ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1232/2012

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată în 7 martie 2011 reclamanții K.Ș. și K.M., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, au solicitat instanței pronunțarea unei hotărâri prin care pârâții să fie obligați la soluționarea dosarului de despăgubire înregistrat sub nr. 42913/CC cu privire la acordarea despăgubirilor în legătură cu imobilul situat în Cluj-Napoca, str. A.B., nr. 7-9, jud. Cluj, fără cheltuieli de judecată. În motivarea cererii reclamanții au arătat că dosarul având ca obiect acordarea despăgubirilor pentru imobilul naționalizat abuziv menționat anterior a fost înaintat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în toamna anului 2008, iar de la aceea dată nu a fost emis încă titlul de despăgubire.

Au apreciat reclamanții că întinderea nejustificată a procedurii reprezintă o încălcare a dreptului lor de proprietate. Pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care a invocat lipsa calității sale procesuale pasive - fila 16. În motivarea acestei excepții pârâta a arătat că în considerarea reglementărilor cuprinse în titlul VII din Legea nr. 247/2005 Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor este competentă să emită decizia conținând titlul de despăgubire. Pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare - fila 18, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată.

A arătat pârâta că nu a fost parcursă procedura administrativă de emitere a deciziei, iar cu prilejul analizei legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat s-a constatat că este necesară completarea dosarului cu 3 documente, sens în care au fost luate măsurile necesare - fila 19. Din actele și lucrările dosarului Curtea a reținut următoarele: Prin Dispoziția nr. 431 din 17 octombrie 2006, în baza notificărilor înregistrate sub nr. 571 din 20 iulie 2001 s-a respins cererea de restituire în natură a imobilului-teren situat în Cluj-Napoca, str. A.B., nr. 7-9, jud.Cluj, formulată de către petiționarii K.M.I., K.Ș. și K.M. Consiliul Județean Cluj a propus acordarea de despăgubiri în condițiile legii.

Cu respectarea procedurilor legale dosarul în care a fost emisă dispoziția arătată anterior a fost transmis Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la data de 28 ianuarie 2009 - fila 25. A susținut pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor că dosarul reclamanților este incomplet fiind necesară depunerea a încă 3 acte. Prin adresa nr. 42913/CC din 5 aprilie 2011 această pârâtă a solicitat reclamanților completarea dosarului - fila 20. Analizând cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților în considerarea dispozițiilor art. 137 C. proc. civ. Curtea reține următoarele: Potrivit art. 13 al.

1 lit. a) și b) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente soluționarea dosarului de despăgubire se realizează de către Comisia Centrală, care: „a) dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire; b) ia alte măsuri legale, necesare aplicării prezentei legi.” S-a constatat așadar că pârâta Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților nu este implicată, efectiv, în procedura de emitere a deciziilor, această obligație revenind pârâtei Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, reclamanții solicitând a se dispune efectuarea procedurii necesare emiterii deciziei. În consecință, având în vedere și principiul disponibilității, Curtea a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte și va respinge acțiunea față de această pârâtă.

Referitor la fondul cauzei în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Curtea a reținut următoarele: Având în vedere data emiterii Dispoziției nr. 431, respectiv 17 octombrie 2006, Curtea a reținut că cererea de chemare în judecată este întemeiată, reclamanții fiind lezați în dreptul lor de a încasa despăgubiri pentru imobilul revendicat, prin refuzul nejustificat al autorității pârâte de a le soluționa cererea într-un termen rezonabil, respectiv prin neemiterea deciziei în termenul menționat. Legea specială în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 nu prevede în corpul ei un alt termen care să deroge de la regula generală, aceea că rezolvarea cererii formulată de către reclamant trebuia săvârșită cu respectarea termenului de 30 de zile.

Prin Titlul VII al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente adoptată în forma și cu procedura prevăzută la art. 114 alin. (1) din Constituție, s-a reglementat regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, statuându-se între altele, că legea se aplică și despăgubirilor propuse prin decizia motivată, a conducătorului instituției publice implicate în privatizare sau, după caz, prin ordinul Ministrului Finanțelor Publice, în temeiul art. 32 alin. (3) din Legea nr. 10/2001.

Pentru analizarea și stabilirea cuantumului final al despăgubirilor care se acordă potrivit Titlului VII al Legii nr. 247/2005, s-a constituit în subordinea Cancelariei primului Ministru o autoritate administrativă distinctă cu denumirea Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care conform art. 13 alin. (1) lit. a) și b) are în principal două atribuții principale: dispune emiterea deciziilor referitoare la acordarea de titluri de despăgubire și ia alte măsuri legale, necesare aplicării acestei legi. În cuprinsul Cap. V. al Titlului VII din Legea nr. 247/2005 se reglementează procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor pe larg evocate și detaliate de ambele părți litigante.

Legea are în vedere ca în termen de cel mult 60 de zile de la intrarea ei în vigoare să se predea pe bază de proces-verbal de predare-primire noii entități deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor iar cele privitoare la propunerea motivată de acordare a despăgubirilor însoțite de întreaga documentație, cum este cazul în speță, în termen de 10 zile de la data adoptării deciziilor/dispozițiilor sau, după caz, a ordinelor (art. 16 alin. (1) și (2) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005).

Odată primit dosarul atribuția Comisiei Centrale prin Secretariatul acesteia constă în analizarea situației juridice a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri în privința verificării legalității respingerii cererii de restituire în natură după care această entitate va proceda la centralizarea dosarelor pentru care, în mod întârziat cererea de restituire în natură a fost respinsă, și le va transmite evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare (art. 16 alin. (4) și (5) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005). În speță, reclamanții au atacat actul administrativ atipic constând în refuzul nejustificat al autorității administrative de a elibera actul administrativ în termenul prevăzut de dispozițiile generale aplicabile în materie, acela de 30 de zile de la data înregistrării cererii.

Titularii notificării au fost înștiințat de autoritatea competentă cu privire la dreptul lor de a obține despăgubiri pentru imobilul ce a fost preluat abuziv în proprietatea statului și ulterior înregistrării dosarului la autoritatea administrativă în vederea demarării procedurilor administrative de stabilire a despăgubirilor se creează celui îndreptățit convingerea și speranța legitimă că cererea va fi rezolvată într-un termen rezonabil și previzibil. A arătat pârâta în întâmpinare că etapa transmiterii și înregistrării dosarului a fost parcursă.

Curtea constată că dosarul reclamanților a fost înregistrat la pârâtă la data de 28 ianuarie 2009, (f. 25). Cu privire la acest aspect, Curtea a reținut că, potrivit art. 6 din Convenția europeană a drepturilor omului orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale de către o instanță independentă și imparțială instituită de lege, care va hotărî asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil. Art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, statuează că orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. El a fost redactat în așa fel încât să rezulte limitări minime ale puterii discreționare a statelor în domeniul reglementării, recunoașterii și apărării dreptului de proprietate.

Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis, cu valoare de principiu, că acestea constituie un bun în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1. Curtea a reținut că dreptul de creanță născut în favoarea reclamantului prin emiterea dispoziției nr. 1014/2006, dispoziție neatacată printr-o procedură judiciară, reprezintă o valoare patrimonială și are deci caracteristicile unui bun în sensul primei fraze a art. 1. Prin nesoluționarea într-un termen rezonabil a cererii privitoare la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire autoritatea administrativă încalcă reclamanților dreptul la respectarea bunurilor lor. Reclamanții, deși sunt îndreptățit în a avea o speranță legitimă la obținerea unei indemnizații, interesul lor patrimonial suficient de important și recunoscut pentru a constitui un bun aflat sub protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1, este, în mod vădit, încălcat prin decizia autorității administrative.

În considerarea art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, precum și a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1, autoritatea administrativă abilitată să statueze și să concretizeze dreptul subiectiv dedus judecății de reclamant are obligația legală de a găsi toate mijloacele necesare soluționării cererilor și de a exercita dreptul de apreciere privitor la procedura de soluționare a cererilor în cadrul legii dat de limitele drepturilor fundamentale ale cetățenilor. Emiterea actului administrativ atipic (refuzul) pe ideea dreptului de apreciere, dar prin care se încalcă dreptul reclamanților la respectarea bunurilor lor, în sensul definit de art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției, reprezintă un abuz de drept care, evident, nu poate fi tolerat.

Dreptul la reparație, întemeiat pe atingerile aduse dreptului de proprietate reprezintă drepturi și obligații cu caracter civil, în sensul art. 6 paragraful 1. Dreptul la soluționarea în termen rezonabil a cauzei statuat în art. 6 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, garanție a unui proces echitabil, trebuie să fie prezent nu numai în procedura contencioasă ci și în procedura prealabilă, întrucât durata procedurii și trebuie să includă și întârzierile imputabile autorităților administrative, când fără intervenția acestora nu se poate asigura realizarea dreptului alegat. Reclamanții, utilizând de posibilitățile oferite de normele interne, au întreprins demersurile legale pentru realizarea dreptului lor.

Termenul rezonabil în procedurile civile nu poate să excludă și durata procedurii administrative prealabile, fiindcă sesizarea jurisdicției este condiționată de normele de drept intern, de parcurgerea acestei proceduri. S-a observat că cererea privitoare la dreptul invocat de reclamanții nu poate fi soluționată cu respectarea principiului celerității procedurilor, ca și garanție de ordin general înscrisă în art. 6 paragraful 1 al Convenției. Referitor la lipsa documentelor din dosarul reclamanților, ce ar fi împiedicat desfășurarea procedurii, Curtea constată că cererea de completare a documentației este datată cu data de 5 aprilie 2011 (f. 20), deci în timpul prezentei cauze, existând astfel temerea că acest demers a fost justificat, în principal, de faptul acționării în judecată a pârâtei.

În consecință, în temeiul art. 1 alin. (1) rap. la dispozițiile art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 s-a admis acțiunea formulată de reclamanții K.Ș. și K.M. iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost obligată să soluționeze dosarul de despăgubire ce cuprinde Dispoziția nr. 431/2006 emisă de către Consiliul Județean Cluj. Împotriva sentinței primei instanțe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor arătând, în esență, următoarele: Prin cererea introductivă de instanță, cerere înregistrată pe rolul Curții de Apel Cluj reclamanții, au chemat în judecată Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele la soluționarea dosarului de despăgubire cu nr. 42913/CC, cu privire la acordarea despăgubirilor referitor la imobilul situat în Cluj-Napoca, strada A..B.

nr. 7-9, jud. Cluj. Prin Sentința civilă nr. 287 din 12 mai 2011 Curtea de Apel Cluj a admis acțiunea formulată de reclamanții K.Ș., K.M. în contradictoriu cu pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restiuirea Proprietăților, a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să soluționeze dosarul de despăgubire ce cuprinde dispoziția nr. 431/2006 emisă de către Consiliul Județean Cluj, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și a respins acțiunea față de această pârâtă pe temeiul lipsei calității procesuale pasive.

S-a apreciat Sentința Civilă nr. 287 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la soluționarea dosarului de despăgubire ca fiind netemeinică, având în vedere următoarele aspecte: Instanța de fond, în mod greșit, a reținut că s-a încălcat principiul termenului rezonabil, sintetizând pe parcursul a două pagini, motivația acesteia.

Față de această susținere, s-a menționat că, în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005, sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrării dosarelor, aceasta etapă fiind prevăzută de dispozițiile art. 16 alin. (1) și (2) Capitolul V Titlul VII, modificat și completat prin O.U.G nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, - etapa analizării dosarelor de către Secretariatul Comisiei Centrale sub aspectul posibilității restituirii în natură a imobilului ce face obiectul notificării și - etapa evaluării, etapă în care, dacă după analizarea dosarului se constată că, în mod întemeiat cererea de restituire în natură a fost respinsă, dosarul va fi transmis, evaluatorului sau societății de evaluatori desemnate, în vederea întocmirii raportului de evaluare, procedura finalizându-se prin emiterea de către Comisia Centrală a deciziei reprezentând titlul de despăgubire și valorificarea acestui titlul în condițiile prevăzute de pct. 26 din O.U.G nr. 81/2007, prin care este introdus, în cuprinsul Titlului VII din Legea nr. 247/2005, Capitolul V, Secțiunea I intitulată "Valorificarea titlurilor de despăgubire”.

În cauza supusă judecății, s-a subliniat faptul că etapa transmiterii și înregistrării dosarelor a fost parcursă în ceea ce privește dosarul privind acordarea de măsuri reparatorii în favoarea reclamanților, în sensul că dosarul aferent dispoziției nr. 431/2006 a fost transmis de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, în calitate de entitate notificată, fiind înregistrat la Secretariatul Comisiei Centrale sub nr. 42913/CC. Dosarul cu nr. 42913/CC a fost analizat în privința legalității respingerii cererii de restituire în natură a imobilului notificat, ocazie cu care s-a constatat necesară completarea dosarului cu următoarele înscrisuri: - istoricul de arteră și nr. poștal al imobilului notificat, din care să reiasă că strada R. nr. 6 este, în prezent, strada A.B.

nr. 7-9; - certificatul de moștenitor/certificat de calitate de moștenitor de pe urma defunctei K.M.I., în copie legalizată; - fotocopia actului de identitate, valabil la zi, al reclamantului K.M. S-a precizat că, după completarea dosarului de despăgubire cu înscrisurile solicitate, acesta va parcurge etapa evaluării, în vederea întocmirii raportului de evaluare, ce va conține cuantumul final al despăgubirilor, dosarul fiind analizat în baza Deciziei nr. 2815/2008 emisă de Comisia Centrală. Or, instanța de fond nu a reținut aceste aspecte, respectiv, faptul că numai după completarea dosarului cu înscrisuri necesare evaluării imobilului, dosarul de despăgubire va fi trimis la evaluare, etapa premergătoare emiterii deciziei.

Un alt aspect pentru care a înțeles să critice soluția instanței de fond, este faptul că instanța de fond motivează soluția de admitere pe prevederile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv, un refuz nejustificat al autorității pârâte de a soluționa cererea într-un termen rezonabil. În cazul supus judecății, nesoluționarea în termenul legal al unei cereri sau refuzul nejustificat, definite de legea contenciosului administrativ, determină nașterea dreptului la învestirea instanței de contencios administrativ, însă, în speța de față nu poate fi vorba de un refuz al subscrisei Comisii.

Interpretarea dispozițiilor legale referitoare la nesoluționarea în termen și refuzul nejustificat de a soluționa o cerere relevă faptul că nu orice refuz de a soluționa o cerere adresată autorității se poate califica drept refuz nejustificat ci doar acel refuz care se fundamentează pe un exces de putere Refuzul de a soluționa favorabil o cerere de către autoritatea publică presupune exprimarea neechivocă a poziției de către aceasta urmare a unei solicitări exprese, cu depășirea limitelor dreptului de apreciere cu care a fost investită autoritatea.

Or, regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate abuziv de către stat instituit de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie pus în aplicare în mod coerent pentru a evita o posibilă insecuritate juridică și incertitudine pentru subiectele de drept vizate cu respectarea termenelor și procedurilor instituite și fără ingerința unor factori externi care să determine soluții diferite în situații similare.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: Capitolul V - Procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor - din Legea nr. 247/2005 nu conține prevederi care să-i confere Comisiei Centrale atribuții în privința verificării dispozițiilor emise de autoritățile locale sub aspectul conținutului acestora, respectiv dacă aceste acte administrative oferă suficiente informații în vederea identificării imobilelor pentru care urmează a se acorda despăgubiri, după cum este cazul în speța de față. Chestiunea pusă în discuție este fără îndoială, de competența evaluatorului/societății de evaluatori, așa cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (6) și alin. (6 1 ) - alin. (6 5 ) din actul normativ precitat.

Apoi, competența acestei autorități publice centrale de a efectua un control de legalitate se rezumă doar la a verifica legalitatea respingerii cererilor de restituire în natură, după cum rezultă din prevederile art. 16 alin. (4) din Legea nr. 247/2005. Or, în speță, pe terenul în discuție există edificate construcții, astfel că imobilul nu poate fi restituit în natură, pe de o parte, iar pe de altă parte, reclamanții sunt de acord cu acordarea de despăgubiri prin echivalent și nu au contestat dispoziția autorității locale.

Intervalul mare de timp pe parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru bunurile imobile preluate abuziv, în condițiile în care calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a fost stabilită prin Dispoziția nr. 431 din 17 octombrie 2006, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisia Centrală, conferă consistență concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 § 1 din Convenția europeană a drepturilor omului.

Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține că instanța de fond întemeiat a reținut că, prin conduita manifestată în soluționarea dosarului de despăgubire, autoritatea pârâtă - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a încălcat principiul termenului rezonabil consacrat de art. 6 para.1 din Convenția europeană a drepturilor omului, a cărui incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea Comisiei Centrale și desemnarea evaluatorului se fac potrivit procedurii speciale reglementate de Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Soluționarea cauzelor în mod imparțial, echitabil și într-un termen rezonabil constituie și element al dreptului la o bună administrație, drept fundamental al cetățeanului Uniunii Europene consacrat în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene și care reprezintă un reper în orientarea conduitei administrative a autorităților publice ale statelor membre, acesta fiind un argument în plus în sensul netemeiniciei criticilor aduse hotărârii recurate. Complexitatea etapelor procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite arbitrare ori a pasivității autorității publice.

Pasivitatea manifestată de Comisie în perioada scursă de la data înregistrării dosarului, prin neexecutarea atribuțiilor legale stabilite prin Legea nr. 247/2005, în condițiile în care actul normativ precitat nu cuprinde dispoziții care să-i confere acesteia competențe în privința verificării dispozițiilor emise de autoritățile publice locale și a dosarelor de despăgubiri, în sensul în care se pretinde în cauza de față, justifică cu deplin temei calificarea comportamentului pârâtei ca fiind un refuz nejustificat de soluționare a cererii reclamanților, așa cum a procedat instanța de fond în sentința recurată, prin raportare la prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Față de cele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, astfel că îl va respinge ca atare, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc.

civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva Sentinței civile nr. 287 din 12 mai 2011 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 martie 2012. Procesat de GGC - DG