ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

civilă nr. 355 de la 17 septembrie 20101 pronunțată de Tribunalul Dolj, secția civilă,

în dosar nr. 6041/63/2010, s-a admis cererea formulată de reclamantul P.P.E.A.,

domiciliat în Craiova, județul Dolj împotriva pârâtului STATUL ROMÂN, PRIN

MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, cu sediul în București, sector 5.

S-a constatat

caracterul politic al măsurii administrative luate față de autorul

reclamantului P.C.P., pe perioada 12 iulie 1951 – 25 februarie 1954, măsură

constând în efectuarea stagiului militar în detașamentele de muncă din cadrul

Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Pentru a se pronunța

astfel tribunalul a avut în vedere următoarele considerente:

Prin înscrisurile

depuse la dosar, reclamantul a făcut dovada susținerilor sale din motivarea în

fapt a cererii introductive; în acest sens, s-a constatat că tatăl

reclamantului, P.C.P., decedat la data de 21 aprilie 2000, a efectuat stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a

Serviciului Muncii pe perioada 12 iulie 1951 – 25 februarie 1954, fapt ce

rezultă din hotărârea nr. 7869 din 17 septembrie 2003, a Casei Județene de

Pensii Dolj, prin care soției defunctului, P.A., i s-au acordat drepturile

prevăzute de art. 1 din Legea nr. 309/2002.

Potrivit art. 4 alin.

(2) din Legea nr. 221/2009 privind condamnările cu caracter politic și măsurile

administrative asimilate acestora, pronunțate în perioada 06 martie 1945 – 22

decembrie 1989, „persoanele care au făcut obiectul unor măsuri administrative,

altele decât cele prevăzute la art.3, pot, de asemenea, solicita direct

instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora”.

Instanța a constatat

că efectuarea stagiului militar de către autorul petentului în cadrul unui

detașament de muncă, pe perioada menționată, a constituit o restrângere a

libertății personale, întrucât satisfacerea serviciului militar de către orice

cetățean al unui stat trebuie să răspundă imperativului apărării naționale și

pregătirii unei forțe armate în acest scop, nefiind admisibilă deturnarea unui

astfel de scop prin obligarea militarilor la realizarea unor munci cu caracter

forțat; o astfel de măsură administrativă a fost posibilă doar în condițiile

unui regim totalitar, specific perioadei de referință a Legii nr. 221/2009.

Caracterul abuziv al

unei astfel de măsuri a fost recunoscut de legiuitor și printr-un act normativ

anterior Legii nr. 221/2009, și anume Legea nr. 309/2002 privind recunoașterea

și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în

cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii în perioada 1950 – 1961.

Este nefondată

apărarea pârâtului potrivit căreia prezenta acțiunea ar fi inadmisibilă față de

actul normativ special care este aplicabil unei situații precum cea deduse

judecății, respectiv Legea nr. 309/2002, întrucât Legea nr. 221/2009 are caracter

de complinire față de alte acte normative, cu caracter reparator, așa cum

rezultă din ansamblul reglementărilor conținute de aceasta (care fac trimitere

spre exemplu, la dispozițiile Legii nr. 10/2001, ale Legii nr. 247/2005sau ale

Decretului - Lege nr. 118/1990).

Împotriva acestei

hotărâri a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice și Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj iar prin

decizia civilă nr. 88 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie, s-au admis apelurile, s-a

schimbat în tot sentința în sensul respingerii acțiunii, pentru următoarele

considerente:

Legea nr. 221/2009,

are ca obiect stabilirea unor drepturi în favoarea persoanelor care în perioada

06 martie 1945-22 decembrie 1989, au făcut obiectul unor condamnări cu caracter

politic sau al unor măsuri administrative asimilate acestora.

Prin art. 1 alin. (2)

și art. 3 lit. a) – f) din lege, se stabilesc două categorii de măsuri abuzive

luate de regimul politic comunist și anume: condamnările cu caracter politic -

prin enumerare și trimitere expresă la infracțiunile în baza cărora a fost

pronunțată condamnarea și măsurile administrative cu caracter politic - prin

stabilirea conținutului măsurii, a organului care a dispus-o si a actelor

normative în baza cărora s-a luat măsura.

Atât condamnările,

cât și măsurile administrative arătate expres în art. 1 alin. (2) și art. (3)

din lege, au caracter politic de drept, în puterea legii, nefiind necesară

constatarea judiciara a acestui caracter.

În același timp,

legiuitorul a stabilit ca pentru anumite condamnări penale sau pentru alte

masuri administrative, decât cele prevăzute expres în art. 1 alin. (2) si art.

3 din lege, este posibila constatarea judiciara a caracterului politic și în

asemenea cazuri este necesară participarea procurorului, acțiunea fiind

imprescriptibilă.

Astfel, în art. 4

alin. (1) din lege, se menționează că instanța poate să constate caracterul

politic al condamnării potrivit art.1 alin.3, respectiv dacă aceasta s-a

pronunțat pentru orice alte fapte prevăzute de legea penală, dacă prin

săvârșirea acestora s-a urmărit unul dintre scopurile prevăzute la art. 2 alin.

(1) din O.G. nr. 214/1999, completată prin Legea 568/2001.

De

asemenea, potrivit art. 4 alin. (2) din lege, si persoanele care au făcut

obiectul unor măsuri administrative, altele decât cele prevăzute la art. 3, pot

solicita instanței de judecată să constate caracterul politic al acestora.

Prevederile art. 1 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.

Or,

trimiterea la aplicarea corespunzătoare a disp. art. 1 alin. (3), este esențială

în cazul constatării judiciare a caracterului politic al condamnării penale,

respectiv al măsurii administrative, întrucât obliga instanța la analizarea

activității desfășurate de persoană, precum și a scopului acesteia, ținând

seama de cele invocate în acțiune.

Deci,

se are în vedere conținutul textului de lege, care condiționează ca fapta/

infracțiunea/activitatea care a justificat condamnarea penala sau măsura

administrativa după caz, să fi fost săvârșită cu un anumit scop, scopul însuși

fiind de natura politică, astfel:

a)

exprimarea protestului împotriva dictaturii, cultului

personalității,

terorii comuniste, precum și abuzului de putere din partea celor care au

deținut puterea politică;

b) susținerea sau

aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;

c) propaganda pentru

răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea

împotrivirii față de aceasta;

c

1

)

acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;

d) respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și

respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea

masurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de

limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de

origine socială.

În speță, reclamantul

a solicitat instanței să se constate caracterul politic al măsurii

administrative luate față de autorul sau P.C.P., in perioada 12 iulie 1951 – 25

februarie 1954, măsură constând în efectuarea stagiului militar în

detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.

Or, din interpretarea

dispozițiilor art. 2 alin. (1) din O.G. 214/1999 rezultă că, sunt asimilate

faptelor/activităților/infracțiunilor politice, acele manifestări ale

persoanelor, de implicare în acțiuni de răsturnare a regimului comunist sau de

contestare a legitimității puterii politice din acea vreme.

Față de cele

reținute, situația autorului reclamantului, de efectuare a stagiului militar în

detașamente de muncă, nu poate fi apreciată ca măsură administrativă politică,

asimilată cu o condamnare politică în sensul definit de art. 1 alin. (1) din

lege.

Cu alte cuvinte nu

este suficient a se stabili caracterul politic si abuziv al unei masuri luate

de stat in perioada de referință față de o persoana și care a avut ca efect

încălcarea/restrângerea unor drepturi, ci este necesar a se stabili ca măsura

respectivă a fost luată ca urmare a săvârșirii de către persoană a unor fapte,

ca urmare a desfășurării unor activități, sau ca urmare a unor manifestări de

împotrivire față de

regimul totalitar instaurat la data de 6 martie 1945, in realizarea unuia din

scopurile enumerate în art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999

și enunțate în precedent.

În consecință, în condițiile

Legii 221/2009, nu este suficienta doar o analiza in sine a măsurii raportat la

nesocotirea unor drepturi fundamentale ale persoanei, fiind necesar a se

stabili în concret, pentru determinarea caracterului politic al măsurii așa cum

a fost definit in art. 1 alin. (1), dacă măsura se afla într-o legătură

punctuală de cauzalitate cu actele/faptele persoanei săvârșite în scop politic,

respectiv dacă a fost luată de stat ca urmare a unei activități/manifestări ale

persoanei, de răsturnare a regimului comunist sau de contestare a legitimității

puterii politice din acea vreme.

În lipsa unor

susțineri și dovezi privind asemenea acțiuni desfășurate de autorul

reclamantului, acțiuni subsumate obligatoriu scopului arătat și care să fi

determinat punctual măsura, cererea de a se constata caracterul politic al

efectuării stagiului militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale

a Serviciului Muncii, nu îndeplinește cerințele art. 4 alin. (2) raportat la

art. 1 alin. (3) din Legea 221/2009 si art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999,

fiind nefondată.

Un argument în plus în susținerea concluziei potrivit

căreia este necesar a se face ca premisa de lucru, o analiză și o apreciere

asupra activității persoanei care a condus la pronunțarea unei condamnări,

respectiv la luarea unei masuri administrative politice in cazul constatării

judiciare a acestui caracter, îl reprezintă și dispozițiile conținute în art. 7

din lege si in art. 2 alin. (2) din

O.U.G. nr. 214/1999, aplicabile în mod

corespunzător și în ipotezele prevăzute de art. 4 din lege.

Or, potrivit acestor

dispoziții legale, prevederile actelor normative respective nu se aplica

persoanelor care au desfășurat o activitate cu caracter fascist, rasist sau

xenofob în cadrul unei organizații sau mișcări de acest fel.

În consecință, orice

analiză și apreciere asupra măsurii respective fără raportare la activitatea

care sa o fi generat, dar în raport cu alte cerințe sau criterii propuse de

parte, fie ele de substanță si legitime, întrucât se referă la drepturi si

libertăți fundamentale ale persoanei, apare de prisos, întrucât excede cadrului

legal oferit de legea 221/2009. Se au în vedere obiectul special și sfera de

reglementare a actului normativ și condiția legală privind existenta unor

activități/manifestări și scopul activităților desfășurate, condiție instituită

prin art. 4 alin. (2) teza finală din lege.

În concluzie, în mod

corect au susținut apelanții ca situațiile prevăzute de Legea nr. 309/2002

constând în efectuarea stagiului militar prin muncă, în cadrul D.G.S.M. în

perioada 1950-1961, nu creează automat vocație la drepturile prevăzute de Legea

nr. 221/2009. Astfel, prin Legea nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoașterea

și acordarea unor drepturi persoanelor care au efectuat stagiul militar în

cadrul D.G.S.M. în perioada 1950-1961, s-a recunoscut celor ce au efectuat

stagiul militar astfel, sau soției celui decedat dreptul la o indemnizație lunară,

precum și asistență medicală gratuită.

Pentru aceleași

motive, dar per a contrario, se vor înlătura apărările reclamantului din

întâmpinarea formulată în apel.

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamantul solicitând modificarea ei în sensul

respingerii apelului.

Criticile aduse

hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte

prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Astfel se susține că instanța

de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii raportat la obiectul

dedus judecății și la starea de fapt care se încadrează în dispozițiile Legii

nr. 221/2009.

În aceeași idee

recurentul mai susține că, în mod greșit instanța de apel nu a avut în vedere

și dispozițiile Legii nr. 309/2002 și că prin soluția sa instanța de apel s-a

denaturat chiar scopul Legii nr. 221/2009.

O altă critică vizează

incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât instanța de

apel și-a motivat soluția adoptată pe considerente străine de cauză, reținând

și dispozițiile O.U.G. nr. 214/1999 deși acest act normativ nu a fost invocat

și nu are legătură cu motivele invocate de apelanți.

Examinând hotărârea

instanței de apel prin prisma motivelor de recurs invocate dar și a

dispozițiilor art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că

recursul este nefondat.

Este real că față de

antecesorul reclamantului în perioada 12 iulie 1951 – 25 februarie 1954 s-a

luat măsura obligării la efectuarea stagiului militar în detașamente de muncă,

însă această măsură nu se circumscrie situațiilor prevăzute de art. 2 alin. (1)

din O.G. nr. 214/1999 raportat la art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009.

Astfel potrivit art.

4 din Legea nr. 221/2009 (1) Persoanele condamnate penal în perioada 6 martie

1945 - 22 decembrie 1989, pentru alte fapte decât cele prevăzute la art. 1

alin. (2), pot solicita instanței de judecata sa constate caracterul politic al

condamnării lor, potrivit art. 1 alin. (3). Cererea poate fi introdusă și după

decesul persoanei, de orice persoana fizica sau juridica interesată sau, din

oficiu, de parchetul de pe lângă tribunalul în circumscripția căruia domiciliază

persoana interesată.

(2) Persoanele care

au făcut obiectul unor masuri administrative, altele decât cele prevăzute la

art. 3, pot, de asemenea, solicita instanței de judecata sa constate caracterul

politic al acestora. Prevederile art. 1 alin. (3) se aplica in mod corespunzător.

Or,

trimiterea la aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 1 alin. (3), este

esențială in cazul constatării judiciare a caracterului politic al condamnării

penale, respectiv al măsurii administrative, întrucât obligă instanța la

analizarea activității desfășurate de acea persoană, precum si a scopului acestei

activități, ținând seama de cele invocate în acțiune.

Ca

atare, se impune a se avea în vedere conținutul textului de lege sus evocat, care

condiționează ca fapta/infracțiunea/activitatea care a justificat condamnarea

penala sau măsura administrativă după caz, să fi fost săvârșită cu un anumit

scop, scopul însuși fiind de natură politica, și anume:

a) exprimarea

protestului împotriva dictaturii, cultului personalității, terorii comuniste,

precum și abuzului de putere din partea celor care au deținut puterea politică;

b) susținerea sau

aplicarea principiilor democrației și a pluralismului politic;

c) propaganda pentru

răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea

împotrivirii față de aceasta;

c

1

)

acțiunea de împotrivire cu arma și răsturnare prin forță a regimului comunist;

d) respectarea

drepturilor și libertăților fundamentale ale omului, recunoașterea și

respectarea drepturilor civile, politice, economice, sociale și culturale;

e) înlăturarea

masurilor discriminatorii pe motive de naționalitate sau de origine etnică, de

limbă ori de religie, de apartenență sau opinie politică, de avere ori de

origine socială.

Ca atare, nu este

suficient a se stabili caracterul politic și abuziv al unei măsuri luate de

stat in perioada de referință față de o persoană, care a avut ca efect

încălcarea/restrângerea unor drepturi, ci este necesar a se stabili dacă măsura

respectivă a fost luată ca urmare a săvârșirii a unor fapte, a desfășurării

unor activități, sau a unor manifestări de

împotrivire față de regimul totalitar

instaurat la data de 6 martie 1945, în realizarea unuia din scopurile enumerate

în art.

2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 și enunțate în

precedent.

Din această

perspectivă și în lipsa unor asemenea dovezi privind desfășurarea de către

autorul reclamantului, a unor acțiuni de natura celor arătate și subsumate

obligatoriu scopului arătat și care să fi determinat punctual măsura, este

nefondată cererea de a se constata caracterul politic al efectuării stagiului

militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului

Muncii, nefiind îndeplinite în cauză cerințele art. 4 alin. (2) raportat la

art. 1 alin. (3) din Legea 221/2009 si art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999.

Situațiile prevăzute

de Legea nr. 309/2002 constând în efectuarea stagiului militar prin muncă, în

cadrul D.G.S.M. în perioada 1950-1961, nu creează automat vocație la drepturile

prevăzute de Legea nr. 221/2009.

Astfel, prin Legea

nr. 309 din 22 mai 2002 privind recunoașterea și acordarea unor drepturi

persoanelor care au efectuat stagiul militar în cadrul D.G.S.M. în perioada

1950-1961, s-a recunoscut celor ce au efectuat stagiul militar astfel, sau

soției celui decedat dreptul la o indemnizație lunară, precum și asistență

medicală gratuită.

Or, față de cele

expuse, situația autorului reclamantului, de efectuare a stagiului militar în

detașamente de muncă, nu poate fi apreciată ca măsură administrativă politică,

asimilată cu o condamnare politică în sensul definit de art. 1 alin. (1) din

lege.

Din această

perspectivă și față de dispozițiile legale sus evocate,de starea de fapt și de măsura

la care a fost supus antecesorul reclamantului, instanța de apel a făcut o

legală interpretare și aplicare a legii, explicitând motivele de fapt și de

drept pentru care măsura luată față de antecesorul reclamantului nu se

circumscrie dispozițiilor Legii nr. 221/2009.

Din această

perspectivă sunt nefondate și criticile legate de motivarea hotărârii, în

condițiile în care hotărârea se circumscrie exigențelor art. 261 pct. 5 C.

proc. civ., nefiind astfel incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct.

7 C. proc. civ.

De fapt, motivarea

unei hotărâri este o problemă de esență și nu de volum, de încadrare a unei

situații particulare, de speță în cadrul prevederilor legale și abstracte ale

unei legi.

Scopul motivării este

acela de a explica măsurile adoptate de instanță.

Nefondată este și

critica legată de reținerea în considerente a unor motive străine de cauză, în

sensul reținerii dispozițiilor O.G. nr. 214/1999, în condițiile în care chiar

dispozițiile art. 4 alin. (1) din Lege nr. 221/2009 vizează examinarea

ipotezelor prevăzute de art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 214/1999.

Din perspectiva celor

expuse criticile recurentului nu se circumscriu dispozițiilor art. 304 pct. 7,

8 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul reclamantului urmează a fi

respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul P.P.E.A. împotriva deciziei nr. 88 din 10 februarie 2011 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.