuare, inculpații Ș.D.P. și S.M.C., au descărcat 20-25 lădite din plastic și au început amenajarea interiorului dubitei pe partea laterală dreaptă, în vederea realizării locașului unde vor fi ascunși transfugii pe durata cursei, fiind observați în timp ce legau lădițele din acea zonă cu ajutorul unor coliere din plastic și bandă adezivă transparentă.
La ora 18:00, după ce au terminat de aranjat lădițele în autoutilitară, s-au deplasat la benzinăria O.M.V. situată la intersecția str. Lizeanu, cu str. R., unde au staționat la ora 18:20.
La ora 18:43:35, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, aflat în zona Complexului Comercial Pucheni, l-a contactat pe racolatorul grupării B.S., aflat la postul telefonic X care i-a comunicat că a ajuns la locul de îmbarcare convenit anterior, împreună cu un număr de 3 migranți, urmând a-i da cu această ocazie suma de bani convenită inculpatului Ș.D.P.
La ora 18:45:00, inculpatul Ș.D.P. a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a-i comunica faptul că, un număr de 3 migranți au ajuns la locul de îmbarcare, iar nu 4 așa cum' stabiliseră inițial, urmând ca inculpatul B.S. să-i dea banii necesari efectuării cursei până în Ungaria, inculpatul Ș.D.P. solicitând noi detalii.
După ce au intrat în benzinăria O.M.V., fără a cumpăra produse, inculpații Ș.D.P. și S.M.C. s-au reîntors la autoutilitară, după care s-au deplasat până la intersecția str. D.G., cu str. R., în apropierea Parcului L.F., unde au rămas în așteptare, în jurul orei 18:50, în partea lateral dreapta fiind un teren viran.
După 10-15 minute, a fost observat venind spre autoutilitară din intersecția str. R., inculpatul B.S., care a purtat o scurtă discuție cu inculpații Ș.D.P. și S.M.C. după care și-a continuat deplasarea.
Trebuie precizat faptul că, cei doi suspecți erau foarte atenți la persoanele ce se apropiau de ei, iar la un moment dat, inculpatul Ș.D.P. a scos plăcuța cu numărul de înmatriculare montată pe partea din față a autoutilitarei.
La scurt timp, din direcția terenului viran, la intervale de 2-3 minute, au venit trei bărbați, cu vârste cuprinse între 20-25 ani, cu trăsături specifice unor persoane de origine africană, care s-au urcat în dubită, pe ușa lateral dreapta.
La ora 19:28:39, la scurt timp după îmbarcarea migranților inculpatul B.S. de la postul telefonic X, aflat lângă autodubă, a fost contactat de inculpatul R.G., aflat la postul telefonic X cu care a convenit să-i dea inculpatului Ș.D.P. o bancnotă de 500 euro, în vederea achitării cheltuielilor de transport.
La ora 19:32:41, în timp ce se afla împreună cu inculpații Ș.D.P. și S.M.C. la locul de îmbarcare, inculpatul B.S. a fost apelat de inculpatul R.G. care i-a reconfirmat acestuia să-i dea suma de 500 euro inculpatului Ș.D.P., în continuare discutând cu transportator detalii cu privire la suma pe care i-o va da pentru serviciile prestate, respectiv 1.300 euro și solicitându-i acestuia ca în dimineața zilei de 14.10,2011, în jurul orei 04:00 să fie în P.T.F. Nădlac, iar în jurul orei 07:30-08:00 la locul de debarcare a migranților din Ungaria.
După ce s-au despărțit de racolatorul grupării, inculpatul Ș.D.P. a montat din nou plăcuța cu nr. de înmatriculare în partea din față a dubitei, după care împreună cu inculpatul S.M.C. s-au deplasat până la Benzinăria P. - Militari lângă Metro, unde au staționat la ora 20:32, unde au alimentat cu carburant, apoi au mers la M.D., unde au servit masa. La ora 20:50, cei doi au ieșit din restaurant, s-au urcat în dubită și s-au deplasat pe autostrada Al, apoi pe ruta Pitești-Rm.Vâlcea-Sibiu-Arad.
La ora 21:47:09, în timp ce se deplasa pe autostrada A 1, împreună cu inculpatul S.M.C., inculpatul Ș.D.P. a fost apelat telefonic de liderul grupării care i-a transmis indicații în mod codificat cu privire la ceea ce trebuie să declare cu ocazia controlului efectuat la ieșirea din România, de către lucrătorii Poliției de Frontieră, respectiv vameși.
De asemenea, inculpatul R.G. l-a instruit pe inculpatul Ș. să circule cu atenție, stabilind ca după trecerea frontierei de stat să le comunice numărul de telefon al persoanei de contact de pe teritoriul Ungariei, unde vor fi predați cei trei migranți.
În dimineața zilei de 14 octombrie 2011, la ora 03:55, autoduba a intrat în mun. Arad.
La ora 04:05, așa cum rezultă din datele înregistrate de sistemul G.P.S. al mașinii, autoduba a oprit în benzinăria O.M.V. din mun. Arad, unde inculpatul Ș.D.P. a coborât și a intrat în stație, ieșind după aproximativ două minute.
La ora 04:10, autoutilitara a plecat spre loc. Nădlac și s-a oprit lângă o altă stație de alimentare cu carburanți O.M.V., situată la ieșirea din mun. Arad. Inculpații Ș.D.P. și S.M.C. au coborât, au deschis ușa laterală și au descărcat mai multe lădițe de plastic, după care le-au urcat din nou, aranjându-le. în continuare, cei doi au deschis ușa din spate și au luminat interiorul cu lanternele.
La ora 04:23, inculpații au plecat din zonă spre loc. Nadlac, iar după 5 minute cei în cauză au oprit vis-a-vis de Benzinăria L., situată în apropierea Hipermarketului C., unde inculpatul Ș.D.P. a intrat pentru scurt timp, ulterior continuându-și deplasarea spre loc. Nădlac.
La ora 04:33, duba a intrat în stația de alimentare cu carburanți P. (situată la intersecția cu loc. Turnu) unde inculpatul Ș.D.P. a intrat câteva minute, după care a revenit la mașină continuându-și deplasarea spre punctul de trecere a frontierei Nădlac.
La ora 04:41, cei doi au oprit vis-a-vis de stația de alimentare cu carburanți L. din Pecica, unde inculpatul Ș.D.P. a intrat pentru 5 minute.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, scopul acestor opriri a celor doi transportatori era de a achiziționa o cartelă telefonică C.
La ora 04:56:11, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, este contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, aparținând șoferului său, care se arată îngrijorat de faptul că inculpatul Ș.D.P. nu a realizat încă scoaterea frauduloasă din România a migranților, solicitându-i să-l anunțe deîndată ce realizează activitatea infracțională stabilită:
La ora 05:05, inculpații Ș.D.P. și S.M.C. au oprit lângă pensiunea A. din loc. Nădlac, unde inculpatul Ș.D.P. a coborât și a intrat la o casă de schimb valutar, iar la ora 05:11 a ieșit din locația amintită, a urcat în autoutilitară și s-au deplasat la stația de P. O.M.V. (situată la intrarea în punctul vamal), unde au alimentat la ora 05:14.
În intervalul orar 05:30-05:50, inculpatul Ș.D.P. s-a plimbat prin zona punctului vamal, pentru a-i crea impresia inculpatului S.M.C. că nu este lăsat de către lucrătorii Politiei de Frontieră să iasă din tară ca urmare a problemelor de ordin legal pe care le-a avut în trecut pe teritoriul Ungariei, timp în care acesta aștepta în duba staționată în parcarea din stația R.P., situată pe partea dreaptă înainte de intrarea în punctul vamal.
La ora 05:54:44, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, căruia i-a transmis faptul că nu i se permite ieșirea din România.
La ora 06:05, autoutilitara supravegheată a intrat în punctul vamal Nădlac, fiind condusă de inculpatul S.M.C., iar inculpatul Ș.D.P. s-a reîntors pe jos în Benzinăria O.M.V.
La ora 06:30, autoutilitara, la volanul căreia se afla inculpatul S.M.C. a fost oprită de lucrători din cadrul S.P.F. Nădlac pentru control, iar după aproximativ 5 minute, un echipaj al poliției de frontieră, a procedat la legitimarea și conducerea la sediul unității pentru verificări, a inculpatului Ș.D.P.
Cu ocazia verificării compartimentului marfă al autoutilitarei, lucrătorii S.P.F. Nădlac au depistat ascunși într-un spațiu special creat pentru a putea respira 3 cetățenii somalezi: A.I.M.; K.I.M., și M.A.A.
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, cei trei cetățeni somalezi au intrat ilegal în România, aceștia declarând organelor de poliție faptul că, ar fi venit ilegal din Turcia ascunși la bordul unui autotren.
Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului s-a constatat faptul că, lădițele situate în partea superioară erau legate între ele, spre deosebire de celelalte, pentru a evita o eventuală cădere a acestora peste persoanele clandestine în timpul transportului.
Cu ocazia cercetărilor efectuate, inculpatul S.M.C. a declarat lucrătorilor Poliției de Frontieră faptul că, nu a participat la încărcarea lădițelor în autoutilitară, această activitate fiind efectuată în București de către alte persoane necunoscute și nici nu avea cunoștință despre existența migranților.
De asemenea, inculpatul Ș.D.P. a declarat că îl ajuta pe inculpatul S.M.C. pentru a conduce autoduba la reîntoarcerea acestuia cu marfă din Ungaria și de asemenea nu cunoștea nimic despre prezența celor trei transfugi în autodubă.
La ora 09:25:52, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, în timp ce se afla pentru cercetări la sediul P.T.F. Nădlac, i-a trimis un mesaj scris inculpatului R.G. aflat la postul telefonic X prin care i-a comunicat faptul că, a fost depistat în timp ce încerca să scoată în mod fraudulos din țară migranții: „Suntem în arest la Nădlacf.
La ora 12:00:16, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, i-a trimis un alt mesaj scris inculpatului R.G. aflat la postul telefonic X cu următorul conținut: ,,Dacă nu te sun pană la 12 noaptea mâine ma cauți la Arad".
După terminarea cercetărilor în cauză, inculpații Ș.D.P. și S.M.C. s-au reîntors spre București la bordul autodubei, iar la ora 22:47:02, inculpatul Ș.D.P. l-a contactat pe liderul grupării care dorea să afle care este situația lor, respectiv a migranțilpr, exprimându-și îngrijorarea în acest sens.
În dimineața zilei de 15 octombrie 2011, în timp ce se apropiau de București, la ora 07:31:13, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X pentru a se interesa unde vor depozita ambalajele folosite la ascunderea transfugilor, acesta instruindu-i pe cei doi transportatori să le descarce la locuința numitei I.S., situată în Sectorul 4.
La ora 12:04:53, inculpatul R.G. l-a contactat telefonic pe inculpatul Ș.D.P., căruia i-a solicitat să restituie cât mai repede, suma de bani dată cu titlu de garanție la firma de închirieri, întrucât era solicitată de inculpatul B.S. ca urmare a eșecului operațiunii de traficare a celor 3 migranți somalezi.
În jurul orei 13:10, în sectorul 2, a fost văzută venind din direcția str. B. și parcând în fața SC C.C. SRL, autoduba, culoare albastru, la volanul căruia se afla inculpatul Ș.D.P., iar în partea dreaptă inculpatul S.M.C.
Inculpatul Ș.D.P. a coborât de la postul de conducere al mașinii, a venit la portiera din partea dreaptă și împreună cu inculpatul S.M.C. au început să efectueze activități de curățare a cabinei autodubei, aruncând gunoiul strâns pe un spațiu verde aflat în apropiere.
În continuare, inculpatul Ș.D.P. s-a deplasat spre autoturismul, culoare verde, parcat pe aceeași stradă, ținând în mână o sacoșă din material plastic și antena unei stații de emisie-recepție, iar apoi s-a urcat în acesta.
Inculpatul S.M.C. s-a urcat la volanul autodubei și după câteva minute s-a pus în mișcare deplasându-se până în dreptul autoturismului.
După aproximativ un minut, autoduba condusă de inculpatul S.M.C. a întors, îndreptându-se spre str. B., fiind urmată imediat autoturismul condus de inculpatul Ș.D.P. și în această formație s-au deplasat spre sediul firmei de închirieri auto ,,F.R.C.", situat în sector 2.
Inculpatul Ș.D.P. a parcat autoturismul la câteva sute de metri de sediul firmei menționate, iar inculpatul S.M.C. a continuat deplasarea până în incinta societății comerciale.
La ora 13:25:20, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, a fost contactat de inculpatul S.M.C., care fusese trimis să restituie autoduba și să încaseze garanția pentru aceasta, aflat la postul telefonic X care i-a comunicat faptul că, i s-a precizat de către angajații firmei de închirieri auto, că nu i se poate returna această sumă decât în cursul zilei de luni, aspect cu care însă inculpatul Ș.D.P. nu a fost de acord:
În continuare, inculpatul S.M.C. a procedat totuși la predarea autodubei unui reprezentant al societății comerciale, după care s-a deplasat pe jos până la autoturismul, urcându-se în acesta.
La ora 13:53:17, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la «postul telefonic X căruia i-a comunicat faptul că inculpatul S.M.C. a predat autoduba fără a ridica banii de garanție de la firma de închirieri, inculpatul R.G. exprimându-și nemulțumirea cu privire la aceste aspecte.
La ora 14:05:14, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X l-a contactat pe inculpatul R.G. aflat la postul telefonic X, acesta făcând presiuni asupra lui în vederea ridicării cât mai urgent a sumei de bani dată cu titlu de garanție.
La ora 14:13:36, inculpatul Ș.D.P. l-a sunat din nou pe inculpatul R.G. și i-a comunicat faptul că, nu poate obține suma de bani menționată pe motiv că patronul firmei nu este în localitate fiind weekend și discută și cu privire la pierderile produse ca urmare a depistării migranților.
La ora 16:15:51, inculpatul Ș.D.P. a fost contactat de inculpatul R.G. cu care a purtat o discuție pe același subiect, liderul grupării subliniind faptul că, a pierdut aproximativ 10.000 lei datorită prinderii migranților și că are nevoie de bani pentru alimentarea dubei cu care efectuează transporturi legale de marfa.
Cu această ocazie, inculpatul Ș.D.P. a făcut precizarea că el nu s-a putut prezenta personal la firma de închirieri auto, întrucât administratorul firmei a refuzat să mai aibă relații comerciale cu el, datorită comportamentului său nepotrivit și a modului de exploatare defectuos a autovehiculelor închiriate, în trecut.
În ziua de 16 octombrie 2011, la ora 12:23:44, inculpatul Ș.D.P. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul V.M.A. aflat la postul telefonic X cu care a discutat referitor la documentele trimise de autoritățile ungare ca urmare a depistării lor la data de 22 octombrie 2010 și prin care li se comunica rezultatul cercetărilor derulate în cauză.
La ora 14:06:11, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a sunat pe racolatorul grupării, inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, ocazie cu care i-a transmis că-i va restitui suma de 500 euro în cursul zilei următoare.
La ora 14:13:42, inculpatul Ș.D.P. i-a comunicat liderului grupării, inculpatului R.G. că nu a recuperat încă banii dați cu titlu de garanție la firma de închirieri auto.
La ora 20:06:10, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic X cu care a discutat din nou referitor la garanție, dar și cu privire la preconizarea unui nou transport de migranți, inculpatul Ș.D.P. exprimându-și acordul dar cu anumite condiții pe care trebuie să le stabilească cu ocazia întâlnirii pe care urma să o aibă în cursul zilei următoare.
La ora 23:28:41, inculpatul R.G. de la postul telefonic X, a fost contactat de un individ necunoscut cu accent străin, posibil turc, un potențial migrant racolat de inculpatul B.S., aflat la postul telefonic X, care și-a exprimat intenția de a ajunge fraudulos în Italia, R.G. dându-i asigurări că-l poate transporta fără niciun fel de probleme.
Întrucât inculpatul S.M.C. se afla în Slobozia, membrii grupării au încercat recuperarea garanției prin trimiterea de către inculpatul R.G. a unei persoane de încredere, aspect refuzat de administratorul firmei de închirieri care i-a solicitat inculpatului S.M.C., în calitate de persoană care a închiriat autoduba să se prezinte personal în acest sens.
În ziua de 17 octombrie 2011, la ora 13:07:24, inculpatul .R.G. de la postul telefonic X, l-a contactat pe inculpatul Ș.D.P., aflat la postul telefonic 0786.603.295 pentru a discuta cu privire la un nou transport de migranți pe care inculpatul R.G. intenționa să-l organizeze, inculpatul Ș.D.P. atenționându-l să nu mai vorbească la telefon cu privire la activitățile infracționale derulate.
La orele 14:18:52, inculpatul Ș.D.P. aflat în apropierea firmei de rent-a-car, unde se afla inculpatul S.M.C. pentru a ridica garanția financiară, l-a sunat pe inculpatul R.G. căruia i-a transmis că, administratorul firmei intenționa să oprească 100 euro din sumă, datorită faptului că, acesta a produs o defecțiune la autodubă, inculpatul insistând ca cei doi transportatori să-i aducă suma integral.
După încasarea garanției, inculpatul Ș.D.P. s-a deplasat la inculpatul R.G., în Complexul Comercial Pucheni, iar la ora 15:13:42, liderul grupării l-a contactat de la postul telefonic X, utilizat de inculpatul Ș.D.P., pe administratorul SC F.R.A.C. SRL, în vederea solicitării sumei de bani reținută din garanție inculpatului S.M.C.
Cu această ocazie, inculpatul R.G. și-a exprimat nemulțumirea cu privire la măsura luată și l-a amenințat pe reprezentantul firmei că se va răzbuna pe el, prin producerea de daune considerabile la autovehiculele deținute.
Deși situația de fapt astfel cum a fost reținută corespunde în mare parte celei stabilite prin actul de inculpare, instanța de fond a reținut că, în ceea ce-l privește pe S.M.C., nu sunt întrunite elementele constitutive ale niciuneia dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 constând în aceea că în perioada 21 septembrie 2011 - 14 octombrie 2011, a aderat și sprijinit grupul criminal organizat condus de către inculpatul R.G. și constituit din inculpatul M.M.C. și Inculpații F.M., B.S., Ș.D.P. și V.M.A., în scopul comiterii de infracțiuni grave, respectiv trafic cu migranți și al obținerii unor beneficii financiare, și, ca urmare, a executat personal în perioada susmenționată, acte materiale de organizare, preluare, transport și călăuzire a unui grup de trei migranți de cetățenie somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011, în P.T.F. Nădlac, în timp ce încerca scoaterea frauduloasă a acestor persoane cu autoutilitara, închiriată special în acest scop, s-a apreciat că nicio probă administrată în cursul procesului penal nu confirma existenta vreunui act material de aderare sau sprijinire a grupului infracțional organizat, săvârșită de către inculpatul S.. în condițiile în care singura persoană de contactat a inculpatului S. a fost pe tot parcursul desfășurării activității infracționale inculpatul Ș. instanța nu a putut reține existența infracțiunii prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003.
Acțiunea de aderare sau sprijinire a unui grup infracțional organizat presupune alăturarea voită, explicită și intenționată efectuată în scopul susținerii activității infracționale ce formează obiectivul grupului infracțional organizat iar nu o participare spontană, întâmplătoare la un act material al infracțiunii scop. Din toate convorbirile telefonice.^ interceptate în cauză nu a rezultat nici un moment că inculpatul S.M.C. ar fi înțeles că, prin conducerea autoutilitarei Fiat, la rugămintea vărului său oferă de fapt sprijin grupului infracțional ce face obiectul cauzei.
Deși, în actul de sesizare al instanței se încearcă a se acredita ideea că, ambii inculpați atât inculpatul S., cât și inculpatul Ș. primeau ordine și îndrumări de la liderul grupului, de fapt, convorbirile telefonice atestă doar existența contactului între Ș. și R.G. fără a exista nici un fel de dovadă că inculpatul S. cunoaște ordinele primite de vărul său sau că se conformează acestora.
În aceste condiții, în ceea ce privește infracțiunea prev.de art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 instanța de fond a dispus achitarea inculpatului S.M.C., apreciind că este incident cazul în care acțiunea penală nu mai poate fi exercitată respectiv dispozițiile art. 10 lit. a) și c) C. proc. pen.
În ceea ce privește încadrarea juridică a acestei fapte, instanța de fond a apreciat că cererea inculpatului prin apărător de a se reține dispozițiile art. 8 din Legea nr. 39/2003 și nu art. 7 alin. (1) și (3) din Legea nr. 39/2003 este neîntemeiată întrucât sub aspectul formei în care a fost reținută infracțiunea, aceasta corespunde încadrării juridice inițiale.
Referitor la infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 reținută în sarcina aceluiași inculpat, instanța de fond a constatat că inculpatul S.M.C. deși a săvârșit acte materiale ce ar putea fi încadrate în aceste dispoziții din punct de vedere al laturii obiective a infracțiunii acestea nu au fost săvârșite cu forma de vinovăție cerută de lege pentru a atrage răspunderea penală.
S-a reținut că inculpatul S.M.C. la solicitarea vărului său Ș.D.P. a condus autoutilitara în care se aflau trei migranți de origine somaleză, fiind depistat la data de 14 octombrie 2011 în P.T.F. Nădlac.
În primul rând, există dubii cu privire la cunoașterea de către inculpatul S.M.C. a scopului transportului efectuat în condițiile în care într-una din convorbirile efectuate cu inculpatul Ș., acesta își face probleme în ceea ce privește ținuta pe care ar trebui să o poarte exprimându-și îngrijorarea că, urmare a încărcării/descărcării lădițelor ce se aflau în autoutilitară, se va murdării pe haine.
Mai mult, chiar inculpatul Ș.D.P. a declarat în fața instanței că l-a indus și menținut în eroare pe inculpatul S. pe tot parcursul transportului omițând să-i comunice naționalitatea persoanelor transportate, împrejurarea că aceștia sunt cetățeni străini și că urmau să treacă frontiera în mod ilegal dar și că l-a mințit pe acesta în privința imposibilității sale de a conduce mașina personal. în acest sens sunt și datele care rezultă din convorbirile telefonice purtate atât între S. și Ș. cât și între acesta din urmă și R.G.
De menționat că niciuna din convorbirile telefonice interceptate în cauză nu oferă nici cel mai mic indiciu cu privire la cunoașterea de către inculpatul S. a datelor esențiale care i-ar fi permis să aprecieze natura actelor materiale pe care urma să le efectueze.
Potrivit art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 constituie infracțiune racolarea, îndrumarea sau călăuzirea uneia sau mai multor persoane în scopul trecerii frauduloase a frontierei de stat, precum și organizarea acestor activități.
În condițiile în care nu există dovezi certe că inculpatul S.M.C. a efectuat actele materiale reținute în sarcina sa în intenția de a asigura trecerea frauduloasă a frontierei de stat instanța a dispus achitarea acestuia apreciind că în cauză sunt incidente dispozițiile art. lO lit. d) C. proc. pen.
Tot pentru infracțiunea prev. de art. 71 alin. (1) din O.U.G. nr. 105/2001 a fost trimis în judecată și inculpatul K.Ș. reținându-se că împreună cu inculpatul A.N.K. în cursul perioadei 14 - 16 martie 2012, au realizat acte de racolare, preluare și organizare a unui transport de trei migranți, de origine egipteană, prin intermediul grupului criminal organizat condus de către inculpatul R.G., în vederea trecerii migrantilor în mod fraudulos peste frontiera României cu Ungaria, aceștia fiind depistați în S.P.F. Nădlac la bordul autoutilitarei condusă de inculpatul P.I.
În perioada mai sus menționată, gruparea infracțională coordonată de inculpatul R.G. a efectuat acte materiale în vede