ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 922/2010

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

Sentința penală nr. 377 din 18 decembrie 2009, Curtea de Apel București, secția

a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul P.R., menținând ca legală și temeinică

Rezoluția din 28 septembrie 2009 și Rezoluția din 13 octombrie 2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

Petentul P.R. a formulat o plângere împotriva numitei P.O.

în legătură cu executarea unei convenții materializată în înscrisul sub

semnătură privată din 11 aprilie 2002, având ca obiect transmiterea către

petent a dreptului de uzufruct asupra unei camere din imobilul proprietatea lui

P.O., situat în București, sector 6.

Așa cum rezultă din Sentința penală nr. 303 din 8 mai 2008 a

Judecătoriei Sectorului 2 București, prin Rezoluția nr. 12648/P/2005 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de P.O. pentru infr. prev. de art. 215 alin.

(1), (3) C. pen., art. 192 C. pen., art. 220 C. pen., art. 271 C. pen., art.

288 C. pen., art. 292 C. pen. și art. 213 C. pen. Soluția a fost menținută prin

Rezoluția din 17 ianuarie 2007 a conducerii parchetului.

Petentul P.R. a formulat plângere la Tribunalul București,

secția a II-a, însă, în cadrul Dosarului constituit cu nr. 4020/3/2007, a

arătat că nu înțelege să atace soluția procurorului, ci să formuleze o nouă

plângere împotriva intimatei P.O. pentru infr. prev. de art. 292 C. pen., art.

260 C. pen. și art. 213 C. pen., motiv pentru care s-a dispus scoaterea cauzei

de pe rol și înaintarea ei la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2

București, pentru cercetarea noilor infracțiuni sesizate.

În dosarul nou format la Parchetul de pe lângă Judecătoria

Sectorului 2 București, prin Rezoluția din 4 septembrie 2007, procurorul P.A. a

dispus, în temeiul art. 10 lit. f), d) și a) C. proc. pen., neînceperea

urmăririi penale față de P.O. sub aspectul infr. prev. de art. 292, art. 260 și

art. 213 C. pen.

Împotriva acestei rezoluții a formulat plângere petentul

P.R., aceasta fiind respinsă prin Rezoluția din 13 martie 2008 de conducerea

Parchetului.

Prin Sentința nr. 303 din 8 mai 2008 pronunțată de

Judecătoria Sectorului 2 București, secția penală, în Dosarul nr.

4077/300/2008, în temeiul art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen.,

a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petentul P.R. în

contradictoriu cu intimata P.O. împotriva rezoluției Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București din 4 septembrie 2007, dată în Dosarul nr.

5122/P/2007.

Sentința menționată mai sus a rămas definitivă prin Decizia

penală pronunțată la data de 20 iunie 2008 de Tribunalul București, secția a II

-a penală, în Dosarul nr. 4077/300/2008, prin care a fost respins, ca nefondat,

recursul petentului P.R.

Ulterior, prin Rezoluția din 28 septembrie 2009, în temeiul

art. 228 alin. (6) rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de procurorul P.A. sub aspectul infr. prev.

de art. 246 C. pen. și față de agentul de poliție P.S. sub aspectul infr. prev.

de art. 246 C. pen.

S-a reținut că nu a reieșit îndeplinirea defectuoasă a

vreunui act ce intră în atribuțiile de serviciu, de către procurorul P.A. sau

de către agentul P.S., pe parcursul efectuării actelor premergătoare în Dosarul

nr. 5122/P/2007 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București,

în care, prin Rezoluția cu același număr, din 4 septembrie 2007, a fost

confirmată propunerea de neîncepere a urmăririi penale față de P.O. sub aspectul

infr. prev. de art. 292 C. pen., art. 260 C. pen. și art. 213 C. pen. și s-a

constatat că pentru infr. prev. de art. 215 alin. (1), (3) C. pen., art. 192 C.

pen., art. 220 C. pen., art. 271 C. pen. și art. 288 C. pen. s-a pronunțat

anterior o soluție, prin Rezoluția nr. 12648/P/2005 a Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 2 București.

Prin Rezoluția din 13 octombrie 2009, în baza art. 278 alin.

(1) C. proc. pen., a fost respinsă ca neîntemeiată plângerea formată de P.R.

împotriva soluției de neîncepere a urmăririi penale emisă la 28 septembrie 2009

în Dosarul nr. 1641/P/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a arătat că soluția pronunțată în Dosarul nr. 1641/P/2008

este legală și temeinică întrucât agentul de poliție și procurorul și-au

exercitat atribuțiile legale, iar plângerea formulată împotriva acestora a

izvorât din nemulțumirea petentului cu privire la soluția adoptată în Dosarul

nr. 5122/P/2007. S-a mai reținut că, cu prilejul formulării plângerii în

temeiul art. 278 C. proc. pen., nu au fost indicate mijloace de probă sau alte

împrejurări ce nu au fost avute în vedere la soluționarea cauzei nr.

1641/P/2008.

În termen legal, împotriva hotărârii a declarat recurs

petiționarul P.R., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței atacate

și, rejudecând, trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea cercetărilor

care se impun.

Examinând recursul conform art. 385

14

C. proc.

pen., pe baza actelor și înscrisurilor existente la dosarul cauzei, Înalta

Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, pentru

următoarele considerente:

Infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor prev. de art. 246 C. pen. constă în fapta funcționarului public

care, în exercițiul atribuțiilor sale de serviciu, cu știință, nu îndeplinește

un act ori îl îndeplinește în mod defectuos și prin aceasta cauzează o vătămare

a intereselor legale ale unei persoane.

Din analiza textului rezultă că este necesar ca funcționarul

public să-și exercite abuziv atribuțiile de serviciu, fie printr-o inacțiune -

neîndeplinirea unui act, fie printr-o acțiune - îndeplinirea defectuoasă a unui

act, care trebuie să aibă ca urmare vătămarea intereselor legale ale unei

persoane.

Pe de altă parte, potrivit art. 200 C. proc. pen. „urmărirea

penală are ca obiect strângerea probelor necesare cu privire la existența

infracțiunilor, la identificarea făptuitorilor și la stabilirea răspunderii

acestora, pentru a se constata dacă este sau nu cazul să se dispună trimiterea

în judecată”.

Pentru realizarea obiectului urmăririi penale, legea

procesuală penală a determinat precis și concret regulile de desfășurare a

acestei faze a procesului penal.

Astfel, organul competent efectuează acte premergătoare și

de urmărire penală, în succesiunea determinată de lege, iar atunci când datele

infirmă existența infracțiunii, devin incidente dispozițiile art. 10 C. proc.

pen., în care punerea în mișcare sau exercitarea acțiunii penale este

împiedicată.

În cauza de față, analizând actele și lucrările Dosarului

nr. 1641/II-2/2008 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în care

s-au efectuat acte premergătoare față de procurorul P.A. și agentul de poliție

P.S., Curtea constată că nu există indicii că aceștia nu și-au îndeplinit sau

au îndeplinit în mod defectuos vreun act în exercitarea atribuțiilor de

serviciu, desfășurate cu ocazia instrumentării cauzei nr. 5122/P/2008 a

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 București.

Prin urmare, nu au cauzat vreo vătămare intereselor legale

ale petentului P.R. prin soluția de netrimitere în judecată a numitei P.O., cu

atât mai mult cu cât această soluție a fost confirmată de instanță prin

Sentința penală nr. 303 din 8 mai 2008 a Judecătoriei Sector 2 București, prin

care s-a respins plângerea petentului P.R., soluție rămasă definitivă la 20

iunie 2008.

În raport de aceste aspecte nu se poate reține în sarcina

intimaților săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor.

Pe cale de consecință, atât rezoluția procurorului, cât și

sentința pronunțată de instanța de fond sunt legale, împrejurare față de care

Înalta Curte, în conformitate cu disp. art. 385

15

alin. (1) pct. 1

lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de

petiționarul P.R.

În temeiul art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

recurentul-petiționar va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționarul

P.R. împotriva Sentinței penale nr. 377 din 18 decembrie 2009 a Curții de Apel

București, secția a II-a penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul-petiționar la 160 RON, cheltuieli

judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 10 martie 2010.