ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3917/2010

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra prezentului recurs civil, constată următoarele: 1. Instanța de fond Tribunalul Gorj, prin sentința civilă nr. 156 din 16 septembrie 2008 a admis acțiunea principală formulată de reclamantul I.G.D. împotriva pârâtelor. SC C.E.R. SA și E.M. Rovinari și a obligat pe aceste pârâte să plătească reclamantului suma de 78.850,50 lei drepturi bănești aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007 cu dobânda legală de la data introducerii acțiunii 9 ianuarie 2008 până la data plății. Tribunalul a admis și cererea de intervenție în interes propriu formulată de intervenienții P.C.I. și S.N. și a obligat pe pârâte să plătească acestora câte 16.896,50 lei drepturi bănești aferente perioadei 1 ianuarie - 31 decembrie 2007, sume actualizate cu indicele de inflație de la 1 octombrie 2008 până la data plății.

A fost respinsă cererea intervenienților privind acordarea dobânzilor legale aferente și au fost obligate pârâtele să plătească cheltuieli de judecată în sumă de 8.538 lei către reclamant și, respectiv, câte 4.000 lei fiecărui intervenient. Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut în esență următoarele: I.G. (autorul reclamantului I.G.D.) și intervenienții P.C.I. și S.N. sunt coautorii invenției „cupă pentru excavator cu cupe”, hotărârea de acordare a brevetului fiind publicată la 29 iunie 2001. Între autorii invenției și fosta C.N.L. Oltenia s-a încheiat un contract de cesiune nr. 3333 din 19 mai 1999 prin care inventatorii au transmis dreptul de eliberare a brevetului de invenție către C.N.L.

Oltenia pe toată durata de valabilitate a brevetului. Printr-un contract anexă, s-au stabilit modalitățile de plată a inventatorilor. C.N.L. Oltenia, pentru folosirea invenției, s-a angajat să plătească autorilor în primul an de folosire 30% din beneficiile realizate precum și acordarea trimestrială a redevențelor. În contractul de cesiune s-a mai stipulat obligația cesionarului de a prezenta cedenților, cu ocazia fiecărei plăți a redevențelor, evidența specială privind numărul de aplicații și valoarea profitului post calcul. începând cu data de 24 august 2001, consiliul de administrație al C.N.L.

Oltenia a adoptat un nou regulament privind realizările tehnice, care a prevăzut drepturile autorilor invenției (Anexa 7), iar contractele încheiate cu exploatările miniere pentru folosirea invenției aveau o perioadă de valabilitate de 5 ani (Anexa 5).De asemenea, autorilor invenției li s-a acordat 30% din eficiența economică rezultată din urma exploatării invenției în primul an și 20% pentru restul perioadei, modalitatea de împărțire a cotei fiind aceeași pentru fiecare autor. E.M.C. Rovinari a încheiat cu autorii invenției un contract nr. X/2002, pentru folosirea invenției și plata drepturilor de autor. Pentru inventatorul I.G., decedat între timp, contractul s-a semnat de către succesorul legal al acestuia, I.G.D.

După divizarea C.N.L. Oltenia prin H.G. nr. 103/2004, E.M.C. Rovinari a intrat în componența pârâtei SC C.E.R. SA care a preluat toate drepturile și obligațiile aferente acesteia și s-a subrogat astfel în raporturile juridice cu terții ale acestei unității, inclusiv în litigiile în curs. Tribunalul a constatat că prin sentințele civile 591/2005 și respectiv 587/2006 pronunțate de Tribunalul Gorj aceeași pârâtă a fost obligată să achite autorilor sume de bani aferente perioadei 1 ianuarie 2003-31 decembrie 2005, deduse din drepturile lor de autor și a reținut că pârâta a folosit în continuare invenția în anul 2006 datorând tuturor coautorilor 20% din beneficiile realizate, conform regulamentului, Anexa 5, ca urmare a utilizării cupelor pe excavatoarele El 400-02, El 400-04 la Cariera Tismana în perioada respectivă, datorând suma de 112.643,578 lei.

S-a constatat că potrivit convenției, reclamantului îi revine 70% adică 78.850,50 lei, iar restul de 30 % li se cuvin celorlalți doi intervenienți în cote egale de câte 15% respectiv câte 16.896,54 lei. Instanța nu a primit apărările pârâtei în sensul că aceasta nu a utilizat invenția, deoarece din expertiza tehnică efectuată în cauză, s-a constatat fără echivoc că invenția a fost utilizată în tot anul 2007 de pârâtă la un număr de două excavatoare ERC 1400-30/7 la Cariera Tismana. Instanța a reținut din expertiză că au fost identificate cupele utilizate, descrierea acestora fiind prezentată detaliat în capitolul 4 care arată că denumirile folosite în practică de cupă poligonală, cupă UREX II sau cupă SIP (după numele autorilor S.I.

și P.) privesc de fapt cupa cu excavator cu rotor brevetată potrivit brevetului de invenție. În anexele 11, 13, 15, 17 la expertiză au fost prezentate cele 3 tipuri de cupe cu caracteristicile definitorii, iar experții au concluzionat că aceste 3 tipuri de cupe sunt identice din punct de vedere al aspectului geometric, al modului de echipare al părții tăietoare și al funcționalității. Experții au arătat că micile diferențe ce au apărut în desene datorită unei cotări insuficiente, sunt puțin evidente și nu sunt de natură să contureze un alt tip de cupă din moment ce produsul, despre care pârâta a susținut că a fost folosit în perioada în discuție, în speță cupa poligonală, nu se sprijină pe un brevet de invenție.

Instanța a constatat culpa procesuală a pârâtelor care, deși au folosit invenția și au obținut beneficii și eficiență economică, potrivit concluziilor expertizei, în sumă de 563.217,89 lei, nu au plătit conform angajamentelor luate prin contractul încheiat, 20 % din această sumă adică 112.643,578 lei, autorilor invenției. Pe cale de consecință, s-a considerat întemeiată acțiunea considerându-se incidente în cauză dispozițiile art. 32, 34 și 39 din Legea nr. 64/1991, art. 1 pct. 74 din Legea nr. 203/2002 și art. 969 și urm. C. civ. A fost respinsă cererea intervenienților privind acordarea dobânzilor legale, având în vedere că sumele stabilite se reactualizează cu coeficientul de inflație de la data când s-a născut dreptul la acțiune până la data plății efective a acestora, reactualizare care acoperă in integrum prejudiciul suferit de către intervenienți atât sub aspectul pagubei efective cât și a beneficiului nerealizat.

2. Instanța de apel Împotriva sentinței Tribunalului Gorj au declarat apel pârâta SC C.R. SA și intervenienții. Pârâta a criticat sentința sub aspectul împrejurării că nu s-a făcut dovada că în anul 2007 ar fi folosit invenția „excavator cu rotor SIP” precum și sub aspectul modului de calcul reținut prin care în mod greșit s-a determinat eficiența economică, sub acest din urmă aspect solicitându-se efectuarea unei expertize de către un expert specialist în proprietate intelectuală, având în vedere existența mai multor brevete de invenție pentru același reper „cupe excavator” (cupă de excavator cu rotor, cupă de excavator cu rotor poligonală și cupă de excavator). Intervenienții au criticat sentința cu privire la respingerea cererii privind acordarea dobânzilor legale aferente sumei datorate susținând că raționamentul instanței este greșit întrucât inflația acoperă doar devalorizarea nu și beneficiul nerealizat.

Curtea de Apel Craiova prin decizia civilă nr. 47 din 16 februarie 2009 a respins apelul pârâtei, a admis apelul intervenienților și, ca urmare, a schimbat în parte sentința și a admis în totalitate cererea de intervenție în interes propriu obligând pârâtele și la plata dobânzii legale pentru suma datorată începând cu 16 aprilie 2008, data formulării cererii și până la data efectuării plății. În motivarea acestei decizii instanța de apel a reținut în esență următoarele: Pârâta S.C. Rovinari S.A. a folosit invenția „cupă excavator cu rotor SIP” pentru care cei trei autori au obținut hotărâri judecătorești împotriva pârâtei pentru plata sumelor ce li se cuveneau din folosirea invenției (brevetată și protejată prin brevetul x) în perioada 2000-2006.

Cât privește folosirea invenției de către pârâtă pe perioada anului 2007 instanța a constatat că expertiza tehnică efectuată în faza judecării cauzei în fond a concluzionat, punctual, cu argumente clare și pertinente că în perioada de referință, în unitățile miniere aparținând SC C.R. SA s-a folosit soluția tehnică protejată, respectiv „cupa de excavator cu rotor SIP” numai pe două excavatoare și anume E1400-02 și E1400-04, în Cariera Tismana (din totalul de 19 excavatoare ale pârâtei), în perioada 01 ianuarie 2007-24 iulie 2007. S-a mai reținut că după identificarea cupelor utilizate și prezentate detaliat în capitolul 4 al raportului de expertiză, expertul a arătat că toate denumirile folosite în practică pentru cupele de excavator corespund, din punct de vedere al caracteristicilor tehnice, cupei de excavator cu rotor protejată de brevetul de invenție.

S-a concluzionat în baza probelor administrate că atâta timp cât în produsul cupa poligonală se regăsesc elementele esențiale constitutive ale invenției protejate, pârâta a folosit în perioada ce face obiectul de cercetare al dosarului cupa SIP la două excavatoare din Cariera Tismana. Concluzia s-a impus și din împrejurarea constatată de instanță că deși în motivele invocate în apel, această pârâtă a susținut că în procesul de producție a folosit și cupe poligonale ce fac obiectul unui alt brevet de invenție, aceiași pârâtă a susținut într-un alt Dosar (nr. 6195/95/2007 al Tribunalului Gorj), că în perioada 1 iulie 2004-30 iunie 2007 (perioada ce include și un segment din perioada în discuție în prezentul dosar), nu a folosit în cadrul Exploatării Miniere Rovinari pe excavatoarele din dotare tipul de cupă ce face obiectul brevetului de invenție mai sus evocat.

În raport de probele administrate în cauză instanța de apel a constatat că în mod corect prima instanță a respins obiecțiunile formulate de pârâtă la raportul de expertiză, constatând motivat că nu se impune refacerea raportului de expertiză față de datele și explicațiile furnizate de acesta. Pentru aceleași considerente a respins cererea de efectuare a unei noi expertize în faza apelului. Nu a fost primită nici cea de a doua critică referitoare la modul de calcul al eficienței economice constatându-se că este nefondată susținerea că normele de consum planificate nu îi sunt opozabile pârâtei SC C.E.R. SA întrucât au fost aprobate de conducerea unei alte societăți, C.N.L. Oltenia SA. Privitor la acest aspect, s-a constatat că societatea pârâta s-a desprins din Compania Națională a Lignitului Oltenia (C.N.L.

Oltenia) și a preluat activele acesteia, fiind, ca urmare, ținută să respecte contractul de cesiune pe care C.N.L. Oltenia l-a încheiat cu inventatorii. Sub aspectul modului de calcul al eficienței economice, instanța de apel a constatat că în mod corect s-a reținut din expertiza efectuată în cauză că eficiența economică a rezultat din diferența rezultată dintre cheltuielile de exploatare ce ar fi fost necesare prin utilizarea cupelor clasice și, respectiv, cele efectiv făcute prin utilizarea cupelor SIP în concordanță cu masa minieră excavată. Eficiența economică a fost calculată în baza art. 10 din Regulamentul de aplicare al Legii nr. 64/1991 adoptat de C.N.L. Oltenia SA, regulament în baza căruia a fost încheiat contractul de cesiune cum se menționează în raportul de expertiză, la fila 102 din dosarul de fond, cu precizarea că au fost reactualizate criteriile pe baza cărora s-au utilizat normele de consum C.N.L.

Oltenia. Pârâta, prin obiectivele la expertiza propusă primei instanțe, a indicat ea însăși modul de determinare a eficienței economice făcând trimitere la art. 10 din Regulamentul mai sus menționat. Apelul intervenienților a fost admis cu argumentarea, că actualizarea unei sume de bani prin aplicarea coeficientului de inflație nu conduce la plata unei sume mai mari în raport de cea datorată, decât în valoarea nominală și nu reală, astfel că prin actualizare se menține puterea de cumpărare a sumei inițiale, acoperindu-se practic devalorizarea acestei sume și, prin eliminarea efectelor diminuării puterii de cumpărare, coeficientul de inflație reprezintă prejudiciul pe care creditorul îl încearcă din cauza devalorizării monedei.

Ca urmare, acest prejudiciu trebuie acoperit prin aplicarea coeficientului de inflație la suma datorată. Spre deosebire de coeficientul de inflație s-a arătat că dobânda legală reprezintă daune interese și își are temeiul juridic în art. 1088 C. civ. indiferent și independent de stabilitatea monetară și/sau nivelul inflației. Au fost invocate dispozițiile art. 1082 C. civ. potrivit cărora debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune interese sau pentru neexecutarea obligației sau pentru întârzierea executării precum și dispozițiile art. 1088 C. civ. potrivit cărora la obligațiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, iar ele se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă și ele nu sunt debite decât în ziua formulării cererii de chemare în judecată, în afara cazurilor când după lege dobânda curge de drept.

S-a apreciat că pentru situațiile mai sus expuse legea pornește de la ideea că lipsa de folosință a unei sume de bani provoacă creditorului un prejudiciu constând în cuantumul dobânzii legale datorată de la data introducerii cererii până la efectuarea plății. Curtea de Apel a mai constatat că prima instanță a admis acțiunea principală formulată de reclamantul I.G.D., succesor al unuia din coautorii invenției protejate de brevetul emis, obligând pârâtele și la plata dobânzii legale aferentă sumei datorate, (drepturi de autor pentru aceiași perioadă, anul 2007), tară ca să indice vreo justificare legală pentru care a făcut diferența între cei trei inventatori aflați în situații identice de fapt și de drept atunci când a acordat dobânzi reclamantului și a respins dobânzile solicitate de intervenienți.

3. Recursul. Pârâta SC C.E.R. SA a declarat recurs la 03 aprilie 2009 împotriva deciziei Curții de apel.

Recursul nu a fost întemeiat în drept, iar în fapt recurenta a formulat patru critici împotriva deciziei atacate: a) hotărârea în mod nefondat reține că expertiza a argumentat tehnic, clar și pertinent faptul că societatea pârâtă a folosit invenția, în realitate nu s-a constatat în mod direct prin cercetarea evidențelor tehnice, comerciale sau financiare și nici la fața locului în carierele miniere, că unitatea pârâtă ar fi folosit invenția „excavator cu rotor tip SIP” și că în mod neîntemeiat s-a respins solicitarea ca expertul să precizeze probele din care rezultă această concluzie; b) hotărârea în mod greșit reține că încheierea contractului de cesiune s-a făcut sub imperiu normelor de consum planificat privind activitatea în anul 1999, aceste norme neavând nici o legătură cu contractul de cesiune care a fost încheiat în conformitate cu regulamentul aprobat de consiliul de administrație a C.N.L.

Oltenia printr-o hotărâre din 1998; c) nelegalitatea respingerii cererii formulate de pârâtă în apel în temeiul art. 295 alin. (2) C. proc. civ., de efectuare a unei expertize de către un expert atestat O.S.I.M. specialist în proprietate intelectuală având în vedere existența mai multor brevete de invenție pentru același reper, cupa de excavator, care prezintă caracteristici asemănătoare, instituția care a emis brevetele prin experții săi, fiind cea în măsură să stabilească identitatea între cupa de excavator folosită efectiv de pârâta și cupa din invenția brevetată; d) hotărârea în mod nefondat a obligat pârâta și la plata dobânzii întrucât cumulul acestuia cu reactualizarea din aplicarea coeficientului de inflație nu este posibilă, ambele sume reprezentând daune interese moratorii și conducând la o dublă reparare a prejudiciului.

Intimatul-reclamant I.G.D., prin întâmpinarea depusă la dosar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat semnalând că nu au fost indicate motivele de recurs prevăzute de art.304 C. proc. civ. si că din dezvoltarea criticilor rezultă că acestea exced motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 la pct. 1-9 C. proc. civ. Prima critică legată de aprecierea probelor de către Curtea de Apel nu poate fi cercetată în recurs, fiind inadmisibilă invocarea netemeiniciei. Critica referitoare la modul de calcul al eficienței economice vizează tot un aspect de netemeinicie si este nefondat, având în vedere explicațiile date de expert în raportul de expertiză. Respingerea cererii de a se efectua un nou raport de expertiză, amplu motivată de cele două instanțe nu îndreptățește recurenta la susținerea că instanța nu a manifestat rol activ încălcând dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc.

civ. S-a arătat că instanța a făcut aplicarea în mod corect a dispozițiilor art. 1088 C. civ. obligând pârâta și la plata dobânzii legale care are regim juridic diferit de inflație. Intimații P.C.I. si S.N. prin întâmpinarea depusă au invocat excepția nulității recursului, potrivit art. 306 C. proc. civ. recursul nefiind motivat în drept, potrivit art. 304 C. proc. civ. Pe fond s-a solicitat respingerea criticilor pentru că aspectele de netemeinicie nu pot face obiect al recursului iar în speță nu se impunea o expertiză tehnică la care să participe experți tehnici atestați de O.S.I.M. deoarece nu s-a contestat valabilitatea brevetului, iar instanța, în mod corect a obligat la dobânda legală și la acoperirea inflației, prima reprezentând beneficiul de care inventatorii au fost lipsiți, iar secunda acoperind devalorizarea monedei naționale.

4. Analiza instanței de recurs. Recurenta nu și-a întemeiat în drept cererea sa. O parte din criticile formulate pot fi însă încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recursul putând fi socotit motivat atunci când considerentele sale sunt în legătură cu hotărârea atacată și se constituie Într-o critică totală sau parțială, tinzând la afirmarea nelegalității acesteia. Examinând cele patru motive invocate de recurentă se constată că prin criticile prevăzute la punctele b), c) și d) se urmărește să se susțină că hotărârea Curții de Apel este nelegală, fiind pronunțată cu încălcarea dispozițiilor contractului încheiat între părți (cu o greșită raportare a contractului la regulamentul privind realizările tehnice); cu încălcarea art. 295 alin. (2) C. proc.

civ. ca urmare a respingerii cererii de efectuare a unei expertize în apel și pentru greșita obligare la plata dobânzii legale, față de împrejurarea că la suma acordată s-a aplicat deja coeficientul de inflație. Având în vedere unicitatea recursului, împrejurarea că în cuprinsul acestuia sunt formulate și critici care nu pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. nu atrage aplicarea sancțiunii prevăzute de art. 306 C. proc. civ., nulitatea recursului. Analizând hotărârea atacată în raport de criticile formulate se constată că aceasta este legală, recursul urmând a fi respins pentru considerentele ce succed: Critica de la punctul a) exprimă nemulțumiri ale pârâtei cu privire la concluziile expertizei însușite de instanță și la modalitatea în care a fost apreciată această probă.

Această critică nu poate fi încadrată în nici unul din punctele 1-9 ale art. 304 C. proc. civ., fostul punct 11 al acestui articol, care permitea verificarea modului în care instanța a apreciat probele administrate, fiind abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000, aprobată prin Legea nr. 219/2005 publicată la 14 iulie 2005. Critica formulată la pct. b) pentru care s-a depus în copie la dosar regulamentul realizărilor tehnice este neîntemeiată ; prin această critică nu se aduc elemente noi față de criticile formulate anterior și care să nu fi fost analizate din perspectiva cadrului convențional încheiat între părți. Din contractul de cesiune depus la fila 7 în dosarul de fond rezultă că părțile au convenit, în clauza privind plata, că „redevențele se achită trimestrial în baza contractelor tip( Anexa 5) la regulamentul C.N.L.

Oltenia, încheiate cu fiecare subunitate, pe durata valabilității brevetului” . Contractul a fost încheiat la 19 mai 1999, ulterior aprobării regulamentului de către consiliul de administrație al C.N.L. Oltenia (prin hotărârea nr. 8/1998), iar recurenta nu a explicat de ce nu există legătură între contract și regulamentul privind realizările tehnice elaborat în contextul art. 67 din Legea nr. 64/1991, regulament care stabilește cadrul general de îndeplinire a obligațiilor asumate de cesionar prin contractele de cesiune. De altfel recurenta în această critică deși invocă un regulament aprobat prin hotărârea 8/1998 de C.N.L. Oltenia, anexează la recurs un regulament adoptat prin hotărârea consiliului de administrație al C.N.L.

Oltenia la 28 august 2001 (care și acesta păstrează aceleași reguli generale stabilite de regulamentele anterioare). Instanța a constatat în mod legal că răspunderea pârâtei pentru daune interese solicitate de reclamant și intervenienți are o sorginte contractuală în convenția părților, conform dispozițiilor art. 969 C. civ. care stipulează: „convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.” Or, în cauză nu s-a invocat vreo nelegalitate cât privește temeiul acestei răspunderi. Critica de la punctul c) este și aceasta neîntemeiată. Art. 295 pct. 2 C. proc. civ. instituie o normă supletivă cât privește conduita instanței de apel : „instanța va putea încuviința refacerea sau completarea probelor administrate la prima instanță precum și administrarea probelor noi propuse în condițiile art. 292, dacă consideră că sunt necesare pentru soluționarea cauzei”.

Se observă că instanța de apel a analizat modalitatea în care a fost administrată expertiza și, în raport de apărările și susținerile părților, a constatat că nu este necesară, pentru soluționarea cauzei, refacerea raportului de expertiză, argumentând atât respingerea criticilor referitoare la atitudinea instanței de fond cât și cererea de probe în sensul dispunerii unei noi expertize în cadrul judecării apelului. Cât privește legalitatea întocmirii raportului de expertiză se constată că această problemă nu a format obiect de discuție între părți și ca urmare, nici în faza apelului, în condițiile art. 292 C. proc. civ. și nici în faza recursului, în condițiile art. 298 C. proc. civ., o atare critică nu mai poate fi formulată.

Critica de la punctul d) aduce în discuție legalitatea acordării de despăgubiri la care se adaugă plata dobânzii legale. Curtea a observat că sub acest aspect se impune modificarea în parte a sentinței tribunalului și obligarea pârâtelor la dobânda legală aplicată și la sumele cuvenite intimaților. Această modificare a sentinței a fost corect dispusă în raport de prevederile art. 1082 si 1088 C. civ. incidente în cauză, cât și fată de împrejurarea, corect constatată de instanța de apel, că Tribunalul a dat o rezolvare diferită (si neexplicată) pretențiilor formulate de cei trei co-inventatori pentru folosirea aceleiași invenții în condiții de fapt și de drept identice. În hotărârea atacată sunt prezentate în mod detaliat divergențele care există între cele două instituții dobânda legală și, respectiv, indicele de inflație din punctul de vedere al naturii și efectelor lor juridice.

Pârâta-recurentă, prin critica formulată în termeni generali, nu a adus nici un contra argument de fapt sau de drept la analiza făcută de instanța de apel, de natură să infirme soluția instanței. Într-adevăr, natura juridică și efectul celor două instituții sunt diferite. Dobânda legală este o sancțiune aplicată debitorului obligației contractuale neexecutate, sub formă de daune interese, la obligațiile care (precum cazul de față), au ca obiect o sumă oarecare. Daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, fidejusiune și societate (art. 1088 C. civ.). Ca urmare, daunele interese, sub forma dobânzii legale se raportează la culpa debitorului (pentru neexecutarea obligației contractuale asumate) în timp ce actualizarea sumei datorate prin aplicarea indicelui de inflație este o operație impusă de realitățile economice și se aplică independent de culpa contractuală a debitorului.

Prin actualizarea sumei nu se acordă - cu titlu de sancțiune - o alta sumă de bani, în plus față de suma datorată, ci valoarea sumei datorate la momentul la care aceasta se impunea a fi plătită (conform termenilor contractuali) este urcată în timp, la valoarea de la momentul plății ( a cărei valoare s-a deteriorat prin trecerea timpului). Pentru considerentele arătate se constată că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. (în care s-au încadrat o parte din criticile din recurs), pentru a determina modificarea deciziei și văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. s-a respins recursul ca nefondat. Cât privește cererea intimatului reclamant de cheltuieli de judecată se constată că acesta a făcut dovada că a achitat la 7 martie 2010 pentru avocatul ales, un onorariu de 10.000 lei conform chitanței de la dosar (fila 39). În temeiul art. 274 C. proc.

civ., cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul reclamant va fi admisă urmând a obliga pe recurenta pârâtă la cheltuieli de judecată către intimatul reclamant în sumă de 1000 lei, cheltuieli de judecată, reduse potrivit art. 274, alin. (3) C. proc. civ., urmare constatării faptului că onorariul avocatului acestei părți este nepotrivit de mare în raport de munca îndeplinită de avocat. Astfel se constată că în cauză, pentru judecarea recursului au fost acordate trei termene la 13 octombrie 2009, la 16 martie 2010 și respectiv la 22 iunie 2010 când cauza s-a judecat.

Din încheierile de ședință întocmite pentru termenele arătate rezultă că la primul termen, părțile au lipsit, avocatul reclamantului-intimat fiind prezent la ultimele doua termene: la 16 martie 2010 - când a primit o copie a întâmpinării formulate de intimații intervenienți și când procesul s-a amânat pentru comunicarea acelui act de procedură, precum și la termenul din 22 iunie 2010 - când a pus concluzii asupra recursului. Se constată că înainte de angajarea avocatului său (împrejurare pentru care reclamantul a solicitat acordarea unui termen printr-o cerere depusă la fila 13 în dosar), reclamantul intimat a depus o întâmpinare (filele 14-16) transmisă prin poștă la 29 septembrie 2009 (conform ștampilei poștale aflată pe plicul de la fila 17). Ca urmare, în raport de munca depusă de avocatul reclamantului intimat în acest dosar și de complexitatea cauzei, s-a apreciat necesar să se reducă, potrivit alin. (3) din art. 274 C. proc.

civ., onorariul avocatului de la 10.000 lei la 1.000 lei, la această din urmă sumă fiind obligată pârâta-recurentă cu titlu de cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.

PENTRU ACESTE

MOTIVE ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul pârâtei SC C.E.R. SA împotriva deciziei nr. 47 din 16 februarie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurenta-pârâtă la 1.000 lei, cheltuieli de judecată, către intimatul-reclamant I.G.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 iunie 2010