ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2010

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 170/CA/2009-PI din 05 octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, învestită prin declinare de Judecătoria Satu Mare, a admis excepția de necompetență materială, și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Oradea și Ministerul Agriculturii și Pădurilor și Dezvoltării Rurale, având ca obiect anulare notă de reziliere, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Satu Mare, contestatoarea Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Oradea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control Silvic și Cinegetic, a formulat contestație împotriva notei de reziliere unilaterală a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare înregistrată la sediul direcției silvice în 28 iulie 2008, solicitând instanței a dispune anularea măsurii dispuse prin aceasta notă de reziliere, respectiv anularea măsurii de reziliere a celor trei contracte de gestionare a fondului de vânătoare, măsură dispusă în baza raportului din 03 iunie 2008 a Direcției Generale de Control Silvic și Cinegetic din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și suspendarea aplicării măsurii stabilite prin nota de reziliere până la soluționarea prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a declinat competența de soluționare a cauzei, având în vedere dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că actul administrativ atacat este emis de o autoritate publică locală. Tribunalul Satu Mare, prin sentința civilă nr. 648/CA din 02 decembrie 2009, a admis excepția de necompetență materială invocată de reclamantă, a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența de soluționare acțiunii și, constatând ivit conflictul negativ competență, a înaintat cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Satu Mare a reținut că actul administrativ a cărui anulare se solicită este emis de către o structură teritorială a unei autorități publice centrale, respectiv de către un inspectorat teritorial.

Din punct de vedere al competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, se constată că legiuitorul a stabilit această competență materială generală în primul rând în funcție de ierarhia organelor administrative, respectiv a autorităților publice, apreciind că verificarea legalității actelor administrative emise de către autoritățile publice aflate în vârful aparatului administrativ se impune a fi făcută de către instanțe judecătorești specializate aflate la rândul lor în vârful ierarhiei instanțelor judecătorești.

Având în vedere și principiul simetriei actelor juridice și cel exprimat în adagiul „cine poate mai mult poate și mai puțin”, Tribunalul a apreciat că verificarea legalității unui act administrativ emis de către o autoritate publică regională/teritorială se impune a fi făcută de către o instanță de judecată „egală sau mai mare în grad”, respectiv de către o Curte de apel, instanță de judecată care are competență funcțională pe raza teritorială a mai multor județe. Înalta Curte, soluționând conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: Contenciosul administrativ este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat. În cauza de față actul atacat îl reprezintă nota de reziliere, care este emis de o autoritate publică locală. Prin urmare, instanța competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Satu Mare, secția contencios administrativ și fiscal. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin Direcția Silvică Satu Mare, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare și pe Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control Silvic Cinegetic București, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.