ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2221/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2221/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra

recursului de față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. 572/95/2008

la Tribunalul Gorj, reclamantul I.G.D. a chemat în judecată pe pârâtele SC

C.E.T. și E.M.C Jilț Mătăsari, solicitând instanței obligarea acestora la plata

estimativă a sumei de 200.000 RON, reprezentând dreptul de autor pe perioada 1

ianuarie 2007 - 31 decembrie 2007, solicitând totodată plata dobânzilor legale

de la data introducerii acțiunii și până la plata efectivă.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că este unicul moștenitor al autorului I.G., ce a realizat

invenția "cupă pentru excavator" alături de alți doi colaboratori,

iar potrivit înțelegerii autorilor invenției din data de 26 octombrie 2001,

tatălui său îi reveneau 70% din drepturile bănești rezultate din exploatarea invenției.

S-a arătat că la data

de 19 mai 1999, între fosta CNL Oltenia în calitate de cesionar și autorii

invenției în calitate de cedenți s-a încheiat contractul de cesiune nr.

3333/1999 în care autorii transmiteau dreptul de eliberarea brevetului de invenție

și folosirea exclusivă a invenției de către CNLO.

Reclamantul a mai

susținut că încă din anul 2000, CNL Oltenia a folosit invenția la o serie de

exploatări miniere, obținând eficiență economică, dar a refuzat să acorde

drepturile de autor, în procent de 30% în primul an de folosire al invenției și

de 20% în următorii ani.

Pârâta SC C.E.T. a

formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului,

invocând excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, excepția

lipsei calității procesuale pasive a SC C.E.T. SA, formulând totodată cerere de

chemare în garanție a SC M. SRL Craiova, SC U. SA Rovinari.

Prin Sentința nr. 221

din 14 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr. 572/95/2008

s-au respins excepțiile invocate de parata SC C.E.T., s-a admis acțiunea

reclamantului și cererile de intervenție și s-a respins cererea de chemare în

garanție a SC M. SRL Craiova și SC U. SA Rovinari; a fost obligată pârâta către

reclamant la 386.130 RON reprezentând drepturi patrimoniale și la dobânda

legală pentru această sumă, de la data introducerii acțiunii până la plata

efectivă; a obligat pârâta către intervenienți la câte 82742 RON drepturi

patrimoniale și la dobânda legală pentru aceste sume de la data introducerii cererii

până la plata efectivă a sumei; a fost obligată pârâta la 17.339 RON cheltuieli

de judecată către reclamant, la 12.901 RON cheltuieli de judecată către fiecare

dintre intervenienți.

Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin Decizia

civilă nr. 123 din 8 aprilie 2009 a respins apelurile declarate de pârâtele SC

C.E.T. S.A și SC C.E.T. S.A - E.M.C Jilț împotriva Sentinței civile nr. 221 din

14 noiembrie 2008 ; s-a admis în parte cererea intimatului-reclamant I.G.D. și

au fost obligate apelantele la 2000 RON cheltuieli de judecată către intimat;

au fost obligați apelanții către intimații-intervenienți la câte 2000 RON

cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța

această decizie, Curtea a reținut cele ce urmează.

Din raportul de

expertiză și din răspunsul la obiecțiunile formulate de pârâte la acest raport

a rezultat că pârâtele au folosit cupe identice cu cele din soluția brevetată

conform brevetului de invenție nr. RO 116822B1 ai căror coautori sunt autorul

reclamantului și intervenienții.

Expertul tehnic a

demonstrat în mod convingător folosirea de către pârâte a tipului de cupe

brevetat - invenție a autorului reclamantului și intervenienților.

Calculul eficienței

economice s-a făcut corect prin luarea în considerare doar a consumului efectiv

de cupe reparate (72+72) comunicat de pârâtă cu adresa nr. 10731 din 9 iulie

2008, consumul efectiv fiind raportat la norma de consum de cupe clasice de la

momentul implementării invenției așa cum s-a prevăzut de altfel și în convenția

părților.

Critica privind

obligarea pârâtei la plata dobânzii legale (în condiția actualizării

drepturilor cuvenite) este neîntemeiată.

Natura juridică a

dobânzii legale este diferită de actualizarea sumei cu indicele de inflație

întrucât dobânzile reprezintă daune moratorii care, potrivit art. 1088 C. civ.

se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica vreo pagubă și se

datorează din ziua cererii de chemare în judecată, pe când actualizarea

reprezintă daune compensatorii și acoperă prejudiciul datorat inflației.

Prima instanță în mod

corect a soluționat și cererea de chemare în garanție întrucât reclamantul și

intervenienții au solicitat drepturile convenite cu antecesoarea pârâtei prin

contractul de cesiune și nu s-a demonstrat că pârâta ar fi transferat, către

chematele în garanție, obligațiile decurgând din acest contract.

De altfel pârâta nu a

făcut dovada că, în anul 2007, a folosit cupe livrate de chematele în garanție,

depunând la dosar doar contractul nr. 757 din 2 octombrie 2007 încheiat pentru

aprovizionarea cu cupele necesare în anul 2008.

Nu se impune

schimbarea sentinței nici sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 274

alin. (2) C. proc. civ., judecătorii nu pot micșora plata experților și orice

alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut.

Prin urmare, instanța

nu poate cenzura onorariilor experților.

Cât privește

onorariile avocaților, alin. (3) al art. 274 prevede dreptul judecătorilor de a

le mări sau micșora potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale

ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau mari față

de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Din text a rezultat

că această cenzurare este atributul exclusiv al judecătorului ce pronunță

hotărârea și oricum față de valoarea litigiului în speță se justifică

onorariile apărătorilor achitate în prima instanță.

Instanța a apreciat

că suma de 5000 RON achitată în apel este disproporționat de mare în raport de

muncă îndeplinită de avocat și a admis doar în parte, în limita sumei de 2000

RON, cererea intimatului reclamant pentru acordarea cheltuielilor de judecată

în apel.

A admis în totalitate

și cererea privind cheltuielile de judecată formulată de intimații

intervenienți prin care au fost obligate apelantele către intimații

intervenienți la câte 2000 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei

decizii, au declarat recurs reclamantul I.G.D. și pârâta S.C C.E.T. S.A

Prin recursul său,

reclamantul, critică decizia pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul

neacordării cheltuielilor de judecată în totalitate.

Onorariile se

stabilesc liber între avocat și clientul sau, iar stabilirea lor țin cont de

mai multe elemente cum ar fi dificultatea și amploarea cazului, timpul și

volumul de muncă solicitat în vederea executării mandatului primit, importanța

intereselor în cauză, vechimea în muncă, reputația și experiența avocatului,

avantajele obținute pentru profitul clientului și nu în ultimul rând situația

financiară a acestuia.

Cu privire la

prevederile art. 274 alin. (3) C. proc. civ., potrivit căruia instanța are

dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, instanța supremă a

considerat că acestea sunt inaplicabile, întrucât potrivit dispozițiilor art.

30 din Legea nr. 51/1995, "contractul dintre avocat și clientul sau nu

poate fi stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de nici un organ al

statului", iar în conformitate cu dispozițiile art. 94, alin. (2) - (3)

din Statutul profesiei de avocat, onorariul se stabilește prin negociere, fiind

totodată exclusă obligația avocatului de a justifica sumele cuvenite în acest

titlu, convenite cu clientul sau; prin art. 95 din Statutul profesiei de avocat

s-a statuat ca reclamațiile și contestațiile privind onorariile și cheltuielile

făcute în interesul clientului se soluționează potrivit dispozițiilor art. 27,

alin. (2) din Legea nr. 51/1995, adică de Consiliul Baroului, iar decizia

acestuia poate fi atacată cu plângere la Comisia permanentă, a cărei soluție

este definitivă.

Formularea

întâmpinărilor la apelurile declarate de pârâte a necesitat un volum mare de

muncă fiind dificilă și meticuloasă, pârâții-apelanți invocând numeroase

excepții la care s-a răspuns punct cu punct.

De asemenea, nu poate

fi pusă la îndoiala complexitatea cauzei având în vedere că au fost formulate

în cauză cereri de chemare în garanție, cereri de intervenție, a fost efectuată

o expertiza tehnică de specialitate, au fost invocate numeroase excepții și au

fost formulate apeluri și întâmpinări.

SC C.E.T. SA critică decizia recurată din perspectiva dispozițiilor art. 304

pct. 7 și 9 C. proc. civ.

Pentru că s-a arătat

că unitatea nu folosește un model de cupă care este identic cu modelul brevetat

de reclamanții-intimații I.Gr.D., P.C.I. și S.N., se impunea efectuarea unei

noi expertize tehnice pentru a se demonstra că, modelul de cupă folosit de

recurenta CE Turceni prezintă caracteristici diferite, mai mult, revendicările

din brevetul de invenție al intimaților reclamanți nu se regăsesc asupra

modelului de cupă pentru excavator folosit de pârâta, instanța respingând în

mod nelegal apelul.

Prin cele expuse prin

motivele de apel s-au arătat diferențele clare, constructive și funcționale ale

cupelor utilizate de pârâta:

- pasul de montaj al

dinților pe același tip de cupa este variabil în varianta cupelor folosite de

E.M. Jilț, în timp ce, pentru varianta brevetata pasul este constant;

- pasul (distanța

dintre dinții centrali) la cupa încărcătoare este L=220 mm și pasul la cupa

tăietoare este Ll=250mm, deci L este mai mic decât LI pentru cupele folosite de

E.M. Jilț, contrar revendicării nr. 2 din brevet, conform căreia distanța este

inversă adică Ll este mai mic decât L.

Lucrul cel mai

important, care duce la incapacitatea de a utiliza în producție cupa în forma

brevetată de reclamanți este valoarea unghiului de așchiere al acesteia care

este de 0 - 5 grade, ceea ce nu permite practic, a fi utilizată, probabil cupa

a fost brevetată fără a fi probată în prealabil, față de valoarea de

aproximativ 39 grade cât măsoară cupa folosită de E.M. Jilț.

privește calculul eficienței economice s-a arătat că acesta este greșit

deoarece la nivelul unității pârâte nu se mai aplică valoarea normelor de

consum stabilite de către fosta CNLO Tg-Jiu, normele de consum fiind date în

prezent de orele de funcționare pe care le oferă furnizorul de cupe, chemat în

garanție.

Experții au luat în

calcul și cupe noi, pe care nu le-a folosit în anul 2007, ori eficiența

economică se calculează raportat la ceea ce s-a utilizat efectiv, la numărul de

ore de funcționare, creându-se un prejudiciu foarte mare prin calcule eronate.

Normele de consum

erau valabile la momentul implementării, însă în prezent acestea se exprimă în

ore de funcționare.

dispozițiilor C. proc. civ., în recurs nu se pot face probe noi, cu excepția

înscrisurilor, astfel că s-a invocat proba nouă, adresa nr. 205052 din 05 mai

2009 a OSIM București, din care rezultă că brevetul RO nr. 116822 este decăzut

de la data de 22 iunie 1999 pentru neplata taxelor de menținere în vigoare

conform legii.

Pârâta invocă

excepția lipsa calității procesuale active a reclamanților cât și lipsa

calității sale procesuale pasive, deoarece contractul invocat de reclamanți nu

mai este valabil încă din anul 1999 întrucât a fost încheiat în baza unui

brevet care, ulterior nu a mai fost protejat de lege, invenția fiind liberă și

putând să fie utilizată de oricine. Mai mult decât atât, nu se poate invoca că

s-au preluat drepturile și obligațiile fostei CNLO Tg-Jiu prin efectul H.G. nr.

103/2004, deoarece contractul nu mai putea produce efecte juridice datorită

decăderii din drepturile izvorâte din brevet, neexistând obligații legale care

să fie preluate în urma reorganizării, nemaiexistând un contract valabil.

Nu s-a făcut dovada

că autorii au devenit titulari de brevet, dovadă care să fie publicată în BOPI,

conform art. 47 din Legea nr. 64//1991.

În mod greșit s-au

respins cererile de chemare în garanție, instanța contrazicându-se în

soluționarea acestora, nedând dovadă de rol activ.

Pe cale de

consecință, și obligarea la plata unor sume cu indicele de inflație și dobânda

legală, precum și a cheltuielilor de judecată mari sunt nelegale.

Analizând decizia

recurată prin prisma criticilor formulate, a probatoriilor administrate în

toate etapele procesuale și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Înalta

Curte reține caracterul nefondat al recursurilor pentru argumentele ce succed.

în temeiul art. 30 din Legea nr. 51/1995 privind angajarea și exercitarea

profesiei de avocat "contractul dintre avocat și clientul său nu poate fi

stânjenit sau controlat, direct sau indirect, de niciun organ al

statului". Numai că, în ipoteza aplicării art. 274 alin. (3) C. proc.

civ., instanța judecătorească nici nu stânjenește executarea contractului de

asistență juridică și nici nu îl controlează direct sau indirect. Cu alte

cuvinte raportul juridic generat de încheierea contractului de asistență

juridică se menține în integralitatea lui.

Consacrarea prin lege

a prerogativei instanței de a cenzura cu prilejul stabilirii cheltuielilor de

judecată, cuantumul onorariului cuvenit prin prisma proporționalității sale cu

amplitudinea și complexitatea activității depuse este necesară întrucât

onorariul urmează a fi suportat de partea potrivnică ce a căzut în pretenții,

care este terț în raport cu convenția de prestare a serviciilor avocațiale.

În același sens este

și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care învestită cu

soluționarea pretențiilor la rambursarea cheltuielilor de judecată, în care

sunt cuprinse și onorariile avocațiale, a statuat că acestea urmează a fi

recuperate numai în măsura în care constituie cheltuieli necesare în limita

unui cuantum rezonabil.

Aprecierea instanței

asupra dimensiunii cheltuielilor de judecată ce urmează a fi suportate de

partea care a căzut în pretenții reprezintă aspecte de netemeinicie ce nu pot

fi analizate în recurs față de dispozițiile art. 304 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, reținând că motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9

C. proc. civ. nu este incident în cauză, în temeiul dispozițiilor art. 312

alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat.

2.1. Înscrisuri noi

sunt toate actele scrise-emanate de la părțile din proces sau de la un terț,

care ar fi putut înrâuri soluția cauzei dacă ar fi fost folosite la prima

instanță.

În cauza de față,

recurenta invocă ca probă nouă adresa nr. 205052 din 5 februarie 2009 a

Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci din care ar rezulta că brevetul RO

nr. 116822 nu mai este în vigoare de la 22 iunie 1999 pentru neplata taxelor de

menținere în vigoare a legii.

O atare probă nu a

fost însă administrată de recurent, în condițiile art. 306 C. proc. civ.,

existența ei rămânând o simplă aserțiune.

Inexistența acestei

probe determină și caracterul nefondat al criticilor referitoare la lipsa

calității procesuale atât a reclamanților cât și a pârâtei precum și cele

referitoare la preluarea drepturilor și obligațiilor fostei CNX.O.-Târgu Jiu

prin efectul H.G. nr. 103/2004 cât timp contractul este valid.

2.2. În cazul unui

litigiu ce pretinde plata drepturilor bănești cuvenite ca urmare a aplicării

invenției, ceea ce trebuie lămurit, este dacă pârâtul utilizează sau nu

invenția, astfel cum a fost brevetată.

În funcție de probele

administrate se poate ajunge la concluzia că invenția este utilizată - și

aceasta chiar dacă se aduc anumite modificări care nu alterează obiectul

protecției - sau, dimpotrivă, se poate ajunge la concluzia că modificările sunt

atât de substanțiale încât este utilizat un alt produs ori procedeu decât cel

pentru care s-a obținut protecția.

Pentru a se putea

considera că pârâta nu utilizează invenția astfel cum a fost brevetată nu este

suficient să se constate că pârâta a modificat un anumit element, deoarece,

potrivit doctrinei echivalențelor, transpusă în art. 32 alin. (6) din Legea nr.

64/1991, invenția este protejată în esența sa, iar pentru aceasta se iau în

considerare elementele echivalente celor specificate în revendicare.

În speță, pârâta a

susținut că nu există identitate între cupa brevetată și cupa folosită de

recurentă. Or, acest lucru nu a fost confirmat de proba științifică, expertul

demonstrând că diferențele sunt nesemnificative pentru a personaliza alt tip de

cupă decât cea brevetată.

Recurenta formulează

și o serie de critici referitoare la greșita respingere a cererilor de chemare

în garanție, lipsa rolului activ, plata unor sume cu indicele de inflație și

dobânda legală precum și cheltuielile de judecată foarte mari.

Deși invocă

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta nu a avansat vreo critică

concretă și efectivă în a arăta în ce constă nelegalitatea deciziei curții de

apel în sensul de a indica care sunt dispozițiile de drept material ori

procesual aplicate greșit de instanță.

Pârâta se limitează a

enumera nemulțumirile sale, nesocotind caracterul de cale extraordinară de atac

a recursului.

Înalta Curte, pentru

cele ce preced, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va

respinge ambele recursului ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamantul l.G.D. și pârâta SC C.E.T. SA

împotriva Deciziei nr. 123 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția

I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 13 aprilie 2010.