ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16 noiembrie 2010, petiționarul S.I. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 5451/30/2008 al Curții de Apel Timișoara, apreciind că imparțialitatea judecătorilor Secției penale a Curții de Apel Timișoara este în mod inalienabil știrbită datorită împrejurărilor cauzei, petiționarul exprimându-și temerea că nu va beneficia de un proces echitabil. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Ministerul Justiției, Direcția Elaborare Acte Normative, Studii și Documentare - Serviciul Judiciar.
Verificând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că pe rolul Curții de Apel Timișoara se află în curs de judecată dosarul nr. 5451/30/2008, având ca obiect soluționarea apelului declarat de petiționar împotriva sentinței penale nr. 116/PI din 1 martie 2010 a Tribunalului Timiș, prin care s-a dispus condamnarea acestuia la pedeapsa rezultantă de 10 ani, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 12 alin. (1) și alin. (2) din Legea nr. 678/2001, art. 13 alin. (1)-(3) din Legea 678/2001, art. 288 C. pen. În informațiile solicitate potrivit art. 57 C. proc. pen.
și comunicate de către Ministerul Justiției, Direcția Elaborare Acte Normative, Studii și Documentare - Serviciul Judiciar se prezintă etapele pe care le-a parcurs dosarul a cărui strămutare s-a solicitat, precum și motivele cererii, precizându-se, totodată că nu s-a dovedit că imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, că ar exista pericolul de tulburare a ordinii publice, ori că una dintre părți are o rudă sau un afin până la gradul IV, inclusiv, printre judecători sau procurori, asistenți judiciari sau grefierii instanței, motiv pentru care s-a apreciat că la instanțele din raza de competență a Curții de Apel Timișoara sunt îndeplinite toate condițiile pentru ca această cauză să fie soluționată cu respectarea dispozițiilor incidente în materie și a principiilor privind dreptul la apărare și judecarea cauzei într-un termen rezonabil.
Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței. În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat.
La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte ce se pot verifica pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor. Simpla susținere că instanța nu ar putea da dovadă de obiectivitate și imparțialitate nu poate constitui un motiv temeinic de strămutare, confirmându-se că la nivelul Curții de Apel Timișoara sunt asigurate toate condițiile pentru înfăptuirea actului de justiție în spiritul aflării adevărului și respectării drepturilor petiționarului.
În cazul de față, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petiționarului nu sunt justificate, magistrații investiți cu soluționarea cauzei fiind obiectivi în soluționarea cauzei. PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca neîntemeiată, cererea formulată de petiționarul S.I. prin care solicită strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 5451/30/2008 al Curții de Apel Timișoara. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 februarie 2011.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.