ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2281/2012

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr. 279/F din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală, s-au dispus următoarele: În temeiul art. 162 raportat la art. 158 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a admis sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București. S-a recunoscut sentința penală nr. 354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009 (executorie), prin care s-a dispus condamnarea inculpatului M.E.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la sufragiu pasiv și suspendarea din funcția publică. S-a dispus transferarea condamnatului M.E.I.

din penitenciarul din Regatul Spaniei într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 închisoare, respectând felul și durata acesteia (astfel cum a fost stabilită spre executare de către autoritățile judiciare spaniole), cu interzicerea, ca pedeapsă accesorie, a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen. român (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat). S-a dedus din pedeapsa închisorii reținerile din datele de 04 august 2008 și 12 octombrie 2008, reținerea și arestarea preventivă, începând cu data de 13 octombrie 2008 și până la data de 21 septembrie 2009, precum și perioada executată, începând cu data de 22 septembrie 2009 și până la zi.

S-a dispus emiterea unui mandat de executare cu privire la pedeapsa de 4 ani închisoare, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe. Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, s-a suportat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că prin Rezoluția nr. 182/II/5/2011 din data de 19 aprilie 2011, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București a sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art. 149 alin. (4) și art. 150 din Legea nr. 302/2004 (în varianta anterioară republicării acesteia, realizată la data de 31 mai 2011), în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței penale nr. 354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009, ca urmare a cererii înaintate de către autoritățile judiciare din Regatul Spaniei de transferare a condamnatului M.E.I., penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani închisoare, astfel cum a fost stabilită în statul solicitant.

Analizând sesizarea, pe baza documentelor și informațiilor comunicate de către statul de condamnare, în aplicarea Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate (adoptată la Strasbourg în anul 1983 și ratificată de România prin Legea nr. 76/1996), Curtea a constatat următoarele: Prin sentința penală nr. 354/2009, pronunțată de Judecătoria Penală nr. 11 din Malaga la data de 17 septembrie 2009 (executorie), s-a dispus condamnarea inculpatului M.E.I. la pedeapsa de 4 ani închisoare, decăderea din dreptul la sufragiu pasiv și suspendarea din funcția publică, pentru săvârșirea „delictului continuat de furt prin folosirea forței asupra lucrurilor”, prevăzut de art. 327, art. 328 2 și art. 241 raportate la art. 74 C. pen.

spaniol.

În sarcina inculpatului, s-a reținut săvârșirea următoarelor fapte: - în intervalul 07 iulie 2008, ora 21:00 - 08 iulie 2008, ora 10:00, a pătruns, prin efracție (spargerea unui geam), într-o dependință a imobilului proprietatea părții vătămate A.M.C., situat în localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras suma de 40 euro, cauzând pagube care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 120 euro; - în intervalul 29 iulie 2008, ora 21:00 - 30 iulie 2008, ora 10:30, a pătruns, prin efracție (spargerea unei uși), într-o dependință a aceluiași imobil, de unde a sustras patru cartușe de țigări și suma de 50 euro; - în ziua de 08 septembrie 2008, în intervalul orar 03:00 - 05:00, a pătruns, prin efracție (spargerea unei ferestre), în locuința părții vătămate L.H.H., situată în localitatea Banalmadena (Malaga), de unde a sustras suma de 400 euro, o cameră foto și două telefoane mobile, bunuri care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 860 euro; - în ziua de 10 septembrie 2008, în intervalul orar 05:30 – 05:45, a pătruns, prin efracție (spargerea ușii de la balcon), în locuința părții vătămate C.J.G., situată în localitatea Torremolinos (Malaga), de unde a sustras suma de 90 euro, două laptop-uri, un telefon mobil și un rucsac, bunuri care au fost evaluate, prin expertiză, la suma de 1.275 euro.

Potrivit informațiilor comunicate de către autoritățile judiciare spaniole, din pedeapsa închisorii au fost deduse reținerile din datele de 04 august 2008 și 12 octombrie 2008, precum și reținerea și arestarea preventivă din perioada 13 octombrie 2008 - 21 septembrie 2009, iar executarea pedepsei respective a început la data de 22 septembrie 2009, urmând a expira, la termen, în data de 09 octombrie 2012. În raport cu faptele reținute în hotărârea definitivă de condamnare, Curtea a constatat că este îndeplinită condiția dublei incriminări, prevăzută de art. 143 lit. e) din Legea nr. 302/2004 republicată, precum și de art. 3 pct. 1 lit. e) din Convenția europeană asupra transferării persoanelor condamnate.

Astfel, faptele respective au corespondent în legea penală română, acestea întrunind elementele constitutive ale infracțiunii continuate de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) - 209 alin. (1) lit. g), i) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și pedepsită cu închisoare de la 3 la 15 ani. Felul și durata pedepsei închisorii, astfel cum a fost stabilită spre executare prin hotărârea de condamnare a instanței spaniole, sunt compatibile cu legea penală română, conform normei de incriminare anterior menționate și dispozițiilor art. 53 pct. 1 lit. b) C. pen. Prin declarația din data de 05 noiembrie 2009, condamnatul (încarcerat în Centrul Penitenciar din Malaga) și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul persoană transferabilă M.E.I., care a solicitat casarea acesteia întrucât a renunțat la manifestarea de voință privind transferarea într-un penitenciar din România. Recursul este neîntemeiat. Înalta Curte, analizând sentința primei instanțe atât prin prisma recursului declarat, cât și conform art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., sub toate aspectele, apreciază că aceasta este legală și temeinică. Din actele și lucrările dosarului rezultă că, prin declarația din data de 5 noiembrie 2009, condamnatul, încarcerat în Centrul Penitenciar din Malaga, și-a exprimat consimțământul în vederea transferării sale într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei închisorii.

O declarație similară a fost făcută de către condamnat și la data de 1 septembrie 2010, aceasta fiind autentificată sub nr. C-8325/9984 de către Consulatul General al României la Sevilla, care a întocmit și un referat privind situația sa socială și familială, din care rezultă că familia sa se află în România și că nu este vizitat de către niciun membru al familiei la penitenciar. În cursul judecății cauzei la prima instanță, condamnatul a fost legal citat la locul de deținere, neexprimându-și vreo poziție din care să rezulte că nu este de acord cu transferarea. În aceste condiții, hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în mod corect s-a avut în vedere consimțământul la transferare al condamnatului, iar împrejurarea că ulterior, în recurs, condamnatul a revenit asupra acestei manifestări de voință nu poate conduce la casarea hotărârii.

În consecință, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă. Conform art. 20 din Legea nr. 302/2004, onorariul avocatului din oficiu pentru recurent se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul persoană transferabilă M.E.I. împotriva sentinței penale nr. 279/ F din 29 iunie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 27 iunie 2012.