ÎCCJ, Secția penală

Asupra plângerii de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin ordonanța din 10 august 2011 pronunțată în Dosarul nr. 229/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de V.E., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248, art. 264 și art. 323 C. pen., întrucât faptele nu există în materialitatea lor. Pe baza examinării materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele: Prin adresa din 5 februarie 2008 Judecătoria Iași, a sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Iași cu privire la înscrisul intitulat proces-verbal de punere în funcțiune a instalației de utilizare gaze naturale cu care petiționarul B.E.

s-a înscris în fals. Astfel s-a format Dosarul nr. 1729/P/ 2008 soluționat la data de 6 august 2009 prin neînceperea urmăririi penale cu privire la comiterea infracțiunii prev de art. 290 C. pen. Prin sentința penală nr. 717 din 8 martie 2010 Judecătoria Iași, a admis plângerea petiționarului B.E., soluție menținută și de Tribunalul Iași, s-a desființat rezoluția și trimis cauza la parchet în vederea refacerii actelor de cercetare. Cu prilejul audierii petiționarul B.E. a formulat plângere împotriva mai multor persoane printre care a fost nominalizată și numita V.E., procuror general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu grad profesional corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că s-a trimis cauza spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Cauza a fost înregistrată sub nr. 229/P/2011. Prin ordonanța din 10 august 2011 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata V.E. În argumentarea soluției de neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că în acest caz nu au rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către V.E., astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248 1 art. 264 și art. 323 C. pen. Ulterior, la data de 06 septembrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare nr. 2103/11/2/2011, a fost respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică.

S-a reținut în acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 229/P/2011 nu au demonstrat existența unor dovezi care să confirme săvârșirii infracțiunilor de nerespectare a hotărârilor judecătorești și de fals intelectual ori a altei infracțiuni în sarcina făptuitorului T.M. Nemulțumit de soluția adoptată, petentul B.E. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute de art. 278 1 C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 22 august 2011. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele: Plângerea adresată instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care a fost soluționată în cadrul Ministerului Public plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc.

pen. are, între altele, natura juridică a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale. Această plângere, astfel cum a fost reglementată prin art. 278 1 C. proc. pen., de natură a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța, sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după caz, a ordonanței atacate. Cum soluționarea plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar, că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea dispozițiilor legii procesuale. În raport de concluziile pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță una din soluțiile prevăzute de art. 278 1 alin. (8) C. proc. pen. În prezenta cauză se constată că soluția adoptată de parchet față de intimata V.E. este legală și temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc.

pen., împrejurare care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248 si art. 264 și art. 323 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există, nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni. Din examinarea lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de neîncepere a urmăririi penale. Într-adevăr, așa cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire la fapta reclamată de petiționar, magistratul procuror V.E. îndeplinindu- și atribuțiile de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Activitatea de cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior, care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul efectuării urmăririi penale. Pe de altă parte, activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada că și-a exercitat abuziv funcția. în acest sens, în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul plângerii.

în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt, apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale. Drept urmare, nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile C. proc. pen. De altfel, în situația în care petiționarul considera că modul de instrumentare a cauzei de către intimatul procuror denotă o aparență de lipsă de imparțialitate, putea uza de remediile procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278 1 alin. (8) lit. a) C. proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata V.E., rezoluție care va fi menținută. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E Respinge, ca nefondată, plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței din 10 august 2011 adoptată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică. Menține rezoluția atacată. Obligă petentul la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 17 ianuarie 2012.