ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4348/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 29 octombrie 2010, reclamanții P.M., P.D., P.M.A. și P.A.M.B., au chemat în judecată pe pârâtul Municipiul București, contestând hotărârea de stabilire a despăgubirilor nr. 163 din 03 septembrie 2010, emisă de Comisia pentru Aplicarea Legii nr. 198/2004 și solicitând următoarele: 1. Stabilirea și acordarea despăgubirilor pentru exproprierea imobilului proprietatea lor (parțial teren în suprafață de 114 m.p.

și construcția edificată pe acesta), pe care le-au estimat la suma de 343.264 euro; 2. Exproprierea diferenței de teren, stabilirea și acordarea despăgubirilor pentru acesta, pe care le-au estimat la suma de 456.000 euro, în plus față de suma solicitată prin capătul 1 din cerere, deoarece, conform restricțiilor legale, formei și dimensiunilor terenului rămas, nu pot edifica pe acesta o construcție care să îndeplinească exigențele locative pentru cele trei familii supuse exproprierii. 3. Achitarea de către pârât a sumelor la care sunt îndreptățiți în lei, la cursul comunicat de Banca Națională a României la data plății efective. În motivarea cererii, au arătat că sunt proprietarii imobilului situat în București, imobil compus din teren și construcția edificată pe acesta, în care locuiesc trei familii, compuse din 6 persoane.

S-a mai arătat că prin hotărârea Consiliului General al Municipiului București din 02 noiembrie 2006 (anexată), s-a declarat de utilitate publică lucrarea de interes local „Dublarea Diametrului N-S pe Tronsonul X., etapa I din tronsonul Y.". Prin notificarea din 18 martie 2010 (anexată), li s-a precizat că imobilul urmează a fi expropriat parțial, respectiv suprafața de teren de 114 m.p. din totalul de 376,95 m.p. (rezultați din măsurători), precum și construcția având suprafața utilă de 220,83 m.p. (subsol - 65,95 m.p.; parter - 112,70 m.p. și mansardă - 42,41 m.p.). Potrivit raportului de evaluare, anexat în extras notificării, întocmit conform metodologiei reglementată de Legea nr. 33/1994, despăgubirile propuse de pârâtul - expropriator erau în cuantum total de 235.571 euro.

Împotriva acestei notificări, în termenul legal, au formulat întâmpinare (anexată), prin care au contestat suma oferită de către pârât și au solicitat, argumentat, acordarea despăgubirilor în cuantumul de 367.458 euro, solicitată și prin acțiunea de față. Din postarea de pe internet și din adresa din 21 iulie 2010 (anexată), expediată de reprezentantul pârâtului, a rezultat că suprafața construcției expropriată a crescut de la 220,83 m.p. cât li se comunicase inițial, la 224,77 m.p., iar valoarea despăgubirilor a fost redusă de la suma inițială de 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON) la suma de 211.744 euro (echivalent 897.646 RON). Au arătat reclamanții că apreciază ca ilegală reevaluarea imobilului de către pârât și reducerea sumei stabilită inițial cu titlu de despăgubire, de la 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON) la suma de 211.744 euro (echivalent 897.646 RON).

Au învederat totodată că evaluarea inițială întocmită de reprezentanții pârâtului s-a făcut înainte de data de 8 aprilie 2009, în baza Legii nr. 33/1994, astfel că pârâtul nu mai era în drept să-și „retragă notificarea nr. DD/2010, întocmită în baza Legii nr. 33/1994", suma minimă la care sunt îndreptățiți cu titlu de despăgubiri fiind cea inițial oferită, în cuantum de 235.571 euro (echivalent 1.001.483 RON).

În ceea ce privește prejudiciul cauzat proprietarului, au apreciat că acesta este în cuantum de 63.400 euro, determinat după cum urmează: demontarea, transportul mobilei și a celorlalte bunuri din imobilul expropriat și montarea lor în locuințele pe care cele trei familii urmează a le ocupa cu titlu de închiriere - 4.500 euro; asigurarea a trei locuințe în condiții de închiriere, pentru cele trei familii (un apartament cu trei camere, un apartament cu două camere și o garsonieră) pentru o perioadă de 2 ani cât estimează că va dura realizarea lucrării pentru care s-a dispus exproprierea, eliberarea terenului rămas liber de către pârât, precum și edificarea unei noi construcții pe acest teren în care să locuiască cu toții - 26.400 euro; cheltuieli pentru realizarea proiectului de arhitectură și a costurilor cu autorizațiile pentru realizarea noii construcții - 15.000 euro; cheltuieli pentru realizarea actelor de proprietate noi (cadastru, cheltuieli de mutarea sediilor sociale ale celor două societății, respectiv, SC T. SRL, înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București și SC T.C.

SRL., înmatriculată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul București, ambele cu sediile în imobilul supus exproprierii (conform anexelor), la alte adrese, în condițiile restrictive impuse de reglementările O.U.G. nr. 54/2010 privind unele măsuri pentru combaterea evaziunii fiscale - 4.500 euro; realizarea unui gard nou care să delimiteze terenul rămas - 6.000 euro; demolarea garajului aflat pe terenul rămas liber, în vederea edificării noii construcții - 2.000 euro. Cu privire la capătul doi de cerere, au arătat că trebuie avute în vedere și dispozițiile restrictive, din punct de vedere tehnic, impuse prin art. 15 și 18 din Regulamentul General Urbanistic, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 525/1996, republicată, rezultând că nu pot construi, în condiții legale și decente, un imobil de natură să asigure spațiul de locuit necesar pentru toate cele 3 familii.

Cât privește suprafața de teren rămasă liberă, în raportul de evaluare întocmit de pârât, s-a menționat că se expropriază suprafața de 114 m.p. din totalul de 376,95 m.p. În realitate, conform planului de amplasament și delimitare a corpului de proprietate, scara 1:200 (anexat), întocmit de Ing. L.C., suprafața totală de teren pe care o dețin în proprietate este de 399 m.p. și nu de 376,95 m.p., așa cum se menționează în documentația expropriatorului. Făcând diferența între suprafața totală de teren (399 m.p.) și suprafața ce face obiectul hotărârii de acordare a despăgubirilor, contestată prin acțiunea de față (114 m.p.), rezultă că instanța urmează a dispune exproprierea suprafeței de 285 m.p.

teren rămas. În dovedirea cererii, au solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri și a probei cu expertiza tehnică. În drept: art. 44 alin. (3) din Constituția României; art. 9 alin. (1) din Legea nr. 198/2004, privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, precum și art. 9 din H.G. nr. 434/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 198/2004. La ultimul termen de judecată, contestatorii și-au restrâns pretențiile, în sensul că nu au mai solicitat contravaloarea materialelor și a manoperei pentru realizarea unui gard împrejmuitor care să delimiteze terenul rămas de cel expropriat și nici contravaloarea manoperei pentru demolarea garajului amplasat pe terenul neexpropriat în vederea edificării unei noi construcții.

Prin sentința civilă nr. 1087 din 2 iunie 2011 Tribunalul București, secția a V-a civilă, a admis excepția inadmisibilității capătului doi de cerere și a respins acest capăt de cerere, ca inadmisibil. S-a admis în parte contestația formulată de reclamanții P.D., P.M., P.M.A. și P.A.M.B. S-a stabilit cuantumul despăgubirilor ca fiind 1442.220 RON, din care suma de 1260.360 RON reprezintă valoarea reală a imobilului expropriat, iar suma de 181.860 RON reprezentând contravaloarea prejudiciului cauzat proprietarilor. S-a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată. Tribunalul București a reținut următoarele: Asupra excepției inadmisibilității capătului doi de cerere.

La data introducerii contestației, era în vigoare Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri prealabile lucrărilor de construcție de drumuri de interes național, județean și local, care în art. 3-8 stabilește o procedură administrativă de expropriere pentru cauză de utilitate publică, procedură ce presupune întocmirea unei documentații tehnico-economice și a uneia cadastral-juridice, aprobarea, prin hotărârea Guvernului sau a autorităților publice locale a indicatorilor tehnico-economici, a amplasamentului lucrării, conform variantei finale a studiului de prefezabilitate, respectiv a studiului de fezabilitate, după caz, a sursei de finanțare, precum și a declanșării procedurii de expropriere a tuturor imobilelor care constituie coridorul de expropriere, a sumei globale a despăgubirilor estimată de către expropriator pe baza unui raport de evaluare întocmit conform alin. (9) și a termenului în care aceasta se virează într-un cont deschis pe numele expropriatorului, eliberarea despăgubirilor sau consemnarea acestora pe numele celor îndreptățiți, titulari ai drepturilor reale asupra imobilelor.

Totodată, actul normativ stabilește în art. 15 că transferul imobilelor din proprietatea privată în proprietatea publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale și în administrarea expropriatorului operează de drept la data plății despăgubirilor pentru expropriere sau, după caz, la data consemnării acestora, în condițiile prezentei legi. Persoana expropriată are posibilitatea numai de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă și transferul dreptului de proprietate asupra imobilului teren către expropriator, față de prevederile art. 9 din Legea nr. 198/2004. Rezultă astfel că nu poate să conteste nici întinderea dreptului de proprietate asupra imobilului expropriat. Potrivit art. 18 din același act normativ, „dispozițiile prezentei legi se completează în mod corespunzător cu prevederile Legii nr. 33/1994, precum și cu cele ale C. civ.

și ale C. proc. civ., în măsura în care nu prevăd altfel”. Art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 conform căruia „ în cazul în care expropriatorul cere exproprierea numai a unei părți de teren sau din construcție, iar proprietarul cere instanței exproprierea totală, instanța va aprecia, în raport cu situația reală, dacă exproprierea în parte este posibilă, în caz contrar, va dispune exproprierea totală” nu mai poate fi invocat ca temei juridic al cererii de expropriere pentru cauză de utilitate publică a întregii suprafețe de teren, în condițiile în care legea nouă, Legea nr. 198/2004, prevede o procedură diferită de expropriere, în cadrul căreia rolul instanței de judecată este numai acela de a soluționa cererile persoanelor care se consideră îndreptățite privind despăgubirea și cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere prin dispunerea acestei măsuri în totalitate sau parțial.

În acest sens, sunt și prevederile art. 9 alin. (1), (3) din Legea nr. 198/2004 care fac trimitere la dispozițiile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 numai sub aspectul soluționării acțiunii formulate de persoana expropriată nemulțumită de cuantumul despăgubirii consemnate. Astfel, Legea nr. 198/2004 înlătură de la aplicare normele cuprinse în art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994 referitoare la atribuția instanței de judecată de a se pronunța asupra exproprierii totale sau parțiale, motiv pentru care excepția inadmisibilității a fost admisă, iar capătul doi de cerere a fost respins ca inadmisibil. Prin hotărârea din 03 septembrie 2010, s-a stabilit despăgubirea consemnată pe numele contestatorilor la suma de 897.646 RON pentru imobilul compus din teren în suprafață de 114 m.p.

și construcție în suprafață de 224,77 m.p., situat în București. Din raportul de expertiză efectuat în cauză, în condițiile art. 25 din Legea nr. 33/1994, rezultă că valoarea reală a imobilului expropriat este în cuantum de 1.260.360 RON, din care construcția a fost evaluată la suma de 613.795 RON iar terenul la suma de 646.565 RON. Valoarea reală se încadrează în limitele prevăzute de 27 alin. (2) din Legea nr. 33/1994. În ceea ce privește contravaloarea despăgubirilor ce se cuvin proprietarilor pentru prejudiciul cauzat, conform art. 26 alin. (1) din Legea nr. 33/1994, s-au avut în vedere cererea restrânsă a contestatorilor, dar și concluziile raportului de expertiză, din care rezultă cuantumul acestora ca fiind 181.860 RON.

Această sumă este compusă din cheltuielile cu proiectarea unui spațiu locativ minim aferent proprietarilor expropriați, din contravaloarea chiriei plătite de către contestatori pentru noile locuințe, din cheltuielile cu transportul bunurilor, evacuarea imobilului expropriat și cu taxele notariale. Sumele acordate cu titlu de despăgubiri au fost stabilite în lei și nu în euro, astfel cum au solicitat contestatorii, având în vedere pe de o parte că și în hotărârea contestată este menționată valoarea în lei, iar pe de altă parte, că în Legea nr. 198/2004 sau în Legea nr. 33/1994 nu se prevede posibilitatea acordării despăgubirilor într-o altă monedă decât cea națională. Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile.

Pârâtul Municipiul București prin Primarul General a declarat apel, fără însă a-l motiva. În ce privește apelanții-reclamanți P.M., P.D., P.M.A. și P.A.M.B., aceștia au precizat că motivele de apel vizează exclusiv greșita interpretare și aplicare a legii de către instanța de fond, sub aspectul admiterii excepției inadmisibilității capătului doi din cererea de chemare în judecată și respingerea acestuia, ca inadmisibil. S-a învederat că în contradicție cu motivarea instanței de fond, consideră că Legea nr. 198/2004 nu înlătură de la aplicare normele cuprinse în art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994.

Dacă legiuitorul ar fi urmărit să confere instanțelor de judecată exclusiv competența de a dispune numai cu privire la cuantumul despăgubirilor, astfel cum eronat s-a apreciat la fond, excluzând atribuția de a dispune cu privire la o eventuală expropriere suplimentară, solicitată de proprietar, ar fi menționat doar aplicarea dispozițiilor art. 26-27 din Legea nr. 33/1994 ce reglementează în concret procedura de stabilire și acordare a despăgubirilor. Prin art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 este inclusă și reglementarea prevăzută de art. 24 alin. (4), astfel că instanța de judecată este competentă să se pronunțe și în legătură cu soluționarea unei eventuale cereri de expropriere suplimentară sau totală formulată de contestator.

Nu poate fi primit argumentul instanței de fond, potrivit cu care, Legea nr. 198/2004 prevede o procedură diferită de expropriere, în raport de care, competența instanței este doar de a soluționa cererile persoanelor ce se consideră îndreptățite privind despăgubirea și cuantumul acesteia, fără a mai interveni în procedura administrativă de expropriere prin dispunerea acestei măsuri în totalitate sau parțial. Aceasta, întrucât, pe de o parte, nu există argument juridic pentru care Legea nr. 198/2004 să se aplice cu încălcarea dreptului comun în materia exproprierii - Legea nr. 33/1994, iar pe de altă parte, prin Legea nr. 198/2004 se face trimitere la dispoziții din Legea nr. 33/1994. În caz contrar, s-ar încălca dispozițiile art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, art. 44 alin. (3) din Constituție „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii cu dreaptă și prealabilă despăgubire”.

În consecință, nu poate fi acceptat considerentul instanței, întrucât ar echivala cu o imposibilitate juridică a proprietarului nemulțumit de faptul că i-a fost expropriată o suprafață din teren, iar partea rămasă nu poate avea nici o utilitate practică și nici o valoare economică, și deci de a cere instanței să dispună exproprierea integrală a imobilului. A fost evocată practica judiciară prin care instanțele de judecată s-au pronunțat în condițiile coexistenței Legii nr. 198/2004 și a Legii nr. 33/1994. Prin decizia nr. 41A din 31 ianuarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de apelanții-reclamanți P.D., P.M., P.M.A.

și P.A.M.B. și de apelantul-pârât Municipiul București prin Primarul General, împotriva sentinței civile nr. 1087 din 02 iunie 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a V-a civilă. Curtea de Apel a reținut: Referitor la apelul declarat de pârâtul Municipiul București prin Primarul General, la instanța de fond, acesta nu a formulat întâmpinare, iar la soluționarea pe fond a cauzei, reprezentantul apelantului-pârât nu a solicitat o nouă expertiză, ca urmare a respingerii de către instanță a obiecțiunilor formulate de această parte la raportul de expertiză, obiecțiuni prin care se contestă cuantumul despăgubirilor stabilit de experți. Potrivit art. 292 alin. (2) C. proc. civ. în cazul în care apelul nu se motivează, instanța de apel se va pronunța în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță.

În raport de aceste dispoziții, aplicabile în ceea ce privește apelul declarat de pârât și față de considerentele expuse, apelul s-a apreciat ca nefondat potrivit art. 296 C. proc. civ. Asupra apelului declarat de apelanți-reclamanți P.M., P.D., P.M.A. și P.A.M.B. Este nefondată critica vizând nelegalitatea hotărârii apelate în ce privește respingerea ca inadmisibil a capătului doi de cerere. În mod întemeiat s-a reținut la fond, că cel expropriat are posibilitatea doar de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu și de a solicita unității administrativ-teritoriale exproprierea unor imobile. Într-adevăr, prin dispozițiile Legii nr. 198/2004, respectiv art. 9 alin. (1) și (3), se face trimitere la prevederile art. 21-27 din Legea nr. 33/1994 exclusiv cu privire la modalitatea de soluționare a acțiunii persoanei expropriate ce contestă cuantumul despăgubirii acordată de expropriator.

Cum nu există temei legal pentru soluționarea capătului doi din cerere, soluția de respingere ca inadmisibilă, în raport de dispozițiile Legii nr. 198/2004 care înlătură de la aplicare, dispozițiile prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 33/1994, este fondată. Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs Municipiul București prin Primar General și reclamanții P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B. Municipiul București prin Primar General, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. a dezvoltat următoarele motive de nelegalitate. Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, în sensul că instanța nu a motivat respingerea apelului declarat de Municipiul București, rezumându-se doar a menționa incidența dispozițiilor art. 292 alin. (1) C. proc.

civ. Instanța avea obligația să arate în considerente situația de fapt reținută și soluția în drept, prin raportare la probatoriul administrat și să arate motivat de ce a înlăturat o probă administrată. Hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea și aplicarea greșită a dispozițiilor art. 4 alin. (8) și (9) din Legea nr. 198/2004 și a dispozițiilor art. 23 alin. (2), art. 26 alin. (2), art. 27 alin. (1), art. 25 din Legea nr. 33/1994, întrucât nu s-a avut în vedere expertiza actualizată de Camera Notarilor Publici, ce reflectă în mod real valoarea imobilului expropriat, iar la stabilirea cuantumului despăgubirilor nu s-au avut în vedere prețurile cu care se vând în mod obișnuit, imobile de același fel, în unitatea administrativ-teritorială la data întocmirii raportului de expertiză, metodologia de calcul folosită de experți fiind greșită, prin raportare la prețurile de ofertare.

În cauză nu s-a făcut dovada de către reclamanți a prejudiciului cauzat prin expropriere, în afară de valoarea terenului, unele pretenții fiind nejustificate în raport de măsura exproprierii. Reclamanții P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B., invocând dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. au dezvoltat următoarele argumente: În mod nelegal instanța a apreciat că în raport de prevederile art. 9 alin. (1) și (3) din Legea nr. 198/2004, care fac trimitere la dispozițiile art. 25-27 din Legea nr. 33/1994, nu există temei legal pentru soluționarea capătului 2 din cererea de chemare în judecată, întrucât persoana expropriată are posibilitatea numai de a contesta cuantumul despăgubirilor, nu însă și transferul dreptului de proprietate și nici întinderea dreptului de proprietate.

Legea nr. 198/2004 nu înlătură de la aplicare dispozițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994 referitoare la competența instanțelor de a analiza cererea de expropriere suplimentară formulată de reclamant, în condițiile în care exproprierea în parte nu este posibilă. Dispozițiile art. 3 alin. (3) din Legea nr. 198/2004 sunt exprese în sensul că „acțiunea formulată în conformitate cu prevederile prezentului art. se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, în ceea ce privește stabilirea despăgubirii”. Dacă intenția legiuitorului ar fi fără să excludă din competența instanței, în cadrul acestei proceduri, atribuția de a dispune cu privire la eventuala expropriere suplimentară, ar fi menționat doar aplicarea art. 26-27 din lege, sau ar fi prevăzut în mod expres excluderea aplicării dispozițiilor art. 24 alin. (4) din lege.

Este greșită interpretarea instanței în sensul că Legea nr. 198/2004 prevede o procedură diferită de expropriere, în cadrul căreia rolul instanței este numai de a soluționa cererile persoanelor care se consideră îndreptățite, privind despăgubire și cuantumul acesteia, legea specială trebuind interpretată prin raportare la legea cadru cât și la normele constituționale și convenționale, care garantează proprietatea cât și o dreaptă și prealabilă despăgubire în cazul exproprierii. S-au adus și dezvoltat argumente care să justifice exproprierea suplimentară prin indicarea materialului probator administrat în cauză. Recursurile sunt fondate. Recursul reclamanților. Legea nr. 198/2004 este lege specială, care reglementează exproprierile operate în scopul efectuării unor lucrări de construire de drumuri de interes național, județean și local iar dispozițiile sale trimit la dreptul comun, reprezentat de Legea nr. 33/1994, care reprezintă legea cadru în materia exproprierii.

Legea nr. 198/2004 prin art. 3 alin. (3) și (5) asigură operativitatea exproprierii și plății de către expropriator a despăgubirilor. Adoptarea Legii nr. 198/2004 a fost determinată de dificultățile întâmpinate în procesul de expropriere, care nu-și găseau rezolvare în legea cadru.

Legea nr. 198/2004, stabilește relația juridică dintre expropriat și expropriator, măsurile de executare a obligației de plată a contravalorii despăgubirilor pentru ocuparea imobilelor expropriate, prin constituirea unei sume în echivalent cu totalul sumelor care urmează a fi achitate pentru imobilele expropriate, la o valoare stabilită prin expertize de specialitate, modalitatea de deblocare a sumei cu titlu de despăgubiri cuvenite expropriaților care îndeplinesc condițiile legale de primire a plății, etc. Legea nr. 198/2004 a izvorât din necesitatea simplificării procedurilor de expropriere prevăzute de Legea nr. 33/1994, pentru a facilita punerea la dispoziție imediată a terenurilor necesare realizării de autostrăzi și drumuri naționale, declarate de utilitate publică în cuprinsul legii și nu pentru a limita drepturile persoanelor expropriate de a beneficia de o „dreaptă despăgubire”.

Contestația formulată în baza Legii nr. 198/2004, poate viza doar hotărârea de stabilire a despăgubirilor, expropriatul neputând contesta transferul dreptului de proprietate către expropriator asupra imobilului supus exproprierii iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate. Aceste dispoziții imperative au ca scop asigurarea operativă a exproprierii și plății de către expropriator a despăgubirilor, pentru implementarea proiectelor de infrastructură cu finanțare de la bugetul de stat sau internațională. Acțiunea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 21-27 din Legea nr. 33/1994, deci inclusiv dispozițiile art. 24 alin. (4), care permit persoanei expropriate solicitarea unei exproprieri suplimentare.

Din interpretarea acestor dispoziții rezultă că în cazul unei exproprieri, dispuse pentru realizarea de drumuri, persoana expropriată poate contesta cuantumul despăgubirilor, fără a putea contesta transferul dreptului de proprietate, iar exercitarea căilor de atac nu suspendă efectele hotărârii de stabilire a cuantumului despăgubirilor, respectiv transferul dreptului de proprietate, dar nimic nu-i îngrădește dreptul de a solicita și o expropriere suplimentară în condițiile art. 24 alin. (4) din legea cadru la care legea specială face trimitere în mod expres.

Interpretarea instanțelor, în sensul că o expropriere realizată în condițiile Legii nr. 198/2004 nu mai permite persoanei expropriate să solicite și o expropriere suplimentară, în condițiile art. 24 alin. (4) din Legea nr. 33/1994, este greșită, dispozițiile art. 24 alin. (4) nefiind abrogate sau contrare prevederilor Legii nr. 33/1994, existând temei juridic al acestei cereri și în prezent, instanțele având obligația de a analiza cererea din perspectiva posibilității exproprierii și restului de suprafață, în raport de situația reală a imobilului. În raport de aceste considerente, se constată că instanțele au reținut în mod nelegal inexistența temeiului juridic al acțiunii, ceea ce impune casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță.

Recursul declarat de Municipiul București este fondat pentru următoarele considerente: În mod nelegal și totodată nefondat, instanța a respins apelul, reținând că Primăria Municipiului București nu a motivat apelul și a analizat legalitatea și temeinicia hotărârii numai pe baza celor invocate de pârât la prima instanță raportat la dispozițiile art. 292 alin. (2) C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 287 alin. (2) C. proc. civ. motivele de fapt și de drept al apelului pot fi depuse până la cel mai târziu prima zi de înfățișare, care este aceea în care părțile legal citate, pot pune concluzii.

Se constată că la primul termen de judecată s-au comunicat pârâtei motivele de apel depuse de reclamanți și pârâta a solicitat termen pentru a lua la cunoștință de motivele de apel și a face totodată verificări în legătură cu depunerea propriilor motive de apel, astfel că acest termen de judecată nu poate fi caracterizat ca fiind prima zi de înfățișare, în sensul legii, părțile neputând să pună concluzii. La următorul termen de judecată, la care s-a judecat cauza, pârâta a depus întâmpinare iar în practicaua hotărârii s-a consemnat că nu se mai depun motive de apel și că se solicită judecarea apelului raportat la dispozițiile art. 292 C. proc. civ.

Aceste consemnări sunt contradictorii, întrucât dacă instanța ar fi cenzurat „întâmpinarea”, ar fi constatat că prin aceasta s-au formulat și motivele de apel și care în raport de faptul că primul termen de judecată nu constituise și prima zi de înfățișare, erau depuse în termenul legal, urmând a fi comunicare și reclamanților iar motivele de apel analizate prin decizia pronunțată. Având în vedere însă, soluția ce se impune sub acest aspect procesual, urmare a recursului reclamanților, urmează a se admite și recursul Primăriei și a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță care va avea în vedere și criticile invocate pe fondul cauzei, privind cuantumul despăgubirilor pentru suprafața expropriată prin hotărârea contestată sau stabilirea despăgubirilor, raportat la art. 26-27 din lege, pentru întreaga suprafață de teren, inclusiv cea pentru care se solicită exproprierea suplimentară.

Având în vedere aceste considerente, urmează ca în baza dispozițiilor art. 312 C. proc. civ. a se admite recursul, a se casa decizia și sentința și a se trimite cauza spre rejudecare la prima instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de reclamanții P.M., P.D., P.M.A., P.A.M.B. și de pârâtul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 41A din 31 ianuarie 2012 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă. Casează decizia atacată, precum și sentința civilă nr. 1087 din 2 iunie 2011 a Tribunalului București, secția a V-a civilă, și trimite cauza spre rejudecare la prima instanță. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 iunie 2012.