ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 154/2010

Asupra recursului penal de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Petenta a formulat plângere împotriva intimatului judecător motivată de faptul că acesta a pronunțat în mod abuziv și discreționar cauza repartizată și care acea ca obiect cerere de ordonanța președințială formulată de fostul soț pentru reîncredințare minor. A mai susținut petenta că judecătorul a avut un regim preferențial reclamantului, întrucât i s-a permis să ia parte la soluționarea cererii prin apărătorul său, să depună acte, să formuleze probatorii și nu s-au depus diligențe pentru aflarea noului său domiciliu, hotărârea fiind comunicată la domiciliul reclamantului. Prin Rezoluția 414/P/2009 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimat sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., rezoluție menținută de procurorul ierarhic.

Împotriva acestei rezoluții, petentul a formulat plângere soluționată de Curtea de Apel Timișoara care prin Sentința penală nr. 238/PI din 12 octombrie 2009 a dispus în temeiul art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., respingerea, ca nefondată. Împotriva acestei hotărâri, petentul a formulat recurs, în care sens a depus cauzei motivele scrise prin care a cerut admiterea recursului, casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare, criticând în esență faptul că, intimatul și-a exercitat abuziv funcția, a procedat la citarea sa la domiciliul fostului soț deși avea cunoștință de faptul că intervenise divorțul, în mod abuziv intimatul a dispus suspendarea cauzei până la soluționarea cererii de strămutare.

Recursul este nefondat. Potrivit dispozițiilor art. 278 1 alin. (2) C. proc. pen., judecătorul soluționând plângerea verifică rezoluția sau ordonanța atacată pe baza lucrărilor și a materialului din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate. În speță, judecătorul a avut în vedere toate probele admise pe baza cărora și-a formulat propria convingere în aprecierea acestora, nefăcându-se dovada săvârșirii faptelor reclamate. Astfel, petenta a fost căsătorită cu intimatul N.M., din căsătorie rezultând un minor, urmare divorțului minorul a fost încredințat spre creștere și educare petentei. Ulterior intimatul prin ordonanță președințială a solicitat el încredințarea minorului și sistarea obligației de întreținere ceea ce s-a și dispus prin Sentința civilă 991/2008.

Din actele premergătoare efectuate și în consecință și sentința pronunțată nu s-a reținut că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni susținute a fi săvârșite (dimpotrivă, magistratul făcând evaluarea tuturor împrejurărilor de natură să-i formeze convingerea pe baza căreia a pronunțat hotărârea) nu sunt îndeplinite, recursul declarat nefiind fondat, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va fi respins. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiționara R.M.M. împotriva Sentinței penale nr. 238/PI din 12 octombrie 2009 a Curții de Apel Timișoara, secția penală. Obligă recurenta petiționară să plătească statului suma de 200 RON cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 19 ianuarie 2010.