ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4185/2010

Asupra conflictului negativ

de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 170/CA/2009-PI din 05

octombrie 2009, Curtea de Apel Oradea, învestită prin declinare de Judecătoria Satu

Mare, a admis excepția de necompetență materială, și a declinat competența de soluționare

a acțiunii formulată de reclamanta Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin

Direcția Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu Inspectoratul Teritorial de Regim

Silvic și Vânătoare Oradea și Ministerul Agriculturii și Pădurilor și Dezvoltării

Rurale, având ca obiect anulare notă de reziliere, în favoarea Tribunalului Satu

Mare.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea de apel a reținut că, prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Satu Mare, contestatoarea Regia Naționala a Pădurilor – Romsilva, prin Direcția

Silvică Satu Mare, în contradictoriu cu intimații Inspectoratul Teritorial de Regim

Silvic și Vânătoare Oradea, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin

Direcția Generală de Control Silvic și Cinegetic, a formulat contestație împotriva

notei de reziliere unilaterală a contractelor de gestionare a fondurilor de vânătoare

înregistrată la sediul direcției silvice în 28 iulie 2008, solicitând instanței

a dispune anularea măsurii dispuse prin aceasta notă de reziliere, respectiv anularea

măsurii de reziliere a celor trei contracte de gestionare a fondului de vânătoare,

măsură dispusă în baza raportului din 03 iunie 2008 a Direcției Generale de Control

Silvic și Cinegetic din cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale și

suspendarea aplicării măsurii stabilite prin nota de reziliere până la soluționarea

prezentei contestații, cu cheltuieli de judecată.

Curtea de apel a declinat

competența de soluționare a cauzei, având în vedere dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 și faptul că actul administrativ atacat este emis de

o autoritate publică locală.

Tribunalul Satu Mare,

prin sentința civilă nr. 648/CA din 02 decembrie 2009, a admis excepția de necompetență

materială invocată de reclamantă, a declinat în favoarea Curții de Apel Oradea competența

de soluționare acțiunii și, constatând ivit conflictul negativ competență, a înaintat

cauza Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru soluționarea acestuia.

Pentru a hotărî astfel,

Tribunalul Satu Mare a reținut că actul administrativ a cărui anulare se solicită

este emis de către o structură teritorială a unei autorități publice centrale, respectiv

de către un inspectorat teritorial.

Din punct de vedere al

competenței materiale a instanțelor de contencios administrativ, se constată că

legiuitorul a stabilit această competență materială generală în primul rând în funcție

de ierarhia organelor administrative, respectiv a autorităților publice, apreciind

că verificarea legalității actelor administrative emise de către autoritățile publice

aflate în vârful aparatului administrativ se impune a fi făcută de către instanțe

judecătorești specializate aflate la rândul lor în vârful ierarhiei instanțelor

judecătorești.

Având în vedere și principiul

simetriei actelor juridice și cel exprimat în adagiul „cine poate mai mult poate

și mai puțin”, Tribunalul a apreciat că verificarea legalității unui act administrativ

emis de către o autoritate publică regională/teritorială se impune a fi făcută de

către o instanță de judecată „egală sau mai mare în grad”, respectiv de către o

Curte de apel, instanță de judecată care are competență funcțională pe raza teritorială

a mai multor județe.

Înalta Curte, soluționând

conflictul negativ de competență conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ.,

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Satu Mare,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a ajunge la această

soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate:

Contenciosul administrativ

este definit prin art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, modificată, ca

fiind activitatea de soluționare, de către instanțele de contencios administrativ

competente potrivit legii organice, a litigiilor în care cel puțin una dintre părți

este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea,

după caz, a unui act administrativ, în sensul acestei legi, fie din nesoluționarea

în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare

la un drept sau interes legitim, astfel cum rezultă din prevederile art. 8, care

reglementează obiectul acțiunii judiciare.

Actul administrativ este

actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică

în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naștere, modificând

sau stingând raporturi juridice.

Competența materială a

instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/ 2004 potrivit cărora „Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum

și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 RON se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite,

contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000

RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale

Curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, reglementează competența materială a instanței de contencios

administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile C. proc. civ. în raport

cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul

actului administrativ contestat.

În cauza de față actul

atacat îl reprezintă nota de reziliere, care este emis de o autoritate publică locală.

Prin urmare, instanța

competentă să soluționeze cauza în primă instanță este Tribunalul Satu Mare, secția

contencios administrativ și fiscal.

În consecință, având în

vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin.

(3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Regia Națională a Pădurilor - Romsilva, prin

Direcția Silvică Satu Mare, Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare

și pe Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală de Control

Silvic Cinegetic București, în favoarea Tribunalului Satu Mare, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2010.