ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1925/2012

Asupra recursului de față:

Din analiza actelor și

lucrărilor dosarului, constată următoarele.

I. Circumstanțele cauzei.

l. Obiectul cererii de chemare în judecată și

hotărârea primei instanțe.

Prin cererea înregistrată la data de 22 septembrie

2011, în dosarul nr. 2843/90/2011, pe rolul Curții de Apel Pitești, secția I

civilă, având ca obiect recursurile formulate împotriva sentinței nr. 758 din

data de 13 iulie 2011 a Tribunalului Vâlcea, reclamantul B.F. a invocat

excepția de nelegalitate a actului administrativ intitulat „Raport" din 16

mai 2011, emis de Inspectoratul Rutier al A.R.R., solicitând, în baza art. 4

din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, admiterea

excepției, suspendarea judecării cauzei și sesizarea prin încheiere a secției

de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Pitești, instanța

competentă pentru soluționare.

Prin încheierea pronunțată la data de 2 noiembrie

2011, cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată spre competentă soluționare secției

a II a civilă și de contencios administrativ și fiscal.

În susținerea excepției reclamantul a arătat că

„Raportul" din 16 mai 2011, emis de Inspectoratul Rutier al A.R.R., a stat

la baza declanșării cercetării disciplinare în cadrul Comisiei de Cercetare

disciplinară al A.R.R., motiv pentru care, având în vedere acest raport, comisia

a propus desfacerea contractului său individual de muncă, ulterior emițându-se

decizia de concediere din 14 iunie 2011.

Reclamantul a mai arătat că decizia de concediere a

fost contestată la Tribunalul Vâlcea, iar prin sentința nr. 758 din 13 iulie 2011,

s-a dispus admiterea contestației și s-a înlocuit sancțiunea desfacerii

disciplinare a C.I.M., cu sancțiunea reducerii salariului de bază pe 3 luni cu

5%, hotărâre împotriva căreia a declarat recurs.

Totodată, reclamantul a susținut că „Raportul" din

16 mai 2011 emis de Inspectoratul Rutier al A.R.R., este un act administrativ

de natură a naște, modifica și stinge drepturi și obligații dintre părți,

existând o legătură directă de cauzalitate între acest act administrativ

nelegal și desfacerea contractului său de muncă. Raportul menționat mai sus

este lovit de nulitate absolută, pentru că a fost întocmit de Inspectoratul

Rutier al A.R.R., care nu are competența legală de a controla activitatea

contestatorului, inspectoratul având competența legală conform Regulamentului

de organizare și funcționare al A.R.R. de a controla numai activitatea

operatorilor întreprinderilor de transport iar nu și activitatea inspectorilor

A.R.R./șef agenție.

Având în vedere că raportul contestat a stat la baza

cercetării disciplinare a reclamantului și implicit a emiterii deciziei de

concediere, acesta a susținut că există legătură de cauzalitate directă între

actul administrativ și decizia de concediere, acte emise ulterior, care sunt

lovite, la rândul lor, de nulitate absolută.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata

Autoritatea Rutieră Română - A.R.R. a solicitat respingerea excepției de

nelegalitate, susținând că raportul atacat nu reprezintă un act administrativ,

așa cum acesta este definit la art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

- privind contenciosul administrativ.

Curtea de Apel Pitești, secția a II-a civilă de

contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 483/F-Cont din 14

decembrie 2011 a respins ca inadmisibilă excepția de nelegalitate a actului

numit "Raport" din 16 mai 2011.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

actul intitulat „Raport" din 16 mai 2011, emis de Inspectoratul Rutier al

A.R.R., nu este un act administrativ, astfel cum este definit de disp. art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, ca fiind „actul unilateral cu caracter

individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere

publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a

legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice (.)", ci

reprezintă un act premergător procedurii de cercetare disciplinară. Raportul

respectiv nu a fost emis în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, ci prin acesta s-a adus la

cunoștință directorului general al Autorității Rutiere Române - A.R.R. abaterea

disciplinară săvârșită de reclamant, raportul reprezentând prima etapă în

cadrul cercetării disciplinare prealabile.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs

reclamantul B.F., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și invocând

prevederile art. 304-316 C. proc. civ., art. 4 și urm. din Legea nr. 554/2004,

Legea nr. 53/2003 art. 1 din Protocolul nr. 1 C.E.D.O. și art. 6 alin. (1) C.E.D.O.

Recurentul a susținut în esență că, în mod greșit

prima instanță a respins excepția de nelegalitate reținând că raportul nu este

emis de o autoritate publică în vederea organizării legii sau executării în

concret a legii care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice.

A susținut că Raportul din 16 mai 2011 este emis de o

autoritate publică, în speță Inspectoratul Rutier al A.R.R. care are atribuții

în organizarea sau executarea în concret a legii, respectiv are competențele

stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare aprobat prin O.M.T.I. nr.

1031 din 24 decembrie 2010. Respectivul act administrativ dă naștere și

modifică raporturi juridice cu încălcarea Codului muncii care definește și

reglementează procedura cercetării disciplinare prealabile. Acest act

administrativ nu trebuie să constituie act premergător declanșării cercetării

disciplinare prealabile, așa cum greșit a reținut instanța de fond.

De asemenea a mai susținut că raportul a fost

întocmit de Inspectoratul Rutier al A.R.R. fără ca acesta să aibă competența

legală de a-l întocmi și de a-l emite

în

fine a susținut că noțiunea de act premergător cercetării disciplinare nu este

definită și reglementată de Codul muncii.

Raportul de control înregistrat sub nr. 15825 din 16

mai 2011, întocmit de Inspectoratul Rutier A.R.R este lovit de nulitate

absolută pentru că a fost întocmit fără ca autoritatea să aibă competența

legală de a controla activitatea reclamantului, competența privind controlul

activității reclamantului precum și a altor salariați ai A.R.R. revenind numai Serviciului

de Monitorizare și Control al A.R.R. așa cum rezultă din dispozițiile art. 10 lit.

e) și art. 14 din norma legală invocată, în concordanță și cu prevederile art. 40

alin. (1) lit. d) din Legea nr. 53/2003 Codul muncii.

II. Considerentele înaltei

Curți de Casație și Justiție.

Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului

în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că

recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În cauză este necontestat că obiectul acțiunii cu

care a fost sesizată instanța de contencios administrativ este excepția de

nelegalitate a Raportului din 16 mai 2011, emis de Inspectoratul Rutier al

A.R.R.

Prin acest raport s-a adus la cunoștința directorului

General al Autorității Rutiere Române abaterea disciplinară săvârșită de

reclamantul B.F., despre care s-a luat act prin adresa din 21 aprilie 2011 a

operatorului de transport SC A.T. SA Râmnicu Vâlcea, cu propunerea demarării

procedurii de cercetare disciplinară a reclamantului.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

„act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis

de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării

legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice; sunt asimilate

actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de

autoritățile publice care au ca obiect: punerea în valoare a bunurilor

proprietate publică; executarea lucrărilor de interes public; prestarea serviciilor

publice; achizițiile publice;

Or, Raportul din 16 mai 2011, reprezintă un act

premergător procedurii de cercetare disciplinară, este actul prin care

conducătorul unității este încunoștințat de o faptă disciplinară, nu are un rol

determinant în hotărârea conducerii A.R.R. de a dispune sau nu o sancțiune

disciplinară și nu a fost emis în regim de putere publică, în vederea

organizării executării legii sau a executării în concret a legii.

Raportul din 16 mai 2011 reprezintă o primă etapă în

cadrul cercetării disciplinare prealabile, conform Cap. II, lit. b) din cadrul

Procedurii de cercetare disciplinară prealabilă a A.R.R. din 20 iunie 2007,

"Aducerea la cunoștința Directorului General al A.R.R. a

presupusei abateri prin întocmirea unui Raport care

va fi aprobat de către Directorul General al A.R.R. și înregistrat"

Astfel, înalta Curte constată că, în mod judicios

instanța de fond a reținut că actul atacat nu are aptitudinea de a produce

efecte juridice prin el însuși, având caracterul unui act preparator al actului

administrativ producător de efecte juridice: eventuala dispoziție de

sancționare disciplinară.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 4 alin. (1) din

Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, stipulează faptul că

"poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție,

din oficiu sau la cererea părții interesate," legalitatea unui act

administrativ unilateral.

Așa fiind și constatând că Raportul din 16 mai 2011,

emis de Inspectoratul Rutier al A.R.R are caracterul unui act preparator al

actului administrativ producător de efecte juridice, înalta Curte reține că

prima instanță, respingând excepția ca inadmisibilă, a pronunțat o hotărâre

legală și temeinică, motiv pentru care recursul declarat va fi respins ca

nefondat.

Criticile formulate de recurentul reclamant, bazate

în esență pe necompetența Inspectoratului Rutier de a controla activitatea sa,

nu pot fi analizate în prezenta cauză, ținând cont de faptul că acestea sunt

prezentate ca și motive de nelegalitate ale Raportului din 16 mai 2011, ori

pricina a fost soluționată pe excepția inadmisibilității excepției de

nelegalitate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B.F. împotriva

sentinței nr. 483 din 14 decembrie 2011 a Curții de Apel Pitești, secția a II-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 aprilie 2012.