ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3114/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Reclamanta B.A., prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj Napoca, în contradictoriu cu pârâții S.S., S.A.E., B.P.S., B.A.M., a solicitat să se dispună rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare, încheiat între reclamantă, în calitate de promitentă-cumpărătoare, și pârâți, în calitate de promitent-vânzători, la data de 03 septembrie 2007; repunerea părților în situația anterioară semnării antecontractului cu consecința restituirii prestațiilor efectuate; obligarea pârâților la restituirea sumei de 50.000 euro reprezentând contravaloarea imobilului achitată integral; a sumei de 15.000 euro cu titlu de penalități, reprezentând 30% din valoarea achitată conform clauzei penale prevăzute de antecontract; penalități decurgând din însuși prevederile antecontractului în valoare totală de 315 euro (penalități de 0,1% pe zi de întârziere pentru nerespectarea termenului de finalizare), precum și restituirea cheltuielilor de judecată și orice altă cheltuială din cursul procesului.

Judecătoria Cluj-Napoca, prin sentința civilă nr. 9004 din 25 mai 2011 a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Comercial Cluj. Pentru a dispune în acest sens, instanța, față de dispozițiile art. 137 și 158 C. proc. civ., a reținut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit, a) C. proc. civ., Tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare de peste 100.000 RON, precum și procesele și cererile în această materie al căror obiect este neevaluabil în bani. Instanța a reținut că apartamentul în litigiu face parte dintr-un ansamblu de trei locuințe colective situate în comuna Florești, construit de pârâți cu scop de vânzare a tuturor apartamentelor și obținerii de profit.

În consecință, vânzarea apartamentelor din blocul construit de pârâți constituie faptă de comerț, conform dispozițiilor art. 4 C. com., împrejurare ce atrage incidența în speță a dispozițiilor art. 56 C. com., după cum în mod corect au apreciat pârâții. Prin urmare, pretențiile reclamantei izvorâte dintr-un contract comercial au tot o natură comercială, iar în raport de caracterul comercial al acțiunii și de prevederile imperative ale dispozițiilor art. 2 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., raportat la valoarea obiectului cererii reclamantei, 65.965 euro și 12.500 RON, competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță revine Tribunalului Comercial Cluj.

Tribunalului specializat Cluj, prin sentința civilă nr. 5164 din 17 octombrie 2011, a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a dispus trimiterea dosarului, pentru soluționarea acestuia Curții de Apel Cluj. În argumentarea acestei sentințe instanța a reținut, în esență, că a declinat competența materială de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, pe raza teritorială a căreia a fost edificat imobilul, tot în Cluj-Napoca având domiciliile și părțile. Prețul apartamentului supus înstrăinării a fost stabilit la suma de 50.000 euro, sub valoarea de 500.000 RON, care, odată atinsă, ar fi atras competența materială de soluționare a cauzei de către Tribunal, așa cum prevede art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ. Litigiul nu are nicidecum un caracter comercial, edificarea acelui imobil din care face parte și apartamentul vândut pârâtei neputând fi apreciată doar prin ea însăși ca fiind o activitate comercială. Așa cum prevede art. 7 C. com., sunt comercianți cei care fac fapte de comerț, având comerțul ca o profesiune obișnuită. Or, pârâții, care au construit un imobil, în scopul vânzării lui, nu poate fi considerat comerciant din moment ce nu acest lucru este profesiunea lui. Numărul de apartamente al unei construcții nu este definitoriu pentru a considera ca fiind comercial faptul edificării și vânzării lor. În C. com. edificarea de construcții nu este enumerată printre faptele de comerț obiective, deși, în mod evident, acum peste 100 de ani se construiau în mod frecvent clădiri pentru locuit sau pentru a fi folosite în alte scopuri.

O astfel de activitate nu avea cum să scape legiuitorului care a enumerat în 20 de puncte, în art. 3 C. com. aproape exhaustiv, faptele de comerț, activități care toate se desfășoară și în zilele noastre. Mai mult, la pct. 8 se specifică în mod expres că sunt fapte de comerț doar întreprinderile de construcțiuni, (deci persoane juridice), fiind evident că acele construcții edificate de către persoanele fizice nu pot fi considerate așa ceva. S-a apreciat că obiectul litigiului nu îl constituie fapte sau acte de comerț legate de construcția propriu-zisă, acțiunea având ca și capăt principal rezoluțiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare referitor la un apartament. Or, o astfel de cerere nu poate avea decât un caracter civil.

Nici faptul construirii unui imobil în vederea obținerii de profit nu este un argument pentru a considera acest lucru ca fiind de natură comercială. Obținerea unui profit sau câștig nu este apanajul doar al comercianților, în mod firesc și chiar des, chiar și persoanele fizice urmărind, de-a lungul vieții lor obținerea unor câștiguri care să le îmbunătățească nivelul de trai. Mărimea imobilului sau numărul de apartamente pe care el îl deține nu poate constitui un argument în susținerea comercialității litigiului, de multe ori, pe anumite terenuri, conform unor planuri urbanistice, neputând fi construite decât un anumit tip de imobile, de o anumită mărime, proprietarul fiind astfel practic constrâns să edifice blocuri și nu locuințe individuale.

Curtea de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, prin încheierea civilă nr. 200/2012 din 14 martie 2012 a stabilit competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Cluj-Napoca, reținând, în esență, că s-au avut în vedere dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. în vigoare la data sesizării cu soluționarea conflictului. Potrivit dispoziției legale enunțate anterior, procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 500.000 RON, cu excepția cererilor de împărțeală judiciara, a cererilor în materia succesorală, a cererilor neevaluabile în bani și a cererilor privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, (…). S-a apreciat că întrucât în speță valoarea obiectului cererii reclamantei este situată sub limita minimă impusă de legiuitor în măsură să atragă competența în prima instanță a Tribunalului, Curtea de apel a stabilit că potrivit art. 1 C. proc.

civ., revine Judecătoriei Cluj-Napoca competența materială de soluționare a acțiunii reclamantei. Împotriva acestei încheieri B.A.M., B.P.S., S.A.E. și S.S. au declarat recurs fără a indica temeiul de drept pe care este întemeiat, susținând, în esență, după o trecere în revistă a situației de fapt, că Tribunalul specializat Cluj este instanța competentă să soluționeze cauza cu atât mai mult cu cât aceeași instanță a soluționat în contradictoriu cu aceleași părți o cerere accesorie acțiunii din dosar, respectiv solicitarea reclamantei de instituire a măsurii sechestrului asiguratoriu asupra bunurilor lor. Totodată, susține recurenta, în reglementarea aflată în vigoare la data sesizării Tribunalului Comercial Cluj, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc.

civ. prevedea că Tribunalul este competent să judece procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste 100.000 RON, cum este cazul în speță. Recursul este nefondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Față de conținutul criticilor aduse încheierii pronunțată de instanța de apel, în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. , se va lua în examinare numai motivul care se referă la excepția necompetenței materiale, critică ce va fi încadrată în pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea s-a dat cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

În susținerea acestui motiv, recurenta a invocat încălcarea normelor imperative care reglementează competența materială a instanțelor, susținând că Tribunalul specializat Cluj este instanța competentă să soluționeze cauza având în vedere că în reglementarea aflată în vigoare la data sesizării Tribunalului Comercial Cluj, art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. prevedea că Tribunalul este competent să judece procesele și cererile în materie comercială al căror obiect are o valoare peste 100.000 RON, cum este cazul în speță. Art. 2 alin. (1) lit. a) C. proc. civ., prevedea că Tribunalul judecă în primă instanță „procesele și cererile în materie comercială al cărui obiect are o valoare de peste 100.000 RON (...)”, iar potrivit art. 13 alin. (1) C. proc.

civ. , cererile privitoare la bunuri imobile se fac numai la instanța în circumscripția căreia se află imobilele. Analizând obiectul litigiului, față de dispozițiile legale invocate, Înalta Curte constată că instanța a fost învestită în a soluționa o acțiune în revendicarea unui imobil, respectiv rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului din imobilul de apartamente din comuna Florești, județul Cluj, natura antecontractul fiind esențialmente civil.

Se constată că litigiul de față nu privește un act obiectiv ce emană de la profesioniști, că actele juridice în cauză nu sunt acte subiective cu caracter profesional și nici acte mixte și, pe cale de consecință, competența de soluționare a litigiului vizând rezoluțiunea antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat între părți la data de 03 septembrie 2007 nu aparține Tribunalului specializat Cluj, ci Judecătoriei Cluj-Napoca astfel cum în mod corect a stabilit Curtea de Apel Cluj competența de soluționare a cauzei. În considerarea celor ce preced, Înalta Curte, constatând legalitatea regulatorului de competență, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenții B.A.M. , B.P.S. , S.A.E. și S.S. împotriva încheierii civile nr. 200/2012 din 14 martie 2012 a Curții de Apel Cluj, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 iunie 2012.