ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2010

Asupra recursului de

față:

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 20 din 1 martie 2010

a Curții de Apel Brașov s-a respins plângerea formulată de petiționarul F.I.I.,

împotriva Rezoluției nr. 1813/P/2009 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe

lângă Curtea de Apel Brașov, rezoluție ce a fost menținută.

Pentru a se pronunța

astfel, prima instanță a reținut următoarele:

Prin plângerea

formulată de petentul F.I.I. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă

Curtea de Apel Brașov pronunțată la 26 noiembrie 2009 în Dosarul nr.

1813/P/2009, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și

nelegală, arătând că în mod greșit s-a reținut că vinovăția judecătorului nu a

fost dovedită, că procurorul nu este îndrituit a efectua o analiză a fondului

speței soluționate de judecător în cadrul unei plângeri penale, arătând că plângerea

sa vizează actele de procedură prealabilă efectuate de către judecătorii

menționați în plângerea penală disjunsă și nu pentru a cerceta pe fond cauza

civilă de către procurori în locul judecătorilor, în scopul punerii în evidență

a hotărârii greșite și că instanța penală poate să cerceteze cauza și pe fond.

Prin rezoluția

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 26

noiembrie 2009 în Dosarul nr. 1813/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi

penale față de B.G. și B.I. - judecători la Tribunalul Brașov, pentru

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor

prevăzută de art. 246 raportat la art. 248

1

C. pen.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut, în

esență, că petentul a formulat plângere împotriva celor doi magistrați,

imputând acestora că au soluționat dosarul civil aflat pe rolul lor în sensul

admiterii apelului declarat de Regia Națională a Pădurilor și s-a schimbat în

parte Sentința civilă nr. 16032/1999 a Judecătoria Brașov și s-a menținut

decizia de desfacere a contractului de muncă al petentului cu privire la

faptele de la pct. 2 din decizie înlăturându-se dispozițiile privind

reintegrarea petentului în funcția anterior deținută desfacerii contractului de

muncă și a plății drepturilor bănești conform art. 136 alin. (1) C. muncii.

Procurorul a reținut

că nu au fost constatate aspecte din care să rezulte comiterea vreunei fapte

penale de către cei doi magistrați, activitatea acestora desfășurându-se în

cadrul legal, că schimbarea completului și semnătura președintelui sunt

împrejurări fără relevanță în raport de cele reclamate, iar pronunțarea unei

soluții nu înseamnă comiterea unei fapte penale, câte vreme judecătorii se

bucură de independență, iar hotărârile judecătorești sunt cenzurate prin

intermediul căilor de atac.

Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin Rezoluția din 31 decembrie

2009 în lucrarea nr. 1013/11/2/2009 a constatat că plângerea este neîntemeiată,

că soluția procurorului este conformă și că în mod corect s-a apreciat că în

speță nu sunt întrunite cerințele pentru a se începe urmărirea penală a

magistraților.

Curtea a constatat că

rezoluția atacată este legală și temeinică, deoarece, așa cum s-a arătat în

motivarea acesteia, dar și în considerentele rezoluției procurorului general al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângerea conținând motivări ce

nu sunt de natură a demonstra reaua-credință a magistraților.

Mai mult, în fața

instanței, petentul aduce o modificare a plângerii, în sensul că plângerea sa

vizează actele de procedură prealabilă efectuate de către judecătorii

menționați în plângerea penală disjunsă și nu pentru a cerceta pe fond cauza

civilă de către procurori în locul judecătorilor, în scopul punerii în evidență

a hotărârii greșite și că instanța penală poate să cerceteze cauza și pe fond,

ceea ce nu se poate realiza pe calea plângerii împotriva rezoluției

procurorului de netrimitere în judecată instituită prin art. 278

1

C.

proc. pen., deoarece aduce o schimbare a esenței plângerii, cadrul procesul

fiind limitat numai la fapta și persoana în raport eu care s-a adoptat soluția

de netrimitere în judecată.

Așa cum corect a demonstrat Procurorul General al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu se poate susține că

hotărârile judecătorești pot fi cenzurate pe calea plângerilor penale formulate

persoanelor care au pronunțat soluții defavorabile unor persoane, acestea

putând fi criticate numai prin intermediul căilor de atac, în condițiile legii

și dacă s-ar admite faptul că împotriva persoanelor ce pronunță hotărâri

judecătorești se pot formula plângeri penale ar echivala cu instituirea unor

căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Câte vreme nu se

conturează existența unor indicii de natură a evidenția vreo faptă penală nu se

poate imputa magistraților pronunțarea unor soluții.

De altfel petentul a

formulat plângeri penale împotriva tuturor judecătorilor ce au pronunțat

soluții în cauză, iar prin Ordonanța din 29 septembrie 2009 pronunțată în

Dosarul nr. 658 P 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii V.L., L.M.

și P.A., ce,au pronunțat soluția în contestația în anulare formulată de petent

în sensul respingerii acesteia. Aceasta nu înseamnă că procurorul ar fi fost

superficial și prin urmare, afirmația petentului cu privire la faptul că astfel

s-ar face dovada relei-credințe este lipsită de fundament.

Este corectă alegația

procurorului în sensul că persoanele ce au pronunțat o hotărâre judecătorească

nu pot fi trase la răspundere decât dacă se constată săvârșirea de către aceste

persoane a vreunei fapte penale, dar simpla pronunțare a unei hotărâri ce

nemulțumește o parte nu echivalează în mod automat cu săvârșirea unei fapte

penale.

Mai mult, instanța nu

poate proceda la adăugiri la lege în sensul cerut de petent, solicitarea

acestuia fiind inadmisibilă, deoarece instanța penală sesizată cu o plângere

împotriva unei soluții de netrimitere în judecată nu poate analiza pe fond

decât plângerea și actele premergătoare efectuate strict în această cauză, nu

și soluția civilă ce îl nemulțumește și care a fost cenzurată de instanțele

civile în căile de atac.

Împotriva Sentinței

penale nr. 20 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Brașov în termenul legal a

declarat recurs petiționarul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Astfel, prima

instanță nu a administrat probe din care să rezulte că cei doi judecători au

încălcat legea, în mod greșit i s-au respins pretențiile civile, a suferit

grave prejudicii ca urmare a desfacerii contractului de muncă, nu s-a avut în

vedere că cei doi judecători au încălcat dispozițiile art. 137 și art. 292 C.

proc. civ.

În motivele scrise de

recurs, petiționarul aduce critici și modului în care s-a soluționat apelul și

respectiv recursul împotriva hotărârii Judecătoriei Brașov referitoare la

contestația formulată împotriva deciziei de desfacere a contractului individual

de muncă.

Petiționarul solicită

casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru

soluționarea laturii civile, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii

infracțiunii conform art. 348 C. proc. pen.

Examinând legalitatea

și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art.

385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este

nefondat pentru considerentele ce urmează:

Intimații judecători

B.G. și B.I. de la Tribunalul Brașov prin Decizia civilă nr. 1419 din 6 iunie

2000 au admis apelul declarat de intimata Direcția Silvică Brașov și au

menținut Decizia nr. 119 din 13 august 1999 de desfacere a contractului de

muncă al contestatorului F.I.I.

Prin Decizia civilă

nr. 1604/R a Curții de Apel Brașov s-a respins recursul declarat de F.I.I.

împotriva Deciziei civile nr. 1419/A/2000 a Tribunalului Brașov.

Din examinarea

actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că

judecătorii reclamați au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen.

raportat la art. 248

1

C. pen. sau vreo altă infracțiune cu prilejul

soluționării apelului declarat de intimata Direcția Silvică Brașov.

Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României

judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.

Magistrații

judecători reclamați și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea

dispozițiilor legale, soluția pronunțată este rezultatul convingerii intime a

judecătorilor formată pe baza examinării probelor administrate în cauză și a

dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Hotărârea respectivă

a fost supusă cenzurii instanței de recurs, fiind menținută prin respingerea

recursului contestatorului.

Acesta este

nemulțumit de modul cum a fost soluționată cauza în apel, însă această

împrejurare nu duce la antrenarea răspunderii penale a judecătorilor, ci

petiționarul își poate valorifica criticile prin promovarea căilor de atac

prevăzute de lege.

În motivele scrise de

recurs petiționarul a formulat critici și împotriva hotărârilor pronunțate în

apel și în recurs, or acestea nu pot fi examinate având în vedere că obiectul

cauzei prezente îl constituie plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a

urmăririi penale.

Prin promovarea unei

plângeri în condițiile art. 278

1

C. proc. pen. nu pot fi examinate

hotărârile pronunțate de judecătorii reclamați, acestea fiind supuse căilor de

atac prevăzute de lege.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționarul F.I.I. împotriva Sentinței penale

nr. 20 F din 1 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori.

Obligă recurentul

petiționar la plata sumelor de 100 RON, cu titlu de cheltuieli către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 21 mai 2010.