ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1739/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16

februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpaților: C.C.C. pentru comiterea infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1),

(2) și (3) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art.

44 alin. (1) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 44 alin. (2) din Legea nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.

pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a) din C. pen. și N.M.A. pentru comiterea

infracțiunilor prev. de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (1) din Legea nr.

161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 44 alin. (2) din Legea

nr. 161/2003, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., toate cu aplicarea art.

33 lit. a) C. pen.

Totodată s-a dispus, în temeiul art. 249

C. proc. pen. raportat la art. 11 pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 91 lit. c) C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a

învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „complicitate la acces

fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art.

42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate la

transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap.

la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen. (2 fapte) și sancționarea administrativă a învinuitului cu amendă în

cuantum de 500 lei.

De asemenea, în baza art. 11 pct. 1 lit.

b) rap. la art. 10 lit. d) C. proc. pen., s-a dispus scoaterea de sub urmărire

penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „restricționare

fără drept a accesului la date informatice", prev. de art. 44 alin. (1)

din Legea nr. 161/2003.

În fapt, în sarcina învinuitului B.M.S. s-a

reținut că, la data de 2 septembrie 2007, aflându-se la locuința comună a

soților C. din Brașov, împreună cu C.C., cu scopul de a-l ajuta să obțină

informații suplimentare despre soția sa, G.E.M., dispărută de la domiciliul

conjugal din data de 30 august 2007, i-a sugerat acestuia să acceseze aplicația

de mesagerie instant Y.M. instalată pe calculatorul A.C., folosit de ambii soți

și apoi să intre în contul ei de yahoo messenger, profitând de faptul că numele

de utilizator și parola erau deja memorate, facilitate oferită de aplicație și

setată anterior de titulara contului.

Între orele 17.03 și 17.42, învinuitul l-a

asistat și consiliat pe C.C. la efectuarea acestor operațiuni precum și la cele

subsecvente de vizualizare a mesajelor offline primite de la utilizatorul

adresei și copiere a mesajelor expediate către adresa de e-mail din folderul

mesaje trimise al căsuței de e-mail într-un alt folder, creat pe hard-diskul

calculatorului, cu denumirea „înșelătorii" .

S-a mai reținut că în zilele următoare,

la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fișierele din folderul

menționat, copiate mai întâi de acesta pe un CD și apoi pe un stick de memorie,

prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la adresa de

e-mail.

Consecința faptelor reținute și în

sarcina învinuitului a fost că în perioada ce a urmat, corespondenta

electronică privată a avocatei dispărute G.E.M., soția inculpatului C.C., a

fost prezentată în mass-media, împrejurare care i-a determinat pe părinții

acesteia, dar și conducerea Baroului de Avocați Brașov, să formuleze plângeri

penale sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. în titlul III, capitolul

III, secțiunea 1 din Legea nr. 161/2003.

În motivarea soluției de scoatere de sub

urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru comiterea infracțiunilor de „complicitate

la acces

fără drept la sisteme informatice"

prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea

nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate la transferul neautorizat de date

informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) din Legea nr.

161/2003, procurorul a argumentat că prin atingerea minimă adusă valorilor

sociale apărate de lege și prin conținutul lor concret, sunt lipsite, în mod

vădit, de importanță.

Totodată s-a reținut că prin modul și

mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit, împrejurările în care

acestea au fost comise și urmările produse, faptele nu prezintă gradul de

pericol social al unei infracțiuni. Pericolul social redus al faptelor este dat

și de poziționarea în timp a acestor fapte, activitatea infracțională fiind

realizată la un moment la care inculpatul C.C.C. nu era cercetat pentru

comiterea infracțiunii de „omor calificat', iar învinuitul B.M.S. acționând

astfel ca urmare a faptului că a fost convins de prietenul său că avocata G.E. și-a

părăsit domiciliul conjugal.

În aceeași ordine de idei s-a menționat

faptul că după începerea cercetărilor împotriva inculpatului C.C. pentru

săvârșirea infracțiunii de „omor calificat, învinuitul B.M.S. nu a mai

întreprins nici un fel de acțiuni specifice elementelor constitutive ale

infracțiunilor informatice ce fac obiectul cauzei.

De asemenea, la adoptarea acestei

soluții procurorul a avut în vedere atitudinea sinceră, precum și persoana

învinuitului B.M.S., care în perioada decembrie 2004 - decembrie 2006, a

activat în cadrul Misiunii de Menținere a Păcii din provincia Kosovo, fiind

decorat pentru activitatea sa de către Președintele României cu „Virtutea

Militară în rang de ofițer cu însemne de război".

Împotriva dispoziției de netrimitere în

judecată (pct. 2 din dispozitiv) cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din

data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, învinuitul B.M.S. a formulat

plângere la data de 10 martie 2009, criticând-o pentru netemeinicie, solicitând

schimbarea temeiului juridic avut în vedere din art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la

art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen., în art. 11 pct. 1 lit. b) rap. la

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Prin rezoluția procurorului

șef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T.

- Biroul Teritorial Brașov nr. 9/II-2 din 11 martie 2009, plângerea formulată

de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în judecată mai sus

indicată, a fost respinsă, ca inadmisibilă, apreciindu-se că organul competent

să o soluționeze este instanța de fond, respectiv Curtea de Apel Brașov.

Ulterior, la data de 13

martie 2009, petiționarul B.M.S. a formulat o plângere similară la Curtea de

Apel Brașov, la care a atașat comunicarea soluției procurorului nr. 9/II/2 din

11 martie 2009.

Prin sentința penală nr. 41/ F

din 22 aprilie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 210/64/2009, Curtea de Apel

Brașov, secția penală si pentru cauze cu minori, a admis plângerea formulată de

petiționar împotriva dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în

rechizitoriului nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov și a trimis

plângerea procurorului șef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Brașov,

pentru a se pronunța pe fondul plângerii. Sentința a rămas definitivă prin

decizia nr. 2591 din 7 iulie 2009 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție în Dosarul penal 210/64/2009, urmare a retragerii recursului declarat

în cauză de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ca urmare, prin rezoluția nr.

9/11-2/2009 din 8 octombrie 2009 a procurorului șef al D.I.I.C.O.T. - Serviciul

Teritorial Brașov, s-a dispus, respingerea, ca neîntemeiată, a plângerii

formulate de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în

judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Brașov.

Ulterior, la data de 26 octombrie 2009 a

fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de

petiționarul B.M.S., în temeiul art. 278 C. proc. pen., împotriva aceleiași

dispoziții de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007

din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov.

Cauza a format obiectul Dosarului nr.

761/64/2009 al Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

și a fost soluționată prin sentința penală nr. 112/ F din 15 decembrie 2009,

prin care a fost respinsă, ca nefondată, în temeiul art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., plângerea formulată de petiționarul B.M.S. împotriva

dispoziției de netrimitere în judecată cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007

din data de 16 februarie 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, menținându-se

dispoziția.

În considerentele acestei hotărâri s-a

reținut că potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003, accesul, fără drept, la un

sistem informatic constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3

luni la 3 ani sau cu amendă. Fapta prevăzută la alin. (1), săvârșită în scopul

obținerii de date informatice, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5

ani. Dacă fapta prevăzută la alin. (1) sau (2) este săvârșită prin încălcarea

măsurilor de securitate, pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani. Potrivit

art. 44 alin. (2) din aceea lege, transferul neautorizat de date dintr-un

sistem informatic se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani.

Însă, accesul la un sistem informatic,

pentru a fi unul legitim, impune ca cel care folosește orice aplicație,

inclusiv Y.M., să fie titularul ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) și

parola, pentru simplul motiv că obiectul juridic special al infracțiunii de

acces fără drept la un sistem informatic prev. de art. 42 alin. (1) din Legea

nr. 161/2003 îl constituie relațiile sociale care vizează securitatea

sistemului informatic, inviolabilitatea acestuia și care sunt de natură a

garanta confidențialitatea și integritatea, atât a datelor, cât și a sistemelor

informatice. Or, prin acțiunile întreprinse de către petiționar, C.C.C. a

accesat aplicația folosind ID-ul și parola soției sale, astfel că nu se poate

susține că nu ar fi fost o accesare fără drep, chiar și în condițiile în care

acestea erau memorate automat.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul C.C.C.

nu era autorizat - nici în temeiul legii și nici al unui contract - să acceseze

aplicația Y.M. folosind lD-ul și parola pe care le utiliza soția sa. Mai mult

decât atât, C.C. a procedat la obținerea fără drept, de date informatice aflate

în mesajele soției sale pe adresa, iar apoi le-a transferat, în mod

neautorizat, pe un alt suport de stocare de date, cu ajutorul petiționarului.

Instanța de fond a mai argumenat că

susținerea - potrivit căreia fapta care ar fi putut să-i fie imputată

petiționarului ar fi fost aceea prev. de art. 195 C. pen.- este neîntemeiată,

obiectul juridic și cel material în cazul acestei infracțiuni fiind diferit de

cel al infracțiunii prevăzut de Legea nr. 161/2003. Astfel, în cazul

infracțiunii prev. de art. 195 C. pen., obiectul juridic ocrotit îl constituie

relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei de a comunica cu alte

persoane, prin intermediul mijloacelor la distanță, pe când în cazul

infracțiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul juridic îl

constituie relațiile sociale care vizează securitatea sistemului informatic,

inviolabilitatea acestuia în scopul protejării și care sunt de natură a garanta

confidențialitatea și integritatea, atât a datelor, cât și a sistemelor

informatice.

De asemenea, s-a reținut

faptul că, deși îndreptată împotriva unui drept personal - libertatea

individuală - totuși, datorită modului specific în care se realizează din punct

de vedere obiectiv, infracțiunea de violare a secretului corespondenței poate

avea și un obiect material ce îl constituie corespondența adresată altuia, și

anume plicul, fax-ul, telegraful ce conține datele respective. în cazul

infracțiunii prev. de art. 42 din Legea nr. 161/2003, obiectul material îl

constituie entitățile materiale care constituie sistemele sau rețelele

informatice (hardware, cabluri, servere etc.) asupra cărora se îndreaptă fapta

de a accesa fără drept un sistem informatic.

În ceea ce privește

infracțiunea de transfer neautorizat de date informatice sub forma

complicității, s-a reținut că și în privința acesteia criticile sunt nefondate,

înțelesul noțiunii de transfer de date informatice nefiind cel dat de

petiționar. Astfel, s-a argumentat că, contrar susținerilor petiționarului,

transferul se poate realiza prin copiere, descărcare, acoperind o plajă mai

largă specifică operațiunilor informatice, iar nu numai de relocare a acestora

într-un alt sistem informatic.

Pentru aceste considerente, instanța de

fond a concluzionat că soluția procurorului este temeinică și legală, iar în

temeiul art. 278 lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul B.M.S. împotriva dispoziției de netrimitere în judecată

cuprinsă în rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009 al

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Brașov, menținând dispoziția.

Împotriva acestei hotărâri, în termen

legal, a formular recurs petiționarul B.M.S., criticând-o pentru nelegalitate

și netemeinicie, motivele de recurs fiind dezvoltate în memoriul depus în

ședința din 3 mai 2010 și susținute detaliat de apărătorul recurentului

petiționar, așa cum au fost acestea consemnate în practicaua prezentei decizii.

La termenul acordat pentru soluționarea

recursului, 3 mai 2010, s-a prezentat recurentul petiționar B.M.S., asistat de

apărător ales,

avocat A.I.T., care a detaliat motivele de recurs,

lipsind intimații G.E. și G.D., care prin concluziile scrise aflate la fila 53

din dosarul de recurs au solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului

declarat de petiționar, prezentând și argumente în acest sens.

Analizând sentința atacată, prin prisma

criticilor dezvoltate în scris și susținute oral de apărătorul recurentului

petiționar, precum și a concluziilor scrise formulate de intimați, a actelor și

a lucrărilor de la dosar, dar și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate

și temeinicie, conform prevederilor art. 385

9

alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385

6

alin. (3) și art. 385

14

din

același cod, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi dezvoltate în continuare.

Potrivit art. 42 din Legea nr. 161/2003:

„(1) Accesul, fără drept, la un sistem informatic constituie infracțiune și se

pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă. (2) Fapta

prevăzută la alin. (1), săvârșită în scopul obținerii de date informatice, se

pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani. (3) Dacă fapta prevăzută la

alin. (1) sau (2) este săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate,

pedeapsa este închisoarea de la 3 la 12 ani".

Obiectul juridic special al

acestei infracțiuni îl constituie relațiile sociale referitoare la securitatea

sistemelor informatice, fie că sunt de interes și utilitate publică, fie că

aparțin sferei de interes privat, iar obiectul material al infracțiunii îl

constituie chiar sistemul informatic atacat, prin "sistem informația

”

întelegându-se orice dispozitiv

sau ansamblu de dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională,

dintre care unul sau mai multe asigură prelucrarea automată a datelor, cu

ajutorul unui program informatic.

În ceea ce privește latura obiectivă,

elementul material prin care se realizează infracțiunea constă într-o acțiune

și anume, "accesul fără drept la un sistem informatic, prin "acces"

înțelegîndu-se acțiunea de "a programa, a executa un program, a intercepta,

a instrui, a comunica” cu a depozita/arhiva/stoca) în a recupera date din sau

în oricare altă folosință a unei surse oferită de computere, incluzând date sau

programe pentru computere, sisteme de computere, rețele de computere sau baze

de date".

Pentru existența infracțiunii, fapta

trebuie comisă "fără drept' și trebuie să fie îndreptată împotriva unui "sistem

informatic", așa cum este el definit de art. 35 alin. (1) lit. a) din

Legea nr. 161/2003, prin dispozițiile art. 35 alin. (2) din aceeași lege

stabilindu-se sfera persoanelor care acționează "fără drept', adică

persoane care se află în una din următoarele situații: nu sunt autorizate în

temeiul legii sau al unui contract, depășesc limitele autorizării, nu au

permisiunea din partea persoanei fizice sau juridice competente potrivit legii

să o acorde, de a folosi, administra sau controla un sistem informatic, ori de

a desfășura cercetări științifice sau de a efectua orice altă operațiune

într-un sistem informatic.

Pentru existența variantei agravante

prevăzute de art. 42 alin. (2), este necesară îndeplinirea unei condiții legate

de scopul săvârșirii infracțiunii, și anume, "pentru obținerea de date

informatice", prin care, conform art. 35 alin. (1) lit. d) din aceeași

lege, se înțelege orice * reprezentare a unor fapte, informații sau concepte

într-o formă care poate fi prelucrată printr-un sistem informatic. în această

categorie se include și orice program informatic care poate determina

realizarea unei funcții de către un sistem informatic!'.

În varianta prevăzută de art. 42 alin.

(3) din Legea nr. 161/2003, fapta prezintă o gravitate deosebită dacă a fost

săvârșită prin încălcarea măsurilor de securitate, prin care, în concepția

legiuitorului, se înțelege folosirea unor proceduri, dispozitive sau programe

informatice specializate, cu ajutorul cărora accesul la un sistem informatic

este restricționat sau interzis pentru anumite categorii de utilizatori.

Potrivit art. 44 alin. (2) din Legea nr.

161/2003 constituie infracțiune "transferul neautorizat de date dintr-un

sistem informatic".

Transferul neautorizat presupune

deturnarea datelor informatice fără permisiunea proprietarului, deținătorului

sau a cuiva autorizat de către proprietar sau deținător către o altă persoană.

Mijloacele de stocare pot fi hard-discuri interne sau externe ale unui sistem

informatic, alte mijloace de stocare magnetică sau benzi perforate (unități

floppy, CD-ROM, CR-R, DVD, unități zipp-drive sau orice alte dispozitive de

backup).

Or, din probatoriul administrat în Dosarul

nr. 98D/P/2007 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție,

D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Brașov, a rezultat că la data de 2 septembrie 2007,

aflându-se la locuința comună a soților C. din Brașov, împreună cu C.C., cu

scopul de a-l ajuta să obțină informații suplimentare despre soția sa, G.E.M.,

dispărută de la domiciliul conjugal din data de 30 august 2007, petiționarul

i-a sugerat acestuia să acceseze aplicația de mesagerie instant Y.M. instalată

pe calculatorul A.C., folosit de ambii soți și apoi să intre în contul ei de Y.M.,

profitând de faptul că numele de utilizator și parola erau deja memorate,

facilitate oferită de aplicație și setată anterior de titulara contului. Cu

această ocazie învinuitul l-a asistat și consiliat pe C.C. la efectuarea

acestor operațiuni precum și la cele subsecvente de vizualizare a mesajelor

offline primite de la utilizatorul adresei și copiere a mesajelor expediate

către adresa de e-mail din folderul mesaje trimise al căsuței de e-mail intr-un

alt folder, creat pe hard-diskul calculatorului, cu denumirea „înșelătorii"

.

Totodată, s-a stabilit că în zilele

următoare, la solicitarea lui C.C., învinuitul a transmis fișierele din

folderul menționat, copiate mai întâi de acesta pe un CD și apoi pe un stick de

memorie, prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora inculpatului C.C.C., la

adresa de e-mail.

Prin urmare, activitatea desfășurată de

petiționarul B.M.S. prin care l-a ajutat pe inculpatul C.C.C. să acceseze fără

drept sistemul informatic al serverului de e-mail Y., în scopul obținerii de

date informatice aflate în conținutul mesajelor de poștă electronică ale

avocatei E.G., la adresa de e-mail, accesul fiind realizat prin înlăturarea

măsurilor de securitate reprezentate de numele de utilizator și parola de

autentificare precum și, de asemenea, să transfere, fără drept, date

informatice de la aceeași adresă de e-mail constituie" complicitate la

acces fără drept la sisteme informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la

art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „complicitate

la transferul neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen.

rap. la art. 44 alin. (2) din Legea 161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33

lit. a) C. pen. (2 fapte).

Critica invocată de petiționar în fața

instanței de fond și reiterată în recurs, în sensul că accesarea aplicației

informatice Y.M. și logarea automată la această aplicație prin intermediul

I.D.-ului și parolei memorate pe calculatorul utilizat în comun între soți ar

fi fost realizate cu „consimțământul soției inculpatului C.C.C., astfel încât

infracțiunea prevăzută de art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr. 161/2003

nu există, și pe cale de consecință nici complicitatea la această infracțiune

nu există, sunt vădit neîntemeiate.

Astfel, așa cum corect a

reținut instanța de fond, accesul la un sistem informatic, pentru a fi unul

legitim, impune ca cel care folosește orice aplicație, inclusiv Y.M., să fie titularul

ce utilizează ID-ul (numele de utilizator) și parola, pentru simplul motiv că

obiectul juridic special al infracțiunii de acces fără drept la un sistem informatic

prev. de art. 42 alin. (1) din Legea nr. 161/2003 îl constituie relațiile

sociale care vizează securitatea sistemului informatic, inviolabilitatea

acestuia și care sunt de natură a garanta confidențialitatea și integritatea,

atât a datelor, cât și a sistemelor informatice.

Susținerile recurentului petiționar în

sensul că inculpatul C.C.C. ar fi avut acceptul soției sale în accesarea

aplicația Y.M., prin folosirea ID-ului și parolei acesteia sunt neîntemeiate,

înscrisul aflat la fila 357 din dosarul de urmărire penală, reprezentând textul

corespondenței purtate de utilizatorul adresei de e-mail (E.G.) cu un alt

utilizator al aplicației în care se arată: „de aceea nu pot fi un bun partener

de talking ca să nu mai zic că uneori pe id-ul meu conversează și jumătatea

legală cu prietenif, precum și declarația martorului G.D., care afirmă faptul

că inculpatul C. „obișnuia să se dea drept E. pe calculator", invocate ca

dovezi în acest sens, relevând, dimpotrivă, temerea celor două persoane că securitatea

sistemului informatic utilizat de E.G. este afectată de activitatea

inculpatului C.C.C.

Prin urmare, nu s-a făcut dovada că

inculpatul C.C.C. ar fi fost autorizat - în temeiul legii sau al unui contract-

să acceseze aplicația Y.M., folosind ID-ul și parola soției sale, astfel încât,

chiar și în împrejurarea în care E.G. ar fi setat logarea automată, alegând

opțiunea ca numele de utilizator (user name-ul) și parola să fie memorate,

acccesarea aplicației de către inculpat s-a făcut tot fără drept.

În acest sens corect s-a reținut că

împrejurarea că cei doi soți au folosit anterior, în comun, calculatorul A.C.,

nu exclude necesitatea obținerii consimțământului din partea titularei contului

de Y.M. pentru accesarea lui, după cum opțiunea E.G. pentru memorarea implicită

a user name-ului și a parolei, nu echivalează cu o permisiune acordată ab

initio tuturor celorlați utilizatori ai calculatoului de a pătrunde în spațiul

virtual privat al aplicației, mai ales că acesta a conținut informații strict

personale, pe care nu avea interesul să le lase la îndemâna altor persoane,

inclusiv a soțului său.

Nici critica referitoare la aspectul că

serviciul de mesagerie instant Y.M. ori adresa de e-mail a unei persoane nu

reprezintă un sistem informatic, și prin urmare accesarea fără drept a acestei

aplicații nu prezintă relevanță penală, nu este întemeiată, întrucât, în

accepțiunea legii prin "sistem informatic

”

se înțelege orice dispozitiv sau ansamblu de

dispozitive interconectate sau aflate în relație funcțională, dintre care unul

sau mai multe asigură prelucrarea automată a

datelor, cu ajutorul unui

program informatic, iar calculatorul de pe care s-a făcut accesarea,

identificat ca locație fizică prin IP a reprezentat, după logare, o parte

componentă a sistemului informatic administrat de Y., fiind interconectat cu

serverele acestei companii, permițând accesul la informația stocată de aceasta.

Prin urmare, infracțiunea de acces fără

drept la sisteme informatice prev. art. 42 alin. (1), (2) și (3) din Legea nr.

161/2003 există în materialitatea sa, neputându-se susține că nu a avut loc

nicio acțiune care să fi determinat schimbări materiale și verificabile în

realitatea obiectivă, care ar conduce la reținerea temeiului de drept prevăzut

de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

Neîntemeiată este și critica invocată de

recurentul petiționar referitoare la interpretare eronată dată noțiunii de

„transfer" de către organul de urmărire penală, ceea ce a condus la o

încadrare juridică greșită a faptei. Astfel, s-a susținut că transferul impune

o relocare a datelor dintr-o locație în alta.

În accepțiunea legii, transferul

neautorizat presupune deturnarea datelor informatice fără permisiunea

proprietarului, deținătorului sau a cuiva autorizat de către proprietar sau

deținător către o altă persoană, prin copiere, descărcare, extragere și

portare, cu sau fără relocare.

Prin urmare, fapta petiționarului de a

transmite fișierele din folderul „înșelătorii" (creat de inculpatul C.C.C.

prin copierea mesajelor expediate către adresa de e-mail, din folderul mesaje

trimise al căsuței de e-mail), pe care mai întâi le-a copiat pe un CD și apoi

pe un stick de memorie, prin poșta electronică, martorei E.A.M., sora

inculpatului C.C.C., la adresa de e-mail, constituie complicitate la „transferul

neautorizat de date informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 44

alin. (2) din Legea 161/2003.

În ceea ce privește

aplicabilitatea dispozițiilor art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., invocată

de recurentul petiționar în susbsidiar, Înalta Curte apreciază că din actele

dosarului rezultă că între inculpatul C.C.C. și învinuitul B.M.S. a existat o

înțelegere materializată în sfaturi tehnice, asistență și participare efectivă

la realizarea activităților descrise mai sus, în sensul obținerii unor informații

personale, deliberat protejate de E.G., ceea ce exclude culpa celui din

urmă.Astfel, la 1 septembrie 2007, cei doi s-au întâlnit, inculpatul C. comunicându-i

că soția sa a dispărut de la domiciliu și că pe monitorul calculatorului

existau mai multe fotografii, reprezentând imagini ale soției sale însoțită de

un bărbat, motiv pentru care au convenit să se întâlnească a doua zi la

domiciliul comun al soților C. A doua zi, cei doi au accesat aplicația Y.M. folosind

ID-ul și parola E.G., vizualizând și copiind mesajele personale ale acesteia în

foldorul „înșelătorii". În zilele următoare, la solicitarea inculpatului C.,

învinuitul B.M.S. a transferat pe un stick de memorie personal conținutul

folderului „înșelătorii" și a transmis conținutul mesajelor din acest

folder prin e-mail sorei inculpatului.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte

apreciază că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală, corect

dispunându-se prin rechizitoriul nr. 98D/P/2007 din data de 16 februarie 2009

al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.I.I.C.O.T. -

Biroul Teritorial Brașov, în temeiul art. 249 C. proc. pen. raportat la art. 11

pct. 1 lit. b) și art. 10 lit. b)

1

C. proc. pen. și art. 91 lit. c)

C. pen., scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului B.M.S., pentru

comiterea infracțiunilor de „compliătate la acces fără drept la sisteme

informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 42 alin. (1), (2) și (3)

din Legea nr. 161/2003 (1 faptă) și „compliătate la transferul neautorizat de date

informatice" prev. de art. 26 C. pen. rap. la art. 44 alin. (2) din Legea

161/2003 (1 faptă) - cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. (2 fapte) și

sancționarea administrativă a învinuitului cu amendă în cuantum de 500 lei.

În consecință, și cum nu se constată

existența unor motive susceptibile de a fi luate în considerare din oficiu, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de petiționarul B.M.S. împotriva sentinței

penale nr. 112/ F din 15 decembrie 2009 a Curții de Apel Brașov,  secția penală

și pentru cauze cu minori.

Potrivit art. 192 alin. (2) din același

C., recurentul petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat

de petiționarul B.M.S. împotriva sentinței penale nr. 112/ F din 15 decembrie

2009 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

Obligă recurentul petiționar la plata

sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 3 mai

2010.