ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2010

Asupra recursului

penal de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Petenta a formulat plângere împotriva

intimatului judecător motivată de faptul că acesta a pronunțat în mod abuziv și

discreționar cauza repartizată și care acea ca obiect cerere de ordonanța

președințială formulată de fostul soț pentru reîncredințare minor.

A mai susținut petenta

că judecătorul a avut un regim preferențial reclamantului, întrucât i s-a

permis să ia parte la soluționarea cererii prin apărătorul său, să depună acte,

să formuleze probatorii și nu s-au depus diligențe pentru aflarea noului său

domiciliu, hotărârea fiind comunicată la domiciliul reclamantului.

Prin Rezoluția

414/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea

urmăririi penale față de intimat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art.

246 C. pen., rezoluție menținută de procurorul ierarhic.

Împotriva acestei

rezoluții, petentul a formulat plângere soluționată de Curtea de Apel Timișoara

care prin Sentința penală nr. 238/PI din 12 octombrie 2009 a dispus în temeiul

art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca

nefondată.

Împotriva acestei

hotărâri, petentul a formulat recurs, în care sens a depus cauzei motivele

scrise prin care a cerut admiterea recursului, casarea sentinței recurate și

trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând în esență faptul că, intimatul

și-a exercitat abuziv funcția, a procedat la citarea sa la domiciliul fostului

soț deși avea cunoștință de faptul că intervenise divorțul, în mod abuziv

intimatul a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de

strămutare.

Recursul este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 278

1

alin. (2) C. proc. pen., judecătorul

soluționând plângerea verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza

lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi

prezentate.

În speță, judecătorul

a avut în vedere toate probele admise pe baza cărora și-a formulat propria

convingere în aprecierea acestora, nefăcându-se dovada săvârșirii faptelor

reclamate.

Astfel, petenta a

fost căsătorită cu intimatul N.M., din căsătorie rezultând un minor, urmare divorțului

minorul a fost încredințat spre creștere și educare petentei.

Ulterior intimatul

prin ordonanță președințială a solicitat el încredințarea minorului și sistarea

obligației de întreținere ceea ce s-a și dispus prin Sentința civilă 991/2008.

Din actele

premergătoare efectuate și în consecință și sentința pronunțată nu s-a reținut

că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni

susținute a fi săvârșite (dimpotrivă, magistratul făcând evaluarea tuturor

împrejurărilor de natură să-i formeze convingerea pe baza căreia a pronunțat

hotărârea) nu sunt îndeplinite, recursul declarat nefiind fondat, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petiționara R.M.M. împotriva Sentinței penale

nr. 238/PI din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenta

petiționară să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.