Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 08.03.2011
inadmisibil

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2011

HOTĂRÂRE
08.03.2011
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3584/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 211 din 14 octombrie 2010, Judecătoria Babadag a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 150/2009 pronunțată de Judecătoria Babadag, județul Tulcea. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că prin Sentința penală nr. 150 din 18 august 2009 a cărei revizuire se solicita, pronunțată în Dosarul nr. 466/179/2009, s-a soluționat plângerea formulată de revizuenta M.C. împotriva Rezoluției nr. 15/P/II/2009 din 20 martie 2009 pronunțată de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva soluției adoptate în Dosarul nr. 713/P/2008, plângerea fiind respinsă ca nefondată.

S-a mai reținut că în mod judicios cererea a fost respinsă ca inadmisibilă în raport de soluția adoptată de Secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție care, prin Decizia nr. 17 din 19 martie 2007, publicată în M. Of. nr. 542 din 17 iulie 2008, a statuat că cererea de revizuire îndreptată împotriva unei hotărâri judecătorești definitive, pronunțată în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc. pen. este inadmisibilă. Împotriva Sentinței penale nr. 211 din 14 octombrie 2010 a Judecătoriei Babadag a declarat recurs revizuenta M.C., iar prin Decizia penală nr. 1/CE din 8 martie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea a fost respins recursul ca nefondat. Împotriva acestei din urmă decizii, a declarat recurs petenta M.C., iar prin Decizia nr. 439/P din 12 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc.

pen. a respins, ca inadmisibil, recursul formulat, cu motivarea că prin Decizia penală nr. 1/CE din 8 martie 2011 pronunțată în Dosarul penal nr. 1011/179/2010, Tribunalul Tulcea a soluționat recursul declarat de petentă împotriva hotărârii fondului, cererea de față apărând ca fiind „recurs la recurs” ceea ce este inadmisibil. Împotriva Deciziei penale nr. 439/P din 12 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, a declarat un nou recurs petenta M.C., apreciind că recursul său este admisibil, dosarul având ca obiect cererea de revizuire. Recursul este inadmisibil. Analizând hotărârea atacată, Înalta Curtea constată că recurenta petentă revizuentă a uzat deja în cauză de calea de atac a recursului, astfel cum este ea reglementată de dispozițiile art. 385 1 C. proc.

pen., ultima hotărâre pronunțată în cauză, potrivit textului de lege invocat, fiind Decizia penală nr. 1/CE din 8 martie 2011 a Tribunalului Tulcea, prin care a fost respins, ca nefondat, recursul revizuentei M.C., hotărâre definitivă. Ca atare, decizia prin care s-a soluționat recursul revizuentei este definitivă, așa cum, de altfel, era menționat și în dispozitivul deciziei pronunțate. Mai mult decât atât, petenta revizuentă a mai uzat odată de acesta cale de atac, iar prin Decizia nr. 439/P din 12 mai 2011, Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. a) C. proc. pen. a respins, ca inadmisibil, recursul formulat, așa încât în prezent ne aflăm într-un recurs la recurs, cale de atac ce nu este prevăzută de lege.

Așa fiind, Înalta Curte, potrivit dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. a), teza a 2-a C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de petenta M.C. împotriva Deciziei penale nr. 439/P din 12 mai 2011 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta petentă la plata sumei de 100 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 octombrie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2010-06-24
0,96
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2526/2010
Asupra recursului de față în baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 238 din 30 noiembrie 2009, Judecătoria Babadag a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 166/1968 a aceleiași instanțe, formu
ÎCCJ 2011-10-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3809/2011
Asupra recursului penal de față; Tribunalul Tulcea, prin Decizia penală nr. 1/CE din 4 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 4365/88/2010, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale
ÎCCJ 2010-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 161/2010
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 6 din 11 ianuarie 1973 a Judecătoriei Babadag, inculpatul N.D. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare pentru săvâ
ÎCCJ 2012-09-07
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2719/2012
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Decizia penală nr. 1/CA/24 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 11/88/2012, s-a respins contestația în anulare formulată de R.I.E. î
ÎCCJ 2011-05-23
0,95
ÎCCJ, Decizia nr. 323/2011
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 1590 din 25 septembrie 2008 pronunțată de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost respinsă, ca nefondată plângerea formula
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă