ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2019/2010

Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 20 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Brașov s-a respins plângerea formulată de petiționarul F.I.I., împotriva Rezoluției nr. 1813/P/2009 din 26 noiembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, rezoluție ce a fost menținută. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele: Prin plângerea formulată de petentul F.I.I.

împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la 26 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 1813/P/2009, s-a solicitat infirmarea acestei rezoluții ca netemeinică și nelegală, arătând că în mod greșit s-a reținut că vinovăția judecătorului nu a fost dovedită, că procurorul nu este îndrituit a efectua o analiză a fondului speței soluționate de judecător în cadrul unei plângeri penale, arătând că plângerea sa vizează actele de procedură prealabilă efectuate de către judecătorii menționați în plângerea penală disjunsă și nu pentru a cerceta pe fond cauza civilă de către procurori în locul judecătorilor, în scopul punerii în evidență a hotărârii greșite și că instanța penală poate să cerceteze cauza și pe fond.

Prin rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov pronunțată la data de 26 noiembrie 2009 în Dosarul nr. 1813/P/2009 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de B.G. și B.I. - judecători la Tribunalul Brașov, pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 raportat la art. 248 1 C. pen.

În motivarea acestei rezoluții s-a reținut, în esență, că petentul a formulat plângere împotriva celor doi magistrați, imputând acestora că au soluționat dosarul civil aflat pe rolul lor în sensul admiterii apelului declarat de Regia Națională a Pădurilor și s-a schimbat în parte Sentința civilă nr. 16032/1999 a Judecătoria Brașov și s-a menținut decizia de desfacere a contractului de muncă al petentului cu privire la faptele de la pct. 2 din decizie înlăturându-se dispozițiile privind reintegrarea petentului în funcția anterior deținută desfacerii contractului de muncă și a plății drepturilor bănești conform art. 136 alin. (1) C. muncii.

Procurorul a reținut că nu au fost constatate aspecte din care să rezulte comiterea vreunei fapte penale de către cei doi magistrați, activitatea acestora desfășurându-se în cadrul legal, că schimbarea completului și semnătura președintelui sunt împrejurări fără relevanță în raport de cele reclamate, iar pronunțarea unei soluții nu înseamnă comiterea unei fapte penale, câte vreme judecătorii se bucură de independență, iar hotărârile judecătorești sunt cenzurate prin intermediul căilor de atac. Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, prin Rezoluția din 31 decembrie 2009 în lucrarea nr. 1013/11/2/2009 a constatat că plângerea este neîntemeiată, că soluția procurorului este conformă și că în mod corect s-a apreciat că în speță nu sunt întrunite cerințele pentru a se începe urmărirea penală a magistraților.

Curtea a constatat că rezoluția atacată este legală și temeinică, deoarece, așa cum s-a arătat în motivarea acesteia, dar și în considerentele rezoluției procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, plângerea conținând motivări ce nu sunt de natură a demonstra reaua-credință a magistraților. Mai mult, în fața instanței, petentul aduce o modificare a plângerii, în sensul că plângerea sa vizează actele de procedură prealabilă efectuate de către judecătorii menționați în plângerea penală disjunsă și nu pentru a cerceta pe fond cauza civilă de către procurori în locul judecătorilor, în scopul punerii în evidență a hotărârii greșite și că instanța penală poate să cerceteze cauza și pe fond, ceea ce nu se poate realiza pe calea plângerii împotriva rezoluției procurorului de netrimitere în judecată instituită prin art. 278 1 C. proc.

pen., deoarece aduce o schimbare a esenței plângerii, cadrul procesul fiind limitat numai la fapta și persoana în raport eu care s-a adoptat soluția de netrimitere în judecată. Așa cum corect a demonstrat Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu se poate susține că hotărârile judecătorești pot fi cenzurate pe calea plângerilor penale formulate persoanelor care au pronunțat soluții defavorabile unor persoane, acestea putând fi criticate numai prin intermediul căilor de atac, în condițiile legii și dacă s-ar admite faptul că împotriva persoanelor ce pronunță hotărâri judecătorești se pot formula plângeri penale ar echivala cu instituirea unor căi de atac neprevăzute de lege, ceea ce este inadmisibil.

Câte vreme nu se conturează existența unor indicii de natură a evidenția vreo faptă penală nu se poate imputa magistraților pronunțarea unor soluții. De altfel petentul a formulat plângeri penale împotriva tuturor judecătorilor ce au pronunțat soluții în cauză, iar prin Ordonanța din 29 septembrie 2009 pronunțată în Dosarul nr. 658 P 2009 de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de judecătorii V.L., L.M. și P.A., ce,au pronunțat soluția în contestația în anulare formulată de petent în sensul respingerii acesteia. Aceasta nu înseamnă că procurorul ar fi fost superficial și prin urmare, afirmația petentului cu privire la faptul că astfel s-ar face dovada relei-credințe este lipsită de fundament.

Este corectă alegația procurorului în sensul că persoanele ce au pronunțat o hotărâre judecătorească nu pot fi trase la răspundere decât dacă se constată săvârșirea de către aceste persoane a vreunei fapte penale, dar simpla pronunțare a unei hotărâri ce nemulțumește o parte nu echivalează în mod automat cu săvârșirea unei fapte penale. Mai mult, instanța nu poate proceda la adăugiri la lege în sensul cerut de petent, solicitarea acestuia fiind inadmisibilă, deoarece instanța penală sesizată cu o plângere împotriva unei soluții de netrimitere în judecată nu poate analiza pe fond decât plângerea și actele premergătoare efectuate strict în această cauză, nu și soluția civilă ce îl nemulțumește și care a fost cenzurată de instanțele civile în căile de atac.

Împotriva Sentinței penale nr. 20 din 1 martie 2010 a Curții de Apel Brașov în termenul legal a declarat recurs petiționarul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Astfel, prima instanță nu a administrat probe din care să rezulte că cei doi judecători au încălcat legea, în mod greșit i s-au respins pretențiile civile, a suferit grave prejudicii ca urmare a desfacerii contractului de muncă, nu s-a avut în vedere că cei doi judecători au încălcat dispozițiile art. 137 și art. 292 C. proc. civ. În motivele scrise de recurs, petiționarul aduce critici și modului în care s-a soluționat apelul și respectiv recursul împotriva hotărârii Judecătoriei Brașov referitoare la contestația formulată împotriva deciziei de desfacere a contractului individual de muncă.

Petiționarul solicită casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru soluționarea laturii civile, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii conform art. 348 C. proc. pen. Examinând legalitatea și temeinicia hotărârii recurate sub toate aspectele conform dispozițiilor art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte reține că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează: Intimații judecători B.G. și B.I. de la Tribunalul Brașov prin Decizia civilă nr. 1419 din 6 iunie 2000 au admis apelul declarat de intimata Direcția Silvică Brașov și au menținut Decizia nr. 119 din 13 august 1999 de desfacere a contractului de muncă al contestatorului F.I.I.

Prin Decizia civilă nr. 1604/R a Curții de Apel Brașov s-a respins recursul declarat de F.I.I. împotriva Deciziei civile nr. 1419/A/2000 a Tribunalului Brașov. Din examinarea actelor premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii în sensul că judecătorii reclamați au săvârșit infracțiunea prevăzută de art. 246 C. pen. raportat la art. 248 1 C. pen. sau vreo altă infracțiune cu prilejul soluționării apelului declarat de intimata Direcția Silvică Brașov. Potrivit art. 124 alin. (3) din Constituția României judecătorii sunt independenți și se supun numai legii. Magistrații judecători reclamați și-au exercitat atribuțiile de serviciu cu respectarea dispozițiilor legale, soluția pronunțată este rezultatul convingerii intime a judecătorilor formată pe baza examinării probelor administrate în cauză și a dispozițiilor legale aplicabile în materie.

Hotărârea respectivă a fost supusă cenzurii instanței de recurs, fiind menținută prin respingerea recursului contestatorului. Acesta este nemulțumit de modul cum a fost soluționată cauza în apel, însă această împrejurare nu duce la antrenarea răspunderii penale a judecătorilor, ci petiționarul își poate valorifica criticile prin promovarea căilor de atac prevăzute de lege. În motivele scrise de recurs petiționarul a formulat critici și împotriva hotărârilor pronunțate în apel și în recurs, or acestea nu pot fi examinate având în vedere că obiectul cauzei prezente îl constituie plângerea împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale. Prin promovarea unei plângeri în condițiile art. 278 1 C. proc.

pen. nu pot fi examinate hotărârile pronunțate de judecătorii reclamați, acestea fiind supuse căilor de atac prevăzute de lege. Față de considerentele expuse, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul declarat de petiționar. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul F.I.I. împotriva Sentinței penale nr. 20 F din 1 martie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumelor de 100 RON, cu titlu de cheltuieli către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 mai 2010.