ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1089/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 29 septembrie

2010, reclamanții D.A. și D.D. au solicitat ca în temeiul dispozițiilor art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 să se dispună suspendarea executării Deciziei de

impunere nr. 10050 din 27 august 2010 emisă de pârâta D.G.F.P. a Județului

Sibiu până la pronunțarea instanței de fond.

În motivarea cererii,

reclamanții au arătat că se impune suspendarea executării deciziei prin care pârâta

a stabilit în mod nelegal obligații fiscale suplimentare pentru TVA în sumă de

552.232 lei și majorări de întârziere în sumă de 347.706 lei, întrucât există

un caz bine justificat față de aplicarea retroactivă a dispozițiilor legale

referitoare la operațiunile supuse obligației de plată a TVA, precum și riscul

producerii unei pagube iminente prin imposibilitatea rambursării creditelor ca

urmare a executării silite asupra imobilului aflat în proprietate.

Curtea de Apel Alba –

Iulia, secția de contencios administrativ și fiscal, a pronunțat Sentința nr.

263/ F/ CA din 3 noiembrie 2010, prin care a admis cererea și a dispus suspendarea

executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august 2010 până la pronunțarea

instanței de fond.

Instanța de fond a

constatat că sunt îndeplinite în cauză condițiile cumulative prevăzute de art. 14

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării actului

administrativ fiscal contestat în procedura administrativă.

Existența cazului bine

justificat a fost constatată în raport de împrejurările cauzei, cu motivarea că

acestea constituie indicii aparente de răsturnare a prezumției de legalitate a

actului fiscal.

Instanța de fond a

apreciat ca fiind îndeplinită și condiția privind iminența pagubei, față de cuantumul

debitului stabilit de organele de control și de efectele începerii executării

silite, care ar determina imposibilitatea reclamanților de a plăti la scadență

creditele bancare.

Împotriva acestei

sentințe, a declarat recurs pârâta D.G.F.P. a Județului Sibiu, solicitând ca în

temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., să fie modificată

hotărârea atacată, în sensul respingerii cererii de suspendare a executării ca

neîntemeiată.

Recurenta a susținut

că instanța de fond a apreciat în mod greșit ca fiind dovedită în cauză

existența unui caz bine justificat în raport de temeiul juridic al obligațiilor

fiscale contestate, fără a avea în vedere că tranzacțiile efectuate de intimați

au avut caracter continuu, în scopul obținerii de venituri, astfel că nu s-a

creat o îndoială cu privire la legalitatea impunerii realizată în baza art. 127

alin. (1) și (2) din C. fisc.

Recurenta a criticat

și concluzia instanței de fond privind dovedirea condiției impuse de lege pentru

prevenirea pagubei iminente, arătând că intimații nu au administrat probe din

care să rezulte începerea executării silite și imposibilitatea plății la

scadență a creditelor bancare, în condițiile în care se poate prezuma obținerea

unui câștig substanțial din vânzarea celor 18 apartamente deținute.

Analizând actele și

lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs, pentru următoarele considerente:

Potrivit

dispozițiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine

justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, o dată cu sesizarea în

condițiile art. 7 din aceeași lege, a autorității publice emitentă a actului,

persoana vătămată poate cere instanței competente să dispună suspendarea executării

actului administrativ până la pronunțarea instanței de fond.

Cererea intimaților –

reclamanți de suspendare a executării, întemeiată pe exercitarea la 24

septembrie 2010 a recursului administrativ împotriva Deciziei de impunere nr.

10050 din 27 august 2010 nu îndeplinește condițiile cumulative prevăzute de

textul de lege susmenționat și în consecință, a fost greșit admisă de instanța

de fond.

Din motivarea cererii

de chemare în judecată și din înscrisurile depuse la dosar nu rezultă existența

unor cazuri bine justificate pentru măsura provizorie solicitată de intimații –

reclamanți în perioada de soluționare a contestației în procedura

administrativă.

Cazurile bine

justificate au fost definite în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004,

ca fiind împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură

să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

Îndeplinirea acestei

prime condiții legale pentru suspendarea executării a fost greșit constatată de

instanța de fond în raport de actele normative care reglementează taxa pe

valoarea adăugată, dat fiind că analizarea acestora și calificarea

operațiunilor efectuate de intimați, sub aspectul includerii lor în sfera de

aplicare a taxei respective, constituie însuși fondul pricinii, care nu poate

fi cercetat decât cu ocazia judecării acțiunii în anulare.

Măsura de suspendare a

executării actului administrativ nu a fost justificată de intimați nici prin necesitatea

de a se preveni producerea unei pagube iminente, în sensul prevăzut de art. 2 alin.

(1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004, ca prejudiciu material viitor, dar previzibil

cu evidență.

Din probatoriul

administrat în cauză nu rezultă începerea executării silite pentru debitul contestat

și nici imposibilitatea pentru intimați de a plăti la scadență creditele

bancare contractate, astfel că instanța de fond și-a însușit în mod greșit

apărările invocate prin cererea de suspendare.

Pentru considerentele

care au fost expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art.

20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite prezentul recurs și

va modifica hotărârea instanței de fond, în sensul că, va respinge ca nefondată

cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 10050 din 27 august

2010.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de D.G.F.P. a Județului Sibiu, Activitatea de inspecție fiscală,

împotriva Sentinței civile nr. 263/ CA din 3 noiembrie 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că respinge cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr.

10050 din 27 august 2010, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 23 februarie 2011.