ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4605/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamantul M.D., cetățean moldovean, în contradictoriu

cu pârâtul Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești în calitate de reprezentant

al Direcției Cetățenie - Comisia pentru Cetățenie, a cerut ca prin hotărârea judecătorească

ce se va pronunța să se constate refuzul nejustificat al pârâtului de a-i soluționa

cererea de redobândire a cetățeniei române și, pe cale de consecință, să-l oblige

să procedeze la analizarea/avizarea cererii reclamantului în termen de 30 de zile

de la pronunțarea irevocabilă a hotărârii instanței de judecată, și la plata de

daune morale în cuantum de 1.000 RON.

În motivarea acțiunii,

reclamantul arată că, încă din anul 2005 a depus o cerere și actele necesare redobândirii

cetățeniei române, însă, nici până în prezent dosarul nu a fost soluționat, răspunsul

fiind același de fiecare dată, respectiv că dosarul se află în lucru și trebuie

să aibă răbdare.

Curtea de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 191

din 13 ianuarie 2010, a admis excepția privind lipsa de obiect invocată de reclamant,

constatând cererea acestuia ca rămasă fără obiect.

Totodată, a respins capătul

de cerere privind acordarea de daune morale și a obligat pârâtul Ministerul Justiției

și Libertăților Cetățenești la plata către reclamant a sumei de 150 RON cu titlu

de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

sentință, instanța a reținut că așa cum rezultă din adresa din 04 ianuarie 2006

emisă de pârât, solicitarea reclamantului a fost rezolvată favorabil, așa încât

cererea acestuia a rămas fără obiect.

Referitor la plata de

daune morale s-a reținut că cererea reclamantului nu poate fi primită, aceasta nefăcând

dovada producerii acestora.

Împotriva acestei sentințe

considerată nelegală și netemeinică a declarat recurs Ministerul Justiției susținând

că hotărârea primei instanței este nelegală, întrucât, deși cererea de redobândire

a cetățeniei române a fost soluționată înainte de comunicarea cererii de chemare

în judecată, instanța a respins acțiunea în ceea ce privește primul capăt de cerere

ca fiind rămasă fără obiect și nu ca neîntemeiată cum corect ar fi trebuit.

De asemenea, recurentul

susține că, în mod greșit instanța l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată,

întrucât Ministerul Justiției – Direcția Cetățenie nu a căzut în pretenții, cererea

reclamantului fiind soluționată în termen de 5 luni așa cum prevăd dispozițiile

O.U.G. nr. 36/2009.

Recursul este nefondat.

Legea nr. 21/1991 a cetățeniei

române nu prevede un termen pentru soluționarea cererilor întemeiate pe acest act

normativ, iar potrivit art. 10 din Convenția Europeană asupra Cetățeniei (adoptată

la Strasbourg la 06 noiembrie 2002) fiecare stat trebuie să facă astfel încât să

examineze într-un termen rezonabil cererile privind dobândirea, păstrarea, pierderea

cetățeniei, redobândirea acesteia sau eliberarea unui atestat de cetățenie.

Nici legiuitorul național

și nici art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu explicitează noțiunea

de termen rezonabil, astfel că judecătorului îi revine sarcina de a aprecia în funcție

de circumstanțele concrete ale fiecărui caz în parte asupra caracterului rezonabil

în care se primesc, se înregistrează sau se soluționează cererile de redobândire

a cetățeniei române.

Împrejurarea că, în speță,

cererea de redobândire a cetățeniei române, formulată de intimatul-reclamant în

temeiul art. 10

1

din Legea nr. 21/1991 privind cetățenia română în calitatea

sa de descendent dintr-un fost cetățean român, a fost examinată și avizată pozitiv

de Comisia de Cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 și 18 din

lege, în cursul judecății, nu poate conduce la soluția preconizată de recurent.

Raportul menționat constituie

numai o etapă în procedura de redobândire a cetățeniei și, după cum bine a sesizat

judecătorul fondului, la data pronunțării sentinței (13 ianuarie 2010) cererea reclamantului

nu era soluționată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. cheltuielile de judecată sunt suportate de partea

care cade în pretenții.

Cum instituția recurentă

a fost în culpă pentru nesoluționarea cererii reclamantului până la data introducerii

acțiunii, în mod corect instanța de fond a obligat-o la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru aceste considerente,

văzând că nu sunt motive de modificare sau de casare a sentinței, în temeiul

art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de Ministerul Justiției împotriva sentinței civile nr. 191 din 13 ianuarie 2010

a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 28 octombrie 2010.