ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin plângerea adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 decembrie 2011, C.B. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimatul V.R.D. – procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002 privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni contra păcii și omenirii, cu ocazia instrumentării dosarului nr. 247/P/2011.

În fapt, petentul la data de 14 martie 2011 a regizat un proces de judecată pe str. P. din municipiul Miercurea Ciuc, în care a jucat concomitent rolul judecătorului și al călăului, proces ce a avut ca obiect judecarea și condamnarea publică a lui Avram Iancu, pentru „omor calificat, tentativa de omor, instigare la ură și genocid”. Avram Iancu a fost reprezentat printr-un manechin îmbrăcat în costum național, pedeapsa aplicată fiind moartea prin spânzurare. Dosarul a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita sub nr. 224/P/2011, iar ulterior prin rezoluția nr. 127/C3/2011 din 18 martie 2011 s-a dispus în temeiul art. 209 alin. (4) C. proc. pen. prelungirea acestui dosar de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire penală și criminalistică.

Prin ordonanța din 1 aprilie 2011 procurorul de caz V.R.D., a dispus față de petent luarea măsurii de a nu părăsi teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile, măsură ce a fost prelungită succesiv până la 5 mai 2011. În plângerea formulată petentul se arată nemulțumit de măsura dispusă de către intimatul V.R.D. Potrivit petentului „considerarea personajului istoric Avram Iancu, un revoluționar în contextul unei comemorări a victimelor genocidului comis sub conducerea acestui personaj istoric, îndeplinește condițiile infracțiunii prevăzute de art.6 din O.U.G. nr. 31/2002”. Petentul a solicitat față de intimatul V.R.D. să se înceapă urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 6 din O.U.G.

nr. 31/2002. Prin rezoluția nr. 366/P/2011 din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea plângerii formulată de petentul C.B. ca fiind neîntemeiată, în cauză neexistând indicii în sensul săvârșirii de către intimatul magistrat menționat a infracțiunii prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002, acesta îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor legale ale unei persoane. În temeiul art. 278 C. proc. pen. petentul s-a adresat cu plângere instanței competente, exprimându-și nemulțumirea față de modul cum a fost soluționată plângerea, considerând că nu s-au efectuat în cauză cercetări corespunzătoare.

Examinând plângerea formulată de petent, Înalta Curte reține că în mod legal și temeinic s-a adoptat o soluție de neîncepere a urmăririi penale, intimatul efectuând acte și adoptând măsuri procedurale cu respectarea dispozițiilor legale și a atribuțiilor de serviciu, neexistând temeiuri privind comiterea vreunei fapte infracționale. Pentru a se putea începe urmărirea penală sunt necesare două condițiuni: una pozitivă și alta negativă. Condiția pozitivă, neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea adiacentă, constă în existența acelui minim de date care permit organului de urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune. Organul de urmărire penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Condiția negativă necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) C. proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui prevăzut la lit. b) 1 . Intervenția oricărui caz din cele menționate rezultând fie din actele prin care a fost sesizat organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze instituția neînceperii urmăririi penale. În mod corect s-a reținut că susținerile petentului nu sunt fondate. Conform art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002 constituie infracțiune „negarea, contestarea, aprobarea sau justificarea prin orice mijloace în public a Holocaustului, genocidului sau a crimelor contra umanității ori a efectelor acestora”.

Ancheta penală în dosarul nr. 247/P/2011 a fost pronunțată împotriva lui C.B. nu pentru convingerile intime pe care acesta le are cu privire la rolul lui Avram Iancu în desfășurarea revoluției din Transilvania de la 1848, ci pentru modalitatea în care acesta a înțeles să-și exprime în public respectivele convingeri. Magistratul V.R.D. a constatat că fapta comisă a avut drept consecință tulburarea ordinei publice, scandalul produs putând duce la apariția unui naționalism exacerbat, rezultat și asumat de petent. Pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, cât și pentru a împiedica sustragerea învinuitului de la urmărirea penală, avându-se în vedere totodată și investigațiile efectuate din care rezultă că acesta intenționa să părăsească România, pregătind comiterea de noi acte de instigare la ură, a dispus obligarea acestuia de a nu părăsi țara pe o durată de 30 de zile, fără încuviințarea procurorului.

În cauză neexistând indicii în sensul săvârșirii de către intimat a faptelor reclamate și de petent, acesta îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu fără a cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a respins ca nefondată plângerea petentului C.B. formulată împotriva soluției dispusă în dosarul nr. 366/P/2011 al Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petiționarul C.B. împotriva rezoluției nr. 366/P/2011 din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de Urmărire Penală și Criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petiționarul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 18 aprilie 2012.