ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2010

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: C.C.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. și N.M.A.

pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. Totodată s-a dispus, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) și sancționarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 500 lei. De asemenea, în baza art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „restricționare fără drept a accesului la date informatice", prev. de art. 44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003. În fapt, în sarcina învinuitului B.M.S. s-a reținut că, la data de 2 septembrie 2007, aflându-se la locuința comună a soților C. din Brașov, împreună cu C.C., cu scopul de a-l ajuta să obțină informații suplimentare despre soția sa, G.E.M., dispărută de la domiciliul conjugal din data de 30 august 2007, i-a sugerat acestuia să acceseze aplicația de mesagerie instant Y.M.

instalată pe calculatorul A.C., folosit de ambii soți și apoi să intre în contul ei de yahoo messenger, profitând de faptul că numele de utilizator și parola erau deja memorate, facilitate oferită de aplicație și setată anterior de titulara contului. Între orele 17.03 și 17.42, învinuitul l-a asistat și consiliat pe C.C. la efectuarea acestor operațiuni precum și la cele subsecvente de vizualizare a mesajelor offline primite de la utilizatorul adresei și copiere a mesajelor expediate către adresa de e-mail din folderul mesaje trimise al căsuței de e-mail într-un alt folder, creat pe hard-diskul calculatorului, cu denumirea „înșelătorii" . S-a mai reținut că în zilele următoare, la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fișierele din folderul menționat, copiate mai întâi de acesta pe un CD și apoi pe un stick de memorie, prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail.

Consecința faptelor reținute și în sarcina învinuitului a fost că în perioada ce a urmat, corespondenta electronică privată a avocatei dispărute G.E.M., soția inculpatului C.C., a fost prezentată în mass-media, împrejurare care i-a determinat pe părinții acesteia, dar și conducerea Baroului de Avocați Brașov, să formuleze plângeri penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. în titlul III, capitolul III, secțiunea 1 din Legea nr. 161/2003. În motivarea soluției de scoatere de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, procurorul a argumentat că prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de lege și prin conținutul lor concret, sunt lipsite, în mod vădit, de importanță. Totodată s-a reținut că prin modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care acestea au fost comise și urmările produse, faptele nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni. Pericolul social redus al faptelor este dat și de poziționarea în timp a acestor fapte, activitatea infracțională fiind realizată la un moment la care inculpatul C.C.C. nu era cercetat pentru comiterea infracțiunii de „omor calificat', iar învinuitul B.M.S. acționând astfel ca urmare a faptului că a fost convins de prietenul său că avocata G.E.

și-a părăsit domiciliul conjugal. În aceeași ordine de idei s-a menționat faptul că după începerea cercetărilor împotriva inculpatului C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de „omor calificat, învinuitul B.M.S. nu a mai întreprins nici un fel de acțiuni specifice elementelor constitutive ale infracțiunilor informatice ce fac obiectul cauzei. De asemenea, la adoptarea acestei soluții procurorul a avut în vedere atitudinea sinceră, precum și persoana învinuitului B.M.S., care în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006, a activat în cadrul Misiunii de Menținere a Păcii din provincia Kosovo, fiind decorat pentru activitatea sa de către Președintele României cu „Virtutea Militară în rang de ofițer cu însemne de război". Împotriva dispoziției de netrimitere în judecată (pct. 2 din dispozitiv) cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Brașov, învinuitul B.M.S. a formulat plângere la data de 10 martie 2009, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând schimbarea temeiului juridic avut în vedere din art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. b) 1 C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Prin rezoluția procurorului șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov nr. 9/II-2 din 11 martie 2009, plângerea formulată de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în judecată mai sus indicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că organul competent să o soluționeze este instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Brașov.

Ulterior, la data de 13 martie 2009, petiționarul B.M.S. a formulat o plângere similară la Curtea de Apel Brașov, la care a atașat comunicarea soluției procurorului nr. 9/II/2 din 11 martie 2009. Prin sentința penală nr. 41/ F din 22 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 210/64/2009, Curtea de Apel Brașov, secția penală si pentru cauze cu minori, a admis plângerea formulată de petiționar împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriului nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov și a trimis plângerea procurorului șef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, pentru a se pronunța pe fondul plângerii.

Sentința a rămas definitivă prin decizia nr. 2591 din 7 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul penal 210/64/2009, urmare a retragerii recursului declarat în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Ca urmare, prin rezoluția nr. 9/11-2/2009 din 8 octombrie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov, s-a dispus, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii formulate de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov.

Ulterior, la data de 26 octombrie 2009 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de petiționarul B.M.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva aceleiași dispoziții de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov. Cauza a format obiectul Dosarului nr. 761/64/2009 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, și a fost soluționată prin sentința penală nr. 112/ F din 15 decembrie 2009, prin care a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul B.M.S.

împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, menținându-se dispoziția. În considerentele acestei hotărâri s-a reținut că potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003, accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani.

Potrivit art. 44 alin. (2) din aceea lege, transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani. Însă, accesul la un sistem informatic, pentru a fi unul legitim, impune ca cel care folosește orice aplicație, inclusiv Y.M., să fie titularul ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) și parola, pentru simplul motiv că obiectul juridic special al infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 îl constituie relațiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia și care sunt de natură a garanta confidențialitatea și integritatea, atât a datelor, cât și a sistemelor informatice.

Or, prin acțiunile întreprinse de către petiționar, C.C.C. a accesat aplicația folosind ID-ul și parola soției sale, astfel că nu se poate susține că nu ar fi fost o accesare fără drep, chiar și în condițiile în care acestea erau memorate automat. De asemenea, s-a reținut că inculpatul C.C.C. nu era autorizat - nici în temeiul legii și nici al unui contract - să acceseze aplicația Y.M. folosind lD-ul și parola pe care le utiliza soția sa. Mai mult decât atât, C.C. a procedat la obținerea fără drept, de date informatice aflate în mesajele soției sale pe adresa, iar apoi le-a transferat, în mod neautorizat, pe un alt suport de stocare de date, cu ajutorul petiționarului.

Instanța de fond a mai argumenat că susținerea - potrivit căreia fapta care ar fi putut să-i fie imputată petiționarului ar fi fost aceea prev. de art. 195 C. pen.- este neîntemeiată, obiectul juridic și cel material în cazul acestei infracțiuni fiind diferit de cel al infracțiunii prevăzut de Legea nr. 161/2003. Astfel, în cazul infracțiunii prev. de art. 195 C. pen., obiectul juridic ocrotit îl constituie relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte persoane, prin intermediul mijloacelor la distanță, pe când în cazul infracțiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul juridic îl constituie relațiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia în scopul protejării și care sunt de natură a garanta confidențialitatea și integritatea, atât a datelor, cât și a sistemelor informatice.

De asemenea, s-a reținut faptul că, deși îndreptată împotriva unui drept personal - libertatea individuală - totuși, datorită modului specific în care se realizează din punct de vedere obiectiv, infracțiunea de violare a secretului corespondenței poate avea și un obiect material ce îl constituie corespondența adresată altuia, și anume plicul, fax-ul, telegraful ce conține datele respective. în cazul infracțiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul material îl constituie entitățile materiale care constituie sistemele sau rețelele informatice (hardware, cabluri, servere etc.) asupra cărora se îndreaptă fapta de a accesa fără drept un sistem informatic. În ceea ce privește infracțiunea de transfer neautorizat de date informatice sub forma complicității, s-a reținut că și în privința acesteia criticile sunt nefondate, înțelesul noțiunii de transfer de date informatice nefiind cel dat de petiționar.

Astfel, s-a argumentat că, contrar susținerilor petiționarului, transferul se poate realiza prin copiere, descărcare, acoperind o plajă mai largă specifică operațiunilor informatice, iar nu numai de relocare a acestora într-un alt sistem informatic. Pentru aceste considerente, instanța de fond a concluzionat că soluția procurorului este temeinică și legală, iar în temeiul art. 278 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, menținând dispoziția.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a formular recurs petiționarul B.M.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul depus în ședința din 3 mai 2010 și susținute detaliat de apărătorul recurentului petiționar, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii. La termenul acordat pentru soluționarea recursului, 3 mai 2010, s-a prezentat recurentul petiționar B.M.S., asistat de apărător ales, avocat A.I.T., care a detaliat motivele de recurs, lipsind intimații G.E. și G.D., care prin concluziile scrise aflate la fila 53 din dosarul de recurs au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat de petiționar, prezentând și argumente în acest sens.

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor dezvoltate în scris și susținute oral de apărătorul recurentului petiționar, precum și a concluziilor scrise formulate de intimați, a actelor și a lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, conform prevederilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 385 6 alin. (3) și art. 385 14 din același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare. Potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003: „(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(3) Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani". Obiectul juridic special al acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la securitatea sistemelor informatice, fie că sunt de interes și utilitate publică, fie că aparțin sferei de interes privat, iar obiectul material al infracțiunii îl constituie chiar sistemul informatic atacat, prin "sistem informația ” întelegându-se orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic.

În ceea ce privește latura obiectivă, elementul material prin care se realizează infracțiunea constă într-o acțiune și anume, "accesul fără drept la un sistem informatic, prin "acces" înțelegîndu-se acțiunea de "a programa, a executa un program, a intercepta, a instrui, a comunica” cu a depozita/arhiva/stoca) în a recupera date din sau în oricare altă folosință a unei surse oferită de computere, incluzând date sau programe pentru computere, sisteme de computere, rețele de computere sau baze de date". Pentru existența infracțiunii, fapta trebuie comisă "fără drept' și trebuie să fie îndreptată împotriva unui "sistem informatic", așa cum este el definit de art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 161/2003, prin dispozițiile art. 35 alin. (2) din aceeași lege stabilindu-se sfera persoanelor care acționează "fără drept', adică persoane care se află în una din următoarele situații: nu sunt autorizate în temeiul legii sau al unui contract, depășesc limitele autorizării, nu au permisiunea din partea persoanei fizice sau juridice competente potrivit legii să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic, ori de a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune într-un sistem informatic.

Pentru existența variantei agravante prevăzute de art. 42 alin. (2), este necesară îndeplinirea unei condiții legate de scopul săvârșirii infracțiunii, și anume, "pentru obținerea de date informatice", prin care, conform art. 35 alin. (1) lit. d) din aceeași lege, se înțelege orice * reprezentare a unor fapte, informații sau concepte într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. în această categorie se include și orice program informatic care poate determina realizarea unei funcții de către un sistem informatic!'. În varianta prevăzută de art. 42 alin. (3) din Legea nr. 161/2003, fapta prezintă o gravitate deosebită dacă a fost săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, prin care, în concepția legiuitorului, se înțelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori.

Potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003 constituie infracțiune "transferul neautorizat de date dintr-un sistem informatic". Transferul neautorizat presupune deturnarea datelor informatice fără permisiunea proprietarului, deținătorului sau a cuiva autorizat de către proprietar sau deținător către o altă persoană. Mijloacele de stocare pot fi hard-discuri interne sau externe ale unui sistem informatic, alte mijloace de stocare magnetică sau benzi perforate (unități floppy, CD-ROM, CR-R, DVD, unități zipp-drive sau orice alte dispozitive de backup). Or, din probatoriul administrat în Dosarul nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Brașov, a rezultat că la data de 2 septembrie 2007, aflându-se la locuința comună a soților C. din Brașov, împreună cu C.C., cu scopul de a-l ajuta să obțină informații suplimentare despre soția sa, G.E.M., dispărută de la domiciliul conjugal din data de 30 august 2007, petiționarul i-a sugerat acestuia să acceseze aplicația de mesagerie instant Y.M. instalată pe calculatorul A.C., folosit de ambii soți și apoi să intre în contul ei de Y.M., profitând de faptul că numele de utilizator și parola erau deja memorate, facilitate oferită de aplicație și setată anterior de titulara contului. Cu această ocazie învinuitul l-a asistat și consiliat pe C.C.

la efectuarea acestor operațiuni precum și la cele subsecvente de vizualizare a mesajelor offline primite de la utilizatorul adresei și copiere a mesajelor expediate către adresa de e-mail din folderul mesaje trimise al căsuței de e-mail intr-un alt folder, creat pe hard-diskul calculatorului, cu denumirea „înșelătorii" . Totodată, s-a stabilit că în zilele următoare, la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fișierele din folderul menționat, copiate mai întâi de acesta pe un CD și apoi pe un stick de memorie, prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail. Prin urmare, activitatea desfășurată de petiționarul B.M.S. prin care l-a ajutat pe inculpatul C.C.C.

să acceseze fără drept sistemul informatic al serverului de e-mail Y., în scopul obținerii de date informatice aflate în conținutul mesajelor de poștă electronică ale avocatei E.G., la adresa de e-mail, accesul fiind realizat prin înlăturarea măsurilor de securitate reprezentate de numele de utilizator și parola de autentificare precum și, de asemenea, să transfere, fără drept, date informatice de la aceeași adresă de e-mail constituie" complicitate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

(2 fapte). Critica invocată de petiționar în fața instanței de fond și reiterată în recurs, în sensul că accesarea aplicației informatice Y.M. și logarea automată la această aplicație prin intermediul I.D.-ului și parolei memorate pe calculatorul utilizat în comun între soți ar fi fost realizate cu „consimțământul soției inculpatului C.C.C., astfel încât infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 nu există, și pe cale de consecință nici complicitatea la această infracțiune nu există, sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, așa cum corect a reținut instanța de fond, accesul la un sistem informatic, pentru a fi unul legitim, impune ca cel care folosește orice aplicație, inclusiv Y.M., să fie titularul ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) și parola, pentru simplul motiv că obiectul juridic special al infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 îl constituie relațiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia și care sunt de natură a garanta confidențialitatea și integritatea, atât a datelor, cât și a sistemelor informatice. Susținerile recurentului petiționar în sensul că inculpatul C.C.C.

ar fi avut acceptul soției sale în accesarea aplicația Y.M., prin folosirea ID-ului și parolei acesteia sunt neîntemeiate, înscrisul aflat la fila 357 din dosarul de urmărire penală, reprezentând textul corespondenței purtate de utilizatorul adresei de e-mail (E.G.) cu un alt utilizator al aplicației în care se arată: „de aceea nu pot fi un bun partener de talking ca să nu mai zic că uneori pe id-ul meu conversează și jumătatea legală cu prietenif, precum și declarația martorului G.D., care afirmă faptul că inculpatul C. „obișnuia să se dea drept E. pe calculator", invocate ca dovezi în acest sens, relevând, dimpotrivă, temerea celor două persoane că securitatea sistemului informatic utilizat de E.G.

este afectată de activitatea inculpatului C.C.C. Prin urmare, nu s-a făcut dovada că inculpatul C.C.C. ar fi fost autorizat - în temeiul legii sau al unui contract- să acceseze aplicația Y.M., folosind ID-ul și parola soției sale, astfel încât, chiar și în împrejurarea în care E.G. ar fi setat logarea automată, alegând opțiunea ca numele de utilizator (user name-ul) și parola să fie memorate, acccesarea aplicației de către inculpat s-a făcut tot fără drept. În acest sens corect s-a reținut că împrejurarea că cei doi soți au folosit anterior, în comun, calculatorul A.C., nu exclude necesitatea obținerii consimțământului din partea titularei contului de Y.M. pentru accesarea lui, după cum opțiunea E.G.

pentru memorarea implicită a user name-ului și a parolei, nu echivalează cu o permisiune acordată ab initio tuturor celorlați utilizatori ai calculatoului de a pătrunde în spațiul virtual privat al aplicației, mai ales că acesta a conținut informații strict personale, pe care nu avea interesul să le lase la îndemâna altor persoane, inclusiv a soțului său. Nici critica referitoare la aspectul că serviciul de mesagerie instant Y.M.

ori adresa de e-mail a unei persoane nu reprezintă un sistem informatic, și prin urmare accesarea fără drept a acestei aplicații nu prezintă relevanță penală, nu este întemeiată, întrucât, în accepțiunea legii prin "sistem informatic ” se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu ajutorul unui program informatic, iar calculatorul de pe care s-a făcut accesarea, identificat ca locație fizică prin IP a reprezentat, după logare, o parte componentă a sistemului informatic administrat de Y., fiind interconectat cu serverele acestei companii, permițând accesul la informația stocată de aceasta.

Prin urmare, infracțiunea de acces fără drept la sisteme informatice prev. art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 există în materialitatea sa, neputându-se susține că nu a avut loc nicio acțiune care să fi determinat schimbări materiale și verificabile în realitatea obiectivă, care ar conduce la reținerea temeiului de drept prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. Neîntemeiată este și critica invocată de recurentul petiționar referitoare la interpretare eronată dată noțiunii de „transfer" de către organul de urmărire penală, ceea ce a condus la o încadrare juridică greșită a faptei. Astfel, s-a susținut că transferul impune o relocare a datelor dintr-o locație în alta.

În accepțiunea legii, transferul neautorizat presupune deturnarea datelor informatice fără permisiunea proprietarului, deținătorului sau a cuiva autorizat de către proprietar sau deținător către o altă persoană, prin copiere, descărcare, extragere și portare, cu sau fără relocare. Prin urmare, fapta petiționarului de a transmite fișierele din folderul „înșelătorii" (creat de inculpatul C.C.C. prin copierea mesajelor expediate către adresa de e-mail, din folderul mesaje trimise al căsuței de e-mail), pe care mai întâi le-a copiat pe un CD și apoi pe un stick de memorie, prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail, constituie complicitate la „transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003. În ceea ce privește aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocată de recurentul petiționar în susbsidiar, Înalta Curte apreciază că din actele dosarului rezultă că între inculpatul C.C.C. și învinuitul B.M.S. a existat o înțelegere materializată în sfaturi tehnice, asistență și participare efectivă la realizarea activităților descrise mai sus, în sensul obținerii unor informații personale, deliberat protejate de E.G., ceea ce exclude culpa celui din urmă.Astfel, la 1 septembrie 2007, cei doi s-au întâlnit, inculpatul C. comunicându-i că soția sa a dispărut de la domiciliu și că pe monitorul calculatorului existau mai multe fotografii, reprezentând imagini ale soției sale însoțită de un bărbat, motiv pentru care au convenit să se întâlnească a doua zi la domiciliul comun al soților C. A doua zi, cei doi au accesat aplicația Y.M.

folosind ID-ul și parola E.G., vizualizând și copiind mesajele personale ale acesteia în foldorul „înșelătorii". În zilele următoare, la solicitarea inculpatului C., învinuitul B.M.S. a transferat pe un stick de memorie personal conținutul folderului „înșelătorii" și a transmis conținutul mesajelor din acest folder prin e-mail sorei inculpatului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, corect dispunându-se prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b) 1 C. proc.

pen. și art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „compliătate la acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „compliătate la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) și sancționarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 500 lei. În consecință, și cum nu se constată existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.M.S. împotriva sentinței penale nr. 112/ F din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Potrivit art. 192 alin. (2) din același C., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.M.S. împotriva sentinței penale nr. 112/ F din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori. Obligă recurentul petiționar la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai 2010.