Sari la conținut
Căutare Instanțe Asistent Prețuri Ajutor Intrare Creați un cont gratuit
RO RU EN
Dosarul nr.
1206/99/2007
Instanța
Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția penală

Decizia nr. 2004/2014 — ÎCCJ, Secția penală · Dosar nr. 1206/99/2007 — recurs împotriva sentinței nr. 266/2012 a Tribunalului Iași

Asupra recursurilor de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin sentința penală nr. 266 din 29 iunie 2012, pronunțată de Tribunalul Iași, în Dosarul nr. 1206/99/2007*, s-au dispus următoarele: „În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen. respinge, ca nefondate, cererile formulate, prin apărător ales, de inculpații A. (G.) V., G. (fostă U.) M., P. (fost G.) C., A. (fostă G.) M., U.F.C. și A.D.G., privind schimbarea încadrării juridice, din infracțiunile de trafic de persoane și trafic de minori, în infracțiunea de proxenetism cu reținerea dispozițiilor art. 13 C. pen. În temeiul dispozițiilor art. 334 C. proc. pen.

dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților, după cum urmează: - pentru inculpatul A. (fost G.) V. - din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 alin. (1), (3) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpatul P. (fost G.) C. - din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

în infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpata G. (fostă U.) M. - din infracțiunea pentru care a fost trimisă în judecată, respectiv infracțiunea de „trafic de persoane", prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în infracțiunea prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 13 C. pen.; - pentru inculpatul R.F. - din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 alin. (1) cu aplic.

art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) cu aplic. art. 9 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 alin. (1), (2), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpata A. (fostă G.) M. - din infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic.

art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplic. art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpata A.D.G. - din infracțiunile pentru care a fost trimisă în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpatul U.F.C. - din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpatul Ș. (fost P., fost Ș.) D.G.

- din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu art. 37 lit. b) C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. b) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003 cu art. 37 lit. a) C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen., cu aplic.

art. 37 lit. a) C. pen. și art. 13 alin. (1), (3), (4) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; - pentru inculpatul B.V. - din infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, respectiv infracțiunile de „constituire a unui grup infracțional organizat", „trafic de persoane", „trafic de minori", prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, cu art. 37 lit. a) C. pen., art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 alin. (1), (2) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., cu art. 37 lit. a) C. pen.

și art. 4 din Legea nr. 143/2000, cu art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. în infracțiunile prev. de art. 7 din Legea nr. 39/2003, art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 13 alin. (1), (2), (3) din Legea nr. 678/2001, cu art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 13 C. pen. și art. 4 din Legea nr. 143/2000, toate cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Căutați în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea după sens în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistent. Fără card bancar.