ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 86/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 45/F din 2 mai 2011 Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 278 1 alin. (8) lit. b) C. proc. pen., a admis în parte plângerea formulată de petenta SC C.I. SRL București împotriva Rezoluției nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a desființat-o numai cu privire la soluția de netrimitere în judecată adoptată față de făptuitorul G.C. și a trimis cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 291 C. pen.

Au fost menținute dispozițiile rezoluției atacate în privința făptuitorului L.D. Pentru a hotăra astfel Curtea de Apel a reținut că la data de 07 februarie 2011 a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Brașov plângerea formulată de petenta SC C.I. SRL București împotriva Rezoluției nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov prin care a fost adoptată o soluție de netrimitere în judecată față de făptuitorii G.C. și L.D., acesta din urmă avocat în cadrul Baroului București, calitatea acestuia atrăgând și competența curții de apel. Petenta a apreciat soluția adoptată de parchet ca fiind nelegală și netemeinică, întrucât în opinia organului de urmărire penală, singura modalitate de a solicita efectuarea în cauză de cercetări cu privire la înscrisurile false folosite în mod repetat în dosarele civile de către făptuitorul G.C.

ar fi fost aceea de înscriere în fals, în fața instanțelor civile sau printr-o altă plângere penală distinctă și nu prin plângerea adresată de subscrisa acestei unități de parchet. Or, prezenta plângere are ca obiect tocmai aceste aspecte, respectiv învederarea caracterului fals al unor înscrisuri, cu indicarea prezumptivului autor, în persoana numitului G.C., persoana care a depus aceste înscrisuri la dosar și căruia îi profitau constatările nereale reținute în aceste înscrisuri, petenta descriind și modalitatea prin care s-au săvârșit infracțiuni de fals și uz de fals, prevăzute și pedepsite de art. 290 și art. 291 C. pen. Petenta a apreciat că soluția dispusă prin rezoluția atacată este netemeinică și nelegală, organul de urmărire penală ignorând practic aspectele concrete evidențiate, refuzând astfel să se pronunțe asupra caracterului fals al acestor înscrisuri, în ciuda unor argumente pertinente și edificatoare.

În al doilea rând, organul de urmărire penală avea obligația de a analiza toate aspectele indicate în cuprinsul plângerii formulate. Organul de urmărire penală trebuia să analizeze în concret caracterul real sau fals al acestor înscrisuri. Activitatea de cercetare penală ar fi presupus, cel puțin din punctul de vedere al petentei și alte activități ce se impuneau pentru stabilirea existenței sau nu a elementelor constitutive ale infracțiunilor reclamate, respectiv audierea petentei, audierea celor două persoane indicate și solicitarea ca aceștia să depună la dosar originalele facturilor respective. De asemenea, se impunea efectuarea de adrese către autoritățile competente - Oficiul Registrului Comerțului și Ministerul Finanțelor - pentru solicitarea de informații cu privire la data înființării societăților comerciale pretins emitente ale facturilor invocate, unele dintre acestea neexistând la data la care se pretinde că au emis aceste facturi.

Verificând rezoluția atacată, pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei, Curtea a apreciat că se impune admiterea în parte a plângerii formulate de petenta SC C.I. SRL București împotriva Rezoluției nr. 763/P/2010 din data de 12 noiembrie 2010 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, pe care a desființat-o numai cu privire la soluția de netrimitere în judecată adoptată față de făptuitorul G.C. și a trimis cauza procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov în vederea începerii urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 291 C. pen., urmând a menține dispozițiile rezoluției atacate în privința făptuitorului L.D. Curtea a reținut că petenta SC C.I.

SRL București a formulat plângere penală împotriva celor doi făptuitori, motivat de faptul că, în cadrul unui conflict de drept civil dedus spre soluționare instanțelor de judecată - în prezent aflat pe rolul Judecătoriei Brașov după strămutare, având nr. 112/197/2004 și la care este atașat Dosarul nr. 17941/199, instanța, la termenul de judecată din data de 21 aprilie 2010, a pus în vedere reclamanților din cauza respectivă să certifice înscrisurile depuse în probațiune de aceștia, înscrisuri aflate la Dosarul nr. 17941/1999 al Judecătoriei sectorul 1 București. Solicitarea instanței a avut la bază faptul că făptuitorul L.D., avocatul reclamanților în cauza civilă, a precizat că reclamanții nu mai sunt în posesia acestor înscrisuri.

La termenul de judecată din data de 02 iunie 2010, făptuitorul L.D. a învederat instanței că a procedat la certificarea acestor înscrisuri, prin mențiunea „conform cu originalul". Deși petenta SC C.I. SRL București a menționat că la dosar, în susținerea acțiunii civile formulate, făptuitorul G.C. - atât în nume propriu, căt și ca reprezentant al reclamantelor persoane juridice, a depus înscrisuri care în opinia petentei sunt false, arătând și care sunt motivele pentru care a apreciat că acestea sunt false, atât procurorul de caz, cât și Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Brașov, nu au analizat sub nici o formă aceste aspecte. Motivele avute în vedere de procuror la adoptarea acestei soluții sunt greșite, câtă vreme s-a reținut că „aceste susțineri ale reclamantei (calitate procesuală greșită, deoarece SC C.I.

SRL, București are calitatea de pârâtă - sublinierea Curții de Apel Brașov) pot fi învederate în fața instanței civile învestite cu soluționarea Dosarului nr. 112/197/2004, privind procedura înscrierii în fals sau privind formularea unei plângeri penale având ca obiect săvârșirea unei infracțiuni de fals, cu indicarea documentelor falsificate și a persoanelor care au săvârșit aceste infracțiuni". Or, o simplă parcurgere a primei file din dosarul înaintat de parchet, ar fi condus la reținerea faptului că petenta a formulat plângere penală împotriva unor persoane fizice determinate și sub aspectul comiterii a două infracțiuni de fals, chiar cele pentru care procurorul de caz și-a fundamentat soluția de netrimitere în judecată.

Mai mult, începând cu plângerea petentei - și care se constituie și în filele dosarului parchetului, au fost conturate de către aceasta suficiente elemente de fapt care să fie avute în vedere de către procuror la verificarea unui conflict de drept penal. Curtea a reținut și faptul că infracțiunile de fals nu fac parte din categoria celor pentru care este necesară plângerea prealabilă, sesizarea putându-se face și din oficiu. Referitor la făptuitorului G.C., Curtea a reținut că în litigiul civil, acesta are calitatea de reclamant, fiind și reprezentantul legal al celorlalte două reclamante, respectiv SC J. SA, Asociația J.R.D. SRL. Astfel că numai acest făptuitor putea depune la dosar, personal sau prin intermediul avocatului ales, înscrisurile despre care petenta C. a învederat în cuprinsul plângerii că sunt false și pentru care aceasta a solicitat tragerea la răspunderea penală.

Cu toate acestea, soluția adoptată în ceea ce-l privește pe făptuitorul L.D. este la adăpost de critică, certificarea „conform cu originalul" neconsfințind că datele din cuprinsul înscrisului original sunt sau nu sunt reale. În privința faptelor și împrejurărilor ce urmează a fi constatate, Curtea a indicat actele pe care urmează a le îndeplini organul de urmărire penală. Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimatul G.C. solicitând admiterea recursului, desființarea sentinței penale și menținerea rezoluției procurorului. Examinând recursul declarat prin prisma dispozițiilor legale, Înalta Curte constată că este inadmisibil pentru cele ce urmează: Potrivit art. 129 din Constituția României, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii". Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată prin însăși legea fundamentală.

Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege. Legea procesual penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces. Or, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesual penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a soluționat plângerea intimatului împotriva rezoluțiilor procurorului de netrimitere în judecată la 2 mai 2011, când a pronunțat sentința nr. nr. 45/F, așa încât, în mod legal, hotărârea criticată a rămas definitivă, conform dispozițiior art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum au fost ele anterior modificate, prin prevederile art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202/2010. Prin urmare, sentința penală nr. 45/F din 2 mai 2011, fiind pronunțată după intrarea în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu face parte dintre hotărârile arătate în cuprinsul art. XXIV alin. (1) din Legea menționată, astfel că nu e supusă căilor ordinare de atac.

În consecință, recursul declarat de intimatul G.C. este inadmisibil, întrucât a fost îndreptat împotriva unei hotărâri definitive, conform art. 278 1 alin. (10) C. proc. pen., așa cum era acest text în vigoare la data pronunțării sentinței atacate. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de intimatul G.C. împotriva sentinței penale nr. 45/F din 2 mai 2011 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul intimat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.