ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1391/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința recurată,

sentința civilă nr. 147, pronunțată la data de 8 iunie 2004, în dosarul nr. 3033/2004,

Curtea de Apel Ploiești, secția de contencios administrativ, a admis acțiunea

formulată de reclamantul D.M. și a obligat U. București să îndeplinească

procedura de evaluare și de susținere a tezei de doctorat depusă la data de 2

septembrie 2000, de către reclamant.

Pentru a pronunța această

soluție, curtea de apel a reținut, în esență, că, în motivarea acțiunii depuse

la 8 aprilie 2004, reclamantul a arătat că, în luna octombrie 1990, a fost

admis la doctoratul organizat de U. București, ramura drept, specialitatea drept

procesual civil, având drept conducător de doctorat pe prof. univ. dr. S.Z., profesor

consultant al Facultății de Drept, că la data de 20 decembrie 2000 a depus teza

de doctorat la compartimentul de specialitate, dar nu s-a mai ajuns la faza de

susținere a acesteia, deoarece, în luna octombrie 2003, acesta a decedat.

În motivarea soluției, curtea

de apel a reținut că, după depunerea tezei de doctorat, reclamantul a cerut la

data de 22 ianuarie 2004, declanșarea procedurilor, în vederea susținerii

publice a acesteia, cerere care i-a fost respinsă prin scrisoarea nr. 3380 din 8

martie 2004.

A mai motivat că pârâta, ca

instituție organizatoare de doctorat, care cunoștea starea de boală a

conducătorului de doctorat, era datoare, potrivit art. 20 alin. (3) din H.G. nr.

301/1996, să procedeze la înlocuirea conducătorului de doctorat, astfel că

refuzul pârâtei, comunicat cu adresa nr. 3380 din 8 martie 2004, este

nejustificat, acțiunea reclamantului fiind întemeiată, potrivit art. 1 teza a

II-a din Legea nr. 29/1990.

Împotriva acestei soluții a

formulat recurs, pârâta U. București, ca instituție organizatoare de doctorat, care

a invocat prevederile art. 304 pct. 4, 7, 9 și 10 C. proc. civ. și susținând,

în esență, că:

- instanța de fond a

apreciat în mod greșit admisibilitatea acțiunii, deși la data depunerii tezei, 20

decembrie 2000, nu erau îndeplinite condițiile cerute de H.G. nr. 37/1999;

-,instanța de fond și-a

argumentat greșit concluziile, pe H.G. nr. 301/1996, deși actul normativ în

vigoare era H.G. nr. 37/1999;

- instanța de fond a reținut

în mod greșit că instituția organizatoare de doctorat era datoare să procedeze

la înlocuirea conducătorului de doctorat;

- instanța de fond nu a avut

în vedere că H.G. nr. 301/1996 fusese abrogată prin H.G. nr. 37/1999.

Recursul este nefondat.

Din actele și lucrările

dosarului, precum și din precizările făcute în ședința de astăzi, de reprezentantul

recurentei-pârâte rezultă, în mod neechivoc, următoarele:

În luna octombrie 1990, în

urma concursului organizat de U. București, ca instituție organizatoare a

doctoratului, intimatul-reclamant a fost înscris la doctorat, forma fără

frecvență, în domeniul științe juridice, specialitatea drept procesual civil,

avându-l drept conducător de doctorat pe prof. univ. dr. S.Z.

Mai rezultă că, la data de

12 iunie 2000, intimatul-reclamant a fost exmatriculat, dar ulterior instituția

organizatoare a doctoratului a revenit asupra acestei decizii, astfel că, la

data de 20 decembrie 2000, intimatul-reclamant a depus la Biroul doctorate al instituției organizatoare a doctoratului, teza de doctorat și că, în

perioada următoare, conducătorul de doctorat, aflat de mai multă vreme în Israel,

a suferit în vara anului 2002, o intervenție chirurgicală, iar în luna

octombrie 2003 a decedat, aspecte cunoscute de către instituția organizatoare a

doctoratului.

Mai rezultă că recurenta-pârâtă,

ca instituție organizatoare a doctoratului, nu a restituit intimatului-reclamant,

teza de doctorat, deși în întâmpinarea depusă la fond și în motivele de recurs,

susține cum că aceasta nu ar fi fost depusă la Biroul Doctorate, în condițiile prevăzute de H.G. nr. 37/1999.

De asemenea, rezultă că

decizia prin care a fost luată a doua măsură de exmatriculare împotriva

intimatului-reclamant, nu i-a fost comunicată acestuia.

Deci, la data la care

intimatul-reclamant s-a adresat instanței de judecată, acesta se afla în

situația în care depusese teza de doctorat la instituția organizatoare a

doctoratului și nu fusese exmatriculat, deși termenul prevăzut de H.G. nr. 37/1999

fusese depășit.

În acest condiții, instanța

de fond a apreciat în mod judicios că, în raport cu prevederile legale în

vigoare, chiar potrivit H.G. nr. 37/1999, instituție organizatoare a

doctoratului era datoare să procedeze legal, la declanșarea procedurii de evaluare

și de susținere a tezei de doctorat, din moment ce nu-i restituise teza

respectivă și nici nu-i comunicase doctorandului, decizia de exmatriculare prin

care, se susține, ar fi fost exmatriculat pentru a doua oară.

Astfel fiind, criticile

invocate în recurs sunt nefondate, urmând ca recursul să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de U. București împotriva sentinței civile nr. 147 din 8 iunie 2004 a Curții de

Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 3 martie 2005.