ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4492/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

procedura derulată în primă instanță

Prin acțiunea formulată,

reclamantul F.G.D., în contradictoriu cu pârâta Universitatea Națională de Apărare,

a solicitat instanței anularea hotărârii Senatului Universității Naționale de Apărare

nr. A9975 din data de 11 octombrie 2006 privind exmatricularea sa de la doctorat.

În motivarea acțiunii

reclamantul a arătat că, în urma susținerii concursului de admitere, a fost validat

și înmatriculat la doctorat, la Universitatea Națională de Apărare, la data de 01

noiembrie 2003.

Deși și-a susținut examenele

în perioada noiembrie 2003-aprilie 2005, obținând calificativul „foarte bine”, în

luna octombrie 2005 nu a mai fost reprogramat la susținerea referatului, iar la

data de 15 septembrie 2006, Prof. Univ. Dr. G.M., conducătorul său de doctorat,

a solicitat comandantului Universității Naționale de Apărare exmatricularea sa de

la doctorat sub pretextul că „în anul de învățământ 2005-2006 nu a îndeplinit sarcinile

prevăzute în programul de pregătire aprobat, întrerupând astfel respectivul program,

fără să înainteze o cerere în acest sens”.

În consecință, la data

de 02 octombrie 2006, Senatul Universității Naționale de Apărare, prin hotărârea,

nr. A9975 din 11 octombrie 2006 a aprobat cu unanimitate de voturi solicitarea conducătorului

de doctorat privind exmatricularea pentru neîndeplinirea sarcinilor prevăzute în

programul de pregătire.

Aflând de exmatricularea

sa în mod neoficial, la data de 24 noiembrie 2006 reclamantul a înaintat un raport

către rectorul Universității prin care a solicitat analizarea situației sale, însă

pentru că nu a obținut niciun răspuns oficial, a revenit la data de 19 mai 2008

solicitând reverificarea situației sale.

Reclamantul a mai arătat

că la data de 30 mai 2008 i-a fost comunicat faptul că „se menține răspunsul comunicat

prin adresa din 06 decembrie 2008, adresă despre care nu cunoaște nimic.”

Prin întâmpinarea formulată,

pârâtul Ministerul Apărării, pentru Universitatea Națională de Apărare, a invocat

excepția tardivității introducerii cererii, iar cu privire la fondul cauzei a solicitat

respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, întrucât hotărârea ce face obiectul prezentului

litigiu a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale impuse de H.G. nr.

567/2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de doctorat.

Prin sentința civilă

nr. 489 din 10 februarie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția tardivității formulării acțiunii invocată

de pârât și a respins acțiunea formulată de reclamantul F.G.D., în contradictoriu

cu pârâta Universitatea Națională de Apărare, prin Ministerul Apărării, ca tardiv

formulată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut că raportul adresat de reclamant rectorului

Universități, prin care a solicitat analizarea situației sale, echivalează cu îndeplinirea

procedurii prealabile prevăzută de art. 7 Legea nr. 554/2004 și având în vedere

că de la această dată până la data introducerii acțiunii – 18 iunie 2008, a trecut

mai mult de 1 an [termen prevăzut de art. 11 alin. (2) Legea nr. 554/2004], acțiunea

apare ca tardiv formulată.

Împrejurarea că reclamantul

se raportează la data primirii răspunsului cu adresa din 06 decembrie 2008 nu poate

fi reținută, atâta timp cât din cuprinsul raportului reiese că la data înregistrării

acestuia – 24 noiembrie 2006, acesta avea cunoștință de hotărârea atacată, prin

care se aprobase exmatricularea sa de la doctorat.

împotriva sentinței

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamantul F.G.D. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurentul-reclamant invocă

prevederile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., „când instanța, interpretând greșit actul

juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic

al acestuia”, susținând că instanța de fond a apreciat în mod eronat că raportul

înregistrat în 29 noiembrie 2006, prin care a solicitat analizarea situației școlare,

echivalează cu îndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din Legea

nr. 554/2004, deși potrivit acestui text de lege, intimata avea obligația comunicării

actelor administrative emise, respectiv hotărârea Senatului nr. A9975 din 11 octombrie

2000, prin care a fost exmatriculat de la doctorat în mod abuziv.

În motivarea căii de atac,

recurentul-reclamant a arătat că din probele administrate în cauză nu rezultă îndeplinirea

procedurii comunicării actului administrativ a cărui anulare o solicită.

Prin motivele de recurs

se face referire la fondul cauzei, apreciind că anularea hotărârii Senatului Universității

Naționale de Apărare nr. A9975 din 11 octombrie 2006, pe care a solicitat-o prin

acțiunea formulată, se impunea ca urmare a dovezilor existente în dosar și pe care

instanța de fond nu le-a administrat, dar, mai ales, consecință a principiilor de

drept potrivit cărora quod nullum est nullum producit efectum” și „resolutio jure

dantis resolvitur jur accipientis”.

Arată că este util și

pertinent pentru soluționarea cauzei, unirea excepției cu fondul pentru a demonstra

nelegalitatea și netemeinicia excepției reținută de prima instanță.

Susține recurentul-reclamant

că termenul de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 nu a fost

depășit întrucât procedura prealabilă s-a încheiat la data de 30 mai 2008, data

comunicării refuzului de soluționare a cererii astfel că acțiunea introdusă pe data

de 18 iunie 2008 a fost formulată cu respectarea termenelor legale.

Prin concluziile scrise

depuse la dosar, intimatul-pârât Ministerul Apărării Naționale a solicitat respingerea

recursului ca nefondat cu motivarea că acțiunea reclamantului a fost corect respinsă

de instanța de fond ca tardiv formulată, iar pe fondul cauzei

hotărârea care face obiectul

prezentului litigiu a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale impuse de

H.G. nr. 567/2005 privind organizarea și desfășurarea studiilor universitare de

doctorat și Regulamentul de organizare și desfășurare a doctoratului în domeniul

„Științe militare”, ediția 2000.

Curți

Pe parcursul soluționării

recursului, la data de 25 septembrie 2009, recurentul-reclamant a invocat excepția

de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și art. 11 alin. (2) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Prin Decizia nr. 955 din

06 iulie 2010, Curtea Constituțională a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate

a dispozițiilor art. 7 alin. (1) și ale art. 11 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004.

Cu privire la conformitatea

dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, care instituie procedura prealabilă

obligatorie, Curtea, prin mai multe decizii, a statuat în mod constant că „instituirea

recursului prealabil sau grațios reprezintă o modalitate simplă, rapidă și scutită

de taxa de timbru, prin care persoana vătămată într-un drept al său de o autoritate

publică are posibilitatea de a obține recunoașterea dreptului pretins sau a interesului

său legitim direct de la organul emitent. Se realizează astfel, pe de o parte, protecția

persoanei vătămate și a administrației, iar, pe de altă parte, degrevarea instanțelor

judecătorești de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate

pe cale administrativă, dându-se expresie principiului celerității”. De asemenea,

Curtea a reținut că „nicio dispoziție constituțională nu interzice ca prin lege

să se instituie o procedură administrativă prealabilă, fără caracter jurisdicțional,

cum este, de exemplu, procedura recursului administrativ grațios sau a celui ierarhic”.

în plus, s-a arătat că dreptul de acces liber la justiție nu este un drept absolut,

el putând fi supus anumitor condiționări. Prin urmare, Curtea a statuat că „parcurgerea

unei proceduri administrative prealabile, obligatorii, fără caracter jurisdicțional

nu îngrădește dreptul de acces liber la justiție, atât timp cât decizia organului

administrativ poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești”.

Cât privește problema

termenelor reglementate de art. 11 din Legea nr. 554/2004, înăuntrul cărora persoana

vătămată trebuie să exercite dreptul la acțiune în contencios administrativ, Curtea,

prin Decizia nr. 1161 din 17 septembrie 2009, publicată în M. Of. al României, Partea

I, nr. 703/20.10.2009. a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 11 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 și a statuat

că aceste dispoziții „consacră excepția de la aplicarea termenului de prescripție

stabilit Ia alin. (1) al aceluiași articol, în sensul că, pentru motive temeinice,

cererea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual poate fi

introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării

actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii

procesului-verbal de conciliere, după caz. Aceste prevederi se aplică în mod egal

tuturor celor aflați în situația reglementată de ipoteza normei criticate, instanța

fiind cea care, în funcție de temeinicia motivelor invocate, încuviințează sau nu

cererea introdusă și peste termenul de 6 luni.” De asemenea, prin Decizia nr. 123

din 16 februarie 2006, publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 257/22.03.2006,

Curtea a reținut că „stabilirea unor condiționări pentru introducerea acțiunilor

în justiție nu constituie o încălcare a dreptului la accesul liber la justiție și

la un proces echitabil”, iar „legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații

deosebite, reguli speciale de procedură, ca și modalitățile de exercitare a drepturilor

procedurale, principiul liberului acces Ia justiție presupunând posibilitatea neîngrădită

a celor interesați de a utiliza aceste proceduri, în formele și în modalitățile

instituite de lege”.

În lipsa unor elemente

noi, de natură a modifica jurisprudența Curții în materie, cele statuate în deciziile

indicate, precum și soluțiile pronunțate, își mențin valabilitatea și în acest dosar.

II. Considerentele Înaltei

Curți

Examinând sentința atacată

în raport de motivele invocate de recurentul-reclamant, precum și cu dispozițiile

legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

și de drept relevante

Potrivit art. 11

alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, „pentru motive temeinice,

în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă și peste termenul

prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului,

data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii procesului

verbal de conciliere după caz”.

Sentința atacată reflectă

interpretarea corectă a art. 11 din Legea nr. 554/2004 cu privire la depășirea termenului

de un an pentru formularea acțiunii în contencios administrativ, având ca obiect

anularea hotărârii Senatului Universității Naționale de Apărare nr. 9975 din 11

octombrie 2006, privind exmatricularea recurentului-reclamant de la doctorat.

Textul de lege enunțat

prevede că termenul de un an curge de la data comunicării actului, dar și de la

data luării la cunoștință de actul administrativ individual, astfel că nu pot fi

reținute criticile recurentului-reclamant ce vizează lipsa dovezii comunicării actului

în litigiu.

Termenul pentru introducerea

acțiunii în contencios administrativ împotriva actelor administrative individuale

își găsește reglementarea în art. 11 alin. (1), (2), (2

1

), (3) și (5)

din Legea nr. 554/2004, modificată și completată prin Legea nr. 262/2007. Din aceste

dispoziții rezultă că acțiunile prin care se solicită anularea unui act administrativ

individual, a unui contract administrativ, recunoașterea dreptului pretins și repararea

pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni. Termenul de 6 luni reprezintă

regula în materie și, fiind calificat ca un termen de prescripție, este supus suspendării

și întreruperii.

Pentru astfel de acțiuni,

în art. 11 alin. (2) se instituie și un termen maxim de un an de la data comunicării

actului, data luării la cunoștință, data introducerii cererii sau data încheierii

procesului-verbal de conciliere.

Este de necontestat faptul

că reclamantul la data de 29 aprilie 2006, a înaintat un raport către comandantul

Universității Naționale de Apărare prin care a solicitat prezentarea temeiului legal

al exmatriculării sale de la doctorat și reînmatricularea pentru continuarea și

finalizarea studiilor de doctorat.

În mod corect, prima instanță

a reținut că reclamantul avea cunoștință de hotărârea atacată de la data de 24 noiembrie

2006 astfel că formularea acțiunii la data de 18 iunie 2008 a fost făcută cu depășirea

termenului de un an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Nu se poate reține incidența

motivului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât prima

instanță a interpretat în mod corect actul juridic dedus judecății, respectiv raportul

din 24 noiembrie 2006, ca având natura juridică a plângerii prealabile prevăzută

de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Mai mult, reclamantul

avea obligația formulării plângerii prealabile înainte de a se adresa instanței

judecătorești, precizând ca termenul de 30 zile prevăzut de art. 7 din lege, a expirat.

Ipoteza lit. c) din

art. 11

trebuie

înțeleasă ca fiind incidență și pentru situația în care autoritatea publică

„tace”, în ceea ce privește

plângerea prealabilă.

Este de observat că legiuitorul

a înțeles să vină cu un criteriu de natură a obliga subiectele de drept să depună

diligențe și să nu tergiverseze introducerea acțiunii la instanța de contencios

administrativ, cu scuza că nu s-a primit un răspuns scris de la autoritatea publică

sesizată și că s-a așteptat primirea acestuia.

Prin alin. (2) al

art. comentat, legiuitorul arată, astfel, că perioada de așteptare a răspunsului

la cereri sau, după caz, la plângeri prealabile, nu poate depăși termenul

de un an de la data comunicării

actului administrativ unilateral cu caracter individual, data luării la cunoștință

de existența acestuia (în ipoteza terțului vătămat), respectiv data introducerii

cererii de recunoaștere a unui drept subiectiv sau interes legitim (când nu există

un act administrativ tipic).

Constatând că prima instanță

a soluționat cauza pe excepția tardivității formulării acțiunii, aspectele invocate

de recurentul-reclamant și intimatul-pârât privind fondul cauzei, exced acestei

soluții motiv pentru care nu s-a impus a fi analizate.

Criticile ce vizează în

principal unirea excepției tardivității acțiunii cu fondul nu pot fi reținute, în

condițiile în care această solicitare a reclamantului a fost admisă în condițiile

art. 137 alin. (2) C. proc. civ., astfel cum rezultă din practicaua hotărârii recurate,

instanța analizând cu prioritate excepția care face de prisos analizarea fondului

cauzei conform alin. (1) al textului de lege menționat.

adoptate în recurs

În consecință, în raport

de prevederile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele

ale art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de F.G.D., împotriva sentinței civile nr. 489 din 10 februarie 2009 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 22 octombrie 2010.