ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3864/2011

Asupra recursului constată următoarele: Cu notificarea din 29 noiembrie 2005 a Biroului executorului judecătoresc K.A., numita A.R.E. a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în Municipiul Sighișoara, strada M., ce se identifică sub nr. top. XX în CF nr. AA, imobil de care autorul său, A.K.W. a fost deposedat de stat în anul 1984, invocând incidența dispozițiilor Legii nr. 10/2001.

Prin dispoziția din 6 decembrie 2005, Primăria Municipiului Sighișoara a respins, ca tardivă, notificarea formulată cu privire la imobilul - construcție situat în strada M., reținând că termenul de depunere a unor astfel de notificări, prevăzut de dispozițiile art. 23 din Legea nr. 10/2001, a expirat la data de 14 februarie 2002 (art. 1) și, respectiv, a dispus înaintarea către Comisia de fond funciar solicitarea de despăgubire pentru cota de 5/12 părți indivize din terenul aferent construcției de la art. 1 (art. 2). Prin cererea înregistrată la data de 24 august 2006, reclamanta A.R.E. a cerut anularea dispoziției mai sus arătate și acordarea despăgubirilor solicitate pentru imobilul preluat de stat.

În motivarea cererii, reclamanta a susținut că nu poate fi reținută excepția tardivității notificării pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001, cât timp imobilul în litigiu a fost preluat de stat în aplicarea Decretului nr. 223/1974, fără a se dispune comunicarea deciziei administrative de preluare către proprietarul deposedat. În aceste condiții, reclamanta a susținut că și-a păstrat calitatea de proprietar al imobilului în litigiu, caz în care se impune a îi fi restituit în natură, cu mențiunea că dispozițiile Legii nr. 10/2001 se aplică și terenurilor situate în intravilanul localităților care nu au fost restituite foștilor proprietari în cadrul altor legi de reparație. Prin sentința civilă nr. 1375 din 23 decembrie 2009, Tribunalul Mureș, secția civilă, reînvestit cu judecata cauzei prin decizia civilă nr. 66/A din 7 mai 2009 a Curții de Apel Târgu-Mureș, a respins cererea, ca nefondată.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că notificarea a fost formulată de reclamantă la data de 29 noiembrie 2005, adică după expirarea termenului legal – 14 august 2002, termen prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001. Instanța a mai reținut că nu poate primi apărarea reclamantei, potrivit căreia cursul termenului de notificare ar fi fost întrerupt ca urmare a faptului că nu i-a fost comunicată de stat decizia de preluare, întrucât acest termen nu este un termen de prescripție, susceptibil de întrerupere ori suspendare, ci un termen de decădere. Instanța a statuat, totodată, că nu poate primi nici apărarea reclamantei potrivit căreia nu a știut de preluarea de către stat, pe lângă construcție, și a cotei de 5/12 părți indivize din terenul aferent acesteia, întrucât măsura a fost înscrisă în CF nr. AA Sighișoara, sub B YY.

Prin decizia civilă nr. 89/A din 9 iunie 2010, Curtea de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă. În motivarea deciziei, instanța a reținut că, potrivit prevederilor art. 22 alin. (5) din Legea nr. 10/2001, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru formularea notificării se sancționează cu pierderea dreptului de a mai solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent. Instanța de apel a statuat, totodată, că termenul de formulare a notificării, care este un termen de decădere, astfel cum corect a reținut și prima instanță, este opozabil reclamantei și că, sub aspectul analizat, al tardivității notificării, nu este relevant faptul comunicării ori necomunicării de către stat a dispoziției de preluare a imobilului.

De altminteri, instanța a constatat că reclamanta nu poate invoca necunoașterea faptului preluării imobilului de către stat, cât timp acest fapt a fost înscris în cartea funciară în data de 22 noiembrie 1984 și cât timp avea cunoștință că prin stabilirea domiciliului său în străinătate, proprietatea sa va intra sub incidența dispozițiilor Decretului nr. 223/1974. Instanța de apel a mai reținut și faptul că, date fiind limitele investirii - controlul legalității deciziei administrative emise de pârât în procedura Legii nr. 10/2001 cu privire la notificarea formulată de reclamantă - nu pot face obiectul analizei instanței de judecată criticile privind caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu de către stat în anul 1984 și lipsa valabilității titlului statului cu privire la acest imobil.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, invocând incidența dispozițiilor art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) și (5) C. proc. civ. În motivarea recursului, reclamanta susține că instanțele de fond au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, limitându-se a constata, în mod greșit, tardivitatea notificării pe care a formulat-o în procedura Legii nr. 10/2001. Reclamanta reiterează apărarea potrivit căreia decizia administrativă de preluare de stat a imobilului, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974, nu i-a fost comunicată, caz în care Statul Român nu deține un titlu valabil pentru imobilul în litigiu, sens în care se impunea analizarea pretențiilor formulate prin notificare.

Totodată, reclamanta susține că termenul de formulare a notificării, prevăzut de dispozițiile Legii nr. 10/2001, este un termen de prescripție și nu de decădere, cu mențiunea că indiferent de calificarea dată, acest termen nu îi este opozabil, motivat de faptul că dispoziția de preluare a imobilului nu i-a fost comunicată, caz în care, cursul termenului a fost suspendat. Analizând recursul, Înalta Curte constată că nu poate fi primit pentru următoarele considerente: În drept, potrivit prevederilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ., “Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii”.

Excepția tardivității notificării, excepție pe care pârâtul Primarul Municipiului Sighișoara și-a fundamentat soluția de respingere a notificării prin decizia a cărei anulare se cere, este o excepție de procedură care impune a fi analizată cu prioritate, întrucât în cazul în care este primită face de prisos cercetarea în fond a pricinii. Relativ la excepția tardivității notificării formulată de reclamantă la data de 29 noiembrie 2005, Înalta Curte constată că aceasta a fost primită în mod corect, în raport de dispozițiile legale incidente raportului juridic dedus judecății. Anume, soluția s-a impus în aplicarea dispozițiilor art. 21 din Legea nr. 10/2001 (în redactarea inițială a actului normativ, devenit art. 22, după republicarea legii), dispoziții care impuneau persoanei îndreptățite obligația de a notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii de reparație persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului.

Termenul de notificare, care a început să curgă de la data intrării în vigoare a legii de reparație, 14 februarie 2001, și nu de la data deposedării persoanei de imobil, cum greșit se invocă de reclamantă, a fost prelungit prin dispozițiile O.U.G. nr. 109/2001 și nr. 145/2001 până la data de 14 februarie 2002. Sancțiunea nerespectării de către persoana îndreptățită a termenului legal de notificare este prevăzută expres prin dispozițiile art. 21 alin. (5) din lege, anume „atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent”.

Așa fiind, în raport de textele de drept menționate, în mod corect instanțele de fond au statuat că nu pot fi primite apărările confuze formulate de reclamantă privind natura termenului de notificare, ca fiind aceea a unui termen de prescripție și nu de decădere și, respectiv, privind intervenția unei cauze de suspendare a cursului termenului, cauză care ar fi intervenit la o dată, 13 noiembrie 1984, la care dreptul afectat de curgerea termenului, acela de a formula notificare, nu se născuse. Este de observat, totodată, că prin dispozițiile Legii nr. 10/2001, legiuitorul a reglementat condițiile în care persoanele interesate pot solicita restituirea în natură ori acordarea de măsuri reparatorii în echivalent pentru imobile de care au fost deposedate în mod abuziv de stat în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 2009, categorie în care se încadrează și imobilul în litigiu.

În atare condiții, apărările invocate de reclamantă relative la caracterul abuziv al preluării imobilului în litigiu, prin dispoziția din 13 noiembrie 1984, emisă în aplicarea Decretului nr. 223/1974 și la lipsa de valabilitate a titlului statului asupra acestuia, justificat de faptul necomunicării dispoziției de preluare, sunt apărări de fond ale procesului.

Or, astfel cum au statuat și instanțele de fond, astfel de apărări nu mai pot face obiectul analizei în prezentul proces, cât timp a fost primită o excepție de procedură care împiedică cercetarea în fond a pretențiilor formulate de reclamantă, anume excepția tardivității notificării, pentru nerespectarea termenului impus de legiuitor tuturor persoanelor deposedate abuziv de imobile în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989. De altminteri, analizarea pe fond a pretențiilor formulate prin notificare de o persoana pretins îndreptățită la măsuri reparatorii, în condițiile nerespectării termenului impus de legiuitor pentru efectuarea acestui act de procedură, notificarea, ar echivala cu o eludare a dispozițiilor legii de reparație, în cadrul căreia se desfășoară judecata și în prezenta cauză, ceea ce nu este permis.

Cu atât mai puțin, astfel de apărări, care nu au făcut obiectul examinării instanțelor de fond, ar putea face obiectul analizei instanței de recurs, astfel cum eronat solicită reclamanta prin recurs. Așa fiind, pentru considerentele de drept arătate, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a respinge recursul dedus judecății, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A.R.E. împotriva deciziei nr. 89/A din 9 iunie 2010 a Curții de Apel Târgu-Mureș, secția civilă, de muncă și asigurări sociale, pentru minori și familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 11 mai 2011.