ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin ordonanța nr. 517/P/2011

din 27 iulie 2011, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția de urmărire penală și criminalistică, a dispus în conformitate cu

dispozițiile art. 228 alin. (6) C. proc. pen. raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., art. 38, art. 42 și art. 45 C. proc. pen.:

urmăririi penale față de :

- I.I., în prezent

judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. și art. 292 C. pen., întrucât

faptele nu există;

- P.M., judecător în

cadrul Curții de Apel Constanța, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de

art. 246 C. pen. și art. 292 C. pen., întrucât faptele nu există.

cu privire la avocatul Z.V. din cadrul Baroului Constanța, cercetată sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 292 C. pen. și formarea unui

nou dosar.

dosarului disjuns la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța spre

competentă soluționare.

Pentru a adopta

soluția susmenționată, procurorul de caz a reținut că prin ordonanța nr. 794/P/2010

din 18 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a trimis

spre competentă soluționare la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică plângerea formulată de A.T.

împotriva judecătorilor I.I. din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție și

P.M. din cadrul Curții de Apel Craiova și a avocatului Z.V. din cadrul Baroului

Constanța, pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de

art. 292 C. pen.

Din plângerea

formulată, dar și din declarația pe care petiționarul a dat-o în fața

procurorului la data de 13 decembrie 2010, rezultă că acesta este nemulțumit de

hotărârile pronunțate de către cei doi judecători în cauzele civile în care a

fost parte, dar și de concluziile depuse de către apărătorul său în apel.

Verificându-și

competența, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, a constatat

că este competent să soluționeze cauza cu privire la cei doi judecători,

întrucât faptele pentru care aceștia au fost reclamați sunt conexe. Referitor

la avocatul Z.V., s-a dispus disjungerea cauzei cu motivarea că fapta pentru

care aceasta a fost reclamată de către petiționar nu este conexă cu celelalte,

iar competența specială de a efectua cercetări aparține Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Constanța (făptuitoarea fiind avocat în cadrul Baroului

Constanța).

Din actele

premergătoare efectuate în cauză a rezultat că prin decizia civilă nr. 1418/C

din 15 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2275/C/2004 al Curții de Apel

Constanța, completul format din judecătorii S.E. și P.M. a soluționat apelul

civil formulat de pârâții M.I. și M.G.

În esență, prima

instanță a reținut că prin antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat la data

de 8 septembrie 2003, M.I., M.G. în calitate de vânzători – promitenți și A.T.

și A.P., în calitate de cumpărători promitenți, și-au asumat reciproc obligația

de a perfecta în viitor un contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul

situat în intravilanul municipiului Constanța, compus din teren în suprafață de

150 mp și construcție. Pentru a se garanta perfectarea vânzării, beneficiarii

promisiunii de vânzare-cumpărare au achitat o parte din preț.

Întrucât

promitenții-vânzători M.I. și M.G. au refuzat perfectarea actului de

vânzare-cumpărare, solicitând majorarea prețului convenit în antecontract,

instanța a constatat perfectă vânzarea-cumpărarea în condițiile art. 1073 C.

civ., hotărârea pronunțată având valoarea unui act autentic de

vânzare-cumpărare.

În urma examinării

actelor și lucrărilor dosarului, instanța a respins ca nefondat apelul civil

declarat de pârâții M.I. și M.G.

Prin decizia civilă

nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 pronunțată de completul format din judecătorii I.I.,

T.V. și B.I. în dosarul Curții de Apel Constanța nr. 991/C/2005, a fost admis

recursul declarat de recurenții-pârâți M.I. și M.G., s-a modificat în tot

decizia recurată dispunându-se rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1949 din 8 septembrie 2003.

A concluzionat

procurorul de caz că în sarcina judecătorilor I.I. și P.M. nu se poate reține

săvârșirea vreunei infracțiuni întrucât, potrivit art. 124 alin. (3) din

Constituție, magistrații sunt independenți și se supun numai legii, soluțiile

lor exprimând convingerea creată de probele administrate de părți.

Mai mult, în

legislația română, verificarea legalității și temeiniciei hotărârilor

pronunțate de către magistrații judecători se realizează prin intermediul

căilor de atac prevăzute de lege, și nu prin repunerea lor în discuție în

cadrul unui proces penal îndreptat împotriva acestora.

Prin rezoluția nr. 2077/II/2/2011

din 6 septembrie 2011, procurorul șef adjunct al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în conformitate cu dispozițiile art. 278 alin. (1) C. proc. pen., a

dispus respingerea ca neîntemeiată a plângerii formulată de petiționarul A.T.

împotriva soluției adoptate în dosarul nr. 517/P/2011 al Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și

criminalistică.

În considerentele

susmenționatei rezoluții s-a reținut, având în vedere acțiunile concrete ale

magistraților cercetați, care nu au făcut decât să judece și să participe la

judecarea unor cauze aflate pe rolul instanțelor de judecată, în limitele

prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a funcției, că faptele reclamate

de petiționar nu au fost săvârșite în materialitatea lor.

Potrivit art. 17 din

Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară republicată, desființarea și reformarea

hotărârilor judecătorești este permisă numai în cadrul căilor de atac prevăzute

de lege și exercitate conform dispozițiilor legale.

Altfel spus, nu este permisă

imixtiunea în actul de justiție la intervenția subiectivă a uneia din părți,

pretins defavorizate prin hotărârile pronunțate, aceasta având la îndemână

posibilitatea folosirii căilor de atac ordinare și/sau extraordinare,

cenzurarea unei hotărâri judecătorești realizându-se numai de către instanțele

de judecată, și nu în cadrul unei anchete penale.

În cauzele aflate

spre soluționare, magistrații se supun numai legii, pronunțând soluții în

funcție de probele administrate și de propria convingere, iar nemulțumirea

părților față de soluția adoptată și etichetarea acesteia drept abuzivă, fără prezentarea

vreunui element care să susțină această calificare, nu reprezintă un temei

pentru angajarea răspunderii penale a magistratului respectiv.

S-a concluzionat că

nu există indicii în sensul săvârșirii de către magistrații P.M. și I.I. a

vreunei fapte penale în contextul soluționării dosarelor civile nr. 2275/C/2004

și nr. 991/C/2005, ambele ale Curții de Apel Constanța și, în consecință s-a

menținut ca legală și temeinică soluția de neîncepere a urmăririi penale

adoptată prin ordonanța nr. 517/P/2011.

Împotriva ordonanței

procurorului de neîncepere a urmăririi penale, petiționarul A.T. a formulat

plângere la instanță în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

C.

proc. pen.

În esență, în

plângerea formulată, petiționarul a susținut că judecătorii I.I. și P.M. au pronunțat

hotărâri judecătorești în cauzele în care el a fost parte, cu încălcarea

dispozițiilor legale referitoare la competența după materie și a solicitat

desființarea ordonanței din data de 27 iulie 2011 și a rezoluției din 6

septembrie 2011 și trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi

penale față de magistrații susmenționați, în conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen.

Verificând ordonanța

atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, așa cum cer

dispozițiile art. 278

1

alin. (7) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că plângerea formulată de petiționar nu este fondată.

Din actele

premergătoare efectuate în cauză, rezultă că prin decizia civilă nr. 1418/C din

15 decembrie 2004 pronunțată în dosarul nr. 2275/C/2004 al Curții de Apel

Constanța, completul format din judecătorii S.E. și P.M. a soluționat apelul

civil formulat de pârâții M.I. și M.G., prin respingerea lui ca nefondat.

Prin decizia civilă

nr. 754/C din 23 noiembrie 2005 pronunțată în dosarul nr. 991/C/2005 al Curții

de Apel Constanța, secția civilă, completul format din judecătorii I.I., T.V.

și B.I. a admis recursul formulat de pârâții M.I. și M.G. cu consecința

admiterii acțiunii formulate de pârâții reclamanți M.I. și M.G. împotriva

reclamanților pârâți A.T. și A.P.

În mod corect

procurorul a reținut, în raport de dispozițiile art. 124 alin. (3) din

Constituție și ale art. 17 din Legea nr. 302/2004 privind organizarea

judiciară, republicată, că magistrații sunt independenți și se supun numai

legii, – soluțiile lor exprimând convingerea formată pe baza probelor

administrate în cauză – și că desființarea și reformarea hotărârilor

judecătorești este permisă numai prin exercitarea căilor de atac prevăzute de

lege, nefiind admisă cenzurarea hotărârilor judecătorești în cadrul unei

anchete penale.

Nemulțumirea

petiționarului față de soluțiile pronunțate în cauză și etichetarea acestora

drept abuzive, fără prezentarea vreunui element care să susțină o atare

calificare nu reprezintă temei pentru angajarea răspunderii penale a

magistraților susmenționați care prin acțiunile lor concrete au participat la

judecarea unor cauze aflate pe rolul instanței de judecată, în limitele

prevăzute de lege și fără exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu.

Întrucât pe parcursul

soluționării dosarelor civile nr. 2275/C/2004 și nr. 991/C/2005 de către

magistrații I.I. și P.M. nu s-a constatat existența unor elemente care să se

circumscrie noțiunii de indicii temeinice că aceștia au săvârșit faptele penale

reclamate, plângerea formulată de petiționar se va respinge ca nefondată în

conformitate cu prevederile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc.

pen. cu consecința menținerii ordonanței de netrimitere în judecată adoptată de

procuror.

Dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. b) C. proc. pen. a căror aplicare a cerut-o petiționarului nu

sunt incidente în cauză față de cerințele art. 228 alin. (1) C. proc. pen. în

conformitate cu care, începerea urmăririi penale se dispune atunci când din

cuprinsul actului de sesizare sau al actelor premergătoare efectuate nu rezultă

vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale

prevăzute la art. 10.

Or, așa cum s-a

arătat în cele ce preced, în speță există unul din cazurile de împiedicare a

punerii în mișcare a acțiunii penale și anume, cel prevăzut la art. 10 lit. a) C.

proc. pen. deoarece infracțiunile de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor și de fals în declarații reclamate de petiționar nu există în

materialitatea lor.

Potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petiționarul va fi obligat la plata sumei de 300 lei

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge,

ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul A.T. împotriva ordonanței nr.

517/P/2011 din 27 iulie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține

ordonanța atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 300

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

ianuarie 2012.