ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 589/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 300 din 11 august 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

În baza art. 157

alin. (1) lit. a) raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 cu modificările

ulterioare a recunoscut sentința Judecătoriei de Instrucție nr. 3 din Parla – Audencia

Provincial Madrid, secția 6, din data de 14 februarie 2008, definitivă la data

de 09 februarie 2009 privind pedeapsa de 18 ani și 6 luni închisoare și

pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor de a fi ales în funcții publice

implicând exercițiul autorității de stat pe durata executării pedepsei și a

dispus transferarea condamnatului Ș.C.–cetățean român, într-un penitenciar din

România în vederea continuării executării pedepsei.

A dedus din pedeapsă perioada

15 noiembrie 2006 la zi.

A dispus emiterea mandatului

de executare a pedepsei la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Împotriva acestei sentințe,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă.

Recursul este nefondat.

Analizând legalitatea

și temeinicia sentinței recurate sub aspectul motivelor de recurs invocate cât și

din oficiu conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate celelalte

aspecte de fapt și de drept, Înalta Curte apreciază că recursul declarat de persoana

transferabilă nu este fondat urmând a fi respins ca atare pentru considerentele

ce urmează:

Examinându-se actele și

lucrările dosarului se constată că prin sentința penală nr. 65 din 14 februarie

2008 pronunțată de Judecătoria de Instrucție nr. 3 din Parla – Audiencia Provincial

Madrid, secția 6, definitivă la data de 09 februarie 2009 s-a dispus condamnarea

cetățeanului rămân, Ș.C. la o pedeapsă rezultantă de 18 ani și 6 luni închisoare

pentru săvârșirea unor infracțiuni de agresiune sexuală și trafic de minori.

În fapt, s-a reținut că

la începutul lunii octombrie 2006 a dus-o pe partea vătămată protejată în Spania

sub pretextul oferirii unui loc de muncă ca îngrijitoare, a supus-o prin constrângere

la acte sexuale împotriva voinței sale după ce a introdus-o într-un apartament din

localitatea Alcorcon, după ce i-a luat pașaportul și a constrâns-o să practice prostituția

zilnic, sumele de bani primite de minoră fiind predate condamnatului direct sau

prin intermediul altei persoane care o însoțea pe minoră când aceasta ieșea afară

din casă, amenințând-o că dacă va încerca să fugă sau să contacteze familia îi va

pune viața în pericol, faptele fiind prevăzute și pedepsite conform art. 188

alin. (1) și (3), art. 178, art. 179 și art. 180 alin. (1) și (3) C. pen. spaniol.

Pentru aceste infracțiuni

s-au aplicat două pedepse principale de câte 5 ani închisoare și amendă de 30 de

luni cu o cotă zilnică de 12 euro pentru săvârșirea infracțiunii de prostituție

așa cum este definită în C. pen. spaniol și 13 ani și 6 luni închisoare pentru infracțiunea

de viol așa cum este definită în mod similar infracțiunea și în C. pen. spaniol

fiind aplicată și pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a ocupa și exercita

funcții publice pe perioada executării pedepsei principale.

Așa cum s-a arătat, faptele

săvârșite de persoana transferabilă au fost încadrate de autoritățile spaniole în

dispozițiile art. 188 alin. (1) și (3), art. 178, art. 179 și art. 180 alin.

(1) și (3) C. pen. spaniol.

Faptele reținute în sarcina

condamnatului sunt incriminate ca infracțiuni și de legea penală a Statului Român,

acestea realizând conținutul constitutiv al infracțiunilor de trafic de minori prev.

de art. 13 alin. (1) și (2) din Legea nr. 678/2001, pedepsită cu pedeapsa închisorii

de la 7 la 18 ani și respectiv viol, infracțiune prev. de art. 197 alin. (1) C.

pen. și pedepsită cu închisoare de la 1 la 10 ani.

Situația de fapt descrisă

este pedepsită inclusiv de legea penală română cu pedeapsa de până la 18 ani închisoare,

chiar dacă într-un mod diferit de cuantumul pedepselor prevăzute de C. pen. spaniol.

În raport de situația

de fapt reținută în hotărârea definitivă de condamnare, se constată îndeplinită

condiția dublei incriminări prevăzută de Legea nr. 302/2004, cu modificările aduse

prin Legea nr. 222/2008 și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția Europeană asupra

transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983.

Legea penală română nu

prevede pedeapsa mai mare de 10 ani închisoare pentru infracțiunea de viol prevăzută

de art. 197 alin. (1) C. pen., deși pentru această infracțiune autoritățile spaniole

i-au aplicat condamnatului pedeapsa de 13 ani și 6 luni închisoare.

Se constată că pentru

cealaltă infracțiune concurentă, cea de trafic de persoane, legea penală română

prevede pedeapsa închisorii de la 7 la 18 ani, astfel încât chiar dacă condamnatului

i s-a aplicat pentru această infracțiune o pedeapsă de 5 ani închisoare, mai mică

decât minimul special prevăzut de legea română, cuantumul total al pedepselor aplicate

este situat în limitele prevăzute de legea română, legalitatea calculului pedepselor

fiind analizată prin raportare la pedeapsa rezultantă, căci infracțiunile au fost

judecate unitar iar pedeapsa aplicată și dată spre executare este unică fiind legală

și potrivit prevederilor C. pen. român.

Executarea pedepsei de

18 ani și 6 luni închisoare a început la data de 15 noiembrie 2006 pedeapsa fiind

considerată ca executată la data de 06 mai 2020, potrivit datelor primite de la

autoritățile spaniole.

Dispozițiile C. pen. spaniol

prevăd și posibilitatea acordării liberării condiționate, posibilitate recunoscută

și de legiuitorul român de care condamnatul nu a beneficiat până în acest moment.

În ceea ce privește pedeapsa

accesorie, Înalta Curte constată că nu există nici o incompatibilitate de executare

și a acesteia alături de pedeapsa principală a închisorii, însă constată că în ceea

ce privește pedeapsa privind amenda, autoritățile spaniole nu au solicitat în mod

explicit recunoașterea și executarea și a acestei dispoziții din sentința penală

de condamnare, astfel încât față de această împrejurare, prima instanță nu a dispus

recunoașterea și a acestei sancțiuni, care nu este oricum prevăzută de legea penală

română, care recunoaște doar amenda penală și respectiv pe cea administrativă, în

măsura dispunerii achitării întemeiate pe dispozițiile legale prev.de art. 10

lit. b

1

) C. proc. pen., astfel încât Curtea a apreciat corect că cele

30 de luni amendă cu o cotă zilnică de 12 euro nu sunt compatibile cu dispozițiile

legale române și în lipsa solicitării exprese de executare a acestora, Curtea nici

nu au fost convertite potrivit dispozițiilor penale române.

În ceea ce privește pedeapsa

complementară prevăzută de legea penală română pentru infracțiunile care au atras

condamnarea, se constată că, prin sentința de condamnare nu s-au aplicat astfel

de pedepse astfel încât, reținând că nu poate fi recunoscută sentința decât în limitele

solicitării și fără a se putea crea o situație mai grea persoanei transferate prin

conversiune, chiar dacă aceste pedepse sunt obligatorii potrivit legislației române

pentru infracțiunile săvârșite, nu vor fi aplicate.

Înalta Curte constată

că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate,

prevăzute de Legea nr. 302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea

prin care i-a fost aplicată pedeapsa de 18 ani și 6 luni închisoare este definitivă,

la data primirii cererii de transferare condamnatul mai avea de executat peste 6

luni din durata pedepsei, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie

infracțiuni potrivit legii penale a statului român, condamnatul consimțind la transfer.

În consecință, având în

vedere considerentele expuse, Înalta Curte constată că recursul formulat de condamnatul

persoană transferabilă Ș.C. nu este fondat, iar în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. îl va respinge ca atare.

Văzând și dispozițiile

art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă Ș.C. împotriva sentinței

penale nr. 300 din 11 august 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul condamnatul

persoană transferabilă la plata sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 24 februarie 2012.