ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2281/2012

Asupra recursului de

față ;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele :

Prin sentința penală nr. 279/F din 29 iunie

2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 162

raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea

formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

S-a recunoscut sentința

penală nr. 354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data

de 17 septembrie 2009 (executorie), prin care s-a dispus condamnarea

inculpatului M.E.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la

sufragiu pasiv și suspendarea din funcția publică.

S-a dispus

transferarea condamnatului M.E.I. din penitenciarul din Regatul Spaniei într-un

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4

închisoare, respectând felul și durata acesteia (astfel cum a fost stabilită

spre executare de către autoritățile judiciare spaniole), cu interzicerea, ca

pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a

II-a și lit. b) C. pen. român (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau

în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând

exercițiul autorității de stat).

S-a dedus din

pedeapsa închisorii reținerile din datele de 04 august 2008 și 12 octombrie

2008, reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 13 octombrie 2008

și până la data de 21 septembrie 2009, precum și perioada executată, începând

cu data de 22 septembrie 2009 și până la zi.

S-a dispus emiterea

unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, la data

rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile

judiciare au rămas în sarcina statului.

Onorariul avocatului

din oficiu, în sumă de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția nr. 182/II/5/2011

din data de 19 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a

sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) și art. 150

din Legea nr. 302/2004 (în varianta anterioară republicării acesteia, realizată

la data de 31 mai 2011), în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței

penale nr. 354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data

de 17 septembrie 2009, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile

judiciare din Regatul Spaniei de transferare a condamnatului M.E.I.,

penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani

închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

Analizând sesizarea,

pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare,

în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate

(adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr. 76/1996),

Curtea a constatat următoarele:

Prin sentința penală nr.

354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17

septembrie 2009 (executorie), s-a dispus condamnarea inculpatului M.E.I. la

pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la sufragiu pasiv și

suspendarea din funcția publică, pentru săvârșirea „delictului continuat de

furt prin folosirea forței asupra lucrurilor”, prevăzut de art. 327, art. 328

2

și art. 241 raportate la art. 74 C. pen. spaniol.

În sarcina

inculpatului, s-a reținut săvârșirea următoarelor fapte:

- în intervalul 07

iulie 2008, ora 21:00 - 08 iulie 2008, ora 10:00, a pătruns, prin efracție

(spargerea unui geam), într-o dependință a imobilului proprietatea părții

vătămate A.M.C., situat în localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras

suma de 40 euro, cauzând pagube care au fost evaluate, prin expertiză, la suma

de 120 euro;

- în intervalul 29

iulie 2008, ora 21:00 - 30 iulie 2008, ora 10:30, a pătruns, prin efracție

(spargerea unei uși), într-o dependință a aceluiași imobil, de unde a sustras

patru cartușe de țigări și suma de 50 euro;

- în ziua de 08

septembrie 2008, în intervalul orar 03:00 - 05:00, a pătruns, prin efracție

(spargerea unei ferestre), în locuința părții vătămate L.H.H., situată în

localitatea Banalmadena (Malaga), de unde a sustras suma de 400 euro, o cameră

foto și două telefoane mobile, bunuri care au fost evaluate, prin expertiză, la

suma de 860 euro;

- în ziua de 10

septembrie 2008, în intervalul orar 05:30 – 05:45, a pătruns, prin efracție

(spargerea ușii de la balcon), în locuința părții vătămate C.J.G., situată în

localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras suma de 90 euro, două

laptop-uri, un telefon mobil și un rucsac, bunuri care au fost evaluate, prin

expertiză, la suma de 1.275 euro.

Potrivit

informațiilor comunicate de către autoritățile judiciare spaniole, din pedeapsa

închisorii au fost deduse reținerile din datele de 04 august 2008 și 12

octombrie 2008, precum și reținerea și arestarea preventivă din perioada 13

octombrie 2008 - 21 septembrie 2009, iar executarea pedepsei respective a

început la data de 22 septembrie 2009, urmând a expira, la termen, în data de

09 octombrie 2012.

În raport cu faptele

reținute în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea a constatat că este

îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din

Legea nr. 302/2004 republicată, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția

europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Astfel, faptele respective

au corespondent în legea penală română, acestea întrunind elementele

constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208

alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și

pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani.

Felul și durata

pedepsei închisorii, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea

de condamnare a instanței spaniole, sunt compatibile cu legea penală română,

conform normei de incriminare anterior menționate și dispozițiilor art. 53 pct.

1 lit. b) C. pen.

Prin declarația din

data de 05 noiembrie 2009, condamnatul (încarcerat în Centrul Penitenciar din

Malaga) și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un

penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă M.E.I., care a

solicitat casarea acesteia întrucât a renunțat la manifestarea de voință

privind transferarea într-un penitenciar din România.

Recursul este

neîntemeiat.

Înalta Curte,

analizând sentința primei instanțe atât prin prisma recursului declarat, cât și

conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele,

apreciază că aceasta este legală și temeinică.

Din actele și

lucrările dosarului rezultă că, prin declarația din data de 5 noiembrie 2009, condamnatul,

încarcerat în Centrul Penitenciar din Malaga, și-a exprimat consimțământul în vederea

transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea

executării pedepsei închisorii.

O declarație similară

a fost făcută de către condamnat și la data de 1 septembrie 2010, aceasta fiind

autentificată sub nr. C-8325/9984 de către Consulatul General al României la

Sevilla, care a întocmit și un referat privind situația sa socială și familială,

din care rezultă că familia sa se află în România și că nu este vizitat de

către niciun membru al familiei la penitenciar.

În cursul judecății

cauzei la prima instanță, condamnatul a fost legal citat la locul de deținere,

neexprimându-și vreo poziție din care să rezulte că nu este de acord cu

transferarea.

În aceste condiții,

hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect s-a avut în

vedere consimțământul la transferare al condamnatului, iar împrejurarea că

ulterior, în recurs, condamnatul a revenit asupra acestei manifestări de voință

nu poate conduce la casarea hotărârii.

În consecință, Înalta

Curte, în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge,

ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă.

Conform art. 20 din

Legea nr. 302/2004, onorariul avocatului din oficiu pentru recurent se va plăti

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.E.I. împotriva

sentinței penale nr. 279/ F din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția

I penală.

Onorariul apărătorului desemnat din oficiu,

în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 27 iunie 2012.