- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția de contencios administrativ și fiscal
- Data
- 31 mai 2005
Decizia nr. 3435/2005 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — recurs împotriva sentinței nr. 22/2005 a Curții de Apel Craiova
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Craiova, sub nr. 1422/2004, reclamanta P.M. a solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Dolj, să-i fie acordate drepturile ce se cuvin soțului acesteia, defunctul P.G., pe perioada mai 1951 - iunie 1953, potrivit prevederilor art. 1 din Legea nr. 309/2002.
Reclamanta, în calitate de soție supraviețuitoare, a solicitat să se anuleze hotărârea Casei Județene de Pensii Dolj, nr. 10033 din 24 iunie 2004. Prin sentința nr. 22 din 10 ianuarie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de reclamanta P.M., în calitate de soție supraviețuitoare a lui P.G., împotriva pârâtei Casa Județeană de Pensii Dolj și a anulat hotărârea nr. 10033 din 24 iunie 2004. A constatat că soțul reclamantei, P.G., beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002, pentru perioada mai 1951 - iunie 1953 și a obligat pârâta să acorde aceste drepturi, începând cu data de 1 iulie 2004. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că din livretul militar depus de reclamantă, rezultă că în perioada mai 1951 - iunie 1953, soțul său a prestat serviciul militar în construcții, nu a avut calitate de soldat în armată și a fost folosit la muncă.
Împotriva sentinței sus-menționate a declarat recurs, Casa Județeană de Pensii Dolj, care a motivat că din livretul militar nu rezultă că soțul decedat a satisfăcut stagiul militar la detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, așa cum prevede art. 1 din Legea nr. 309/2002, ci la Ministerul Forțelor Armate. Recursul este întemeiat. Beneficiază de prevederile art. 1 din Legea nr. 309/2002, persoana, cetățean român, care a satisfăcut stagiul militar în detașamentele de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii, în perioada 1950 - 1961. Din livretul militar al defunctului P.G. rezultă că acesta și-a satisfăcut stagiul militar la Ministerul Forțelor Armate, și nu în detașamente de muncă din cadrul Direcției Generale a Serviciului Muncii.
În aceste condiții, soția supraviețuitoare a acestuia nu beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 309/2002. Față de cele ce preced, recursul de față urmează să fie admis, casată, sentința atacată și pe fond, respinsă acțiunea formulată de P.M., ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Dolj împotriva sentinței civile nr. 22 din 20 ianuarie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și pe fond, respinge acțiunea formulată de P.M. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 mai 2005.