ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3981/2012

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 299/2010, Tribunalul Brașov a admis în parte, astfel cum a fost precizată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta I.D.I.S.P.R.L., în calitate de lichidator judiciar al SC M.C. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC M.G. SRL, prin lichidator judiciar B. SPRL, și, în consecință: A obligat pârâta să încheie cu reclamanta un contract autentic de vânzare-cumpărare, pentru imobilul înscris în cartea funciară nr. 7858 Hărman, sub nr. top. 7054/10/1/9/2, compus din corpul C- Atelier tâmplărie, corp d - magazie și centrală termică la parter și corp administrativ la etaj și din construcțiile: atelier de tâmplărie, magazii, CT și teren de 4440 mp.

cu cota de 6% din părțile de uz comun, rezervor motorină, pompă distribuție, cazan Buderus cu instalația de încălzire, împrejmuire prefabricate, alimentare cu apă, depozit combustibil, în caz de refuz, prezenta sentință va ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. A dispus intabularea în evidențele de carte funciară a dreptului de proprietate al reclamantei, asupra imobilului mai sus identificat. A respins restul pretențiilor formulate de reclamantă. Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termen, pârâta SC M.G. SRL prin lichidator judiciar B.SPRL Brașov. Analizând apelul formulat, instanța a constatat că apelul nu este fondat, reținând că sunt reiterate aceleași apărări ale debitoarei obligației de perfectare a vânzării.

Conform dispozițiilor Legii nr. 31/1990, condiționarea vânzării unui bun de existența unei hotărâri AGA nu se aplică SRL –urilor, ci SA- urilor. Chiar și așa, în cazul de față se constată că pentru vânzarea în cauză a fost dat acordul asociatului ( administrator) care avea cel mai mare procent din capitalul social, M.I. Acesta era asociat (administrator ) la ambele societăți – vânzătoare și cumpărătoare, fiind vorba de constituirea unor societăți de familie (soț, soție și fiică), fiecare având procente din capitalul social de la fiecare SRL contractant. În speță, ambele societăți fiind în procedura insolvenței SC M.C. SRL prin sentința civilă 1595 din 9 iulie 2009, iar SC M.G.

SRL prin sentința civilă 208 din 21 martie 2005, este evident interesul actual al administratorilor judiciari ai acestor societăți de a atrage acest imobil ce face obiectul antecontractului de vânzare cumpărare, fiecare în patrimoniul societății administrate pentru a-și îndestula creanțele creditorilor în procedura executării silite. Împotriva deciziei civile nr. 57 Ap din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale a declarat recurs pârâta SC M.G. SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. SPRL care a susținut următoarele motive de nelegalitate. În opinia recurentei, contractul de vânzare-cumpărare este o promisiune de vânzare, care nu s-a concretizat datorită faptului că cele două părți au intrat în insolvență, conform sentinței nr. 482/2009 pronunțată în dos.

2647/62/2008 de Tribunalul Brașov pentru S.C. M.C.SRL și sentinței nr. 208 din 21 martie 2005 pronunțată în dos. 542/2004 față de SC M.G. SRL. În consecință, antecontractul nu se bucură de forță obligatorie, neexecutarea fiind o culpă exclusivă a cumpărătorului, S.C. M.C. SRL care nu a achitat prețul, încălcând astfel obligația sa contractuală. Atât instanța de fond cât și instanța de apel, nu au analizat temeinic, natura juridică a antecontractului, respectiv aceea de contract comercial și nici faptul că obligația de plată a prețului nu a fost onorată de cumpărător (intimata-reclamantă). Se susține că, în mod clar, competența de soluționare a acțiunii inițiate de intimata reclamantă era a unui complet de judecată comercial, și nu civil.

În fond, instanța de fond și cea de apel, în mod greșit au înlăturat apărarea pârâtei, respectiv condiția obligatorie ca la baza încheierii contractului să stea hotărârile asociaților celor două societăți, hotărâri ce trebuie adoptate cu votul tuturor asociaților indiferent de predarea părților sociale deținute de aceștia. Această obligație, în special când are ca obiect înstrăinarea bunurilor din patrimoniu este prevăzută și în actele constitutive ale celor două societăți. Privitor la obligația de plată a prețului, instanța de fond și cea de apel, au constatat în mod eronat și prin încălcarea prevederilor legale în materie contabilă, privitor la încheierea actului juridic intitulat ''operațiune de compensare". Se invocă în drept dispozițiile art. 304 pct. 3 și 9 C. proc.

civ. Analizând decizia recurată prin prisma dispozițiilor legale incidente și a motivelor de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce succed. Pentru a opera motivul de casare reglementat de art. 304 pct. 3 C. proc. civ. este necesar ca hotărârea recurată să se dea cu încălcarea competenței altei instanțe. Motivul de recurs ce vizează necompetența instanței civile de a soluționa această cauză nu subzistă. Obiectul prezentei acțiuni îl constituie o acțiune în prestație tabulară care are natura unei acțiuni civile, al cărei obiect este evaluabil în bani. Astfel, în mod corect Judecătoria Brașov a declinat [în baza art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ.] competența de soluționare a prezentei cauze la Tribunalul Brașov competent a soluționa, în fond acțiunea, Curtea de Apel Brașov fiind competentă să soluționeze apelul împotriva acestei sentințe, ca instanță civilă. În consecință, critica ce vizează necompetența materială a instanței nu poate fi primită. Pentru a fi incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., este necesar ca hotărârea recurată să fie dată cu aplicarea sau interpretarea greșită a legii sau să fie lipsită de temei legal. În cauză, instanța de apel a considerat că Tribunalul Brașov a interpretat în mod just dispozițiile legale incidente și anume art. 1144 și art. 1145 C. civ. Conform dispozițiilor art. 1144 C. civ., „compensația operează de drept în puterea legii, și chiar când debitorii n-ar ști nimic despre aceasta, cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată și până la concurența cotităților respective”.

Așa cum a reținut instanța de apel, regulile compensării au fost aplicate și interpretate în mod just, s-a întocmit în cauză ordinul de compensare nr. 4671805 din 30 august 2004 semnat de ambele părți, neputând fi primite susținerile recurentei în sensul că operațiunea de compensare nu s-a realizat și că nu s-a făcut dovada plății prețului. Nici criticile recurentei SC M.G. SRL prin lichidator judiciar B. SPRL privind necesitatea existenței unei hotărâri a adunării asociaților în ceea ce privește vânzarea unui imobil proprietatea unei societăți comerciale nu subzistă. Așa cum a reținut instanța de apel, nu este necesară existența unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor în cadrul societăților cu răspundere limitată.

Pentru aceste considerente, se va respinge recursul ca nefondat și în baza art. 312 C. proc. civ. se va menține decizia civilă ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC M.G. SRL prin lichidator judiciar B. SPRL împotriva deciziei civile nr. 57 Ap din 6 aprilie 2011 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2012.