ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3809/2011

Asupra recursului penal de față;

Tribunalul Tulcea, prin Decizia penală nr. 1/CE din 4 ianuarie 2011, pronunțată în Dosarul penal nr. 4365/88/2010, a respins contestația în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010, ca inadmisibilă.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat contestatoarea la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 100 RON.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

Prin cererea adresată instanței și înregistrată sub nr. 4365/88/2010, M.C. a formulat contestație în anulare împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 noiembrie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010.

În motivarea contestației, M.C. a susținut că instanța de recurs a soluționat cauza în mod abuziv, fără a lua în considerare probele din dosar și a solicitat înaintarea Dosarului penal nr. 101/179/2010 la Curtea de Apel Constanța spre competentă soluționare.

În cauză, s-a dispus atașarea Dosarului nr. 101/179/2010 al Tribunalului Tulcea, din examinarea căruia rezultă că prin Decizia nr. 221 din 30 noiembrie 2010 a fost respins ca nefondat recursul declarat de petenta M.C. împotriva Sentinței penale nr. 95 din 28 aprilie 2010 a Judecătoriei Babadag, fiind menținută hotărârea instanței de fond prin care a fost respinsă plângerea formulată de petentă împotriva Rezoluției nr. 572/P/2009 din 11 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Babadag, de neîncepere a urmăririi penale față de numiții I.T., I.J. și I.F..

Potrivit art. 389 C. proc. pen., contestația în anulare pentru cazurile prevăzute de art. 386 lit. a) - c) și e) se introduce la instanța de recurs care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere. Contestația pentru cazul prevăzut în art. 386 lit. d) C. proc. pen. se introduce la instanța la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

În cauză, nu este incident cazul prevăzut de art. 386 lit. d) C. proc. pen., astfel că în cauză competența de soluționare a contestației în anulare aparține Tribunalului Tulcea, neexistând niciun temei care să justifice trimiterea cazului la Curtea de Apel Constanța, așa cum s-a solicitat.

Potrivit art. 386 C. proc. pen. împotriva hotărârilor definitive se poate face contestație în anulare în următoarele cazuri:

a) când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;

b) când partea dovedește că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs a fost în imposibilitate de a se prezenta și de a încunoștința instanța despre această împiedicare;

c) când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) - i

1

), cu privire la care existau probe în dosar;

d) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă;

e) când, la judecarea recursului sau la rejudecarea cauzei de către instanța de recurs, inculpatul prezent nu a fost ascultat, iar ascultarea acestuia este obligatorie potrivit art. 385

14

alin. (1

1

) ori art. 385

16

alin. (1).

În temeiul art. 391 C. proc. pen., instanța a procedat la examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație formulată fără citarea părților, constatând că aceasta nu se întemeiază pe niciunul din cazurile prevăzute de art. 386 C. proc. pen. și, în consecință este inadmisibilă.

Instanța a avut în vedere și Decizia nr. 108 din 6 martie 2006 a I.C.C.J, prin care s-a stabilit că dacă instanța constată că motivul pe care se sprijină contestația în anulare nu este din cele prevăzute în temeiul art. 386 lit. a) - c) și e) C. proc. pen., în sensul că nu se încadrează în cazurile de contestație în anulare prevăzute în acest text de lege.

Împotriva Deciziei penale nr. 1/CE din 04 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4356/88/2010 a declarat recurs contestatoarea M.C..

La termenul din data de 12 aprilie 2011 Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat de contestatoarea M.C., cu privire la care reține următoarele:

Prin Decizia penală nr. 348/P din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța s-a respins ca inadmisibil recursul formulat de recurenta contestatoare M.C  împotriva Deciziei penale nr. 1/CE din 4 ianuarie 2011, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în Dosarul penal nr. 4365/88/2010.

A fost obligată recurenta la plata sumei de 30 RON, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această decizie, Curtea de apel a reținut că prin Decizia penală nr. l/CE din 04 ianuarie 2011 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 4366/88/2010 a fost respinsă ca inadmisibilă contestația în anulare formulată de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale nr. 221 din 30 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Tulcea în Dosarul nr. 101/179/2010. Această din urmă decizie a fost pronunțată de Tribunalul Tulcea în calitate de instanță de recurs.

Potrivit art. 392 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii prin care se soluționează contestația în anulare, sentința dată în contestație este supusă apelului, iar decizia dată în apel este supusă recursului.

Din interpretarea dispozițiilor art. 392 alin. (4) C. proc. pen., referitoare la căile de atac ce pot fi promovate împotriva hotărârii prin care se soluționează contestația în anulare, rezultă că hotărârea pronunțată în această materie este susceptibilă de a fi atacată pe calea ordinară de atac a apelului sau a recursului numai într-o singură situație, respectiv aceea a contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 386 lit. d), "când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri definitive pentru aceeași faptă", cu condiția prevăzută de art. 329 alin. (4) C. proc. pen. ca hotărârea a cărei anulare se cere să fi rămas definitivă la prima instanță sau la instanța de apel. În celelalte situații, contestația în anulare este soluționată prin decizie în referire la o altă decizie dată de instanța de recurs, iar un nou recurs nu este admisibil.

Prin urmare, decizia atacată în cauză a fost pronunțată de instanța învestită să soluționeze contestația în anulare împotriva deciziei pronunțată în recurs de Tribunalul Tulcea, este definitivă și nu mai poate fi atacată cu un nou recurs.

Împotriva deciziei instanței de recurs, contestatoarea a formulat un nou recurs, fără a invoca motivele de casare.

La termenul de judecată din 26 octombrie 2011, reprezentantul Ministerului Public a ridicat excepția inadmisibilității recursului, fiind declarat împotriva unei hotărâri definitive.

Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 385

1

C. proc. pen., sunt susceptibile de reformare, pe calea recursului, exclusiv hotărârile judecătorești nedefinitive, determinate de lege.

Așadar, s-a limitat calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege.

În cauză, contestatoarea M.C. a declarat un al doilea recurs împotriva unei hotărâri definitive, cu care secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost sesizată, cale de atac care nu întrunește cerințele textului menționat și, ca atare, nu este admisibilă potrivit dreptului comun.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală, constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Ca atare, excepția inadmisibilității recursului ridicată de reprezentantul Ministerului Public, este întemeiată.

În consecință, Înalta Curte constată că recursul declarat de contestatoare este inadmisibil, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen. urmează a fi respins.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen. va fi obligată recurenta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea M.C. împotriva Deciziei penale nr. 348/P din 12 aprilie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Obligă recurenta contestatoare la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 26 octombrie 2011.