ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantele C.R. și C.V. au chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie, să procedeze la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române. Prin întâmpinarea depusă, pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând că cererea reclamantelor a fost soluționată de Comisia pentru cetățenie, fiind avizată pozitiv în ședința din 16 februarie 2010, așadar înainte de introducerea prezentei acțiuni. Prin sentința civilă nr. 1874 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantele C.R.

și C.V., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. și a obligat pârâtul la plata către reclamante a sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această soluție instanța de fond a reținut că pârâtul și-a îndeplinit obligația de a analiza și aviza cererea reclamantelor de redobândire a cetățeniei române motiv pentru care a respins cererea, ca rămasă fără obiect. Împotriva hotărârii instanței de fond pârâtul Ministerul Justiției - Direcția Cetățenie a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea recursului se arată că prima instanță a omis să analizeze și să se pronunțe asupra excepției lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției prin întâmpinarea formulată în cauză.

Recurenta mai arată că începând cu data de 09 martie 2010 Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit operațională, fiind numite noile organe de conducere precum și structurile acesteia și, pe cale de consecință, Autoritatea își îndeplinește atribuțiile conferite de lege. S-a mai susținut că în mod greșit a dispus instanța obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata cheltuielilor de judecată. Având în vedere modul de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea acțiunii formulate, fără a cădea în pretenții și anume fără a se stabili obligații cu privire la acțiunea reclamantelor, recurentul susține că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului de cerere privind cheltuielile de judecată.

Examinând cauza și sentința recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele în continuare arătate. I.Cu privire la calitatea procesuală pasivă a Ministerului Justiției Pentru a avea calitate procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut reglementat de anumite norme juridice. Cu alte cuvinte, calitatea procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății Or, în cauză Ministerul Justiției - Comisia pentru Cetățenie a soluționat favorabil cererea reclamanților. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată.

II. În ceea ce privește obligația pârâtului la plata cheltuielilor de judecată Potrivit dispozițiilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”. De la această regulă există și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora „pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost în întârziere înainte de chemarea în judecată”. În cauza dedusă judecății, reclamantele au formulat cererea de chemare în judecată la data de 23 noiembrie 2009 invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până la primul termen de judecată de la 23 aprilie 2010 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 16 februarie 2010 cererea reclamantelor a fost examinată și avizată pozitiv. Astfel fiind, Înalta Curte, constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, formulată de reclamante în fața instanței de fond, se încadrează în vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 din C. proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus. În ceea ce privește condiția stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc.

civ., în sensul că partea care este obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții", Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârât. Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de redobândire a cetățeniei române s-a soluționat la data de 16 februarie 2010 prin avizarea favorabilă de către Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă. În acest context, în mod corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor deduse judecății a fost realizat. Deci, în cauză nu se poate reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei, înainte de primul termen de judecată practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantelor.

Prin urmare, demersul judiciar al reclamantelor, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor deduse judecății și, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere a dreptului pretins de reclamant. Potrivit art. 275 din C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, cu cât cererea de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei, care a avut loc înainte de termenul de judecată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamante și, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în parte, sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Ministerul Justiției – Direcția Cetățenie, împotriva sentinței civile nr. 1874 din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică, în parte, sentința recurată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 26 mai 2011.