ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 30.07.2009

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 932/2010

HOTĂRÂRE
30.07.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 932/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Împotriva Sentinței civile nr. 1428 din 1

aprilie 2009 a formulat recurs în termen legal reclamantul I.A.M., prin care

s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate și admiterea

acțiunii astfel cum a fost formulată, respectiv prin anularea aprecierii de

serviciu aferentă anului 2006, ce a fost întocmită în luna decembrie 2006 de

către scms. C.C.D. și aprobată de către cms. M.G. din cadrul Direcției Generale

Anticorupție, în care s-a acordat reclamantului calificativul "satisfăcător".

A învederat

reclamantul, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este netemeinică și

nelegală, în condițiile în care instanța de fond a apreciat în mod greșit

actele depuse la dosar și nu s-a pronunțat asupra tuturor criticilor formulate

de recurent cu privire la actul atacat. Instanța de fond, a arătat recurentul,

a apreciat în mod greșit că Ordinul ministrului administrației și internelor

nr. 300/2004 are un caracter militar, fiind evident că acel ordin - cu privire

la care s-a invocat excepția de nelegalitate - este unul al Ministerului

Administrației și Internelor și nu al Ministerului Apărării Naționale, iar

polițiștii nu sunt militari.

Pe fondul cauzei, s-a

criticat soluția instanței de fond pe motiv că aceasta a apreciat greșit

probele și a concluzionat eronat că aprecierea de serviciu aferentă anului 2006

este una corectă. Aprecierea de serviciu, a arătat recurentul, a fost întocmită

de către scms. C.C.D. împuternicit la comanda S.D.I., deși reclamantul, conform

Dispoziției directorului general al Direcției Generale Anticorupție din 01

ianuarie 2006 a fost mutat, începând cu data de 01 ianuarie 2006 de la poziția

011 din statul de organizare al D.G.A. (Serviciul Dezvoltarea Informațiilor) la

poziția 0120 respectiv S.R.P.C.A., șeful acestui serviciu fiind scms. D.V.,

aspect confirmat și de către Ordinul Ministerului Administrației și Internelor

nr. 142628 din 29 august 2006, anexat la dosar. Instanța a apreciat în mod

greșit că reclamantul nu a probat mutarea, atâta timp cât la dosar există un

ordin al ministrului administrației și internelor, fișa de evidență personală

și adresa DMRU care atestă acest aspect. Instanța și-a întemeiat soluția pe

"aprecierile" colegilor reclamantului, referitor la modul cum a

lucrat în dosare, ignorând susținerea acestuia ca aceștia sunt în subordinea

scms. C.C.D. și M.G., existând și suspiciunea că li s-a sugerat ce să scrie în

rapoartele respective. Acest aspect, susține recurentul, s-a conturat și din

faptul că rapoartele în cauză au fost redactate ulterior (în data de 29

decembrie 2006, respectiv 04 ianuarie 2007) redactării Notei raport din 28

decembrie 2006 prin care reclamantului i s-a respins contestația formulată

împotriva aprecierii de serviciu. Practic, nota raport prin care i s-a respins

reclamantului contestația, așa cum, se poate observa din actele depuse la

dosar, se întemeiază pe rapoarte care la data redactării și semnării notei nici

nu existau, fiind întocmite ulterior, în scopul de a crea o aparentă de

legalitate, aparentă infirmată de datele înscrise pe aceste rapoarte.

Instanța de fond, în

mod nelegal, cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, a mai susținut

recurentul, a făcut aprecieri cu privire la temeinicia calificativului acordat,

deși reclamantul nu a solicitat acest lucru. Reclamantul a solicitat instanței

de contencios administrativ anularea unui act administrativ cu caracter

individual strict din punct de vedere al legalității emiterii lui în sensul că

nu emană de la autorul în drept, contestația nu a fost soluționată de către

persoana care ar fi trebuit să o facă și că nu au fost respectate metodologiile

de lucru în momentul redactării actului atacat.

În ceea ce privește

susținerea din considerentele hotărârii pronunțate de prima instanță în sensul

că reclamantul a provocat un incident de securitate, prin introducerea în

unitate, fără aprobarea conducerii DGA, a unui suport de stocare a datelor,

respectiv că a încercat să scoată din unitate unele documente de serviciu, s-a

arătat de recurent că acestea sunt pure speculații, în condițiile în care

aspectele privind așa zisul incident de securitate au fost verificate atât de

către lucrătorii biroului control și inspecție internă din cadrul DGA cât și de

către DGIPI, în calitate de Autoritate Desemnată de Securitate pe spațiul MIRA,

constatându-se că nu a fost incident de securitate și nici nu s-a produs

compromiterea informațiilor. De aceea, în mod greșit instanța și-a motivat

soluția dată pe acest aspect, ignorând faptul că unica autoritate care se putea

pronunța cu privire la existenta unui incident de securitate s-a pronunțat în

mod negativ.

Instanța de fond, s-a

precizat, a concluzionat greșit că nu prezintă relevanță aspectul că în luna

martie 2006 am fost avansat, la termen, la gradul de comisar, condiție de bază

pentru acest lucru fiind calificativul "foarte bun", conform

prevederilor Legii nr. 360/2002 privind statutul polițistului, conducerea DGA

având obligația să-i întocmească reclamantului apreciere de serviciu parțială

(conform prevederilor art. 80 alin. (1) lit. a) din Ordinul Ministerului

Administrației și Internelor nr. 300/2004 privind activitatea de management

resurse umane în cadrul Ministerul Administrației și Internelor), iar

calificativul acordat, din moment ce recurentul a fost avansat, trebuie să fie

"foarte bun", astfel că aprecierea de serviciu în litigiu ar fi

trebuit să se refere doar la intervalul aprilie - septembrie 2006. De asemenea,

a considerat reclamantul că în mod greșit instanța de fond a apreciat că nu are

importanță că în cursul anului 2006 a beneficiat de soldă de merit, fapt care

dovedește că recurentul a avut o activitate profesională foarte bună.

În ceea ce privește

modul de soluționare a contestației de către DGA, a precizat recurentul

reclamant că în nota raport depusă de pârât la dosar, având numărul de

înregistrare X/28 decembrie 2006 nu se face referire la obiecțiile privind

modulele D, E și F, iar contestația a fost semnată de către celălalt director

adjunct, contrar prevederilor art. 90 alin. (2) din Ordinul Ministerului Administrației

și Internelor nr. 300/2004, iar aceste împrejurări duc la nulitatea absolută.

De asemenea, scms. C.C.D., cu ocazia calculării punctajului ponderat a încălcat

prevederile art. 6 alin. (3) din Dispoziția nr. 11/971/2006 - Procedura de

evaluare a personalului, care stipulează că se vor lua în considerare cifrele

nerotunjite cu două zecimale, după virgulă" - rotunjind, la modulul B de

la 0,39 la 0,40.

Toate aceste aspecte,

a concluzionat recurentul, au fost ignorate de instanța de fond, nefiind

analizate. Prima instanță a apreciat în mod eronat că reclamantul nu a fost

vătămat în drepturile sau interesele sale legitime prin actul administrativ

contestat deși, conform prevederilor art. 16 (1) lit. b) din Legea nr. 360/2002

privind Statutul Polițistului, cu modificările și completările ulterioare,

calificativul ce i-a fost acordat de către conducerea DGA

("satisfăcător") nu intră în calculul stagiului minim în grad, ceea

ce însemna o prelungire automată, cu cel puțin un an a stagiului în grad. De

asemenea, acordarea acestui calificativ, a susținut recurentul, i-a blocat

acestuia accesul la posturile de conducere scoase la concurs în diferitele

structuri ale Ministerului Administrației și Internelor.

Recursul este

nefondat.

În cadrul procedurii

reglementate de art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ,

cu modificările și completările ulterioare, instanța de contencios

administrativ învestită cu soluționarea unei excepții de nelegalitate este

abilitată să verifice, în principiu, doar concordanța actului administrativ

supus analizei cu actele normative cu forță juridică superioară în temeiul și

în executarea cărora a fost emis, ținând seama de principiul ierarhiei și

forței juridice a actelor normative, consacrat de art. 1 alin. (5) din

Constituție și de art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 privind normele de

tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

În cauză, instanța de

fond a respins în mod corect ca neîntemeiată excepția de nelegalitate a

Ordinului ministrului administrației și internelor nr. 300/2004 privind

activitatea de management și resurse umane în unitățile Ministerului

Administrației și Internelor, întrucât la data emiterii ordinului au fost

respectate dispozițiile legale în vigoare, potrivit principiului tempus regit

actum, respectiv dispozițiile art. 27 alin. (3) din anexa I la H.G. nr.

555/2001 pentru aprobarea Regulamentului privind procedurile pentru supunerea

proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului. Astfel, potrivit

textului citat, nu erau supuse regimului de publicare în M. Of. al României,

Partea I, dacă legea nu dispunea altfel, ordinele, instrucțiunile și alte acte

cu caracter normativ care au ca obiect reglementări din sectorul de apărare,

ordine publică și siguranță națională. Or, Ordinul ministrului administrației

și internelor nr. 300/2004 a fost emis în baza și în executarea Legii nr.

360/2002 privind statutul polițiștilor, această lege reglementând practic

statutul unei categorii de funcționari publici specializați ce activează în

sectorul ordinii publice și siguranței naționale, astfel că valabilitatea lui

nu este condiționată de publicarea în M. Of. Pe de altă parte, art. 27 alin.

(3) din anexa I la H.G. nr. 555/2001, în vigoare la data emiterii Ordinului

ministrului administrației și internelor nr. 300/2004, este în concordanță, la

rândul său, cu dispozițiile art. 108 alin. (4) teza finală din Constituție,

republicată, cu prevederile art. 10 și art. 82 din Legea nr. 24/2000 privind

normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative,

republicată, precum și cu dispozițiile Legii nr. 182/2002 privind protecția

informațiilor clasificate.

Ministerul

Administrației și Internelor nu avea, cât privește Ordinul ministrului

administrației și internelor nr. 300/2004, nici obligația aplicării

prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în

administrația publică, acest act administrativ normativ fiind un act cu

aplicabilitate restrânsă la personalul Ministerului Administrației și

Internelor și nu un act cu aplicabilitate generală, pentru a fi incidente

prevederile art. 3 lit. a) din legea menționată.

Soluția primei

instanțe, de respingere a acțiunii prin care reclamantul a solicitat anularea

aprecierii de serviciu aferentă anului 2006, întocmită la 18 decembrie 2006,

prin care i s-a acordat calificativul "satisfăcător", este de

asemenea legală și temeinică, instanța de fond întemeindu-și concluziile în

acest sens printr-o motivare clară, pertinentă și convingătoare, pe baza

analizei probatoriului, în special cu înscrisuri, administrat de părți pe

parcursul celor două cicluri procesuale pe care le-a parcurs pricina.

Într-adevăr, s-a

probat în cauză, în mod indubitabil, că Direcția Generală Anticorupție din

cadrul Ministerului Administrației și Internelor a procedat la evaluarea

activității profesionale a reclamantului recurent pe anul 2006 cu respectarea

procedurii reglementate de Ordinul nr. 300/2004 al ministrului administrației

și internelor și a Dispoziției directorului Direcției Management Resurse Umane

nr. X/Y/2006, emise în aplicarea ordinului menționat, iar instanța de fond nu

și-a depășit atribuțiile, cum susține recurentul, prin faptul că a făcut unele

aprecieri cu privire la starea de fapt, pe baza căreia a considerat că

acordarea calificativului "satisfăcător" a fost justificată, ci numai

a întărit ideea că, potrivit prevederilor legale, în efectuarea activității de

evaluare, organele competente beneficiază de o marjă de apreciere, iar pe calea

acțiunii în justiție se verifică dacă au fost respectate dispozițiile legale

care reglementează activitatea de evaluare și dacă evaluatorii și-au exercitat

cu bună credință drepturile conferite de lege.

În raport de cele mai

sus arătate, reținând că motivele de recurs invocate nu sunt întemeiate și că

hotărârea atacată este legală și temeinică, se va dispune, în temeiul

dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., respingerea ca nefondat a

recursului declarat de reclamantul I.A.M. împotriva Sentinței nr. 1428 din 1

aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Respinge recursul

declarat de I.A.M. împotriva Sentinței nr. 1428 din 1 aprilie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 30 iulie 2009.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2011-11-17
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5444/2011
. civ. În motivarea căii de atac, recurenta susține că instanța de fond a respins acțiunea ca inadmisibilă numai printr-o interpretare greșită a obiectului cererii de chemare în judecată, care îl reprezintă, de fapt, tocmai plângerea formul
ÎCCJ 2012-10-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4244/2012
atare petit; - a fost reținut un argument lipsit de relevanță, respectiv calificativul acordat pentru anul 2009. 4. Procedura derulată în recurs Deși legal citată, intimata Direcția Națională Anticorupție nu a formulat întâmpinare ori concl
ÎCCJ 2011-10-05
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4553/2011
ției și Internelor și I.G.P.R., prin reprezentanți legali, prin care s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac și modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii reclamantului de anulare a dispoziției
ÎCCJ 2011-04-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2327/2011
de ofițer așa încât este evident că soluția dată excepției de tardivitate este rezultatul unei interpretări greșite de către instanța de fond a elementelor de fapt. 3. Soluția și considerentele instanței de recurs Recursul nu este fondat. A
ÎCCJ 2009-10-01
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4030/2009
Legea nr. 360/2002. Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a invocat nulitatea recursului întrucât persoana care a formulat cererea de recurs nu a făcut dovada calității de reprezentant al acestui minister, iar pe fond a menționat că în mod
Sursă