ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3440/2013
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3440/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Asupra recursurilor de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1/S din 07 ianuarie 2013 pronunțată în Dosarul nr. 4211/110/2012 al Tribunalului Bacău s-a dispus: S-a respins ca nefondată cererea inculpatului C.D. de schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. în infracțiunea prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. În baza art. 334 C. proc. pen., s-a admis cererea Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău de schimbare a încadrării juridice a faptelor săvârșite de către inculpatul C.D., respectiv din infracțiunea de trafic de minori prev. și ped.
de art. 13 alin. (1) și (3) din Legea nr. 678/2001, modificată, în infracțiunea de trafic de minori prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată, și din infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 în infracțiunea prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. Condamnarea inculpatului C.D., fost B., pentru săvârșirea infracțiunilor de: - constituire a unui grup infracțional organizat în scopul comiterii de infracțiuni de trafic de persoane, trafic de minori și proxenetism, prev. și ped. de art. 7 alin. (1), (3) din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
- trafic de persoane majore, prev. de art. 12 alin. (1), (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - trafic de minori, prev. și ped. de art. 13 alin. (1) și alin. (3) teza I din Legea nr. 678/2001, modificată, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., - proxenetism, prev. și ped. de art. 329 alin. (1), (3) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc.
pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. - spălare de bani prev. de art. 23 lit. b) din Legea nr. 656/2002 cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 3 ani închisoare. - șantaj în forma prev. de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 194 alin. (2) C. pen., cu aplic. art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 2 ani închisoare. - art. 309 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 320 1 C. proc. pen., la pedeapsa de 5 ani închisoare. În baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea la pedeapsa de 7 ani închisoare, pe care o sporeste cu un an, și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., pedeapsă de executat: 8 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.
În baza art. 71 alin. (2) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. pe durata executării principale. În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și a arestului preventiv de la 08 ianuarie 2011 la zi. În temeiul art. 113 alin. (3) C. pen., rap. la art. 309 alin. (3) C. pen., a fost obligat inculpatul la efectuarea tratamentului medical pe perioada executării pedepsei principale, ca măsură de siguranță. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001, coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 211.950 euro, în echivalentul în RON la data executării, dobândiți prin săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane/minori/proxenetism și a sumei de 10.000 euro, în echivalentul în RON la data executării, dobândiți prin săvârșirea infracțiunii de șantaj.
În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002, coroborat cu art. 118 lit. b), e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a autoturismului marca A., aparținând inculpatului C.D., fost B. În baza art. 25 din Legea nr. 656/2002 coroborat cu art. 118 lit. e) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a imobilelor: - locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, în valoare de 60.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București, - locuință cu valoare de impozitare de 24.350 RON și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D.
- fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu, - locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B. și inculpatei C.R.P. - fostă I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București. S-a menținut sechestrul asigurătoriu instituit prin ordonanța procurorului nr. 31D/P/2011 din 08 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Bacău; ordonanța nr. 31D/P/2011 din 25 ianuarie 2012 emisă de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.I.I.C.O.T.
- Serviciul Teritorial Bacău, asupra bunurilor mobile și imobile, respectiv: autoturismul marca A., aparținând inculpatului C.D., fost B. ; - locuință - apartament nr. X, situat în București, sector 3, în valoare de 60.000 euro, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 03 aprilie 2009 la B.N.P. N. București, - locuință cu valoare de impozitare de 24.350 RON și parcelă de teren în suprafață de 798 m.p. situate în comuna D., județul Giurgiu, aparținând inculpatului C.D. - fost B., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 18 mai 2009 la B.N.P. U.M. Giurgiu, - locuință - apartament nr. Y, situat în București, sector 3, în valoare de 51.000 euro, aparținând inculpatului C.D.
- fost B. și inculpatei C.R.P. - fostă I., conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat în 08 octombrie 2010 la B.N.P. M.S.S., L.S., I.C.Ș. București. În baza art. 14, 346 C. proc. pen., s-au admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile și, în consecință: A fost obligat inculpatul să plătească părților civile următoarele sume, echivalentul în RON la data executării, cu titlu de daune morale: - 5.000 euro către partea civilă I.F.; - 5.000 euro către partea civilă G.R.R.; - 5.000 euro către partea civilă R.M.; - 5.000 euro către partea civilă D.M.M.; - 5.000 euro către partea civilă P.C.M. și respinge cererea acestora privind acordarea daunelor materiale. S-a constatat că părțile vătămate S.T.L., V.M.G., V.M.I., M.N., B.V., T.G.
nu s-au constituit părți civile în cauză. S-a respins cererea părților vătămate P.T., D.M. pentru acordarea daunelor materiale. Onorariu avocat oficiu pentru părțile vătămate au fost suportate din fondul Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești. S-a constatat că inculpatul a fost asistat de apărător ales. În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata de cheltuieli judiciare către stat în cuantum de 7.000 RON (din care suma de 6.000 RON reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăriri penale astfel cum rezultă din dispozitivul rechizitoriului). P entru a dispune astfel, prima instanță a arătat că la data de 07 martie 2011, lucrătorii de poliție din cadrul B.C.C.O.
Bacău s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul C.D. fost B., a racolat, în perioada 2005-2009, mai multe tinere de pe raza județelor Bacău, Neamț, Vaslui, Giurgiu și București, pe care le-a supus exploatării sexuale în străinătate, în Italia, existând indicii privind continuarea acestor preocupări și în prezent. Investigativ, s-a stabilit că inculpatul C.D., fost B., și-a început activitățile infracționale de racolare a tinerelor în vederea exploatării sexuale în străinătate în această zonă. Cercetările efectuate în cauză au condus la identificarea mai multor tinere provenind din această zonă ce au fost recrutate, transportate în străinătate și exploatate de inculpatul C.D., cu ajutorul persoanelor din anturajul său infracțional, începând cu anul 2006, printre care S.T.L., I.F., Ț.T., dar și a multor alte tinere din zona în care cei doi soți și-au stabilit domiciliul - municipiul București, respectiv S.N., G.F., ș.a.
Astfel, din declarația părții vătămate I.F. a rezultat că în cursul anului 2006, minoră fiind, a fost recrutată de inculpatul C.D. și soția acestuia, prin promisiuni mincinoase în legătură cu obținerea unui loc de muncă decent și a fost convinsă de inculpată să plece în străinătate, cu motivația că vor munci împreună la un restaurant, victima susținând că nu ar fi acceptat propunerea inculpatului dacă soția acestuia nu i-ar fi întărit convingerea că este vorba despre ceva serios. Continuându-se verificările în cauză, în baza monitorizărilor intruzive, s-a stabilit că inculpatul C.D.
a început activitățile infracționale pe linia traficului de persoane, încă din perioada anilor 2005-2006, recrutând în mod continuu victime pe care le-a exploatat în străinătate, mai întâi în Italia și ulterior în alte state, extinzându-și permanent acțiunile prin cooptarea de persoane care să îl ajute la desfășurarea acestor activități, respectiv să recruteze la rândul lor victime, să le transporte și să le supravegheze în străinătate, în vederea exploatării acestora. Prin extinderea treptată a activităților infracționale și recrutarea de noi persoane care să îl ajute la realizarea scopului infracțional, inculpatul C.D. a pus bazele unui grup infracțional organizat, cercetările efectuate în cauză demonstrând că la nivelul anilor 2007-2008, pe lângă soția sa C.R.P., inculpatul C.D.
cooptase și alte persoane, B.D.C. și V.M.D., precum și alte persoane ce nu au fost identificate, provenind de pe raza județului Galați conform declarației inculpatului C.D. Monitorizările intruzive obținute în Dosarul nr. 175D/P/2009 și utilizate în prezenta cauză în conformitate cu dispozițiile art. 91 2 alin. (1) C. proc. pen., dovedesc existența altor persoane în anturajul infracțional al inculpatului C.D., ce apar inclusiv în declarațiile acestuia și ale victimelor exploatate în acea perioadă cu numele B., M.R., N., C. - identificat ulterior ca fiind P.D. Pe parcursul desfășurării activităților infracționale inculpatul C.D. a încercat și a reușit să dezvolte această grupare infracțională prin cooptarea de noi membri, recrutați atât personal, cât și prin intermediul celorlalți membri ai grupării.
Este cunoscut faptul că în cadrul acestor grupări infracționale organizate, unele victime devin la rândul lor proxenete sau traficante, mai ales în situația în care membrii grupării infracționale le conferă un statut aparte - dat de relația intimă cu aceștia - și atribuții specifice de supraveghere a celorlalte victime. Este de precizat că în cazul de față concubinele inculpatului C.D. au practicat prostituția, benevol, la dispoziția acestei grupări organizate. Decursul procedural de instrumentare a cauzei a stabilit că în perioada 2007-2011, membrii grupării conduse de inculpatul C.D., a recrutat, transportat, cazat, transferat în străinătate (Italia, Spania, Elveția, Germania) în vederea exploatării sexuale, beneficiind de câștigurile realizate de acestea - mai multe tinere, dintre care au fost identificate numitele I.F., S.T.L., S.N., G.F., P.C.M., P.T., F.A., J.M., R.M., D.M.M., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R., V.M.N.I., T.G., N.M., A.C., R.O.
Dintre acestea, în faza urmăririi penale au fost audiate în calitate de părți vătămate numitele I.F. - minoră la data recrutării, S.T.L., P.C.M., R.M. - majore, D.M.M. - minoră la data recrutării și exploatării, Ț.T., V.M.G., M.N., D.M., G.R.R., V.M.N.I., S.T. Având în vedere că pe parcursul desfășurării activităților investigative și de urmărire penală în cauză s-a constatat actualitatea preocupărilor infracționale a liderului grupării, C.D., în sensul recrutării, transferării și exploatării mai multor tinere pe teritoriul Germaniei, s-a procedat la efectuarea unei comisii rogatorii pentru identificarea victimelor exploatate pe spațiul german. În baza răspunsului preliminar la cererea de asistență judiciară internațională s-a stabilit că inculpatul C.D.
este cunoscut autorităților germane cu preocupări pe linia traficului de persoane încă din anul 2009, când pe numele acestuia a fost deschisă o procedură penală urmare a plângerii formulate de victima J.M., care sesiza faptul că a fost recrutată prin înșelăciune și exploatată de inculpatul C.D. împreună cu numita F.A. Declarația acestei victime a fost înaintată la dosarul cauzei de autoritățile germane, întrucât procedura penală a fost suspendată pe teritoriul Germaniei. Din declarația victimei luată în procedura germană, a rezultat că, în cursul lunii iunie 2009 a fost recrutată de inculpatul C.D. prin promisiunea obținerii unui loc de muncă într-un restaurant din Germania, fiind transportată în această țară de către inculpat la data de 12 iunie 2009 și obligată la practicarea prostituției într-un club din localitatea Worns, încă din prima zi în care a ajuns acolo.
Partea vătămată a susținut că după o săptămână, inculpatul C.D. s-a întors în acel club, i-a luat toți banii câștigați, motiv pentru care aceasta a refuzat practicarea prostituției în ziua următoare. Partea vătămată a susținut că acest lucru a condus la constrângerea sa de către inculpat prin administrarea unor corecții fizice, ceea ce a determinat-o ca în noaptea următoare să fugă din club și să depună plângere la poliția din Worns. Aceeași parte vătămată a precizat în declarația sa despre faptul că inculpatul C.D. a încredințat-o învinuitei F.E., care avea rolul de a o supraveghea și de a o conduce la locul de muncă.
Declarația acestei victime confirmă preocupările infracționale ale inculpatului la nivelul anului 2009, precum și existența grupului infracțional, respectiv existența altor persoane în anturajul infracțional al inculpatului cu atribuții în supravegherea victimelor sau facilitarea transportării acestora în străinătate, respectiv introducerea în diverse cluburi din Germania. Deși s-au efectuat acte de căutare a acestei victime, J.I., aceasta nu a putut fi identificată și audiată în prezenta cauză.
De asemenea, în baza corespondenței cu autoritățile germane a rezultat că acestea au deschis o nouă procedură (cauză penală), în cadrul căreia au reușit să stabilească faptul că inculpații exploatează prin metoda inducerii în eroare (șantaj sentimental), mai multe tinere, pe teritoriul Germaniei, în diverse locații - cluburi, că le transferă dintr-un club în altul în funcție de interese, că le supraveghează personal sau prin intermediul altor persoane și că, în paralel, au ca preocupări și săvârșirea altor fapte penale - furturi la pont, tâlhării, infracțiuni legate de falsificarea instrumentelor de plată electronică. Aceste aspecte au confirmat datele rezultate din mijloacele de probă administrate în cauză, conform cărora s-a stabilit că deși inițial, la începutul activităților specifice infracțiunilor de trafic de persoane, inculpatul C.D.
și acoliții săi recrutau victimele prin promisiuni mincinoase în legătură cu obținerea unui loc de muncă în străinătate, de la o perioadă aceștia și-au dat seama că metoda cu cele mai mari șanse de reușită și cu cea mai mare rentabilitate financiară este cea a șantajului sentimental constând în inducerea în eroare a părților vătămate cu privire la existența unei relații de prietenie cu promisiuni de căsătorie, victimele fiind constrânse să practice prostituția în beneficiul acestei relații, singurii beneficiari ai câștigurilor obținute de acestea fiind, de fapt, printre alții, în principal inculpatul C.D.
Această metodă de recrutare și aservire sentimentală a victimelor presupune faptul că inculpatul racola victima, printr-un comportament care să-i ofere acesteia încredere în persoana autorului faptei și apoi prin inițierea unei relații intime cu ajutorul căreia să-și aservească sentimental victima, pentru ca mai apoi să-i ceară - în numele relației, pentru binele cuplului sau în vederea realizării unui viitor împreună - practicarea prostituției în străinătate, în vederea obținerii de importante beneficii financiare rapid și în mod facil.
Se reține că din declarațiile tuturor victimelor audiate în cauză, în faza urmăririi penale, rezultă că inculpatul urmărea recrutarea victimelor vulnerabile, din punct de vedere financiar sau/și educațional, cu o situație familială sau financiară dificilă, pentru a fi ușor de manipulat și acționau asupra psihicului acestora pentru a le induce și menține în eroare asupra așa-ziselor relații de concubinaj, pentru realizarea unui viitor împreună. Însuși inculpatul C.D. a recunoscut în declarații utilizarea acestei metode de recrutare și exploatarea a victimelor. Inclusiv interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice confirmă fără putință de tăgadă utilizarea acestei metode pentru racolarea și menținerea controlului asupra părților vătămate, uneori inculpatul utilizând și metode de constrângere - amenințări sau violențe - pentru a-și asigura controlul asupra părților vătămate și pentru a se impune în fața acestora.
Astfel, parte din victime arată că pe parcursul exploatării sexuale, legat de diverse incidente (în special în momentele în care își manifestau intenția de a ieși de sub controlul grupării) - au fost amenințate/lovite de către membri acestei grupări, partea vătămată P.M. de către inculpatul C.D. Cooperarea dintre inculpatul C.D. cu alte persoane a rezultat din probele administrate în cauză - respectiv declarațiile părților vătămate coroborate cu interceptările obținute în altă cauză, cu nr. 175D/P/2009, la nivelul anului 2009, și la nivelul anului 2011 - în prezentul dosar, precum și în declarația de recunoaștere de către liderul grupării infracționale - inculpatul C.D. Poziția de lider infracțional a inculpatul C.D.
a fost demonstrată de tot probatoriul administrat în cauză, care a relevat atribuțiile acestuia în ceea ce privește coordonarea și organizarea activităților de trafic de persoane și proxenetism, pe perioada 2007 - ianuarie 2012, poziția superioară oferită de vechimea și experiența deținută de acesta în domeniu, de faptul că avea relații infracționale ce îi permiteau facilitarea și asigurarea posturilor pentru practicarea prostituției de către victime. Din convorbirile telefonice obținute autorizat în cauză se observă că deciziile sale de transferare a victimelor dintr-un club în altul, din țară în străinătate și invers, de cazare a acestora separat sau împreună, în diverse locații, în funcție de interesul avut, erau respectate tot timpul de ceilalți membrii ai grupării.
Chiar dacă unele victime au perceput cooperarea dintre inculpatul C.D. și alte persoane din grup la nivel de egalitate, probele administrate, în special convorbirile telefonice, demonstrează calitatea de lider pe care acesta și-a arogat-o. Aproximativ în aceeași perioadă la nivelul anilor 2008-2009, a aderat la această grupare numita F.E., care în virtutea unei relații intime cu inculpatul C.D. a acceptat practicarea prostituției, consimțit, în favoarea acestuia, mai întâi pe raza municipiului București și apoi în străinătate, în Germania. Datorită poziției conferite de liderul grupării și vechimii printre victimele exploatate în cadrul acestei grupări, F.E. a acceptat să procedeze la supravegherea acestora, la inițierea lor și facilitarea practicării prostituției în cluburile din Germania, inclusiv la strângerea sumelor de bani de la celelalte victime și expedierea acestora la dispoziția liderului grupării, inculpatul C.D.
l-a recrutat și pe numitul P.D., care a devenit membru al grupării în perioada 2008-2009, fiind vecin cu inculpatul C.D., care l-a folosit pentru efectuarea unor activități infracționale specifice, trasate de lider, acesta fiind desemnat să primească în calitate de destinatar, atât el, cât și mama sa, importante sume de bani expediate de victime din străinătate, la dispoziția inculpatului (victima Ț.T. expediind pe numele acestuia 39.600 euro în perioada iulie-octombrie 2009, iar în total aproximativ 63.000 euro). De asemenea, în cursul anului 2010, la dispoziția liderului grupării, inculpatul C.D., P.D. s-a căsătorit cu victima Ț.T., în scopul aservirii sentimentale a acesteia, pentru a deține în continuare controlul asupra acesteia, în vederea exploatării sexuale în folosul grupării, contrar faptului că nu avea nici o relație cu aceasta.
Din coroborarea probelor administrate în cauză, a rezultat că victimele puneau câștigurile obținute din practicarea prostituției în special la dispoziția recrutatorilor, dar și la dispoziția liderului grupării - inculpatul C.D. - care a realizat cele mai importante beneficii financiare. Din transferurile bănești efectuate de către părțile vătămate exploatate în Germania, rezultă că acestea au expediat sume importante de bani pe numele liderului C.D., pe numele soției acestuia, precum și a persoanelor desemnate de acesta din anturajul său - V.M.D., mama acestuia V.A., P.D. și mama acestuia C.E., cumnata sa I.G.L., prietena acesteia B.C., cumnatul său M.D., asociatul G.A., vecini S.C.F., A.C. ș.a.
De altfel, din punct de vedere al beneficiilor realizate ca urmare a activităților de trafic de persoane, se observă că inculpatul C.D. a obținut cele mai mari sume de bani. Astfel, probele administrate în cauză au relevat bunăstarea financiară în creștere a acestora, pe parcursul dezvoltării activităților infracționale, de-a lungul timpului, respectiv faptul că acesta a achiziționat permanent autoturisme de lux (mărci consacrate și modele scumpe), imobile, dar s-a și preocupat pentru deschiderea unor afaceri licite care să servească la crearea unei aparențe de proveniență licită a sumelor de bani obținute din săvârșirea activităților infracționale. În acest sens, inculpatul C.D. a deschis acea societate de colectare a fierului vechi, în cursul anului 2008, în asociere cu B.D.C.
- SC M.M. SRL București și în cursul anului 2010 o societate de transport rutier, în asociere că martorul G.A. - SC G.L.E. SRL București. Din declarațiile martorului a rezultat că operațiunile de creditare a societății și de achiziționare a mijloacelor fixe s-au realizat de inculpatul C.D. cu sume de bani obținute din activitățile de exploatare a victimelor, deoarece martorul a precizat că a primit în repetate rânduri sume de bani expediate de diverse persoane din străinătate și că inculpatul nu se ocupa de activitățile de transport din cadrul firmei, având alte preocupări asimilate unor așa-zise afaceri, pentru care utiliza sume de bani din cadrul firmei fără vreo justificare față de asociatul său.
Preocuparea inculpatului C.D. pentru spălarea banilor obținuți din activitățile de trafic de persoane și proxenetism a rezultat fără dubiu inclusiv din monitorizările intruzive ale convorbirilor telefonice, din care a desprins, constant, dorința acestuia de a învesti în noi afaceri (purtând numeroase discuții pentru concesionarea unor suprafețe de teren pe raza comunei P.T., pentru înființarea unei ferme de animale, pentru înființarea unei manufacturi de procesare a produselor lactate).
Estimativ s-a stabilit ca fiind pusă la dispoziția grupării infracționale, în special a liderului, inculpatul C.D., suma de aproximativ 300.000 euro (din suma totală de 383.200 euro transferată la dispoziția grupării în perioada 2006-2012 conform tabelelor conținând transferurile bănești ordonate după expeditor și destinatar, fiind înlăturate sumele expediate sau primite de persoane a căror implicare nu a putut fi stabilită în cauză), fiind avute în vedere expedierile de bani efectuate de pe numele tuturor victimelor identificate în cauză ca fiind traficate de această grupare infracțională, pe numele inculpatului, printre alții, și ale persoanelor desemnate de acestea pentru ridicarea sumelor de bani - I.G.L., B.C., G.E.
- mama inculpatului C.D., M.D., G.A., H.F.M., I.L., B.A., N.C.A., S.F., Ș.C., P.B., C.C. - sora inculpatului. Astfel, l a data de 08 ianuarie 2012, inculpatul C.D., a fost surprins în flagrant în timp ce se deplasa spre municipiul Brașov, în vederea predării către alte persoane a unei tinere ce urma a fi transportată în Germania, în vederea exploatării sexuale. La momentul surprinderii în flagrant, inculpatul C.D. era însoțit de numiții M.G.A. și S.B.V., și victima Ț.T. fostă Țăndurel, deplasându-se cu autoturismul marca A. de culoare gri metalizat, aparținând lui M.G.A. Este de precizat că inculpatul C.D. a fost condus în vederea întâlnirii cu victima Ț.T. de către soția sa, C.R.P., însoțită de un alt tânăr, cu autoturismul proprietatea sa, marca A. Faptele comise de inculpatul C.D.
se prezintă cronologic - conform declarațiilor celor 11 părți vătămate audiate în cauză, coroborate cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză, după cum urmează:
Victima I.F. Fiind audiată în cauză la data de 26 mai 2011, victima I.F. a declarat că a fost racolată de inculpatul C.D. pe raza comuna P.T., în cursul anului 2007, când avea vârsta de 17 ani, sub promisiunea mincinoasă de a o ajuta să-și găsească un loc de muncă decent în Italia, fiind încurajată de inculpat că va munci într-un restaurant împreună cu C.R.P. După ce a ajutat-o la eliberarea pașaportului și întocmirea procurii pentru ieșirea din țară, inculpatul C.D. a însoțit-o pe victima I.F. în Italia, la Bologna, suportând cheltuielile legate de transportul acesteia. În Italia, inculpatul C.D. a cazat partea vătămată I.F. într-o localitate satelit al orașului Bologna - Castel del Franco, la o prietenă de-a sa pe nume M. Imediat după ce a cazat-o, inculpatul i-a comunicat victimei că trebuie să iasă la stradă, iar prietena acestuia s-a ocupat de pregătirea părții vătămate în acest scop. Deși partea vătămată s-a împotrivit și i-a spus că nu iese la stradă, pentru că nu s-a deplasat în Italia pentru practicarea prostituției, inculpatul C.D. a amenințat partea vătămată, spunându-i că nu are altă alternativă pentru a-i restitui suma de bani cheltuită pentru obținerea pașaportului și transport, iar în caz contrar o va vinde altui traficant pentru a-și recupera banii cheltuiți. Din modul în care i s-a adresat, partea vătămată I.F. s-a speriat și a susținut că i-a fost teamă că inculpatul C.D. poate să pună în aplicare amenințarea ce i-a adresat-o. Întrucât partea vătămată nu dorea să practice prostituția, odată scoasă la stradă de inculpatul C.D. și prietena sa M., care au rămas în autoturism pentru a o supraveghea, aceasta a profitat de trecerea unei mașini de carabinieri și a ieșit în fața mașinii, sesizând organele de poliție despre cele întâmplate. După ce a depus o plângere și a furnizat organelor de poliție italiene toate informațiile cunoscute legate de inculpatul C.D., partea vătămată a fost ajutată să se întoarcă în țară, unde și-a chemat părinții pentru a o aștepta la Bacău și le-a povestit cele întâmplate. Cu ocazia reaudierii părții vătămate urmare a intrării în posesia procurii întocmite de părinți pentru ieșirea acesteia din țară, pe numele O.E.D., la data de 22 septembrie 2006, s-a constatat că partea vătămată a avut prima discuție referitoare la posibilitatea găsirii unui loc de muncă în străinătate, cu inculpatul C.D., în prezența numitei O.E.D. pe raza comunei P.T., pe care acesta a prezentat-o drept soția sa. Partea vătămată a precizat că în aceeași zi cele două persoane au însoțit-o pe raza comunei P. la ferma la care lucrau părinții acesteia, R.G. și R.M., și i-au convins să întocmească procura pentru ieșirea din țară a acesteia. În cursul aceleași zile, partea vătămată susține că a fost transportată la locuința părinților inculpatului C.D., pe raza comunei P.T., unde a cunoscut-o și pe adevărata soție a inculpatului, C.R.P. De asemenea, partea vătămată a susținut că își amintește foarte bine faptul că discuțiile referitoare la munca într-un restaurant au fost purtate cu numita C.R.P., aceasta fiind însoțită de inculpatul C.D., și fata pe numele căreia s-a întocmit procura la București a fost cazată la o locuință aparținând surorii inculpatei, iar a doua zi inculpatul a condus-o la locuința sa pentru a discuta cu inculpata.
Victima S.T.L. Fiind audiată în cauză la data de 06 octombrie 2011, victima S.T.L. - provenind tot din zona comunei P.T. - a declarat că a fost racolată de C.D. și concubina sa din acea perioadă S.N., în cursul anului 2007, în timp ce se afla în Italia la o prietenă, aceștia profitând de faptul că nu își găsea un loc de muncă și nu avea nici bani pentru a se întoarce în țară. Cei doi au determinat-o și ajutat-o cu sume de bani să ajungă la Verona, unde C.D. a așteptat-o la autocar și a cazat-o împreună cu S.N., comunicându-i că trebuie să practice prostituția în folosul lor. Deși inițial a acceptat, constrânsă de situația materială în care se afla, la aproximativ două săptămâni, victima a adus la cunoștința lui C.D. faptul că nu mai dorește practicarea prostituției, însă acesta a amenințat-o în legătură cu familia sa, determinând-o să continue această activitate. Victima a practicat prostituția la dispoziția sus-numitului în perioada iulie - septembrie 2007, punând la dispoziția acestuia suma de aproximativ 20.000 euro. În cursul lunii septembrie 2007, cu ajutorul unui cetățean italian, lucrător în cadrul poliției locale, victima a reușit să scape de sub influența numitului C.D. și s-a întors în țară. Aflând despre relația sa cu acel cetățean italian, numitul C.D. i-a solicitat victimei să îi plătească suma de 1.000 euro, pentru a o lăsa în pace și, de asemenea, i-a solicitat să nu vorbească despre cele întâmplate, amenințându-i familia.
Victima P.C.M. În cursul lunii februarie 2008, cu ajutorul inculpatului C.D., numitul B.D. a transportat partea vătămată din localitatea de domiciliu - Întorsura Buzăului, la București, după care cei doi au transferat-o în Italia, inculpatul C.D. comunicându-i abia la aeroport că nu o poate însoți, deoarece are niște afaceri urgente, însă promițându-i că o urmează în câteva zile. Conform planului, partea vătămată a fost așteptată la Veneția de S.N., însoțită de un client și condusă la Verona, unde a fost cazată împreună cu aceasta și o altă fată, S.T.L. Odată ajuns în străinătate, inculpatul C.D. a constrâns partea vătămată P.C.M. la practicarea prostituției, inculpatul C.D. uzând de aservirea financiară, comunicându-i că nu are altă alternativă pentru a-i plăti cheltuielile legate de transport și cazare. Ulterior, inculpatul a beneficiat de câștigurile realizate de aceasta. Astfel, în perioada 2008-2010, inculpatul C.D. a exploatat partea vătămată P.C.M. inclusiv în clubul M. din municipiul București, apoi a transferat-o în repetate rânduri, în diverse locații din Elveția și Germania, unde a cazat-o și supus-o exploatării prin practicarea prostituției, beneficiind de veniturile puse la dispoziție de aceasta.
Victima R.M. Partea vătămată R.M. a fost transportată la aeroportul Otopeni de către inculpatul C.D., acesta suportând și costul biletului de avion, și trimisă într-un club din localitatea Offenburg din Germania, unde a fost așteptată de numita F.E. Este de precizat faptul că aceasta din urmă, în înțelegere cu inculpatul, a achitat costul transportului cu taxiul de la aeroportul din Stuttgart și până la clubul din Offenburg, în valoare de 250 euro. Partea vătămată R.M. a practicat prostituția în acel club, o perioadă de 2-3 luni de zile, locuind împreună cu numita F.E., care practica prostituția la dispoziția inculpatului C.D. În cursul lunii decembrie 2010, motivat de faptul că numita F.E. l-a anunțat pe inculpat că victima R.M. ar fi început o relație intimă cu patronul clubului în care practica prostituția, iar acesta trebuia să își asigure în continuare controlul asupra acesteia, partea vătămată R.M. a fost adusă în țară și condusă la vila inculpatului C.D. din județul Giurgiu, unde inculpatul C.D., printre alții, a reproșat acesteia presupusa infidelitate, i-a adresat amenințări cu moartea membrilor familiei sale. A doua zi, partea vătămată a fost transferată într-un apartament din municipiul București, în care se afla o altă tânără, pe nume M. și numita F.E., care se întorsese din Germania. Partea vătămată R.M. a fost cazată în acel apartament pentru câteva zile, timp în care a fost supravegheată de numita F.E., după care a fost transportată de inculpatul C.D. la locuința acestuia, deplasarea realizându-se cu autoturismul marca B. de culoare neagră. După o perioadă în care s-a asigurat printr-un comportament adecvat de supunerea părții vătămate R.M., la sfârșitul lunii ianuarie 2011, a fost transferată în Germania, într-un club din localitatea Villeng Swelingen, unde practica prostituția și K.C. Partea vătămată a fost cazată împreună cu K.C. și alte două fete - C. din București și o altă fată din Bârlad. După câteva zile de la sosirea în această localitate, partea vătămată R.M. a constatat că în acea locație a fost adusă o altă fată, cunoscută cu numele M. (în fapt numita P.T.), care practica prostituția la dispoziția inculpatului C.D. În cursul lunii august 2011, datorită faptului că partea vătămată R.M. s-a îmbolnăvit, a fost trimisă în țară. Este de precizat că partea vătămată R.M. a fost așteptată la aeroport de inculpatul C.D., care a cazat-o în apartamentul său din București câteva zile, după care, i-a dat voie să plece acasă, asigurându-și controlul asupra acesteia prin discuții telefonice zilnice, prin care o asigura de viitorul relației lor. După o perioadă de aprox. 3 săptămâni, partea vătămată urma să se întâlnească în București, unde a fost așteptată de inculpatul C.D. și condusă la apartamentul inculpatul C.D. De la acea locație, la solicitarea inculpatului C.D., în conformitate cu planul acestuia, partea vătămată R.M. a fost transportată în Germania, împreună cu P.T. Cele două tinere au fost cazate într-un club din localitatea Ulm. Numita P.T. a fost transferată într-un alt club în care ajunsese și K.C., iar în clubul din localitatea Ulm a fost aduse și numita M.N. La două trei zile, cele două au fost transferate într-un alt club în localitatea Fulda. Partea vătămată R.M. a practicat prostituția în clubul din localitatea Fulda, împreună cu minora D.M.M., expediind sumele câștigate în întregime la dispoziția persoanelor indicate. La aproximativ o lună de zile, victimele D.M.M. și R.M. au fost transferate pe teritoriul Italiei, într-o localitate din apropierea orașului Milano, în vederea practicării prostituției, ulterior fiind transferate într-un alt club pe teritoriul Germaniei. În clubul S. din localitatea Darmstadt, unde victimele D.M.M. și R.M. au fost puse în legătură cu o altă fată, pe nume O., din comuna I., județul Vaslui. În acest club, victima R.M. a mai practicat prostituția o perioadă de 2 săptămâni, timp în care a expediat în țară sume cuprinse între 500-600 euro, la intervale de 2-3 zile. În cursul lunii noiembrie 2011, urmare a unei razii efectuate de organele de poliție germane în acel club, datorită faptului că victima D.M.M. a suferit un preinfarct, fiind spitalizată o perioadă de aproximativ o săptămână, partea vătămată R.M. a apelat la ajutorul unui client pentru a se întoarce în țară.
Victima minoră D.M.M. Fiind audiată în cauză la data de 15 decembrie 2011, victima minoră D.M.M. a declarat că a fost recrutată în vara anului 2011, de C.C., prin metoda șantajului sentimental, și invitată să locuiască împreună cu acesta în locuința sa din municipiului Bârlad, județul Vaslui. După 2 zile, victima minoră D.M.M. a plecat spre Germania însoțită printre alții și de inculpatul C.D., cu autoturismul marca A., aparținând inculpatului C.D. Conform planului prestabilit, în zona vămii Oradea inculpatului C.D. a urcat-o pe victima minoră D.M.M. într-un microbuz ce transporta persoane în străinătate, lăsând-o în grija șoferului, căruia i-a înmânat și cartea de identitate falsă procurată pe numele acesteia. După trecerea frontierei, pe teritoriul Ungariei, inculpatului C.D., a preluat în autoturismul lui victima minoră și și-au continuat drumul spre Germania. Din acel loc, victima minoră D.M.M. a fost condusă cu autoturismul într-un club pe teritoriul Germaniei, unde a practicat prostituția. Întrucât în clubul respectiv nu erau primite fete cu vârsta sub 20 de ani, inculpatul C.D. s-a întors pentru a prelua victima minoră. Pe parcursul celor 3 zile, victima a constatat că în același club practicau prostituția și numita K.C. și victima Ț.T. După cele 3 zile, victima minoră D.M.M. a fost cazată la un hotel, cu ajutorul banilor proveniți din practicarea prostituției, iar ulterior a fost transferată într-un alt club din localitatea Fulda, Germania. În acest club victima minoră D.M.M. a practicat prostituția o perioadă de aprox. 4 săptămâni, banii proveniți din această activitate fiind puși la dispoziția persoanelor indicate de inculpatul C.D. Susținerile victimei minore D.M.M. se coroborează cu interceptările autorizate ale convorbirilor telefonice efectuate de către inculpat cu alte persoane din grup, din care rezultă că aceștia monitorizau permanent victimele, întrebându-le câte „camere” au făcut, câți bani au realizat într-o zi, câți bani au expediat, etc. În perioada exploatării victimei minore D.M.M., persoana utilizată în vederea ridicării sumelor de bani inclusiv de inculpatul C.D. era H.V. În cursul lunii noiembrie 2011, urmare a unei razii efectuate de organele de poliție germane în acel club, victima D.M.M. a suferit un preinfarct fiind spitalizată o perioadă de aproximativ o săptămână. În această perioadă, motivat de starea de sănătate, victima a fost transportată în țară. Victima D.M.M. cu ajutorul unui cetățean străin și-a recuperat actul de identitate de la persoana trimisă în Germania să o ajute să ajungă în țară. Ulterior, aceasta a fost însoțită de cetățeanul străin pentru a se întoarce în România în siguranță.
Victima Ț.T. Depistată cu ocazia prinderii în flagrant a inculpaților la data de 08 ianuarie 2012, în autoturismul condus de numitul M.G.A. în prezența inculpatului C.D., urmând a fi transportată în Germania, în vederea exploatării sexuale, victima P.T. a fost audiată la aceeași dată. Din declarația acesteia a rezultat că a fost recrutată de către inculpatul C.D. la vârsta de 19 ani, într-o discotecă pe raza comunei P.T., județul Bacău, prin aceeași metodă a șantajului sentimental, pe fondul unei evidente lipse de educație, unei situații materiale precare și a unei labilități psihice, transportată și cazată de acesta o scurtă perioadă pe raza municipiului București, după care a fost transportată în Germania unde a fost exploată sexual o perioadă de aproximativ 4 ani de zile, fiind transferată de inculpat periodic dintr-o locație (club) în alta, în vederea sporirii beneficiilor de pe urma activităților acesteia, sau transferată în țară și ulterior transportată din nou în Germania, în funcție de interesele liderului grupării. Este de precizat că, pentru a deține controlul asupra acestei victime, la o scurtă perioadă după ce a transportat-o în Germania, inculpatul C.D. i-a administrat acesteia o corecție fizică, lovind-o cu pumnii și picioarele în zona stomacului și a capului, amenințând-o personal și în legătură cu membrii familiei sale. De asemenea, este de precizat că pentru a-și menține influența asupra acestei victime inculpatul C.D. a determinat-o să se căsătorească cu numitul P.D., deși partea vătămată nu avea nicio relație cu acesta, convingând-o că este spre binele ei să își schimbe numele de familie, pentru a nu avea probleme la ieșirea din țară și pentru a nu avea probleme cu familia ei, care bănuia ce i se întâmplă. În același sens, inculpatul C.D. a permis persoanei vătămată să își viziteze părinții, pentru o perioadă de 2 ore. În cazul în care inculpatul C.D. a adus această victimă în țară, din diverse motive (pentru că nu mergeau treburile în Germania sau pentru că acesta trebuia să-și schimbe actele), o caza la domiciliul său, în vederea supravegherii, de obicei cu o altă fată, având atribuții pe această linie. De altfel, inclusiv în străinătate, partea vătămată P.T. a practicat prostituția împreună cu alte persoane, care exercitau și supravegherea acesteia, respectiv F.E. și K.C. La solicitarea liderului grupării, inculpatul C.D., în perioada decembrie 2011 - 08 ianuarie 2012, partea vătămată P.T. a fost transferată ulterior în străinătate, pentru continuarea exploatării sexuale a acesteia la dispoziția grupării. Conform relațiilor furnizate de unitățile de transfer de bani W.U. rezultă că de pe numele acestei persoane vătămate au fost expediate importante sume de bani la dispoziția membrilor grupării, numai în perioada iulie - octombrie 2009 fiind expediată la dispoziția numitului P.D. suma de 39.600 euro. Însă numitul P.D. a precizat în declarațiile din data de 09 ianuarie 2012, că a fost de acord să primească aceste sume de bani pe numele său, la solicitarea inculpatului C.D. și că a pus aceste sume la dispoziția acestuia.
Partea vătămată B.V. Fiind audiată la data de 08 ianuarie 2012, partea vătămată a precizat că în urmă cu trei luni, a fost acostată pe stradă în municipiul Bârlad, de inculpatul C.D., care i-a făcut avansuri și propuneri de acceptare a prieteniei în mod foarte politicos. Partea vătămată B.V. susține că, după ce a intrat într-o relație intimă cu acesta, pe parcursul celor trei luni de relație inculpatul C.D. i-a făcut propuneri de a-l însoți în străinătate în calitate de iubită/prietenă, spunându-i că el muncește în străinătate, că are foarte mulți bani, că va avea grijă de ea, că urmează să se stabilească definitiv la Londra, că o fată atât de frumoasă nu trebuie să presteze o muncă prost plătită și care îi poate degrada frumusețea (victima fiind bucătar la o unitate de alimentație publică din Bârlad).
Partea vătămată V.M.G. Fiind audiată la data de 17 ianuarie 2012, partea vătămată a precizat că la începutul lunii mai 2010, a fost acostată pe raza comunei P.O., județul Vaslui, de numitul I., care era însoțit de inculpatul C.D. și a acceptat propunerea de a-i însoți la București, timp în care au locuit împreună la casa inculpatului C.D. de pe raza comuna D., județul Giurgiu. Imediat după acceptarea propunerii victima a fost transportată în Germania cu autoturismul pus la dispoziție de inculpatul C.D. și a fost cazată într-un apartament închiriat pe raza localității Villingen Swellinghenn împreună cu numita K.C.E. Conform declarației părții vătămate de sumele provenind din practicarea prostituției de către partea vătămată, inculpatul C.D. uzând de tot felul de pretexte pentru a-și însuși mare parte din câștiguri. Partea vătămată a arătat că în perioada mai - august 2010 a expediat în mod repetat sume de bani la dispoziția grupării conduse de inculpatul C.D., aspecte ce se coroborează cu relațiile furnizate de unitățile de transfer bănesc.
Victima M.N. Fiind audiată la data de 20 ianuarie 2012, în calitate de parte vătămată, numita M.N. a precizat faptul că a fost recrutată de numitul C.C., în cursul lunii mai 2011 pe raza localității Bârlad. După ce a intrat într-o relație intimă cu acesta, fiind condusă de inculpat la locuința sa din Bârlad, condusă în diverse locații, inclusiv la părinții săi în comuna B., județul Vaslui, cu promisiuni de realizare a unui viitor împreună, inculpatul C.C., i-a propus să practice prostituția în Germania, în beneficiul relației lor. Partea vătămată M.N. a arătat că s-a cazat împreună cu K.C. în aceeași cameră în același club, și că aceasta i-a explicat tot ce avea nevoie să cunoască în legătură cu locul respectiv și cu practicarea prostituției, comunicându-i taxele, tarifele, etc. Partea vătămată a arătat că a practicat prostituția o perioadă de aproximativ 6 luni de zile, trimițând câștigurile obținute din această activitate la dispoziția acestuia prin sistemul W.U. la intervale de o săptămână două, de pe numele său pe numele indicate de acesta prin telefon sau prin mesaje telefonice. Partea vătămată a estimat că a pus la dispoziția inculpatului în cele 6 luni în care a practicat prostituția, suma de aproximativ 40.000 euro, în condițiile în care și-a oprit sume mici de bani pentru cheltuielile zilnice și a expediat sume mici de bani părinților săi.
Victima G.R.R. Fiind audiată la data de 13 februarie 2012, partea vătămată G.R.R. a precizat că la sfârșitul anului 2008, a fost acostată la o discotecă pe raza localității natale Nehoiu, județul Buzău, de numitul B.C.D. și întrucât se afla într-o situație financiară dificilă, a acceptat propunerea acestuia de a-l însoți, pentru a fi împreună, solicitându-i mai întâi să îi cunoască părinții, fapt cu care inculpatul s-a conformat, în vederea întăririi convingerii părții vătămate. Imediat după acceptarea propunerii, victima a fost transportată în Germania cu autoturismul său și motivat de faptul că autoturismul acestuia s-a defectat pe autostradă, cu ajutorul inculpatului C.D., care i-a preluat de la locul respectiv și i-a transportat la clubul de pe raza localității Villingen Swellinghenn, unde i-a prezentat patronului, care a hotărât repartizarea victimei la clubul din Offenburg. Conform declarației părții vătămate, a beneficiat și inculpatul C.D. de sume provenind din practicarea prostituției de către partea vătămată, însă într-o mai mică măsură, inculpatul C.D. impunând diferite „amenzi” pentru faptul că a facilitat intrarea acestei părți vătămate în club, a luat cunoștință de faptul că aceasta câștiga foarte bine.
Victima D.M. Fiind audiată la data de 22 februarie 2012, în calitate de parte vătămată, numita D.M. a precizat faptul că a fost recrutată numitul I.I. în cursul lunii iunie 2011 pe raza localității de domiciliu, fiind transportată în Germania, în clubul F., unde i-a fost prezentată partea vătămată M.N., despre care îi spusese anterior că lucrează de ceva vreme în acel club și că o va ajuta explicându-i cum merg treburile acolo. Partea vătămată D.M. a arătat că s-a cazat în acel club și că a practicat prostituția o perioadă de aproximativ 6 luni de zile, trimițând câștigurile obținute din această activitate prin sistemul W.U. la intervale de aproximativ o săptămână, de pe numele indicate.
De asemenea, în cauză a fost audiată o victimă în calitate de martor protejat - cu nume de cod P.E., care a declarat că în cursul anului 2010 a fost recrutată de inculpatul C.D., ajutată de acesta să ajungă în Germania, facilitându-i-se intrarea în același club în care practicau prostituția A.E. și Ț.T., după care i s-a cerut de către inculpat suma de 15.000 euro, din câștigurile obținute din practicarea prostituției, uzând de amenințări în legătură cu persoana acesteia și familia ei. Banii au fost înmânați inculpatului prin intermediul numitei A.E., care avea și rol de supraveghere a victimei. Această victimă, audiată în calitate de martor protejat, a oferit informații în legătură cu părțile vătămate Ț.T., V.G.M., R.M., D.M.M., M.N., D.M.
Victima V.N.I.M. Fiind audiată la data de 19 aprilie 2012, în calitate de parte vătămată, numita V.N.I.M. a precizat faptul că în cursul anului 2009, după ce l-a cunoscut pe numitul A.C.A. și a intrat într-o relație intimă cu acesta, s-a hotărât să practice prostituția în Germania, în vederea obținerii unor câștiguri materiale. Ulterior, partea vătămată a fost constrânsă să plătească inculpatului C.D., lunar, suma de 2.000 euro din câștigurile obținute din practicarea prostituției, reprezentând taxa percepută pentru facilitarea intrării în acel club. Din coroborarea declarațiilor inculpatului cu cea a părții vătămate, a rezultat că această sumă a fost impusă în fapt de liderul grupării infracționale, inculpatul C.D. De asemenea, din coroborarea probelor administrate în cauză, inclusiv din declarațiile inculpatului C.D., rezultă modalitatea de recrutare a părții vătămate V.N.I.M. Este de precizat că atât partea vătămată V.N.I.M. a afirmat obținerea unor sume importante de bani ca urmare a practicării prostituției - 5.000-6.000 euro lunar, ce au inclus și taxa de 2.000 euro plătită liderului grupării, inculpatul C.D.
Victima S.N. - audiată ca martor, întrucât a renunțat la calitatea de parte vătămată. Fiind audiată la data de 18 mai 2012, în calitate de martor, numita S.N. a precizat faptul că la începutul anului 2007, după ce l-a cunoscut pe inculpatul C.D. și a intrat într-o relație intimă cu acesta, inculpatul i-a propus să plece împreună în Italia, pentru a-și găsi un loc de muncă decent. În scurt timp, victima a fost transferată în Italia pe cheltuiala inculpatului, fiind determinată în scurt timp la practicarea prostituției, prin supunerea acesteia la condiții improprii de trai (fără cazare, fără hrană, fără vreo sursă de venit) în imediata apropiere a unor persoane care se ocupau cu practicarea prostituției, respectiv proxenetism. Ulterior, inculpatul C.D. a exploatat periodic această parte vătămată, atât în Italia, cât și în Germania, asigurându-și controlul asupra acesteia în baza așa-zisei relații sentimentale cu victima - metoda utilizată în cazul recrutării și exploatării fiecăreia dintre părțile vătămate. Victima nu a putut estima un total al câștigurilor obținute din practicarea prostituției ce au fost puse la dispoziția inculpatului, însă din transferurile bănești efectuate de aceasta pe numele inculpatului, rezultă că a pus la dispoziția acestuia sume de bani în perioada 2007-2009.
Victima G.F. - audiată ca martor, întrucât a renunțat la calitatea de parte vătămată. Fiind audiată la data de 18 mai 2012, în calitate de martor, numita G.F. a declarat că l-a cun
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.