Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.05.2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3485/2012

HOTĂRÂRE
17.05.2012
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3485/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra conflictului negativ de competență de față, Analizând actele și lucrările dosarului, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 18 octombrie 2010, S.C. R.&R. S.A., cu sediul în București, str. Dr. S., sector 5 a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției, emis de A.N.P.C. Iași. Prin Sentința civilă nr. 11527 din 17 iunie 2011, Judecătoria Iași a admis excepția de necompetență teritorială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei sectorului 5 București. Judecătoria Iași a reținut că, potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. 2/2001, competența de soluționare împotriva procesului-verbal de contravenție este judecătoria în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția, iar potrivit art. 19 C. proc.

civ. părțile pot alege cu privire la competența teritorială doar atunci când este vorba despre bunuri. Prin Sentința civilă nr. 1250 din 10 februarie 2012, Judecătoria sector 5 București, secția a II-a civilă a admis, la rândul ei, excepția necompetenței teritoriale și a declinat competența în favoarea Judecătoriei Iași. Constatând ivit conflictul negativ de competență, a înaintat cauza către Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătoria sectorului 5 București a reținut că, potrivit art. 32 din O.G. nr. 2/2001, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție se judecă de judecătoria în a cărei rază teritorială a fost săvârșită fapta. În cauză, fapta contravențională constă în perceperea unei taxe suplimentare, pe lângă tariful abonamentului contractat și încălcarea dreptului consumatorului de a fi notificat în scris cu privire la orice modificare a contractului.

Fapta a fost săvârșită la Iași, deoarece consumatorul achita aceste sume la punctul de lucru de la domiciliul consumatorului, iar notificarea trebuia făcută la domiciliul consumatorului din Iași. Analizând conflictul negativ de competență ivit, Înalta Curte constată că instanța competentă să soluționeze contestația împotriva procesului-verbal de constatare a contravenției este Judecătoria Iași, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției, seria x, încheiat la 27 septembrie 2010, S.C. R.&R. S.A. a fost sancționată contravențional cu "avertisment" pentru încălcarea dispozițiilor art. 10 lit. f) și h) din O.G. nr. 21/1992, constând în faptul că a perceput taxe suplimentare față de cele prevăzute în contractul cu abonații și nu a înștiințat consumatorii în legătură cu schimbările taxelor prevăzute în contract.

Actul normativ în baza căruia a fost sancționată contestatoare nu cuprinde dispoziții proprii privitoare la competența instanțelor care soluționează contestațiile formulate împotriva procesului-verbal de contravenție, astfel încât sunt aplicabile dispozițiile legii generale în materie de contravenții, respectiv, dispozițiile O.G. nr. 2/2002. Potrivit art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2002, plângerea împotriva procesului-verbal de contravenție împreună cu dosarul cauzei se trimit de îndată judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția. Contestatoarea a arătat faptul că pe raza municipiului Iași are doar un punct de lucru, motiv pentru care instanța competentă să judece contestația este Judecătoria sectorului 5 București, în circumscripția căreia își are sediul contestatoarea.

Acest punct de vedere a fost însușit de Judecătoria Iași. În ceea ce privește definirea locului săvârșirii contravenției, se constată că, în acest caz, lipsa personalității juridice nu are nici o relevanță, pentru că ceea ce interesează este actul material comis (sau omis) și locul în care acesta și-a produs efectele. Or, în condițiile în care legea specifică în termeni lipsiți de echivoc că ceea ce interesează pentru stabilirea instanței competente este locul săvârșirii contravenției, existența personalității juridică nu are semnificație juridică din acest punct de vedere. Prin urmare, în sensul art. 32 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, instanța competentă să soluționeze plângerea este Judecătoria Iași, deoarece contravenția a fost săvârșită la un punct de lucru al contestatoarei aflat pe raza municipiului Iași.

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Judecătoriei Iași. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 mai 2012. Procesat de GGC - AA

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-11-07
0,97
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6813/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași reclamanta SC R.&R. SA a solicitat anularea procesului-verbal de contravenție din 7 octombrie 2011 încheiat de A.N.P.C.-Comisariatul Județean
ÎCCJ 2013-06-12
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3294/2013
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Brezoi la data de 9 martie 2012, reclamantul Ș.D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.N.A.D.N.R. SA C., anularea procesului verbal de contra
ÎCCJ 2012-10-11
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6218/2012
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin plângerea înregistrată la data de 20 aprilie 2011 pe rolul Judecătoriei Pitești sub nr. 7902/280/2011, petenta SC S.S.S. SRL a solicitat anularea procesului-verbal de constatare și sancționa
ÎCCJ 2014-02-14
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 739/2014
Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin rezoluția din 22 februarie 2013, Judecătoria Găești a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea acesteia, pe cale admin
ÎCCJ 2014-02-06
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 557/2014
ului 2 București, prin sentința nr. 17575 din 4 noiembrie 2013, a admis excepția de necompetență materială, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Brezoi, a constatat ivit conflictul negativ de competență și
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă