ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3917/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3917/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând,

în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată

următoarele:

de fond

Tribunalul

Gorj, prin sentința civilă nr. 156 din 16 septembrie 2008 a admis acțiunea

principală formulată de reclamantul I.G.D. împotriva pârâtelor. SC C.E.R. SA și

E.M. Rovinari și a obligat pe aceste pârâte să plătească reclamantului suma de

78.850,50 lei drepturi bănești aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007

cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 9 ianuarie 2008 până la data

plății.

Tribunalul

a admis și cererea de intervenție în interes propriu formulată de

intervenienții P.C.I. și S.N. și a obligat pe pârâte să plătească acestora câte

16.896,50 lei drepturi bănești aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007,

sume actualizate cu indicele de inflație de la 1 octombrie 2008 până la data

plății.

A fost

respinsă cererea intervenienților privind acordarea dobânzilor legale aferente

și au fost obligate pârâtele să plătească cheltuieli de judecată în sumă de

8.538 lei către reclamant și, respectiv, câte 4.000 lei fiecărui intervenient.

Pentru

a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele:

I.G. (autorul

reclamantului I.G.D.) și intervenienții P.C.I. și S.N. sunt coautorii invenției

„cupă pentru excavator cu cupe”, hotărârea de acordare a brevetului fiind publicată

la 29 iunie 2001.

Între

autorii invenției și fosta C.N.L. Oltenia s-a încheiat un contract de cesiune nr.

3333 din 19 mai 1999 prin care inventatorii au transmis dreptul de eliberare a

brevetului de invenție către C.N.L. Oltenia pe toată durata de valabilitate a

brevetului. Printr-un contract anexă, s-au stabilit modalitățile de plată a

inventatorilor. C.N.L. Oltenia, pentru folosirea invenției, s-a angajat să

plătească autorilor în primul an de folosire 30% din beneficiile realizate

precum și acordarea trimestrială a redevențelor.

În contractul

de cesiune s-a mai stipulat obligația cesionarului de a prezenta cedenților, cu

ocazia fiecărei plăți a redevențelor, evidența specială privind numărul de

aplicații și valoarea profitului post calcul. începând cu data de 24 august 2001,

consiliul de administrație al C.N.L. Oltenia a adoptat un nou regulament

privind realizările tehnice, care a prevăzut drepturile autorilor invenției

(Anexa 7), iar contractele încheiate cu exploatările miniere pentru folosirea

invenției aveau o perioadă de valabilitate de 5 ani (Anexa 5).De asemenea,

autorilor invenției li s-a acordat 30% din eficiența economică rezultată din

urma exploatării invenției în primul an și 20% pentru restul perioadei,

modalitatea de împărțire a cotei fiind aceeași pentru fiecare autor.

E.M.C.

Rovinari a încheiat cu autorii invenției un contract nr. X/2002, pentru

folosirea invenției și plata drepturilor de autor. Pentru inventatorul I.G.,

decedat între timp, contractul s-a semnat de către succesorul legal al

acestuia, I.G.D.

După

divizarea C.N.L. Oltenia prin H.G. nr. 103/2004, E.M.C. Rovinari a intrat în

componența pârâtei SC C.E.R. SA care a preluat toate drepturile și obligațiile

aferente acesteia și s-a subrogat astfel în raporturile juridice cu terții ale

acestei unității, inclusiv în litigiile în curs.

Tribunalul

a constatat că prin sentințele civile 591/2005 și respectiv 587/2006 pronunțate

de Tribunalul Gorj aceeași pârâtă a fost obligată să achite autorilor sume de

bani aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2005, deduse din

drepturile lor de autor și a reținut că pârâta a folosit în continuare invenția

în anul 2006 datorând tuturor coautorilor 20% din beneficiile realizate,

conform regulamentului, Anexa 5, ca urmare a utilizării cupelor pe

excavatoarele El 400-02, El 400-04 la Cariera Tismana în perioada respectivă,

datorând suma de 112.643,578 lei. S-a constatat că potrivit convenției,

reclamantului îi revine 70% adică 78.850,50 lei, iar restul de 30 % li se cuvin

celorlalți doi intervenienți în cote egale de câte 15% respectiv câte 16.896,54

lei.

Instanța

nu a primit apărările pârâtei în sensul că aceasta nu a utilizat invenția,

deoarece din expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a constatat fără echivoc

că invenția a fost utilizată în tot anul 2007 de pârâtă la un număr de două

excavatoare ERC 1400-30/7 la Cariera Tismana. Instanța a reținut din expertiză

că au fost identificate cupele utilizate, descrierea acestora fiind prezentată

detaliat în capitolul 4 care arată că denumirile folosite în practică de cupă

poligonală, cupă UREX II sau cupă SIP (după numele autorilor S.I. și P.)

privesc de fapt cupa cu excavator cu rotor brevetată potrivit brevetului de

invenție.

În

anexele 11, 13, 15, 17 la expertiză au fost prezentate cele 3 tipuri de cupe cu

caracteristicile definitorii, iar experții au concluzionat că aceste 3 tipuri

de cupe sunt identice din punct de vedere al aspectului geometric, al modului

de echipare al părții tăietoare și al funcționalității. Experții au arătat că

micile diferențe ce au apărut în desene datorită unei cotări insuficiente, sunt

puțin evidente și nu sunt de natură să contureze un alt tip de cupă din moment

ce produsul, despre care pârâta a susținut că a fost folosit în perioada în

discuție, în speță cupa poligonală, nu se sprijină pe un brevet de invenție.

Instanța

a constatat culpa procesuală a pârâtelor care, deși au folosit invenția și au

obținut beneficii și eficiență economică, potrivit concluziilor expertizei, în

sumă de 563.217,89 lei, nu au plătit conform angajamentelor luate prin

contractul încheiat, 20 % din această sumă adică 112.643,578 lei, autorilor

invenției.

Pe cale

de consecință, s-a considerat întemeiată acțiunea considerându-se incidente în

cauză dispozițiile art. 32, 34 și 39 din Legea nr. 64/1991, art. 1 pct. 74 din

Legea nr. 203/2002 și art. 969 și urm. C. civ.

A fost

respinsă cererea intervenienților privind acordarea dobânzilor legale, având în

vedere că sumele stabilite se reactualizează cu coeficientul de inflație de la

data când s-a născut dreptul la acțiune până la data plății efective a

acestora, reactualizare care acoperă in integrum prejudiciul suferit de către

intervenienți atât sub aspectul pagubei efective cât și a beneficiului

nerealizat.

de apel

Împotriva

sentinței Tribunalului Gorj au declarat apel pârâta SC C.R. SA și

intervenienții.

Pârâta

a criticat sentința sub aspectul împrejurării că nu s-a făcut dovada că în anul

2007 ar fi folosit invenția „excavator cu rotor SIP” precum și sub aspectul

modului de calcul reținut prin care în mod greșit s-a determinat eficiența

economică, sub acest din urmă aspect solicitându-se efectuarea unei expertize de

către un expert specialist în proprietate intelectuală, având în vedere

existența mai multor brevete de invenție pentru același reper „cupe excavator”

(cupă de excavator cu rotor, cupă de excavator cu rotor poligonală și cupă de

excavator).

Intervenienții

au criticat sentința cu privire la respingerea cererii privind acordarea

dobânzilor legale aferente sumei datorate susținând că raționamentul instanței

este greșit întrucât inflația acoperă doar devalorizarea nu și beneficiul

nerealizat.

Curtea

de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 47 din 16 februarie 2009 a respins

apelul pârâtei, a admis apelul intervenienților și, ca urmare, a schimbat în

parte sentința și a admis în totalitate cererea de intervenție în interes

propriu obligând pârâtele și la plata dobânzii legale pentru suma datorată

începând cu 16 aprilie 2008, data formulării cererii și până la data efectuării

plății.

În motivarea

acestei decizii instanța de apel a reținut în esență următoarele:

Pârâta

S.C. Rovinari S.A. a folosit invenția „cupă excavator cu rotor SIP” pentru care

cei trei autori au obținut hotărâri judecătorești împotriva pârâtei pentru

plata sumelor ce li se cuveneau din folosirea invenției (brevetată și protejată

prin brevetul x) în perioada 2000-2006.

Cât

privește folosirea invenției de către pârâtă pe perioada anului 2007 instanța a

constatat că expertiza tehnică efectuată în faza judecării cauzei în fond a

concluzionat, punctual, cu argumente clare și pertinente că în perioada de

referință, în unitățile miniere aparținând SC C.R. SA s-a folosit soluția

tehnică protejată, respectiv „cupa de excavator cu rotor SIP” numai pe două

excavatoare și anume E1400-02 și E1400-04, în Cariera Tismana (din totalul de

19 excavatoare ale pârâtei), în perioada 01 ianuarie 2007-24 iulie 2007.

S-a mai

reținut că după identificarea cupelor utilizate și prezentate detaliat în

capitolul 4 al raportului de expertiză, expertul a arătat că toate denumirile

folosite în practică pentru cupele de excavator corespund, din punct de vedere

al caracteristicilor tehnice, cupei de excavator cu rotor protejată de brevetul

de invenție. S-a concluzionat în baza probelor administrate că atâta timp cât

în produsul cupa poligonală se regăsesc elementele esențiale constitutive ale

invenției protejate, pârâta a folosit în perioada ce face obiectul de cercetare

al dosarului cupa SIP la două excavatoare din Cariera Tismana. Concluzia s-a

impus și din împrejurarea constatată de instanță că deși în motivele invocate

în apel, această pârâtă a susținut că în procesul de producție a folosit și

cupe poligonale ce fac obiectul unui alt brevet de invenție, aceiași pârâtă a

susținut într-un alt Dosar (nr. 6195/95/2007 al Tribunalului Gorj), că în

perioada 1 iulie 2004-30 iunie 2007 (perioada ce include și un segment din

perioada în discuție în prezentul dosar), nu a folosit în cadrul Exploatării

Miniere Rovinari pe excavatoarele din dotare tipul de cupă ce face obiectul

brevetului de invenție mai sus evocat.

În

raport de probele administrate în cauză instanța de apel a constatat că în mod

corect prima instanță a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de

expertiză, constatând motivat că nu se impune refacerea raportului de expertiză

față de datele și explicațiile furnizate de acesta. Pentru aceleași

considerente a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în faza

apelului.

Nu a

fost primită nici cea de a doua critică referitoare la modul de calcul al

eficienței economice constatându-se că este nefondată susținerea că normele de

consum planificate nu îi sunt opozabile pârâtei SC C.E.R. SA întrucât au fost

aprobate de conducerea unei alte societăți, C.N.L. Oltenia SA.

Privitor

la acest aspect, s-a constatat că societatea pârâta s-a desprins din Compania Națională

a Lignitului Oltenia (C.N.L. Oltenia) și a preluat activele acesteia, fiind, ca

urmare, ținută să respecte contractul de cesiune pe care C.N.L. Oltenia l-a

încheiat cu inventatorii.

Sub

aspectul modului de calcul al eficienței economice, instanța de apel a

constatat că în mod corect s-a reținut din expertiza efectuată în cauză că

eficiența economică a rezultat din diferența rezultată dintre cheltuielile de

exploatare ce ar fi fost necesare prin utilizarea cupelor clasice și,

respectiv, cele efectiv făcute prin utilizarea cupelor SIP în concordanță cu

masa minieră excavată. Eficiența economică a fost calculată în baza art. 10 din

Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991 adoptat de C.N.L. Oltenia SA,

regulament în baza căruia a fost încheiat contractul de cesiune cum se

menționează în raportul de expertiză, la fila 102 din dosarul de fond, cu

precizarea că au fost reactualizate criteriile pe baza cărora s-au utilizat

normele de consum C.N.L. Oltenia. Pârâta, prin obiectivele la expertiza propusă

primei instanțe, a indicat ea însăși modul de determinare a eficienței

economice făcând trimitere la art. 10 din Regulamentul mai sus menționat.

Apelul

intervenienților a fost admis cu argumentarea, că actualizarea unei sume de

bani prin aplicarea coeficientului de inflație nu conduce la plata unei sume

mai mari în raport de cea datorată, decât în valoarea nominală și nu reală,

astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițiale,

acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și, prin eliminarea efectelor

diminuării puterii de cumpărare, coeficientul de inflație reprezintă

prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei. Ca

urmare, acest prejudiciu trebuie acoperit prin aplicarea coeficientului de

inflație la suma datorată. Spre deosebire de coeficientul de inflație s-a

arătat că dobânda legală reprezintă daune interese și își are temeiul juridic

în art. 1088 C. civ. indiferent și independent de stabilitatea monetară și/sau

nivelul inflației. Au fost invocate dispozițiile art. 1082 C. civ. potrivit

cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau

pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării precum și dispozițiile

art. 1088 C. civ. potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă

oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda

legală, iar ele se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo

pagubă și ele nu sunt debite decât în ziua formulării cererii de chemare în

judecată, în afara cazurilor când după lege dobânda curge de drept.

S-a

apreciat că pentru situațiile mai sus expuse legea pornește de la ideea că

lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu

constând în cuantumul dobânzii legale datorată de la data introducerii cererii

până la efectuarea plății.

Curtea

de Apel a mai constatat că prima instanță a admis acțiunea principală formulată

de reclamantul I.G.D., succesor al unuia din coautorii invenției protejate de

brevetul emis, obligând pârâtele și la plata dobânzii legale aferentă sumei

datorate, (drepturi de autor pentru aceiași perioadă, anul 2007), tară ca să

indice vreo justificare legală pentru care a făcut diferența între cei trei

inventatori aflați în situații identice de fapt și de drept atunci când a

acordat dobânzi reclamantului și a respins dobânzile solicitate de

intervenienți.

Pârâta SC

C.E.R. SA a declarat recurs la 03 aprilie 2009 împotriva deciziei Curții de

apel.

Recursul

nu a fost întemeiat în drept, iar în fapt recurenta a formulat patru critici

împotriva deciziei atacate:

a) hotărârea

în mod nefondat reține că expertiza a argumentat tehnic, clar și pertinent

faptul că societatea pârâtă a folosit invenția, în realitate nu s-a constatat

în mod direct prin cercetarea evidențelor tehnice, comerciale sau financiare și

nici la fața locului în carierele miniere, că unitatea pârâtă ar fi folosit invenția

„excavator cu rotor tip SIP” și că în mod neîntemeiat s-a respins solicitarea

ca expertul să precizeze probele din care rezultă această concluzie;

b) hotărârea

în mod greșit reține că încheierea contractului de cesiune s-a făcut sub

imperiu normelor de consum planificat privind activitatea în anul 1999, aceste

norme neavând nici o legătură cu contractul de cesiune care a fost încheiat în

conformitate cu regulamentul aprobat de consiliul de administrație a C.N.L.

Oltenia printr-o hotărâre din 1998;

c) nelegalitatea

respingerii cererii formulate de pârâtă în apel în temeiul art. 295 alin. (2) C.

proc. civ., de efectuare a unei expertize de către un expert atestat O.S.I.M.

specialist în proprietate intelectuală având în vedere existența mai multor

brevete de invenție pentru același reper, cupa de excavator, care prezintă

caracteristici asemănătoare, instituția care a emis brevetele prin experții

săi, fiind cea în măsură să stabilească identitatea între cupa de excavator

folosită efectiv de pârâta și cupa din invenția brevetată;

d) hotărârea

în mod nefondat a obligat pârâta și la plata dobânzii întrucât cumulul acestuia

cu reactualizarea din aplicarea coeficientului de inflație nu este posibilă,

ambele sume reprezentând daune interese moratorii și conducând la o dublă

reparare a prejudiciului.

Intimatul-reclamant

I.G.D., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului

ca nefondat semnalând că nu au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art.304

C. proc. civ. si că din dezvoltarea criticilor rezultă că acestea exced

motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 la pct. 1-9

C. proc. civ. Prima critică legată de aprecierea probelor de către Curtea de

Apel nu poate fi cercetată în recurs, fiind inadmisibilă invocarea

netemeiniciei. Critica referitoare la modul de calcul al eficienței economice

vizează tot un aspect de netemeinicie si este nefondat, având în vedere

explicațiile date de expert în raportul de expertiză. Respingerea cererii de a

se efectua un nou raport de expertiză, amplu motivată de cele două instanțe nu

îndreptățește recurenta la susținerea că instanța nu a manifestat rol activ

încălcând dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. S-a arătat că instanța

a făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 1088 C. civ. obligând

pârâta și la plata dobânzii legale care are regim juridic diferit de inflație.

Intimații

P.C.I. si S.N. prin întâmpinarea depusă au invocat excepția nulității

recursului, potrivit art. 306 C. proc. civ. recursul nefiind motivat în drept,

potrivit art. 304 C. proc. civ. Pe fond s-a solicitat respingerea criticilor

pentru că aspectele de netemeinicie nu pot face obiect al recursului iar în

speță nu se impunea o expertiză tehnică la care să participe experți tehnici

atestați de O.S.I.M. deoarece nu s-a contestat valabilitatea brevetului, iar

instanța, în mod corect a obligat la dobânda legală și la acoperirea inflației,

prima reprezentând beneficiul de care inventatorii au fost lipsiți, iar secunda

acoperind devalorizarea monedei naționale.

instanței de recurs.

Recurenta

nu și-a întemeiat în drept cererea sa. O parte din criticile formulate pot fi

însă încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recursul putând fi socotit motivat atunci când considerentele sale sunt în

legătură cu hotărârea atacată și se constituie Într-o critică totală sau

parțială, tinzând la afirmarea nelegalității acesteia.

Examinând

cele patru motive invocate de recurentă se constată că prin criticile prevăzute

la punctele b), c) și d) se urmărește să se susțină că hotărârea Curții de Apel

este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor contractului

încheiat între părți (cu o greșită raportare a contractului la regulamentul

privind realizările tehnice); cu încălcarea art. 295 alin. (2) C. proc. civ. ca

urmare a respingerii cererii de efectuare a unei expertize în apel și pentru

greșita obligare la plata dobânzii legale, față de împrejurarea că la suma

acordată s-a aplicat deja coeficientul de inflație.

Având

în vedere unicitatea recursului, împrejurarea că în cuprinsul acestuia sunt

formulate și critici care nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute

de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de art.

306 C. proc. civ., nulitatea recursului.

Analizând

hotărârea atacată în raport de criticile formulate se constată că aceasta este

legală, recursul urmând a fi respins pentru considerentele ce succed:

Critica

de la punctul a) exprimă nemulțumiri ale pârâtei cu privire la concluziile

expertizei însușite de instanță și la modalitatea în care a fost apreciată

această probă.

Această

critică nu poate fi încadrată în nici unul din punctele 1-9 ale art. 304 C.

proc. civ., fostul punct 11 al acestui articol, care permitea verificarea modului

în care instanța a apreciat probele administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr.

138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 publicată la 14 iulie 2005.

Critica

formulată la pct. b) pentru care s-a depus în copie la dosar regulamentul

realizărilor tehnice este neîntemeiată ; prin această critică nu se aduc

elemente noi față de criticile formulate anterior și care să nu fi fost

analizate din perspectiva cadrului convențional încheiat între părți.

Din

contractul de cesiune depus la fila 7 în dosarul de fond rezultă că părțile au

convenit, în clauza privind plata, că „redevențele se achită trimestrial în

baza contractelor tip( Anexa 5) la regulamentul C.N.L. Oltenia, încheiate cu

fiecare subunitate, pe durata valabilității brevetului” .

Contractul

a fost încheiat la 19 mai 1999, ulterior aprobării regulamentului de către

consiliul de administrație al C.N.L. Oltenia (prin hotărârea nr. 8/1998), iar

recurenta nu a explicat de ce nu există legătură între contract și regulamentul

privind realizările tehnice elaborat în contextul art. 67 din Legea nr. 64/1991,

regulament care stabilește cadrul general de îndeplinire a obligațiilor asumate

de cesionar prin contractele de cesiune.

De

altfel recurenta în această critică deși invocă un regulament aprobat prin

hotărârea 8/1998 de C.N.L. Oltenia, anexează la recurs un regulament adoptat

prin hotărârea consiliului de administrație al C.N.L. Oltenia la 28 august 2001

(care și acesta păstrează aceleași reguli generale stabilite de regulamentele

anterioare).

Instanța

a constatat în mod legal că răspunderea pârâtei pentru daune interese

solicitate de reclamant și intervenienți are o sorginte contractuală în

convenția părților, conform dispozițiilor art. 969 C. civ. care stipulează: „convențiile

legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” Or, în cauză nu s-a

invocat vreo nelegalitate cât privește temeiul acestei răspunderi.

Critica

de la punctul c) este și aceasta neîntemeiată. Art. 295 pct. 2 C. proc. civ.

instituie o normă supletivă cât privește conduita instanței de apel : „instanța

va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima

instanță precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292,

dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”.

Se

observă că instanța de apel a analizat modalitatea în care a fost administrată

expertiza și, în raport de apărările și susținerile părților, a constatat că nu

este necesară, pentru soluționarea cauzei, refacerea raportului de expertiză,

argumentând atât respingerea criticilor referitoare la atitudinea instanței de

fond cât și cererea de probe în sensul dispunerii unei noi expertize în cadrul

judecării apelului.

Cât

privește legalitatea întocmirii raportului de expertiză se constată că această

problemă nu a format obiect de discuție între părți și ca urmare, nici în faza

apelului, în condițiile art. 292 C. proc. civ. și nici în faza recursului, în

condițiile art. 298 C. proc. civ., o atare critică nu mai poate fi formulată.

Critica

de la punctul d) aduce în discuție legalitatea acordării de despăgubiri la care

se adaugă plata dobânzii legale.

Curtea

a observat că sub acest aspect se impune modificarea în parte a sentinței

tribunalului și obligarea pârâtelor la dobânda legală aplicată și la sumele

cuvenite intimaților.

Această

modificare a sentinței a fost corect dispusă în raport de prevederile art. 1082

si 1088 C. civ. incidente în cauză, cât și fată de împrejurarea, corect

constatată de instanța de apel, că Tribunalul a dat o rezolvare diferită (si

neexplicată) pretențiilor formulate de cei trei co-inventatori pentru folosirea

aceleiași invenții în condiții de fapt și de drept identice.

În

hotărârea atacată sunt prezentate în mod detaliat divergențele care există

între cele două instituții dobânda legală și, respectiv, indicele de inflație

din punctul de vedere al naturii și efectelor lor juridice.

Pârâta-recurentă,

prin critica formulată în termeni generali, nu a adus nici un contra argument

de fapt sau de drept la analiza făcută de instanța de apel, de natură să

infirme soluția instanței.

Într-adevăr,

natura juridică și efectul celor două instituții sunt diferite. Dobânda legală

este o sancțiune aplicată debitorului obligației contractuale neexecutate, sub

formă de daune interese, la obligațiile care (precum cazul de față), au ca

obiect o sumă oarecare. Daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde

decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț,

fidejusiune și societate (art. 1088 C. civ.).

Ca

urmare, daunele interese, sub forma dobânzii legale se raportează la culpa

debitorului (pentru neexecutarea obligației contractuale asumate) în timp ce

actualizarea sumei datorate prin aplicarea indicelui de inflație este o

operație impusă de realitățile economice și se aplică independent de culpa

contractuală a debitorului.

Prin

actualizarea sumei nu se acordă - cu titlu de sancțiune - o alta sumă de bani,

în plus față de suma datorată, ci valoarea sumei datorate la momentul la care

aceasta se impunea a fi plătită (conform termenilor contractuali) este urcată

în timp, la valoarea de la momentul plății ( a cărei valoare s-a deteriorat

prin trecerea timpului).

Pentru

considerentele arătate se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în care s-au încadrat o parte din

criticile din recurs), pentru a determina modificarea deciziei și văzând

dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat.

Cât

privește cererea intimatului reclamant de cheltuieli de judecată se constată că

acesta a făcut dovada că a achitat la 7 martie 2010 pentru avocatul ales, un

onorariu de 10.000 lei conform chitanței de la dosar (fila 39).

În

temeiul art. 274 C. proc. civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată

formulată de intimatul reclamant va fi admisă urmând a obliga pe recurenta

pârâtă la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant în sumă de 1000 lei,

cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 274, alin. (3) C. proc. civ.,

urmare constatării faptului că onorariul avocatului acestei părți este

nepotrivit de mare în raport de munca îndeplinită de avocat.

Astfel

se constată că în cauză, pentru judecarea recursului au fost acordate trei

termene la 13 octombrie 2009, la 16 martie 2010 și respectiv la 22 iunie 2010

când cauza s-a judecat.

Din

încheierile de ședință întocmite pentru termenele arătate rezultă că la primul

termen, părțile au lipsit, avocatul reclamantului-intimat fiind prezent la

ultimele doua termene: la 16 martie 2010 - când a primit o copie a întâmpinării

formulate de intimații intervenienți și când procesul s-a amânat pentru

comunicarea acelui act de procedură, precum și la termenul din 22 iunie 2010 -

când a pus concluzii asupra recursului.

Se

constată că înainte de angajarea avocatului său (împrejurare pentru care

reclamantul a solicitat acordarea unui termen printr-o cerere depusă la fila 13

în dosar), reclamantul intimat a depus o întâmpinare (filele 14-16) transmisă

prin poștă la 29 septembrie 2009 (conform ștampilei poștale aflată pe plicul de

la fila 17).

Ca

urmare, în raport de munca depusă de avocatul reclamantului intimat în acest

dosar și de complexitatea cauzei, s-a apreciat necesar să se reducă, potrivit alin.

(3) din art. 274 C. proc. civ., onorariul avocatului de la 10.000 lei la 1.000

lei, la această din urmă sumă fiind obligată pârâta-recurentă cu titlu de

cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge,

ca nefondat, recursul pârâtei SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 47 din 16

februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu

minori și de familie.

Obligă

recurenta-pârâtă la 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către

intimatul-reclamant I.G.D.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010