ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5288/2010
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5288/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Prin Sentința civilă
nr. 216 din 21 aprilie 2004, Tribunalul Buzău, secția civilă, a respins, ca
neîntemeiată, contestația formulată de reclamantul T.A. în contradictoriu cu
pârâtele Primăria orașului Nehoiu și Prefectura județului Buzău, împotriva
Dispoziției nr. 13 din 6 ianuarie 2004 emisă de Primarul orașului Nehoiu.
Prin Decizia civilă
nr. 2992 din 8 decembrie 2004, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, a
respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant împotriva sentinței
sus-menționate.
Decizia Curții de
Apel a fost atacată cu recurs de către reclamant, care a invocat motivele
prevăzute de art. 304 pct. 6, 9 și 10 C. proc. civ.
Învestită cu
judecarea recursului, Înalta Curte a dispus, prin Încheierea din 12 mai 2006,
suspendarea judecății în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de
existența pricinii ce face obiectul Dosarului nr. 552/2006, aflat pe rolul
Judecătoriei Pătârlagele.
Cauza a stat în
nelucrare până la 13 august 2010, când instanța, după verificarea stadiului
soluționării pricinii ce a justificat suspendarea, a dispus, din oficiu,
repunerea pe rol în vederea discutării perimării, fixând în acest scop termen
la data de 15 octombrie 2010.
La acest termen,
Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția de perimare, pe care o va admite
pentru următoarele motive:
Judecata recursului a
fost suspendată la data de 12 mai 2006, pentru motivul prevăzut de art. 244
alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., față de existența pricinii ce face obiectul
Dosarului nr. 552/2006, aflat pe rolul Judecătoriei Pătârlagele.
Conform art. 244
alin. (2) C. proc. civ., suspendarea pentru acest motiv dăinuie până când
hotărârea pronunțată în pricina care a justificat suspendarea a devenit
irevocabilă.
În urma verificărilor
efectuate de instanță, din oficiu, a rezultat că hotărârea pronunțată în
Dosarul nr. 552/2006 al Judecătoriei Pătârlagele, respectiv Sentința civilă nr.
572 din 8 septembrie 2006, a rămas irevocabilă prin Decizia civilă nr. 844 din
18 decembrie 2006 a Tribunalului Buzău, secția civilă. Aceste relații au fost
comunicate de Judecătoria Pătârlagele prin Adresa din 9 august 2010 (fila 21
dosar recurs), la care au fost anexate cele două hotărâri judecătorești (filele
22-25 dosar recurs).
Prin urmare, raportat
la dispozițiile art. 244 alin. (2) C. proc. civ., suspendarea judecării
recursului a operat până la data de 18 decembrie 2006, când hotărârea
pronunțată în pricina care a justificat suspendarea a devenit irevocabilă.
Potrivit art. 248
alin. (1) C. proc. civ., orice cerere de chemare în judecată, contestație,
apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se
perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din
vina părții timp de un an, în materie civilă, iar potrivit art. 250 alin. (1)
C. proc. civ., cursul perimării este suspendat cât timp dăinuie suspendarea
judecării, pronunțată de instanță în cazurile prevăzute de art. 244.
În raport de aceste
prevederi legale, urmează a se reține că termenul de perimare începe să curgă
de la data rămânerii irevocabile a hotărârii pronunțate în cauza care a
pricinuit suspendarea judecății, astfel că, în speță, termenul de perimare se
calculează de la data de 18 decembrie 2006, el socotindu-se împlinit la data de
18 decembrie 2007, conform modului de calcul prescris de dispozițiile art. 101
alin. (3) C. proc. civ.
Cum perimarea este o sancțiune
procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la cererea
făcută, dedusă din faptul nestăruinței în judecată vreme de un an, iar, în
speță, după încetarea suspendării dispusă în baza art. 244 alin. (1) pct. 1 C.
proc. civ., părțile au lăsat să treacă mai mult de un an fără să facă nici un
act de procedură în vederea reluării judecății, Înalta Curte constată că sunt
întrunite condițiile perimării, prevăzute de art. 248 alin. (1) C. proc. civ.
Față de aceste
dispoziții legale, văzând, totodată, că potrivit aceluiași text de lege
perimarea operează de drept și că potrivit art. 252 alin. (1) teza I C. proc.
civ. ea se poate constata și din oficiu de către instanță, Înalta Curte urmează
să constate perimat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat
recursul declarat de reclamantul T.A. împotriva Deciziei civile nr. 2992 din 8
decembrie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, în Dosarul nr.
4158/2004.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică astăzi, 15 octombrie 2010.
Procesat de GGC - DG