ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4574/2010

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 481 din 13 aprilie 2010, Judecătoria Vaslui a dispus, în temeiul art. 403 alin. (3) teza a II-a C. proc. pen. a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 136 din 20 ianuarie 2006 a Judecătoriei Vaslui, rămasă definitivă la 14 aprilie 2006, prin Decizia penală nr. 345 din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Vaslui, formulată de numitul N.Z. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe revizuentul N.Z. la plata către stat a sumei de 50 RON - cheltuieli judiciare avansate. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele: Prin Sentința penală nr. 136 din 20 ianuarie 2006 formulată în Dosarul nr. 4960/2005 a Judecătoriei Vaslui, definitivă la data de 14 aprilie 2006, inculpatul N.Z.

a fost condamnat la pedeapsa rezultantă de 700 RON amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen. și art. 205 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 206 C. pen. Prin Decizia penală nr. 345/R din 14 aprilie 2006 a Tribunalului Vaslui a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpat împotriva Sentinței penale nr. 136/2006 a Judecătoriei Vaslui, menținând dispozițiile acesteia. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, pe data de 17 iulie 2005, partea vătămată N.E. a fost insultată și amenințată cu moartea de către revizuentul N.Z., aspecte confirmate de martorii B.C.

și B.T. În urma verificărilor efectuate, instanța a constatat că, referitor la sentința penală de condamnare sus-menționată au mai fost formulate de către numitul N.Z. mai multe cereri de revizuire, înregistrată pe rolul Judecătoriei Vaslui la nr. 953/333/2007, nr. 1054/333/2008 și nr. 46/333/2009 și care au fost soluționate prin: Sentința penală nr. 761 din 8 mai 2007, Sentința penală nr. 573/333/2008 și, respectiv, Sentința penală nr. 210 din 19 februarie 2009. Din analiza sentințelor penale sus-menționate, prin care au fost soluționate cererile anterioare de revizuire, sentințe ce au fost atașate la prezenta cauză, instanța a constatat că respectivele cereri de revizuire au fost formulate tot de numitul N.Z.

De asemenea, a rezultat și că revizuirile au fost formulate împotriva aceleiași Sentințe nr. 136 din 20 ianuarie 2006, pronunțată de Judecătoria Vaslui și pentru aceleași motive, respectiv neluarea în considerare a declarațiilor sale și depozițiile mincinoase ale celor doi martori propuși de intimata N.E. în cauza respectivă, revizuentul invocând aceleași apărări. Ca temei de drept, a rezultat astfel că au fost invocate implicit, tot dispozițiile art. 394 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. Dintr-o minimă analiză a acestor aspecte, instanța a constatat că între cererea de revizuire care face obiectul prezentei cauze și cererile anterioare de revizuire ce au format obiectul dosarelor sus-menționate și care au fost soluționate prin hotărârile definitive de care am făcut vorbire, există identitate de părți, fiind formulate de revizuentul N.Z., identitate de obiect (aceeași intenție de a-și demonstra nevinovăția) și aceeași cauză.

A rezultat astfel că se află în prezența autorității de lucru judecat, excepție care împiedică reanalizarea fondului unei cauze definitiv soluționate. Este adevărat că legea penală sau procesuală penală nu oferă o definiție autorității de lucru judecat, nu îi identifică natura și nici regimul juridic, așa cum o face legea civilă, existând doar mențiuni „expressis verbis" ale principiului în unele dispoziții procesuale penale sau explicări punctuale. Cu toate acestea, principiul funcționează deplin și în dreptul procesual penal, doctrina fiind aceea care a configurat definiția sa ca fiind ansamblul de efecte acordate de lege hotărârii judecătorești definitive, în scopul de a fi executată și de a împiedica o nouă urmărire penală pentru aceeași faptă, hotărârea penală definitivă fiind considerată că exprimă adevărul.

Deși definiția se referă la hotărârea penală prin care se soluționează un raport de drept penal substanțial, având ca obiect tragerea la răspunderea penală a unei persoane, principiul trebuie considerat incident și în cazul hotărârilor prin care se soluționează căi extraordinare de atac. În măsura în care, referitor la aceeași Sentință penală 136/2006 a Judecătoriei Vaslui, s-au pronunțat mai multe hotărâri penale definitive privind soluționarea unor cereri de revizuire, privind aceleași părți, același obiect și aceeași cauză, instanța a apreciat că există autoritate de lucru judecat, care împiedică reanalizarea cauzei definitiv soluționate.

În acest sens s-a pronunțat, de altfel și Înalta Curte de Casație și Justiție, prin admiterea recursului în interesul legii, conform Deciziei nr. 36 din 14 decembrie 2009. Ca urmare a acestui fapt, instanța a respins cererea de revizuire formulată de revizuentul N.Z., ca inadmisibilă, nefiind posibilă exercitarea unui drept epuizat prin utilizarea din nou a unei căi procesuale deja folosite și valorificate. Văzând dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat revizuentul la plata către stat a cheltuielilor judiciare avansate. Împotriva acestei soluții a declarat recurs revizuentul N.Z., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, cu motivarea că în mod greșit a fost condamnat la o pedeapsă de 700 RON, amendă penală, prin Sentința penală nr. 136/2006 a Judecătoriei Vaslui pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 193 C. pen., deoarece martorii propuși de partea vătămată N.E.

au dat declarații care nu corespund adevărului, pentru că acești martori: B.N. și B.T. nu au fost prezenți la locul faptei, că instanța de fond nu a avut în vedere și declarațiile sale date atât la poliție, cât și în timpul judecății, că nu a analizat corect întregul probatoriu administrat în cauza a cărei revizuire o solicită. Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, în conformitate cu disp. art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., tribunalul a apreciat că în mod corect prima instanță a respins cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 136 din 20 ianuarie 2006 a Judecătoriei Vaslui, ca fiind inadmisibilă. În mod just a reținut instanța de fond că împotriva sentinței menționate anterior, revizuentul a formulat mai multe cereri de revizuire, fiind pronunțate 3 sentințe penale.

În toate cererile de revizuire, recurentul a invocat aceleași motive, respectiv neluarea în considerare a declarațiilor sale și depozițiile mincinoase ale celor 2 martori propuși de intimata N.E., precum și aceleași apărări. Just s-a reținut că în aceeași cauză există autoritate de lucru judecat, motiv care împiedică reanalizarea cauzei definitiv soluționate și, ca atare, cererea de revizuire trebuie respinsă ca inadmisibilă.

În acest sens este și Decizia nr. 36 din 14 decembrie 2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care stabilește că "cererile repetate de revizuire și respectiv contestațiile la executare sunt inadmisibile, dacă există identitate de persoane, de temei legal, de motive și apărări invocate în soluționarea acestora". De asemenea, în cauza Ștefani vs. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice presupune ca nicio parte să nu aibă posibilitatea de a solicita revizuirea unei hotărâri definitive și executorii cu unicul scop de a obține o reexaminare a situației de fapt. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., tribunalul a respins recursul declarat de revizuentul N.Z. împotriva Sentinței penale nr. 481 din 13 aprilie 2010 a Judecătoriei Vaslui, ce a fost menținută ca legală și temeinică. Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat. Decizia Tribunalului Vaslui a fost recurată de revizuentul N.Z. și criticată ca nelegală. Prin Decizia penală nr. 625 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală, a fost respins ca inadmisibil recursul revizuentului. S-a reținut că legea procesuală penală a stabilit un cadru corespunzător dispozițiilor art. 129 din Constituție cu referire la art. 21 din Constituție, pentru realizarea protecției judiciare a drepturilor subiective de natură a satisface exigențele art. 1, 5, 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

În consecință, revine părții interesate obligația de a alege și a exercita în condițiile legii calea procesuală prevăzută în Codul de procedură penală. Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului se constată că în cauză decizia pronunțată de Tribunalul Vaslui și recurată de revizuent este definitivă, ca urmare a parcurgerii gradului de jurisdicție reglementat de legea procesuală penală. Potrivit dispozițiilor art. 407 C. proc. pen. raportat la art. 385 1 lit. d 1 C. proc. pen., hotărârea Judecătoriei lași era supusă unei singure căi de atac - cea a recursului - cale pe care revizuentul a folosit-o, recursul fiind soluționat de Tribunalul Vaslui. Limitând calea de atac menționată, exclusiv la hotărârile nedefinitive determinate de lege, Codul de procedură penală a stabilit principiul unicității acesteia, în raport cu care posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă, dreptul la această cale procesuală stingându-se prin exercitare.

Revizuentul și-a exercitat dreptul la recurs, cel de-al doilea recurs declarat împotriva unei hotărâri definitive încalcă principiul unicității acestei căi de atac și, ca atare, nu este admisibil. Împotriva acestei decizii a declarat recurs revizuentul N.Z. Curtea reține că de lege lata dintre hotărârile curților de apel pot fi supuse recursului numai sentințele, pronunțate de către acestea ca instanțe de fond (art. 385 1 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.), precum și deciziile pronunțate de aceleași instanțe în apel (art. 385 1 alin. (1) lit. e) C. proc. pen.), iar nu și deciziile prin care au fost soluționate recursurile, asemenea hotărâri fiind definitive, nesusceptibile de a fi supuse unei alte căi ordinare de atac.

În speță, dincolo de împrejurarea că petentul a exercitat "în cascadă" căi de atac, Curtea constată că este învestită cu soluționarea unui recurs exercitat împotriva unei decizii pronunțate de curtea de apel, ca instanță de recurs, cale de atac inadmisibilă potrivit celor expuse anterior, ce urmează a fi respinsă ca atare conform art. 385 15 pct. lit. a) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurentul-revizuent N.Z. împotriva Deciziei penale nr. 625 din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel lași, secția penală. Obligă recurentul-revizuent la plata sumei de 300 RON, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 16 decembrie 2010. Procesat de GGC - AZ