ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 26/2012

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin decizia nr. 272 din 30 noiembrie 2000, Curtea de Apel Cluj,

secția civilă, a respins, ca nefondat, apelul reclamanților, reținându-se, în

esență, în consens cu instanța anterioară, că dobândirea dreptului de

proprietate al statului și stingerea concomitentă a acestui drept în

patrimoniul reclamanților s-au consumat în întregime la data emiterii deciziei nr.

161 din 30 mai 1981, titlu valabil emis în aplicarea Decretului nr. 223/1974.

În drept, au fost avute în vedere

dispozițiile art. 6 din Legea nr. 213/1998.

Împotriva deciziei civile

sus-menționate au formulat cerere de recurs la data de 18 decembrie 2000,

reclamanții R.M.N. și R.C.M., prin care au invocat mai multe critici de

nelegalitate, redate pe larg în expunerea de motive a cererii.

Prin încheierea din data de 16

ianuarie 2006 a fost menținută măsura suspendării judecății în temeiul

dispozițiilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001.

Cauza a fost repusă pe rol, din

oficiu, iar la adresa Înaltei Curți de Casație și Justiție înaintată

Consiliului local al municipiului Cluj-Napoca, prin care s-au solicitat relații

cu privire la stadiul soluționării notificării formulate de reclamanți, s-a

primit răspuns în sensul că notificarea nr. 769 din 12 iulie 2001 formulată în

temeiul Legii nr. 10/2001 și având ca obiect restituirea în natură a imobilului

situat în str. Donath, a fost soluționată prin dispoziția nr. 1784 din 16

aprilie 2004, în sensul restituirii în natură a imobilului în litigiu.

Analizând lucrările dosarului,

Înalta Curte constată următoarele:

În fapt, prin încheierea din 25

septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a suspendat judecata recursului în

baza art. 47 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, iar prin încheierea din data de

16 ianuarie 2006 a fost menținută măsura suspendării judecății în temeiul acelorași

dispoziții legale.

Notificarea formulată de către

reclamanți în temeiul Legii nr. 10/2001, înregistrată sub nr. 769 din 12 iulie 2001, a fost soluționată prin dispoziția nr. 1784 din 16 aprilie 2004, prin restituirea în natură a imobilului

în litigiu.

De la această dată, recurenții-reclamanți

nu au mai efectuat nici un act de procedură în dosarul cauzei pendinte,

împrejurare de natură să fundamenteze prezumția de desistare a părților de la

judecata cererii deduse judecății.

În drept, potrivit art. 248 C. proc.

civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire

și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar

împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părții timp de un

an.

Cum în cauză cererea de recurs a

rămas în nelucrare o perioadă îndelungată de timp și niciuna din părțile

litigante nu a înțeles să ceară, în termenul mai sus arătat, continuarea

judecății, Înalta Curte urmează a constata intervenită sancțiunea perimării.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul declarat

de reclamanții R.M.N. și R.C.M. împotriva deciziei nr. 272 din 30 noiembrie 2000 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 9 ianuarie 2012.