ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 223/CA din 28 septembrie 2010,

Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis

cererea formulată de reclamanții B.G. și B.C.M. și a dispus suspendarea executării

deciziei de impunere din 24 februarie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Sibiu, până

la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin actele administrativ-fiscale

contestate, încheiate de D.G.F.P. Sibiu – Activitatea de Inspecție Fiscală s-au

stabilit în sarcina reclamanților obligații de plată a T.V.A. în sumă de 415.026

RON și majorări de întârziere de 393.073 RON, începând cu 01 mai 2007.

Aceste acte au fost contestate

de către reclamanți la data de 04 martie 2010, în condițiile art. 7 din Legea

nr. 554/2004, astfel încât prezenta acțiune nu poate fi considerată prematură față

de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd în mod expres posibilitatea

introducerii unei atare cereri, după sesizarea cu plângere prealabilă a autorității

care a emis actul contestat, aspect îndeplinit de reclamanți.

Potrivit art. 215 C.

proc. fisc. „Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă

executarea actului administrativ fiscal însă contribuabilul are dreptul de a cere

suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului

administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competentă poate

suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei

contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o

cauțiune de până la 2.000 RON”.

Conform art. 14 din Legea

nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente,

după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau

a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente

să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea

instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea

actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.”

Reține prima instanță

că cele două condiții impuse de art. 14 sunt definite în art. 2 alin. (1) din lege,

astfel: la lit. ș) prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor

și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități

publice sau a unui serviciu public, iar la lit. t) prin „cazuri bine justificate”

împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze

o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Or, se arată în considerentele

sentinței atacate, în speță, este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o contestație care reprezintă

plângerea prealabilă, cât și aceea a achitării cauțiunii impusă potrivit art. 215

C. proc. fisc.

De asemenea, verificând

îndeplinirea celor două condiții de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004,

raportat la motivele invocate de petentă și la probele administrate în cauză, prima

instanță a apreciat că cererea reclamanților este fondată.

Astfel, în aprecierea

primei instanțe, sunt întrunite cumulativ condițiile cazului bine justificat, ca

o aparență a văditei nelegalități a actului de control fiscal, și a pagubei iminente;

reține prima instanță că aspectele legate de instituțiile căsătoriei și a comunității

de bunuri a soților și asimilarea acestora de către pârâtă cu asocierea în participațiune,

care este strict reglementată de art. 86, art. 127 alin. (10) C. fisc., cele legate

de aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr. 109/2009 intrată în vigoare la 01

ianuarie 2010, cu referire la art. 127 alin. (2

1

) C. fisc., la o situație

anterioară intrării în vigoare a acestui act, precum și cele privitoare la condițiile

de formă prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 106

3

din

Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc. raportat la actele în discuție,

pot crea o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care

constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative.

Și condiția prevenirii

unei pagube iminente s-a apreciat de către prima instanță a fi îndeplinită, față

de împrejurarea că împotriva reclamanților s-a demarat procedura executării silite

a sumelor evidențiate în cuprinsul actelor menționate, astfel încât prin aducerea

la îndeplinire a acestora s-ar produce reclamanților un prejudiciu greu sau imposibil

de înlăturat în ipoteza anulării actelor atacate.

Împotriva acestei sentințe,

a declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost

dată cu greșita aplicare a legii.

S-a precizat în motivele

de recurs că prima instanță nu a ținut seama de dispozițiile imperative ale

art. 14 din Legea nr. 554/2004 care nu au fost dovedite, Curtea de apel având în

mod eronat dubii în privința vânzării bunurilor mobile care s-ar fi desfășurat în

condițiile coproprietății ca soț și soție.

Recursul este nefondat

și va fi respins.

Examinând actele dosarului

și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Art. 14 din Legea nr.

554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube

iminente, persoana vătămată poate să ceară în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004,

instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral,

până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Alba Iulia

prin sentința recurată, a admis cererea formulată și a dispus suspendarea actelor

fiscale în litigiu conform art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Suspendarea executării

actelor administrative este un instrument procedural care asigură respectarea legalității.

Din actele dosarului rezultă

fără posibilitate de tăgadă, că în litigiu sunt îndeplinite condițiile prevăzute

de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și respectiv paguba iminentă.

Corect instanța de fond

a apreciat că aspectele legate de instituția căsătoriei și a comunității de bunuri

a soților și asimilarea cu asocierea în participațiune fondate pe dispozițiile legale

distincte, pot crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ

contestat.

Și paguba iminentă este

dovedită, întrucât împotriva intimaților-reclamanți s-a declanșat procedura executării

silite a sumelor de bani, astfel încât prejudiciul este cert și previzibil, actual

și deplin demonstrat.

Căsătoria și vânzările

de imobile de către soți au caracter civil și deci nu pot fi încadrate în sfera

operațiunilor comerciale, așa cum am afirmat mai sus, fiecare fiind reglementate

de alte proceduri judiciare, fapt care desigur generează motive temeinice de îndoială

privitoare la legalitatea actelor atacate.

Față de toate aceste considerente,

Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și

temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de D.G.F.P. Sibiu,

ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 223/CA din 08 septembrie 2010 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 decembrie 2010.