Decizia nr. 5341/2010 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 505/2010 a Curții de Apel București

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 505 din 27 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de reclamanta B.V., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, prin care solicită anularea hotărârii nr. 645/2008 emisă de pârât. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, că autoritatea pârâtă în mod corect a respins ca tardivă plângerea formulată de reclamantă, având în vedere că aceasta invoca fapte de discriminare petrecute în perioada 1945-1989, iar sesizarea s-a făcut în anul 2008, deci cu mult după împlinirea termenului limită de 1 an de la data săvârșirii faptelor sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea lor, conform art. 20 alin. (1) din O.G.

nr. 137/2000. Împotriva sentinței civilă nr. 505 din 27 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta B.V., prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată. S-a învederat, prin motivele de recurs, că sentința atacată este nelegală, instanța interpretând greșit actul juridic dedus judecății. Recursul este nefondat. În mod corect prima instanță, prin sentința atacată, a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei, cu motivarea că este legală soluția adoptată de pârâtul Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării prin hotărârea nr. 645 din 02 decembrie 2008, de admitere a excepției tardivității introducerii plângerii.

Într-adevăr, potrivit dispozițiilor art. 20 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările și completările ulterioare, persoana care se consideră discriminată poate sesiza Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării în termen de un de la data săvârșirii faptei sau de la data la care putea să ia cunoștință de săvârșirea ei. Or, plângerea reclamantei B.V. a fost formulată în cursul anului 2008 și prin aceasta au fost făcute referiri la acte sau fapte de discriminare pretins săvârșite în perioada anilor 1945-1989, fiind astfel justificată soluția dată prin hotărârea nr. 645 din 02 decembrie 2008 a Consiliului Național de Combaterea Discriminării.

În aceste condiții, constatându-se că este legală și temeinică hotărârea atacată și că este neîntemeiat motivul de recurs invocat în cauză, se va dispune, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a recursului declarat de reclamanta B.V. împotriva sentinței civile nr. 505 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamanta B.V. împotriva sentinței nr. 505 din 27 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.