ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1265/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

sub nr. 7253/2005, la Judecătoria sectorului 1 București, reclamantul E.D. a

chemat în judecată pe pârâții Ministerul Educației și Cercetării și

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, solicitând

ca, prin sentința ce va pronunța, instanța, să le oblige a-i comunica motivul

ce a determinat exmatricularea sa din facultate, în toamna anului 1958, la

sfârșitul anului 3 de studii.

În motivarea acțiunii,

reclamantul precizează că, în anul 1955 s-a înscris la cursurile de zi ale

Facultății de Agricultură și Zootehnie - Secția Agricultură din cadrul

Institutului Agronomic N. Bălcescu din București, unde a frecventat 3 ani, până

în anul 1958, la finele anului III fiind exmatriculat, motivul fiind probabil

de natură politică, întrucât s-a aplicat și altor colegi.

Menționează reclamantul că

abia în anul 1965 a fost reînmatriculat în anul IV și a urmat la curs fără

frecvență, ultimii 2 ani de studii.

Arată că a solicitat pârâtei

Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, să-i comunice

motivul exmatriculării, dar aceasta a refuzat să dea curs cererii sale.

Judecătoria sectorului 1

București, prin sentința civilă nr. 6382 din 21 iunie 2005, a admis excepția de necompetență materială a acestei instanțe și a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ.

Soluția de declinare a

competenței în favoarea Curții de Apel București, secția de contencios

administrativ, s-a motivat prin aceea că obiectul cererii de chemare în

judecată vizează refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un

drept sau interes legitim, astfel că în speță sunt aplicabile dispozițiile art.

3 pct. 1 C. proc. civ.

Curtea de Apel București, secția

a VIII-a de contencios administrativ, unde cauza a fost înregistrată sub nr. 2746/2005,

a pronunțat sentința civilă nr. 1816 din 8 noiembrie 2005, prin care a respins

excepția necompetenței materiale ridicată de reclamant, a admis excepția lipsei

calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației și Cercetării,

respingând pentru acest motiv, acțiunea față de acest pârât, și a respins, ca

inadmisibilă, acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Universitatea de

Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, ca urmare a admiterii

excepției lipsei procedurii prealabile.

S-a reținut în

considerentele sentinței că excepția necompetenței materiale este nefondată,

pentru că cererea formulată de reclamant este calificată ca fiind o acțiune în

contencios administrativ, deoarece vizează refuzul nejustificat al

autorităților publice pârâte de a da un răspuns cererii reclamantului, Curtea

considerându-se, astfel, competentă a soluționa cererea de chemare în judecată.

S-a considerat a fi întemeiată

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Educației și

Cercetării, nefiind adresată nici o cerere acestuia, de către reclamant și în

plus, nu este un raport de subordonare al celei de-a doua pârâte față de

acesta.

Cât privește excepția lipsei

procedurii prealabile, Curtea a reținut că este întemeiată, întrucât, potrivit

art. 7 din Legea 554/2004, este obligatorie îndeplinirea acestei proceduri,

reclamantul nemulțumit de răspunsul primit, adresându-se direct instanței de

judecată.

Împotriva sentinței a

declarat recurs, reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

și susținând, în esență, că în mod greșit, curtea de apel s-a considerat

competentă material a soluționa cauza, în speță obiectul cererii de chemare în

judecată constituindu-l o obligație de a face, competența aparținând, deci,

unor instanțe de drept comun, și nu uneia de drept administrativ.

Greșit a reținut prima

instanță și faptul că trebuia îndeplinită procedura prealabilă, înainte de a se

adresa instanței, obiectul cererii de chemare în judecată fiind legat de

refuzul pârâtelor de a-i comunica motivul pentru care a fost exmatriculat la

sfârșitul anului III de studii, iar în ce privește lipsa calității procesuale

pasive a Ministerului Educației și Cercetării, iarăși instanța de fond a dat o

rezolvare greșită, admițând această excepție, pentru că acest pârât, în anul 1963, a reconfirmat exmatricularea sa din facultate.

Pe fond, se constată că

soluția acestei instanțe de fond, în loc să oblige Universitatea de Științe

Agricole și Medicină Veterinară să-i comunice motivul exmatriculării, a reținut

simpla afirmație a acesteia, că din evidențele sale nu rezultă cu claritate

motivul exmatriculării.

Intimata Universitatea de

Științe Agronomice și Medicină Veterinară București a formulat întâmpinare,

prin care a solicitat respingerea recursului și menținerea sentinței instanței

de fond, ca fiind legală și temeinică.

Analizând recursul formulat,

prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile legale aplicabile,

Înalta Curte de Casație și Justiție îl va admite, va casa sentința atacată și

va trimite cauza, la aceeași instanță, spre rejudecare.

Excepția necompetenței

materiale a curții de apel a fost rezolvată corect de instanța de fond.

Conform art. 84 C. proc. civ.: „cererea de chemare în judecată sau pentru exercitarea unei căi de atac este valabil

făcută, chiar dacă poartă o denumire greșită”.

Reclamantul și-a întemeiat

cererea pe dispozițiile art. 1075 C. civ., însă instanța nu este ținută de

această calificare juridică, obiectul cererii de chemare în judecată fiind unul

specific acțiunilor de contencios administrativ și încadrându-se în

dispozițiile art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004, conform cărora „se asimilează

actelor administrative unilaterale, și refuzul nejustificat de a rezolva o

cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim, ori după caz, faptul

de a nu răspunde solicitantului în termenul legal”.

Potrivit art. 3 alin. (1) C.

proc. civ., curțile de apel judecă „în primă instanță, procesele și cererile în

materie de contencios administrativ privind actele autorităților și

instituțiilor centrale”.

Cea de-a doua excepție a

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educației și

Cercetării, de asemenea, a fost rezolvată în mod corespunzător.

Însuși reclamantul, în

cererea inițială de chemare în judecată, menționează că s-a adresat

Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară București, să-i

comunice motivul exmatriculării la finele anului III de studiu, și nu Ministerului

Educației și Cercetării.

Așa cum corect reține

instanța de fond, principiul autonomiei universitare exclude un raport de

subordonare al universității, în raport cu ministerul, aceasta având

personalitate juridică și, deci, posibilitatea de a fi parte în proces și a-și

formula apărările necesare.

Cea de-a treia excepție referitoare

la lipsa procedurii prealabile, a fost, însă, rezolvată în mod nelegal, față de

dispozițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Art. 7 din Legea nr. 554/2004,

instituie într-adevăr o procedură prealabilă, în sensul că „înainte de a se

adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se

consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un

act administrativ unilateral, trebuie să solicite autorității publice emitente,

în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau

în parte, a acestuia”.

Or, în speță, ceea ce

reclamă petiționarul, este refuzul nejustificat al autorității pârâte de a rezolva

o cerere referitoare la un drept al său sau la un interes legitim, și anume,

refuzul de a-i comunica motivul exmatriculării sale la finele anului III de

studiu în anul 1958.

În literatura juridică de specialitate

s-a statuat că obligativitatea acestei proceduri prealabile este impusă de lege,

numai în cazul acțiunilor în anularea unui act administrativ, nu și în cazul

acțiunilor întemeiate pe tăcerea administrației sau pe refuzul nejustificat de

rezolvare a cererii. În aceste ultime cazuri, justificarea inutilității

recursului prealabil constă în ceea ce persoana fizică sau juridică nu mai

trebuie supusă încă o dată unui refuz din partea administrației, astfel că

poate intenta direct acțiunea în fața instanței de contencios administrativ.

Așa fiind și cum prima

instanță nu a rezolvat fondul cauzei, se impune admiterea recursului și casarea

sentinței, cauza urmând a fi trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță, în

rejudecare, urmând a fi avute în vedere și criticile reclamantului-recurent

referitoare la fondul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

E.N. împotriva sentinței civile nr. 1816 din 8 noiembrie 2005 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată, cu

trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 aprilie 2006.