ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 86/2012

Asupra recursului de față,

În

baza lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

sentința penală nr. 45/F din 2 mai 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. b) C. proc. pen., a admis în parte plângerea formulată de petenta SC C.I.

SRL București împotriva Rezoluției nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a desființat-o numai

cu privire la soluția de netrimitere în judecată adoptată față de făptuitorul G.C.

și a trimis cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută de art. 291 C. pen.

Au fost menținute dispozițiile rezoluției

atacate în privința făptuitorului L.D.

Pentru a hotăra astfel Curtea de Apel a

reținut că la data de 07 februarie 2011 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel

Brașov plângerea formulată de petenta SC C.I. SRL București împotriva Rezoluției

nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de

Apel Brașov prin care a fost adoptată o soluție de netrimitere în judecată față

de făptuitorii G.C. și L.D., acesta din urmă avocat în cadrul Baroului București,

calitatea acestuia atrăgând și competența curții de apel.

Petenta a apreciat soluția adoptată de

parchet ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât în opinia organului de urmărire

penală, singura modalitate de a solicita efectuarea în cauză de cercetări cu privire

la înscrisurile false folosite în mod repetat în dosarele civile de către făptuitorul

G.C. ar fi fost aceea de înscriere în fals, în fața instanțelor civile sau printr-o

altă plângere penală distinctă și nu prin plângerea adresată de subscrisa acestei

unități de parchet.

Or, prezenta plângere are ca obiect tocmai

aceste aspecte, respectiv învederarea caracterului fals al unor înscrisuri, cu indicarea

prezumptivului autor, în persoana numitului G.C., persoana care a depus aceste înscrisuri

la dosar și căruia îi profitau constatările nereale reținute în aceste înscrisuri,

petenta descriind și modalitatea prin care s-au săvârșit infracțiuni de fals și

uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 290 și art. 291 C. pen.

Petenta a apreciat că soluția dispusă prin

rezoluția atacată este netemeinică și nelegală, organul de urmărire penală ignorând

practic aspectele concrete evidențiate, refuzând astfel să se pronunțe asupra caracterului

fals al acestor înscrisuri, în ciuda unor argumente pertinente și edificatoare.

În

al doilea rând, organul de urmărire penală avea obligația

de a analiza toate aspectele indicate în cuprinsul plângerii formulate.

Organul de urmărire penală trebuia să analizeze

în concret caracterul real sau fals al acestor înscrisuri.

Activitatea de cercetare penală ar fi presupus,

cel puțin din punctul de vedere al petentei și alte activități ce se impuneau pentru

stabilirea existenței sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate,

respectiv audierea petentei, audierea celor două persoane indicate și solicitarea

ca aceștia să depună la dosar originalele facturilor respective.

De asemenea, se impunea efectuarea de adrese

către autoritățile competente - Oficiul Registrului Comerțului și Ministerul Finanțelor

- pentru solicitarea de informații cu privire la data înființării societăților comerciale

pretins emitente ale facturilor invocate, unele dintre acestea neexistând la data

la care se pretinde că au emis aceste facturi.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor

și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a apreciat că se impune admiterea în

parte a

plângerii formulate de petenta SC C.I.

SRL București împotriva Rezoluției nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010

a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a desființat-o numai cu

privire la soluția de netrimitere în judecată adoptată față de făptuitorul G.C.

și a trimis cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Brașov în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzute de art. 291 C. pen., urmând a menține dispozițiile rezoluției atacate

în privința făptuitorului L.D.

Curtea a reținut că petenta SC C.I. SRL

București a formulat plângere penală împotriva celor doi făptuitori, motivat de

faptul că, în cadrul unui conflict de drept civil dedus spre soluționare instanțelor

de judecată - în prezent aflat pe rolul Judecătoriei Brașov după strămutare, având

nr. 112/197/2004 și la care este atașat Dosarul nr. 17941/199, instanța, la termenul

de judecată din data de 21 aprilie 2010, a pus în vedere reclamanților din cauza

respectivă să certifice înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, înscrisuri

aflate la Dosarul nr. 17941/1999 al Judecătoriei sectorul 1 București.

Solicitarea instanței a avut la bază faptul

că făptuitorul L.D., avocatul reclamanților în cauza civilă, a precizat că reclamanții

nu mai sunt în posesia acestor înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 02

iunie 2010, făptuitorul L.D. a învederat instanței că a procedat la certificarea

acestor înscrisuri, prin mențiunea „conform cu originalul".

Deși petenta SC C.I. SRL București a menționat

că la dosar, în susținerea acțiunii civile formulate, făptuitorul G.C. - atât în

nume propriu, căt și ca reprezentant al reclamantelor persoane juridice, a depus

înscrisuri care în opinia petentei sunt false, arătând și care sunt motivele pentru

care a apreciat că acestea sunt false, atât procurorul de caz, cât și Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu au analizat sub nici

o formă aceste aspecte.

Motivele avute în vedere de procuror la

adoptarea acestei soluții sunt greșite, câtă vreme s-a reținut că „aceste susțineri

ale reclamantei (calitate procesuală greșită, deoarece SC C.I. SRL, București are

calitatea de pârâtă - sublinierea Curții de Apel Brașov) pot fi învederate în fața

instanței civile învestite cu soluționarea Dosarului nr. 112/197/2004, privind procedura

înscrierii în fals sau privind formularea unei plângeri penale având ca obiect săvârșirea

unei infracțiuni de fals, cu indicarea documentelor falsificate și a persoanelor

care au săvârșit aceste infracțiuni". Or, o simplă parcurgere a primei file

din dosarul înaintat de parchet, ar fi condus la reținerea faptului că petenta a

formulat plângere penală împotriva unor persoane fizice determinate și sub aspectul

comiterii a două infracțiuni de fals, chiar cele pentru care procurorul de caz și-a

fundamentat soluția de netrimitere în judecată. Mai mult, începând cu plângerea

petentei - și care se constituie și în filele dosarului parchetului, au fost conturate

de către aceasta suficiente elemente de fapt care să fie avute în vedere de către

procuror la verificarea unui conflict de drept penal. Curtea a reținut și faptul

că infracțiunile de fals nu fac parte din categoria celor pentru care este necesară

plângerea prealabilă, sesizarea putându-se face și din oficiu.

Referitor la făptuitorului G.C., Curtea

a reținut că în litigiul civil, acesta are calitatea de reclamant, fiind și reprezentantul

legal al celorlalte două reclamante, respectiv SC J. SA, Asociația J.R.D. SRL. Astfel

că numai acest făptuitor putea depune la dosar, personal sau prin intermediul avocatului

ales, înscrisurile despre care petenta C. a învederat în cuprinsul plângerii că

sunt false și pentru care aceasta a solicitat tragerea la răspunderea penală.

Cu toate acestea, soluția adoptată în ceea

ce-l privește pe făptuitorul L.D. este la adăpost de critică, certificarea „conform

cu originalul" neconsfințind că datele din cuprinsul înscrisului original sunt

sau nu sunt reale.

În

privința faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate,

Curtea a indicat actele pe care urmează a le îndeplini organul de urmărire penală.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs

intimatul G.C. solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței penale și

menținerea rezoluției procurorului.

Examinând recursul declarat prin prisma

dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru cele ce urmează:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

„împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot

exercita căile de atac, în condițiile legii".

Așadar, posibilitatea provocării unui control

judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă

însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii

sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.

Legea procesual penală, prin norme imperative,

a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul

justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului

și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din

proces.

Or, recunoașterea unei căi de atac în situații

neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității

căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de

drept.

Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat plângerea intimatului împotriva

rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 2 mai 2011, când a pronunțat

sentința nr. nr. 45/F, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă,

conform dispozițiior art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost

ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010.

Prin urmare, sentința penală nr. 45/F din

2 mai 2011, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face

parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din Legea menționată,

astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

În

consecință, recursul declarat de intimatul G.C. este inadmisibil,

întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278

1

alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării

sentinței atacate.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.

(2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat

de intimatul G.C. împotriva sentinței penale nr. 45/F din 2 mai 2011 a Curții de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă

recurentul intimat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată,

în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.