ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5367/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 223/CA din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea formulată de reclamanții B.G. și B.C.M. și a dispus suspendarea executării deciziei de impunere din 24 februarie 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. Sibiu, până la pronunțarea instanței de fond asupra acțiunii în anularea actului. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin actele administrativ-fiscale contestate, încheiate de D.G.F.P. Sibiu – Activitatea de Inspecție Fiscală s-au stabilit în sarcina reclamanților obligații de plată a T.V.A.

în sumă de 415.026 RON și majorări de întârziere de 393.073 RON, începând cu 01 mai 2007. Aceste acte au fost contestate de către reclamanți la data de 04 martie 2010, în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, astfel încât prezenta acțiune nu poate fi considerată prematură față de dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 care prevăd în mod expres posibilitatea introducerii unei atare cereri, după sesizarea cu plângere prealabilă a autorității care a emis actul contestat, aspect îndeplinit de reclamanți. Potrivit art. 215 C. proc. fisc. „Introducerea contestației pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal însă contribuabilul are dreptul de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

Instanța competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauțiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de până la 2.000 RON”. Conform art. 14 din Legea nr. 554/2004, „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond.

În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.” Reține prima instanță că cele două condiții impuse de art. 14 sunt definite în art. 2 alin. (1) din lege, astfel: la lit. ș) prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public, iar la lit. t) prin „cazuri bine justificate” împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ. Or, se arată în considerentele sentinței atacate, în speță, este întrunită condiția de admisibilitate prevăzută de art. 14 din Legea nr. 554/2004, aceea de a exista o contestație care reprezintă plângerea prealabilă, cât și aceea a achitării cauțiunii impusă potrivit art. 215 C. proc.

fisc. De asemenea, verificând îndeplinirea celor două condiții de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004, raportat la motivele invocate de petentă și la probele administrate în cauză, prima instanță a apreciat că cererea reclamanților este fondată. Astfel, în aprecierea primei instanțe, sunt întrunite cumulativ condițiile cazului bine justificat, ca o aparență a văditei nelegalități a actului de control fiscal, și a pagubei iminente; reține prima instanță că aspectele legate de instituțiile căsătoriei și a comunității de bunuri a soților și asimilarea acestora de către pârâtă cu asocierea în participațiune, care este strict reglementată de art. 86, art. 127 alin. (10) C. fisc., cele legate de aplicarea dispozițiilor O.U.G.

nr. 109/2009 intrată în vigoare la 01 ianuarie 2010, cu referire la art. 127 alin. (2 1 ) C. fisc., la o situație anterioară intrării în vigoare a acestui act, precum și cele privitoare la condițiile de formă prevăzute de art. 43 alin. (2) C. proc. fisc. și art. 106 3 din Normele metodologice de aplicare a C. proc. fisc. raportat la actele în discuție, pot crea o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Și condiția prevenirii unei pagube iminente s-a apreciat de către prima instanță a fi îndeplinită, față de împrejurarea că împotriva reclamanților s-a demarat procedura executării silite a sumelor evidențiate în cuprinsul actelor menționate, astfel încât prin aducerea la îndeplinire a acestora s-ar produce reclamanților un prejudiciu greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza anulării actelor atacate.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta, criticând-o ca nelegală și netemeinică, întrucât a fost dată cu greșita aplicare a legii. S-a precizat în motivele de recurs că prima instanță nu a ținut seama de dispozițiile imperative ale art. 14 din Legea nr. 554/2004 care nu au fost dovedite, Curtea de apel având în mod eronat dubii în privința vânzării bunurilor mobile care s-ar fi desfășurat în condițiile coproprietății ca soț și soție. Recursul este nefondat și va fi respins. Examinând actele dosarului și motivele de recurs, Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele: Art. 14 din Legea nr. 554/2004 prevede că „în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară în condițiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel Alba Iulia prin sentința recurată, a admis cererea formulată și a dispus suspendarea actelor fiscale în litigiu conform art. 14 din Legea nr. 554/2004. Suspendarea executării actelor administrative este un instrument procedural care asigură respectarea legalității. Din actele dosarului rezultă fără posibilitate de tăgadă, că în litigiu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat și respectiv paguba iminentă. Corect instanța de fond a apreciat că aspectele legate de instituția căsătoriei și a comunității de bunuri a soților și asimilarea cu asocierea în participațiune fondate pe dispozițiile legale distincte, pot crea o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.

Și paguba iminentă este dovedită, întrucât împotriva intimaților-reclamanți s-a declanșat procedura executării silite a sumelor de bani, astfel încât prejudiciul este cert și previzibil, actual și deplin demonstrat. Căsătoria și vânzările de imobile de către soți au caracter civil și deci nu pot fi încadrate în sfera operațiunilor comerciale, așa cum am afirmat mai sus, fiecare fiind reglementate de alte proceduri judiciare, fapt care desigur generează motive temeinice de îndoială privitoare la legalitatea actelor atacate. Față de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că sentința atacată este legală și temeinică, motiv pentru care se va respinge recursul declarat de D.G.F.P.

Sibiu, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Sibiu împotriva sentinței nr. 223/CA din 08 septembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 2 decembrie 2010.