ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3114/2012

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Reclamanta B.A., prin acțiunea înregistrată

pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâții S.S., S.A.E., B.P.S.,

B.A.M., a solicitat să se dispună rezoluțiunea antecontractului de

vânzare-cumpărare, încheiat între reclamantă, în calitate de promitentă-cumpărătoare,

și pârâți, în calitate de promitent-vânzători, la data de 03 septembrie 2007;

repunerea părților în situația anterioară semnării antecontractului cu

consecința restituirii prestațiilor efectuate; obligarea pârâților la

restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului

achitată integral; a sumei de 15.000 euro cu titlu de penalități, reprezentând

30% din valoarea achitată conform clauzei penale prevăzute de antecontract;

penalități decurgând din însuși prevederile antecontractului în valoare totală

de 315 euro (penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru nerespectarea

termenului de finalizare), precum și restituirea cheltuielilor de judecată și

orice altă cheltuială din cursul procesului.

Judecătoria Cluj-Napoca,

prin sentința civilă nr. 9004 din 25 mai 2011 a dispus declinarea competenței materiale

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj.

Pentru a dispune în acest

sens, instanța, față de dispozițiile art. 137 și 158 C. proc. civ., a reținut că,

potrivit art. 2 pct. 1 lit, a) C. proc. civ., Tribunalul judecă în primă instanță

procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste

100.000 RON, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect

este neevaluabil în bani. Instanța a reținut că apartamentul în litigiu face parte

dintr-un ansamblu de trei locuințe colective situate în comuna Florești, construit

de pârâți cu scop de vânzare a tuturor apartamentelor și obținerii de profit. În

consecință, vânzarea apartamentelor din blocul construit de pârâți constituie faptă

de comerț, conform dispozițiilor art. 4 C. com., împrejurare ce atrage incidența

în speță a dispozițiilor art. 56 C. com., după cum în mod corect au apreciat pârâții.

Prin urmare, pretențiile reclamantei izvorâte dintr-un contract comercial au tot

o natură comercială, iar în raport de caracterul comercial al acțiunii și de prevederile

imperative ale dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportat la

valoarea obiectului cererii reclamantei, 65.965 euro și 12.500 RON, competența materială

de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Comercial Cluj.

Tribunalului specializat

Cluj, prin sentința civilă nr. 5164 din 17 octombrie 2011, a declinat competența

materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului, pentru soluționarea

acestuia Curții de Apel Cluj.

În argumentarea acestei

sentințe instanța a reținut, în esență, că a declinat competența materială de soluționare

a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, pe raza teritorială a căreia a fost

edificat imobilul, tot în Cluj-Napoca având domiciliile și părțile. Prețul apartamentului

supus înstrăinării a fost stabilit la suma de 50.000 euro, sub valoarea de 500.000

RON, care, odată atinsă, ar fi atras competența materială de soluționare a cauzei

de către Tribunal, așa cum prevede art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) C.

proc. civ.

Litigiul nu are nicidecum

un caracter comercial, edificarea acelui imobil din care face parte și apartamentul

vândut pârâtei neputând fi apreciată doar prin ea însăși ca fiind o activitate comercială.

Așa cum prevede art. 7 C. com., sunt comercianți cei care fac fapte de comerț, având

comerțul ca o profesiune obișnuită. Or, pârâții, care au construit un imobil, în

scopul vânzării lui, nu poate fi considerat comerciant din moment ce nu acest lucru

este profesiunea lui. Numărul de apartamente al unei construcții nu este definitoriu

pentru a considera ca fiind comercial faptul edificării și vânzării lor. În C. com.

edificarea de construcții nu este enumerată printre faptele de comerț obiective,

deși, în mod evident, acum peste 100 de ani se construiau în mod frecvent clădiri

pentru locuit sau pentru a fi folosite în alte scopuri. O astfel de activitate nu

avea cum să scape legiuitorului care a enumerat în 20 de puncte, în art. 3 C.

com. aproape exhaustiv, faptele de comerț, activități care toate se desfășoară și

în zilele noastre. Mai mult, la pct. 8 se specifică în mod expres că sunt fapte

de comerț doar întreprinderile de construcțiuni, (deci persoane juridice), fiind

evident că acele construcții edificate de către persoanele fizice nu pot fi considerate

așa ceva.

S-a apreciat că obiectul

litigiului nu îl constituie fapte sau acte de comerț legate de construcția propriu-zisă,

acțiunea având ca și capăt principal rezoluțiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare

referitor la un apartament. Or, o astfel de cerere nu poate avea decât un caracter

civil.

Nici faptul construirii

unui imobil în vederea obținerii de profit nu este un argument pentru a considera

acest lucru ca fiind de natură comercială. Obținerea unui profit sau câștig nu este

apanajul doar al comercianților, în mod firesc și chiar des, chiar și persoanele

fizice urmărind, de-a lungul vieții lor obținerea unor câștiguri care să le îmbunătățească

nivelul de trai. Mărimea imobilului sau numărul de apartamente pe care el îl deține

nu poate constitui un argument în susținerea comercialității litigiului, de multe

ori, pe anumite terenuri, conform unor planuri urbanistice, neputând fi construite

decât un anumit tip de imobile, de o anumită mărime, proprietarul fiind astfel practic

constrâns să edifice blocuri și nu locuințe individuale.

Curtea de Apel Cluj, secția

a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea civilă

nr. 200/2012 din 14 martie 2012 a stabilit competența de soluționare a acțiunii

în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând, în esență, că s-au avut în vedere

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în vigoare la data sesizării

cu soluționarea conflictului.

Potrivit dispoziției legale

enunțate anterior, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o

valoare de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciara, a cererilor

în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind

materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, (…).

S-a apreciat că întrucât

în speță valoarea obiectului cererii reclamantei este situată sub limita minimă

impusă de legiuitor în măsură să atragă competența în prima instanță a Tribunalului,

Curtea de apel a stabilit că potrivit art. 1 C. proc. civ., revine Judecătoriei

Cluj-Napoca competența materială de soluționare a acțiunii reclamantei.

Împotriva acestei încheieri

B.A.M., B.P.S., S.A.E. și S.S. au declarat recurs fără a indica temeiul de drept

pe care este întemeiat, susținând, în esență, după o trecere în revistă a situației

de fapt, că Tribunalul specializat Cluj este instanța competentă să soluționeze

cauza cu atât mai mult cu cât aceeași instanță a soluționat în contradictoriu cu

aceleași părți o cerere accesorie acțiunii din dosar, respectiv solicitarea reclamantei

de instituire a măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor lor.

Totodată, susține recurenta,

în reglementarea aflată în vigoare la data sesizării Tribunalului Comercial Cluj,

art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. prevedea că Tribunalul este competent să judece

procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste

100.000 RON, cum este cazul în speță.

Recursul este nefondat

și va fi respins pentru următoarele considerente:

Față

de conținutul criticilor aduse încheierii pronunțată de instanța de apel, în conformitate

cu

dispozițiile

art. 306

alin. (3) C. proc. civ.

, se va lua în examinare

numai motivul care se referă la excepția necompetenței materiale, critică ce va

fi încadrată în pct. 9 al

art. 304

C.

proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere

când hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În susținerea

acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea normelor imperative care reglementează

competența materială a instanțelor, susținând că

Tribunalul specializat

Cluj este instanța competentă să soluționeze cauza având în vedere că în reglementarea

aflată în vigoare la data sesizării Tribunalului Comercial Cluj, art. 2 pct. 1

lit. a) C. proc. civ. prevedea că Tribunalul este competent să judece procesele

și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste 100.000 RON,

cum este cazul în speță.

Art.

2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., prevedea că Tribunalul judecă în primă instanță

„procesele și cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste

100.000 RON (...)”, iar

potrivit

art. 13

alin. (1) C. proc. civ.

, cererile privitoare

la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele.

Analizând

obiectul litigiului, față de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte constată

că instanța a fost învestită în a soluționa o acțiune în revendicarea unui imobil,

respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți

având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului din imobilul de apartamente din

comuna Florești, județul Cluj, natura antecontractul fiind esențialmente civil.

Se constată

că litigiul de față nu privește un act obiectiv ce emană de la profesioniști, că

actele juridice în cauză nu sunt acte subiective cu caracter profesional și nici

acte mixte și, pe cale de consecință, competența de soluționare a litigiului vizând

rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data

de 03 septembrie 2007 nu aparține Tribunalului specializat Cluj, ci Judecătoriei

Cluj-Napoca astfel cum în mod corect a stabilit Curtea de Apel Cluj competența de

soluționare a cauzei.

În considerarea celor

ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea regulatorului de competență, în

temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D

E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de

recurenții

B.A.M.

,

B.P.S.

,

S.A.E.

și

S.S.

împotriva încheierii civile

nr. 200/2012 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

7

iunie 2012.