ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 357/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului

administrativ, reclamanții R.N., I.L., U.C., D.A. și D.L., în calitate de funcționari

publici în cadrul Tribunalului Tulcea, au formulat contestație împotriva deciziei

nr. 47 din 27 martie 2006, emisă de Curtea de Apel Constanța, pentru punerea în

aplicare a O.G. nr. 2/2006 și nr. 3/2006.

Motivându-și acțiunea,

reclamanții au arătat că salariile funcționarilor publici nu pot face obiectul vreunei

limitări sau renunțări, orice renunțare sau limitare fiind lovită de nulitate absolută,

în raport cu prevederile art. 33 pct. 3 din O.G. nr. 92/2004 și ale art. 37

pct. 3 din O.G. nr. 2/2006.

Prin concluziile depuse

la dosarul cauzei la data de 17 mai 2006, reclamanta I.L. a solicitat instanței

să dispună asupra reevaluării încadrării sale începând cu data de 01 ianuarie 2006

și încadrarea în funcția prevăzută de O.G. nr. 83/2000, Anexa nr. 1 lit. b)

pct. 8, cu aplicarea modificărilor intervenite prin O.U.G. nr. 7/2006. Motivând

acest capăt de cerere, reclamanta menționată a susținut că salarizarea sa a fost

făcută numai pentru una din funcțiile îndeplinite, cu îngrădirea nejustificată a

unor drepturi fundamentale.

La data de 18 mai 2006,

instanța sesizată a dispus suspendarea judecății cauzei, în temeiul dispozițiilor

art. 242 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., ca urmare a lipsei nejustificate a părților,

precum și a faptului că nu s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Recursul declarat de reclamanta

I.L. împotriva încheierii prin care s-a dispus suspendarea judecății a fost respins,

ca nefondat, prin decizia nr. 921 din 14 februarie 2007, pronunțată de Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. De asemenea,

contestația în anulare formulată de aceeași reclamantă, în temeiul art. 317

alin. (1) și art. 318 C. proc. civ. a fost respinsă, ca nefondată, prin decizia

nr. 2533 din 16 mai 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal.

La solicitarea reclamantei,

la data de 11 iunie 2007, cauza a fost repusă pe rol. Cu acest prilej, au fost făcute

precizări referitoare la acțiune și s-a invocat excepția necompetenței materiale

a instanței de contencios administrativ, apreciindu-se că în cauză competența soluționării

în fond ar aparține completului care judecă litigii de muncă al Tribunalului.

Prin sentința civilă

nr. 708/CA din 11 octombrie 2007, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă

și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca nefondată,

excepția de necompetență materială invocată. Totodată, a fost respinsă, ca nefondată,

acțiunea în contencios administrativ formulată de reclamanții R.N., I.L., U.C.,

D.A. și D.L.

Pentru a pronunța o asemenea

soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

Cu privire la excepția

necompetenței materiale, soluționată cu prioritate, în conformitate cu dispozițiile

art. 137 C. proc. civ., s-a concluzionat că aceasta este nefondată, apreciindu-se

că în raport cu obiectul cauzei și dispozițiile cuprinse în art. 3 C. proc.

civ., cu referire la art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, aparține instanței

de contencios administrativ competența de soluționare a litigiului având ca obiect

contestația pronunțată împotriva deciziei prin care instituția publică dispune asupra

majorărilor de salariu pentru funcționarii publici și personalul contractual.

Pe fondul cauzei s-a reținut

că decizia atacată a fost emisă de președintele Curții de Apel Constanța în temeiul

dispozițiilor O.G. nr. 2/2006 și Ordinului nr. 680/C/2006 al Ministrului Justiției,

acesta neavând competența, în calitate de ordonator secundar de credite, să stabilească

alte criterii de încadrare în afara celor prevăzute în reglementările menționate.

Instanța de fond a mai

reținut că ordinul emis de Ministrul Justiției nu face decât o aplicare a O.G.

nr. 2/2006, fără a cuprinde referiri la asimilarea sau acordarea unor drepturi salariale

funcționarilor publici.

Împotriva sentinței pronunțate

de Curtea de Apel Constanța a declarat recurs reclamanta I.L., solicitând:

- admiterea recursului

și casarea hotărârii atacate;

- repunerea cauzei pe

rolul completului de judecată privind soluționarea litigiilor de muncă din cadrul

Tribunalului și rejudecarea în fond;

- acordarea drepturilor

solicitate în cererea principală, contestațiile și concluziile depuse la dosar.

Dezvoltând motivele de

recurs, recurenta consideră că sentința pronunțată de instanța de fond este greșită,

deoarece funcția pe care este încadrată nu este prevăzută să fie salarizată potrivit

Legii nr. 189/1999, iar competența de a soluționa cauza de față aparține instanței

pentru soluționarea conflictelor de muncă.

Recurenta mai arată că,

potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 referitoare la organizarea

și exercitarea profesiei de consilier juridic, autoritățile publice, instituțiile

și toate celelalte persoane juridice de drept public sau privat aveau obligația

ca, în termen de 60 de zile de la intrarea în vigoare a legii menționate, să opereze

modificările prevăzute cu privire la încadrarea și stabilirea statutului, a drepturilor

și obligațiilor consilierilor juridici pe care îi au numiți ca angajați în slujba

lor.

Consideră că dispozițiile

Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici nu îi sunt aplicabile,

iar art. 128 din Legea nr. 304/2004 nu prevede ca încadrarea și salarizarea personalului

la birourile de informare și relații publice să se facă potrivit legii menționate.

Examinând actele și lucrările

dosarului, susținerile recurentei, precum și reglementările aplicabile, urmează

a se reține că recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în

continuare:

Potrivit dispozițiilor

art. 2 lit. e) din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificată și completată

prin Legea nr. 262/2007, contenciosul administrativ este definit ca fiind activitatea

de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit

legii, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică,

iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act

administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal

ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la

un interes legitim.

Art. 99

1

din

Legea nr. 188/1999, cu modificările și completările ulterioare, stabilește competența

instanțelor de contencios în cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului

public, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită prin lege competența

altor instanțe.

În raport cu textele de

lege menționate, rezultă că instanța de fond a respins în mod corect excepția necompetenței

materiale invocată, considerând că, în raport cu dispozițiile art. 3 C. proc. civ.

și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei

prin care se solicită constatarea nelegalității deciziei emise de Curtea de Apel

Constanța pentru punerea în aplicare a prevederilor O.G. nr. 2/2006 și ale O.G.

nr. 3/2006, aparține instanței de contencios administrativ.

Totodată, instanța de

fond a reținut în mod corect faptul că recurenta a cunoscut că urmează a fi numită

într-o funcție publică, cea de expert asistent, la o instituție care face parte

din categoria instituțiilor publice, astfel că toate susținerile referitoare la

neincluderea funcției respective în categoria funcționarilor publici apar ca nefondate.

De asemenea, instanța

de fond a constatat că, în calitatea sa de ordonator secundar de credite, președintele

Curții de Apel Constanța nu poate stabili alte criterii de salarizare, decât cele

cuprinse în ordinul ministrului justiției.

Criticile formulate de

recurentă cu privire la neîndeplinirea unor cerințe ale Legii nr. 514/2003 privind

organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic nu pot fi primite și urmează

a fi socotite fără legătură cu cauza câtă vreme funcția îndeplinită de recurentă

este cea de expert la biroul informare publică.

Rezultă că sentința pronunțată

de instanța de fond este temeinică și legală, iar recursul declarat urmează a fi

respins, ca nefondat, potrivit dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.L. împotriva sentinței civile nr. 708/CA din 11 octombrie 2007 a Curții de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ

și fiscal, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2008.