ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin plângerea

adresată Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 20 decembrie 2011, C.B.

a solicitat efectuarea de cercetări penale față de intimatul V.R.D. – procuror

în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002

privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist,

rasist sau xenofob

și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unor infracțiuni

contra păcii și omenirii,

cu ocazia instrumentării dosarului

nr. 247/P/2011.

În fapt, petentul la

data de 14 martie 2011 a regizat un proces de judecată pe str. P. din

municipiul Miercurea Ciuc, în care a jucat concomitent rolul judecătorului și

al călăului, proces ce a avut ca obiect judecarea și condamnarea publică a lui

Avram Iancu, pentru „omor calificat, tentativa de omor, instigare la ură și

genocid”. Avram Iancu a fost reprezentat printr-un manechin îmbrăcat în costum

național, pedeapsa aplicată fiind moartea prin spânzurare.

Dosarul a fost

înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita sub nr. 224/P/2011,

iar ulterior prin rezoluția nr. 127/C3/2011 din 18 martie 2011 s-a dispus în

temeiul art. 209 alin. (4) C. proc. pen. prelungirea acestui dosar de către

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de urmărire

penală și criminalistică.

Prin ordonanța din 1

aprilie 2011 procurorul de caz V.R.D., a dispus față de petent luarea măsurii

de a nu părăsi teritoriul României pe o perioadă de 30 de zile, măsură ce a fost

prelungită succesiv până la 5 mai 2011.

În plângerea

formulată petentul se arată nemulțumit de măsura dispusă de către intimatul V.R.D.

Potrivit petentului „considerarea personajului istoric Avram Iancu, un

revoluționar în contextul unei comemorări a victimelor genocidului comis sub

conducerea acestui personaj istoric, îndeplinește condițiile infracțiunii

prevăzute de art.6 din O.U.G. nr. 31/2002”.

Petentul a solicitat față

de intimatul V.R.D. să se înceapă urmărirea penală pentru comiterea infracțiunii

prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002.

Prin rezoluția nr. 366/P/2011

din 7 octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție – Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a dispus respingerea

plângerii formulată de petentul C.B. ca fiind neîntemeiată, în cauză neexistând

indicii în sensul săvârșirii de către intimatul magistrat menționat a

infracțiunii prevăzută de art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002, acesta îndeplinindu-și

în mod corect atribuțiile de serviciu, fără a cauza o vătămare a intereselor

legale ale unei persoane.

În temeiul art. 278 C.

proc. pen. petentul s-a adresat cu plângere instanței competente, exprimându-și

nemulțumirea față de modul cum a fost soluționată plângerea, considerând că nu

s-au efectuat în cauză cercetări corespunzătoare.

Examinând plângerea

formulată de petent, Înalta Curte reține că în mod legal și temeinic s-a

adoptat o soluție de neîncepere a urmăririi penale, intimatul efectuând acte și

adoptând măsuri procedurale cu respectarea dispozițiilor legale și a

atribuțiilor de serviciu, neexistând temeiuri privind comiterea vreunei fapte

infracționale.

Pentru a se putea

începe urmărirea penală sunt necesare două condițiuni: una pozitivă și alta

negativă.

Condiția pozitivă,

neexprimată expres de art. 228 C. proc. pen. dar decurgând din reglementarea

adiacentă, constă în existența acelui minim de date care permit organului de

urmărire penală să considere că s-a săvârșit în mod cert o infracțiune.

Organul de urmărire

penală poate deține informațiile fie direct din sesizarea făcută, fie din

actele premergătoare desfășurate ulterior sesizării.

Condiția negativă

necesară începerii urmăririi penale este înscrisă în art. 228 alin. (1) C.

proc. pen. și constă în inexistența cazurilor de împiedicare a punerii în

mișcare a acțiunii penale prevăzută de art. 10 C. proc. pen. cu excepția celui

prevăzut la lit. b)

1

.

Intervenția oricărui

caz din cele menționate rezultând fie din actele prin care a fost sesizat

organul de urmărire penală, fie din actele premergătoare efectuate în urma

sesizării, pot determina ca în locul începerii urmăririi penale să funcționeze

instituția neînceperii urmăririi penale.

În mod corect s-a

reținut că susținerile petentului nu sunt fondate.

Conform art. 6 din

O.U.G. nr. 31/2002 constituie infracțiune „negarea, contestarea, aprobarea sau

justificarea prin orice mijloace în public a Holocaustului, genocidului sau a

crimelor contra umanității ori a efectelor acestora”.

Ancheta penală în

dosarul nr. 247/P/2011 a fost pronunțată împotriva lui C.B. nu pentru convingerile

intime pe care acesta le are cu privire la rolul lui Avram Iancu în

desfășurarea revoluției din Transilvania de la 1848, ci pentru modalitatea în

care acesta a înțeles să-și exprime în public respectivele convingeri.

Magistratul V.R.D. a

constatat că fapta comisă a avut drept consecință tulburarea ordinei publice,

scandalul produs putând duce la apariția unui naționalism exacerbat, rezultat

și asumat de petent. Pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal,

cât și pentru a împiedica sustragerea învinuitului de la urmărirea penală,

avându-se în vedere totodată și investigațiile efectuate din care rezultă că

acesta intenționa să părăsească România, pregătind comiterea de noi acte de

instigare la ură, a dispus obligarea acestuia de a nu părăsi țara pe o durată

de 30 de zile, fără încuviințarea procurorului.

În cauză neexistând

indicii în sensul săvârșirii de către intimat a faptelor reclamate și de

petent, acesta îndeplinindu-și în mod corect atribuțiile de serviciu fără a

cauza o vătămare intereselor legale ale unei persoane, în mod corect s-a

respins ca nefondată plângerea petentului C.B. formulată împotriva soluției

dispusă în dosarul nr. 366/P/2011 al Secției de urmărire penală și

criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționarul C.B. împotriva rezoluției nr. 366/P/2011 din 7

octombrie 2011 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția

de Urmărire Penală și Criminalistică.

Menține rezoluția atacată.

Obligă petiționarul la plata sumei de 200

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 18

aprilie 2012.