ÎCCJ, Secția penală
ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cererii de strămutare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, petiționarul T.I.F. a solicitat strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7495/30/2012 al Tribunalului Timiș, arătând că sunt anumite interese locale pentru ca făptuitorii din cauza a cărei strămutare se solicită să nu fie trași la răspundere penală. Potrivit art. 57 C. proc. pen. au fost solicitate informații de la Curtea de Apel Timișoara. Din informarea transmisă de la Curtea de Apel Timișoara, instanță ierarhic superioară Tribunalului Timiș, pe rolul căreia se află dosarul a cărui strămutare se solicită, rezultă următoarele: Cauza a cărei strămutare se solicită a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiș, având ca obiect plângerea formulată de petiționarul T.I.F.
în baza art. 278 1 C. proc. pen., fixându-se prim termen de judecată la data de 08 octombrie 2012, cauza fiind amânată la datele de 09 noiembrie 2012, 12 decembrie 2012, 14 decembrie 2012 și 21 decembrie 2012 și soluționată prin sentința penală nr. 497 din 21 decembrie 2012. S-a apreciat că nu au fost identificate elemente care să justifice admiterea cererii de strămutare. Potrivit art. 55 alin. (1) C. proc. pen., Înalta Curte de Casație și Justiție strămută judecarea unei cauze de la o instanță competentă la o altă instanță egală în grad, în cazul în care imparțialitatea judecătorilor ar putea fi știrbită datorită împrejurărilor cauzei, dușmăniilor locale sau calității părților, când există pericolul de tulburare a ordinii ori când una dintre părți are o rudă sau afin până la gradul patru inclusiv printre judecători sau procurori, asistenții judiciari sau grefierii instanței.
În cauză, nici una dintre cerințele art. 55 alin. (1) C. proc. pen. nu sunt întrunite. În cazul unei cereri de strămutare, imparțialitatea instanței trebuie analizată nu numai din perspectiva convingerii personale a judecătorului că este imparțial, dar și din perspectiva celui interesat. La acest control, instanța investită cu cererea de strămutare trebuie să analizeze dacă, independent de conduita judecătorului, unele împrejurări sau fapte pot pune în discuție imparțialitatea judecătorului și justifică temerea celui interesat. Curtea Europeană a hotărât că, în privința imparțialității obiective a judecătorului, aparențele au un rol decisiv, limitele lor fiind stabilite de jurisprudența instanței europene, în raport de împrejurările concrete ale cauzelor.
În cazul de față, Curtea, în raport de prevederile art. 55 alin. (2) C. proc. pen. și de datele expuse, apreciază că temerile petentului nu sunt justificate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, cererea formulată de petiționarul T.I.F. pentru strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul Dosarului nr. 7495/30/2012, al Tribunalului Timiș. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 13 martie 2013.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.