ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5946/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 187 din 20 ianuarie 2009, Curtea

de Apel București a respins excepția lipsei calității de reprezentant și

excepția prescripției dreptului la acțiune, invocate de pârât, ca neîntemeiate;

a admis acțiunea formulată de reclamanții T. (A.) O., A.E. și A.I., în

contradictoriu cu pârâtul Ministerul Afacerilor Externe și a obligat pârâtul

să stabilească o zi în care reclamanții să depună cererea și actele necesare

redobândirii cetățeniei române, în termen de maxim 30 de zile de la data rămânerii

irevocabile a sentinței.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

lipsei calității de reprezentant, a constatat că acțiunea a fost formulată

personal de reclamanți, iar susținerile pârâtului privitoare la inexistența

unei similitudini între semnăturile de pe cererea de chemare în judecată și

cele de pe cererea administrativă adresată Ambasadei României la Chișinău nu

au relevanță sub aspectul excepției lipsei calității de reprezentant,

așa cum a fost invocată de pârât, în condițiile în care pârâtul nu a formulat

cerere de înscriere în fals, potrivit art. 180 - 185 C. proc. civ., astfel că, prezentarea

reclamanților în instanță pentru a confirma/infirma semnăturile lor de

pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.

Cu privire la excepția

prescripției dreptului la acțiune, instanța de fond a reținut

că sesizarea instanței a avut loc la data de 21 septembrie 2009, în termenul

de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care curge

de la expirarea termenului legal de soluționare a cererii, respectiv de la

data de 24 iulie 2009, întrucât pârâtul nu a comunicat niciun răspuns la cererile

reclamanților formulate în august 2006, reiterate la data de 24 iunie 2009.

Pe fondul cauzei, instanța

a reținut că dispozițiile Legii nr. 21 nu prevăd un termen în care autoritatea

pârâtă să primească și să înregistreze cererile de acordare sau redobândire

a cetățeniei române, iar în lipsa unei dispoziții legale exprese, omisiunea

legiuitorului poate fi complinită prin raportare la termenul rezonabil statuat de

Convenția Europeană a Drepturilor Omului, termen care constituie o componentă

consfințită de art. 6 din Convenție.

În speța dedusă judecății,

instanța de fond a apreciat că intervalul de timp cuprins între data formulării

primei cereri - august 2006 - și data sesizării instanței (21 septembrie 2009),

raportat la cerința impusă de legiuitor nu poate fi considerat un termen rezonabil.

Împotriva acestei hotărâri,

a declarat recurs pârâtul Ministerul Afacerilor Externe, criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Recurentul a susținut

că, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 129

C. proc. civ. Astfel, se susține că la dosar nu există nicio dovadă a faptului că

reclamanta și-a asumat acest litigiu și că în lipsa unui mandat de reprezentare

nu are garanția că se judecă cu o parte care își asumă actul de voință al promovării

acțiunii.

Pe fondul cauzei, s-a

susținut că un termen rezonabil nu este neapărat un termen scurt și că există o

justificare argumentată a împrejurării că reclamantei nu i s-a stabilit încă o dată

pentru a depune cererea de redobândire a cetățeniei.

S-a mai susținut că, în

nici un caz nu poate fi pus semnul echivalenței între factorul volitiv definit ca

sursă a refuzului indicat la art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 și

factorul obiectiv a imposibilității autorităților române de a organiza pe teritoriul

Republicii Moldova spații adecvate pentru preluarea cererilor de redobândire a cetățeniei

române și pentru procesarea acestor solicitări într-un termen cât mai scurt.

Analizând sentința recurată,

în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat pentru considerentele

care vor fi expuse în continuare.

Instanța de control judiciar

constată că nu sunt întrunite cerințele impuse de art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., în vederea casării sau modificării hotărârii: prima instanță a reținut

corect situația de fapt în raport de materialul probator administrat în cauză și

a realizat o încadrare juridică adecvată.

Referitor la critica potrivit

căreia nu ar exista nicio dovadă că reclamanții și-au asumat acest litigiu,

se constată că este nefondată, deoarece așa cum corect a reținut și instanța de

fond, atâta vreme cât pârâtul nu a formulat cerere de înscriere în fals potrivit

art. 180-185 C. proc. civ., prezentarea în instanță a reclamantei pentru a confirma

sau infirma semnătura de pe cererea de chemare în judecată nu este necesară.

De altfel, recurentul-pârât

nu a formulat nici în fond și nici în recurs cerere de înscriere în fals împotriva

înscrisurilor în privința cărora a susținut că ar conține semnături falsificate.

Pe fond,

în privința constatării

refuzului nejustificat de soluționare a cererii adresată autorității pârâte

în luna august 2006, în vederea programării pentru depunerea actelor privind redobândirea

cetățeniei române, soluția primei instanțe este corectă, stabilindu-se că termenul

de 3 ani scurs până la momentul declanșării demersului judiciar, nu este unul rezonabil.

Determinarea termenului

rezonabil la care face trimitere art. 10 din Convenția europeană asupra cetățeniei

(adoptată la Strasbourg la 6 noiembrie 1997 și ratificată de Statul Român prin Legea

nr. 396/2002) se face, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului

la care chiar recurentul face trimitere, prin raportare la circumstanțele concrete

ale cazului.

În speță, în funcție de

aceste circumstanțe, instanța a stabilit și a argumentat de ce termenul nu este

unul rezonabil, făcând drept consecință aplicarea art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004 și obligând pârâtul la primirea cererii reclamanților și a actelor

aferente în vederea redobândirii cetățeniei române.

Pe de altă parte, instanța

de control judiciar nu poate primi susținerea recurentului, în sensul că există

un număr foarte mare de cereri, care depășesc capacitatea de procesare a secției

consulare a Ambasadei, întrucât autoritățile naționale trebuie să ia măsurile necesare

pentru respectarea „principiului acționării într-un termen rezonabil”, care guvernează

materia aflată în discuție, în conformitate cu art. 10 din Convenția Europeană pentru

Cetățenie și art. 7 din

Recomandarea CM/Rec (2007) 7 a

Comitetului de Miniștri

al Consiliului

Europei, mai sus menționate

.

Așa fiind, faptul de a

nu răspunde solicitării intimaților - reclamanți de programare în vederea

depunerii cererii de redobândire a cetățeniei române și a actelor necesare reprezintă

un refuz nejustificat de soluționare a cererii, în accepțiunea art. 2 alin. (1)

lit. i) din Legea nr. 554/2004.

Pentru motivele arătate,

recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința criticată, ca fiind temeinică

și legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Afacerilor Externe împotriva sentinței nr. 1025 din 25 februarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 decembrie

2011.