ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3058/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată, reclamantele C.R. și

C.V. au chemat în judecată Ministerul Justiției, solicitând instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună obligarea pârâtului, prin Direcția Cetățenie,

să procedeze la soluționarea cererii de redobândire a cetățeniei române.

Prin întâmpinarea depusă,

pârâtul M.J.L.C. a solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect, arătând

că cererea reclamantelor a fost soluționată de Comisia pentru cetățenie, fiind avizată

pozitiv în ședința din 16 februarie 2010, așadar înainte de introducerea prezentei

acțiuni.

Prin sentința civilă

nr. 1874 din 23 aprilie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins ca rămasă fără obiect cererea formulată de reclamantele

C.R. și C.V., în contradictoriu cu pârâtul M.J.L.C. și a obligat pârâtul la plata

către reclamante a sumei de 4,3 RON cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție instanța de fond a reținut că pârâtul și-a îndeplinit obligația de a analiza

și aviza cererea reclamantelor de redobândire a cetățeniei române motiv pentru care

a respins cererea, ca rămasă fără obiect.

Împotriva hotărârii instanței

de fond pârâtul Ministerul Justiției - Direcția Cetățenie a declarat recurs, criticând-o

pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea recursului

se arată că prima instanță a omis să analizeze și să se pronunțe asupra excepției

lipsei calității procesuale pasive invocată de Ministerul Justiției prin întâmpinarea

formulată în cauză.

Recurenta mai arată că

începând cu data de 09 martie 2010 Autoritatea Națională pentru Cetățenie a devenit

operațională, fiind numite noile organe de conducere precum și structurile acesteia

și, pe cale de consecință, Autoritatea își îndeplinește atribuțiile conferite de

lege.

S-a mai susținut că în

mod greșit a dispus instanța obligarea pârâtului Ministerul Justiției la plata cheltuielilor

de judecată.

Având în vedere modul

de soluționare a acțiunii, respectiv respingerea acțiunii formulate, fără a cădea

în pretenții și anume fără a se stabili obligații cu privire la acțiunea reclamantelor,

recurentul susține că nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru admiterea capătului

de cerere privind cheltuielile de judecată.

Examinând cauza și sentința

recurată în raport cu actele și lucrările dosarului precum și cu dispozițiile legale

incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte constată că recursul este fondat, în limitele și pentru considerentele în

continuare arătate.

I.Cu privire la calitatea

procesuală pasivă a Ministerului Justiției

Pentru a avea calitate

procesuală pasivă într-o acțiune în contencios administrativ, nu este suficient

ca „pârâtul” să fie o autoritate publică, fiind necesar ca autoritatea publică respectivă

să fie emitenta actului administrativ contestat sau, să nu fi soluționat în termenul

legal ori să fi refuzat nejustificat de a rezolva o cerere a reclamantului referitoare

la un drept sau interes legitim.

În virtutea principiului

disponibilității părții, pentru ca persoana chemată în judecată să dobândească rolul

de subiect pasiv este necesar ca acesteia să-i poată fi opuse obligații corelative

unor drepturi, atât drepturile, cât și obligațiile fiind necesar a forma un conținut

reglementat de anumite norme juridice.

Cu alte cuvinte, calitatea

procesuală pasivă presupune existența unei identități între persoana celui chemat

în judecată și cel obligat în raportul juridic dedus judecății

Or, în cauză Ministerul

Justiției - Comisia pentru Cetățenie a soluționat favorabil cererea reclamanților.

În consecință, pentru

considerentele arătate, Înalta Curte constată că excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Justiției este neîntemeiată.

II. În ceea ce privește

obligația pârâtului la plata cheltuielilor de judecată

Potrivit dispozițiilor

art. 274 alin. (1) C. proc. civ. „Partea care cade în pretenții va fi obligată,

la cerere, să plătească cheltuieli de judecată”.

De la această regulă există

și excepția prevăzută de dispozițiile art. 275 din C. proc. civ., potrivit cărora

„pârâtul care a recunoscut la prima zi de înfățișare pretențiile reclamantului nu

va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost

în întârziere înainte de chemarea în judecată”.

În cauza dedusă judecății,

reclamantele au formulat cererea de chemare în judecată la data de 23 noiembrie

2009 invocând existența unui refuz nejustificat din partea autorității pârâte, prin

nesoluționarea, în termen rezonabil, a cererii de redobândire a cetățeniei române.

Până la primul termen

de judecată de la 23 aprilie 2010 autoritatea pârâtă a formulat întâmpinare și a

solicitat respingerea acțiunii ca rămasă fără obiect având în vedere că la 16 februarie

2010 cererea reclamantelor a fost examinată și avizată pozitiv.

Astfel fiind, Înalta Curte,

constată că problema de drept care trebuie dezlegată în soluționarea recursului

este aceea de a cerceta dacă cererea de obligarea a pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată, formulată de reclamante în fața instanței de fond, se încadrează în

vreuna dintre ipotezele reglementate de art. 274 alin. (1) și art. 275 din C.

proc. civ., astfel cum au fost redate mai sus.

În ceea ce privește condiția

stabilită de art. 274 alin. (1) din C. proc. civ., în sensul că partea care este

obligată la plata cheltuielilor de judecată trebuie să fie „căzută în pretenții",

Înalta Curte constată că aceasta nu este îndeplinită în ceea ce îl privește pe pârât.

Astfel, din actele și lucrările dosarului rezultă că cererea de redobândire a cetățeniei

române s-a soluționat la data de 16 februarie 2010 prin avizarea favorabilă de către

Comisie, aceasta fiind obligația de îndeplinit de către autoritatea pârâtă.

În acest context, în mod

corect, instanța de fond, prin sentința pronunțată, a constatat că obiectul pretențiilor

deduse judecății a fost realizat.

Deci, în cauză nu se poate

reține o „cădere în pretenții" a pârâtului, având în vedere că prin avizarea

favorabilă a cererii de redobândire a cetățeniei, înainte de primul termen de judecată

practic instanța nu mai putea constata o culpă a autorității reprezentată de „refuzul

nejustificat" de a da curs pretențiilor reclamantelor.

Prin urmare, demersul

judiciar al reclamantelor, în mod obiectiv nu a mai putut fi finalizat printr-o

hotărâre judecătorească de obligare a autorității pârâte la satisfacerea pretențiilor

deduse judecății și, prin urmare nici nu o putea obliga pe aceasta la cheltuieli

de judecată, aceasta neavând o atitudine procesuală de opoziție sau de nerecunoaștere

a dreptului pretins de reclamant.

Potrivit art. 275 din

C. proc. civ., pârâtul care a recunoscut pretențiile la prima zi de înfățișare nu

poate fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, cu atât mai mult, cu cât cererea

de redobândire a cetățeniei române a fost soluționată favorabil la ședința Comisiei,

care a avut loc înainte de termenul de judecată.

Pentru aceste considerente,

Înalta Curte constată că, în mod nelegal, instanța de fond a obligat instituția

pârâtă la plata cheltuielilor de judecată către reclamante și, în temeiul dispozițiilor

art. 312 alin. (2) și (3) din C. proc. civ. va admite recursul, va modifica, în

parte, sentința atacată, în sensul că va respinge capătul de cerere privind acordarea

cheltuielilor de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Ministerul Justiției – Direcția Cetățenie, împotriva sentinței civile nr. 1874

din 23 aprilie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ

și fiscal.

Modifică, în parte, sentința

recurată în sensul că înlătură dispoziția privind obligarea pârâtului la plata cheltuielilor

de judecată.

Menține celelalte dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 26 mai 2011.