ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 493/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4709 din 22

septembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția civilă,

a admis acțiunea în pretenții

formulată de reclamanta SC T.T. SRL București împotriva pârâtei T.V.; a obligat

pârâta la plata, către societatea reclamantă, a 220.520 euro reprezentând

valoarea construcției din satul 2 Mai (comuna Limanu), str. Vasile Alecsandri,

jud. Constanța, a 22.176 euro reprezentând cheltuieli de demolare și a

37.688,50 euro cu titlu de speze ale vânzării, cu dobânda legală calculată

asupra acestor sume până la momentul achitării lor efective; a admis cererea reconven

ț

ională a pârâtei, pentru restul de preț de 3.850 lei,

fiind stabilit, totodată, că pârâta urmează să plătească societății reclamante

18.458 lei cheltuieli de judecată.

Prin sentința civilă nr. 5957 din 17

noiembrie 2011, Tribunalul Constanța a admis cererea reclamantei de îndreptare

a erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinței menționate, în sensul că

spezele vânzării vizează suma de 37.688,50 lei, iar nu euro; prin procedura

reglementată prin art. 281 C. proc. civ., instanța a completat sentința nr.

4709 din 22 septembrie 2011 în sensul obligării pârâtei T.V. și la plata, către

reclamantă, a sumei de 10.600 lei reprezentând impozite și taxe locale.

Împotriva acestei hotărâri a declarat

apel pârâta T.V.,

arătând

că, din ansamblul probator rezultă că aceasta este

cea care a cumpărat materialele înglobate în edificiu și că avea doar

calitate

de delegat, încă din anul 2007, când a început edificarea construcției (pentru

care a fost emisă autorizația de construire 156 din 25 octombrie 2007); că

viciul invocat de reclamantă nu putea să-i fie necunoscut, deoarece între părți

s-au derulat și alte raporturi contractuale, pentru alte trei construcții,

încheiate anterior celui vizând acest imobil; că deși aceste aspecte, cu

privire la condițiile viciului și pentru antrenarea răspunderii, au fost

relevate în fața instanței de fond, nu au fost analizate, cu toate că au o mare

importanță în determinarea condițiilor prevăzute de art. 1352 C. civ.; că

valoarea de circulație a imobilului, a fost exagerată prin raportul de

expertiză, câtă vreme valoarea finală a locuinței, precizată prin autorizație

de construire, era de 142.316,37 lei, la fel ca și în procesul-verbal de

recepție finală nr. 3131 din 15 aprilie 2008. Terenul în suprafață de 500 m.p.

nu putea avea, în anul 2008, valoarea de 12.000 euro, iar casa, 288.000 euro;

că situația pieței

imobiliare din anul 2008

era cu totul diferită de cea actuală, la acea

dată prețul imobilelor

fiind mult mai mare, acesta fiind în opinia sa și motivul pentru care

societatea reclamantă, agent economic în domeniu, a promovat și această

acțiune, constatând după circa un an și jumătate că această investiție nu este

rentabilă.

Critica a vizat și dispoziția

referitoare la obligația de plată a spezelor vânzării, în cuantum de 37.688 lei

(iar nu euro, cum a stabilit instanța de fond), în condițiile în care imobilul

dobândit se afla și se va afla în proprietatea reclamantei. Cât privește suma

de 22.176 euro calculată pentru demolare, pârâta a susținut că și aceasta poate

fi diminuată, câtă vreme se poate găsi forță de muncă la un preț mult mai

redus.

Deși în cauză a fost administrată o

expertiză tehnică imobiliară, la care au fost formulate obiecțiuni întemeiate

atât pe starea fizică a imobilului, cât și pe modalitatea în care s-a derulat

proba, instanța de fond a refuzat efectuarea unei expertize cu trei experți,

având ca obiectiv suplimentar și identificarea soluțiilor de remediere a

deficiențelor constatate de primul raport.

Pârâta a mai arătat că, deși imobilul

este în posesia și exploatarea intimatei, care l-a dotat cu instalații termice

și sanitare și a efectuat mansardări, instanța de fond a ajuns la concluzia neutilizării

efective a acestui bun.

Prin decizia civilă nr. 55/ C din 18

aprilie 2012, Curtea de Apel Constanța, secția

I

civilă,

a

respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că, spre deosebire de celelalte vicii invocate în cuprinsul

cererii de chemare

în judecată și

identificate de expertiza B., dar pe care însă judecătorul fondului le-a

considerat ca fiind ușor de

descoperit

de către un proprietar diligent, cea esențială în asigurarea

stabilității

acestei clădiri, vizând modalitatea de executare a

fundației (în fapt, inexistența ei), a fost indubitabil necunoscută de

intimata

reclamantă la momentul încheierii raporturilor juridice.

În atare situație, nu au relevanță

apărările și criticile legate de achiziționarea anterioară a altor imobile de

la pârâtă, de către aceeași societate, câtă vreme răspunderea contractuală

derivă în speță din derularea raportului obligațional născut la 4 iunie 2009,

dată la care această clădire era executată în proporție de 70 %, aspect

necontestat în calea de atac (fundația fiind așadar realizată în

modalitatea identificată prin expertiza tehnică

imobiliară și prin cea

extrajudiciară M.L.P.A.T.).

Instanța de apel a constatat că

martorii audiați în cauză nu au reușit să confirme apărările pârâtei, că

societatea intimată, prin reprezentanții săi, cunoștea sau putea cunoaște

starea fundației încă de la începutul lucrărilor, cumpărând imobilul în aceste

condiții, iar faptul că în executarea bunului litigios au fost încorporate

materiale de construcție procurate de însăși reclamanta cumpărătoare, nu are

nicio relevanță, întrucât viciul descoperit nu se datorează calității

deficitare a acestora.

Instanța de apel a mai constatat că nu

au vreo relevanță din punct de vedere probator și al temeiului în drept

incident nici aspectele legate de declinul pieței imobiliare și de pierderea,

de către societatea reclamantă, a unor profituri în domeniul turistic, generată

de fluctuația acestei piețe, întrucât viciul a existat încă de la momentul

încheierii raporturilor contractuale, nu a fost cunoscut de cumpărător (și nici

adus la cunoștința lui de către vânzător) și este atât de grav încât nu permite

utilizarea imobilului pentru destinația locativă, constituind un pericol pentru

viața oamenilor.

Critica privind modalitatea în care

s-a realizat expertiza nu poate fi primită, deoarece propunerea unei noi

expertize cu trei experți a urmărit identificarea acelor posibile remedieri

pentru menținerea edificiului, iar nu reverificarea argumentației expertizelor

anterioare, în legătură cu realizarea corespunzătoare a fundației, motiv pentru

care această probă este irelevantă și în calea

de atac a apelului, câtă vreme expertiza realizată la fond (corelată cu

lucrarea extrajudiciară realizată de un specialist M.L.P.A.T. în

rezistența și stabilitatea construcțiilor) a concluzionat, fără echivoc, că la

edificarea acestei construcții P + l nu au fost respectate normele de fundare,

nu au existat planuri de rezistență, iar edificiul constituie un pericol pentru

viața oamenilor.

Referitor la valoarea pretins prea

mare a imobilului, astfel cum a fost determinată prin expertiza tehnică

imobiliară, instanța de apel a constatat că nu are relevanță valoarea estimată,

stabilită în actul preliminar începerii lucrării (autorizația de construire

datată 25 octombrie 2007, act emis anterior încheierii contractului dintre

părți) și care urma să se regăsească în mod corespunzător în procesul-verbal de

recepție finală (care de asemenea poartă o dată anterioară

cumpărării imobilului de către societatea

intimată).

Pârâta nu face nici o trimitere, în

această critică, la valoarea bunului, astfel cum a fost consemnată în

contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 732 din 04 iunie 2009 și

nici la estimarea dată prin expertiza judiciară construcției; instanța de apel

a reținut, totodată, că dat fiind temeiul răspunderii deduse judecății,

cumpărătorul este în drept să-și recupereze, în situația dată, toate

cheltuielile efectuate cu achiziționarea acestui imobil, dar și a celor care

vor reclama demolarea construcției improprii, iar expertiza a stabilit că din

prețul de 300.000 euro consemnat prin contract, 288.000 euro reprezintă

evaluarea acestei construcții.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta T.V.,

reiterând,

în totalitate, motivele de apel.

Examinând recursul în raport de

excepția de nulitate invocată din oficiu, a cărei analiză este prioritară

raportat la aspectele de fond ale cererii, față de caracterul său peremptoriu,

Înalta Curte urmează a constata nulitatea căii de atac, pentru următoarele

considerente:

Potrivit art. 302

1

lit. a)

C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate

pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, sau după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Recursul se

motivează, conform art. 303 C. proc. civ.,

prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de

recurs, motivele de recurs fiind evidențiate limitativ de art. 304 pct. 1 - 9

C. proc. civ., iar art. 306 alin. (1) din același cod, prevede că recursul este

nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazurilor prevăzute

la alin. (2), care se referă la motivele de ordine publică.

Din economia textelor legale anterior

citate rezultă că nu este

suficient ca

recursul să fie depus și motivat în termenul prevăzut de

lege, ci este

necesar ca criticile formulate să se circumscrie motivelor de nelegalitate

expres și limitativ reglementate.

În consecință, în măsura în care

recursul nu este motivat ori atunci când aspectele învederate în cererea de

recurs nu pot fi încadrate în dispozițiile art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.,

calea de atac va fi lovită de nulitate.

În speță, se constată că succesiunea

de fapte și afirmații din cuprinsul cererii de recurs nu este structurată, din

punct de vedere juridic, în așa fel încât să se poată reține, măcar din oficiu,

vreo critică susceptibilă de a fi încadrată în cazurile de modificare ori de

casare prevăzute de art. 304 C. proc. civ., în limita cărora se poate exercita

controlul judiciar în recurs.

În cererea de recurs nu se fac

referiri la soluția respingerii apelului și nu se arată care sunt, în concret,

motivele de nelegalitate ale deciziei recurate, ori dispozițiile legale încălcate,

ci recurenta-pârâtă a reluat în totalitate criticile formulate împotriva

hotărârii de primă instanță referitoare la împrejurarea că aceasta a fost cea

care a achiziționat materialele încorporate în edificiu; că viciul invocat de

reclamantă nu putea să-i fie necunoscut, deoarece între părți s-au derulat și

alte raporturi contractuale, pentru alte trei construcții, încheiate anterior

celui vizând acest imobil; că deși aceste aspecte, cu privire la condițiile

viciului și pentru antrenarea răspunderii, au fost relevate în fața instanței

de fond, nu au fost analizate, cu toate că au o mare importanță în determinarea

condițiilor prevăzute de art. 1352 C. civ.; că valoarea de circulație a

imobilului, a fost exagerată prin raportul de expertiză; că obligația

de plată a spezelor vânzării și cea aferentă

cheltuielilor de demolare

sunt prea mari; că în mod greșit nu s-a

suplimentat probatoriul cu o nouă expertiză, etc.

Or, prin decizia

atacată s-a răspuns deja acestor critici, instanța

de apel reținând, în preambulul

considerentelor, în mod generic, că acestea „..se fundamentează în cea mai mare

parte pe argumente adiacente ansamblului probator, legate de existența unor

raporturi juridice anterioare între aceleași părți, născute în legătură cu alte

imobile, a unei exploatări (chiar în condițiile date) a acestui imobil de către

societatea reclamantă, de fluctuațiile pieței imobiliare și de

posibilitatea reducerii prejudiciului prin

utilizarea de forță de muncă

mai ieftină”.

Instanța de apel a concluzionat că

aspectul fundamental în rezolvarea cauzei îl constituie existența unui viciu

fundamental vizând modalitatea de execuție a fundației, aspect necunoscut de

către reclamantă la data încheierii raporturilor juridice cu pârâta și

care, prin gravitatea lui, determină imposibilitatea

de întrebuințare a

bunului.

În acest sens,

instanța de apel a constatat întrunirea condițiilor

legale ce antrenează răspunderea

contractuală, respectiv, faptul că viciul a fost ascuns, că a existat la

momentul încheierii contractului și că este foarte grav, astfel încât dacă ar

fi fost cunoscut, cumpărătorul nu ar fi achiziționat bunul.

Față de cele mai sus arătate, rezultă

că aspectele pe care recurenta-pârâtă le supune analizei în calea extraordinară

de atac a recursului nu au nicio legătură cu considerentele hotărârii instanței

de apel, prin care s-a dezbătut problema întrunirii condițiilor legale de

antrenare a răspunderii contractuale pentru vicii ascunse ale bunului vândut,

ci sunt reluate aceleași aspecte la care deja s-a răspuns prin hotărârea

recurată.

Aspectele invocate ca motive de recurs

privesc, în realitate, netemeinicia decizia atacate rezultând din aprecierea

eronată a probelor administrate în cauză, recurenta-pârâtă indicând probele

care nu au fost luate în considerare sau au fost greșit apreciate și făcând

propria analiză și reapreciere, cu concluzia finală că hotărârea pronunțată în

baza acestora este nelegală, impunându-se modificarea acesteia.

Astfel,

susținerile recurentei-pârâte nu se circumscriu niciunui

caz de casare și nu reprezintă

chestiuni de nelegalitate care să poată fi analizate ca atare de instanța de

recurs, întrucât pentru a motiva recursul în sensul legii este insuficient a se

expune nemulțumirile legate de hotărârea atacată, fiind necesară raportarea

acestora la conținutul deciziei obiect al căii extraordinare de atac, cu

indicarea modalității în care instanța de judecată nu s-a conformat

dispozițiilor legale incidente.

Or, în speță,

recurenta-pârâtă nu arată în ce modalitate decizia

instanței de apel nu este conformă

legii, și nu se raportează la considerentele acesteia, ci reia ad literam

critici formulate în faza procesuală anterioară și asupra cărora instanța de

apel deja s-a pronunțat.

Recursul este o cale extraordinară de

atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a instanței

competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de drept, iar

când criticile formulate nu se raportează punctual, la conținutul deciziei

supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau încadrabile în

drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine problemelor rezolvate

prin respectiva hotărâre.

Pentru

considerentele arătate, constatând și că în speță nu sunt

date motive de ordine publică, Înalta

Curte urmează a constata, în conformitate cu art. 306 alin. (1) C. proc. civ.,

că recursul deduse judecății este lovit de nulitate.

PENTRU ACESTE

MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de

pârâta T.V. împotriva deciziei nr. 55/ C din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel

Constanta, secția

I

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi,

6 februarie 2013.