ÎCCJ, Secția penală

Asupra

plângerii de față;

În baza

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin ordonanța din 10 august 2011

pronunțată în Dosarul nr. 229/P/2011 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică, în temeiul

art. 228 alin. (4), (6) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de V.E., sub aspectul săvârșirii

infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1),

art. 291, art. 246, art. 248, art. 264 și art. 323 C. pen., întrucât faptele nu

există în materialitatea lor.

Pe baza examinării

materialului de urmărire penală s-au reținut următoarele:

Prin adresa

din 5 februarie 2008 Judecătoria Iași, a sesizat Parchetul de pe lângă

Judecătoria Iași cu privire la înscrisul intitulat proces-verbal de punere în

funcțiune a instalației de utilizare gaze naturale cu care petiționarul B.E.

s-a înscris în fals. Astfel s-a format Dosarul nr. 1729/P/ 2008 soluționat la

data de 6 august 2009 prin neînceperea urmăririi penale cu privire la comiterea

infracțiunii prev de art. 290 C. pen.

Prin sentința

penală nr. 717 din 8 martie 2010 Judecătoria Iași, a admis plângerea

petiționarului B.E., soluție menținută și de Tribunalul Iași, s-a desființat

rezoluția și trimis cauza la parchet în vederea refacerii actelor de cercetare.

Cu prilejul

audierii petiționarul B.E. a formulat plângere împotriva mai multor persoane

printre care a fost nominalizată și numita V.E., procuror general adjunct al

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași, cu grad profesional corespunzător

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel că s-a

trimis cauza spre competentă soluționare Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția de urmărire penală și criminalistică.

Cauza a fost

înregistrată sub nr. 229/P/2011. Prin ordonanța din 10 august 2011 s-a dispus

neînceperea urmăririi penale față de intimata V.E. În argumentarea soluției de

neîncepere a urmăririi penale, procurorul a reținut că în acest caz nu au

rezultat indicii care să confirme săvârșirea vreunei fapte penale de către V.E.,

astfel că sunt incidente dispozițiile art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub

aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 26 rap la art. 289 alin. (1),

art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246, art. 248

1

art. 264 și art.

323 C. pen.

Ulterior, la

data de 06 septembrie 2011, prin rezoluția Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție, secția Parchetelor Militare nr. 2103/11/2/2011, a fost

respinsă, ca neîntemeiată, plângerea formulată de petent împotriva soluției

anterior expuse, constatându-se că aceasta este legală și temeinică.

S-a reținut în

acest sens că actele premergătoare efectuare în Dosarul nr. 229/P/2011 nu au demonstrat

existența unor dovezi care să confirme săvârșirii infracțiunilor de nerespectare

a hotărârilor judecătorești și de fals intelectual ori a altei infracțiuni în sarcina

făptuitorului T.M.

Nemulțumit de

soluția adoptată, petentul B.E. s-a adresat cu plângere în condițiile prevăzute

de art. 278

1

C. proc. pen. instanței de judecată competente, respectiv

Înaltei Curți de Casație și Justiție, plângerea fiind înregistrată pe rolul acestei

instanțe la data de 22 august 2011.

Examinând actele

și lucrările dosarului, Înalta Curte reține următoarele:

Plângerea adresată

instanței de judecată competente de către persoana nemulțumită de modul în care

a fost soluționată în cadrul

Ministerului Public

plângerea prevăzută de art. 275-278 C. proc. pen. are, între altele, natura juridică

a unei căi de atac și vizează controlul judecătoresc al soluției de neîncepere a

urmăririi penale sau a ordonanței ori, după caz, a rezoluției de clasare, de scoatere

de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale.

Această plângere,

astfel cum a fost reglementată prin art. 278

1

C. proc. pen., de natură

a da eficiență dispozițiilor art. 21 din Constituția României și art. 13 din Convenția

pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale investește instanța,

sub un prim aspect, cu examinarea legalității și temeiniciei rezoluției sau, după

caz, a ordonanței atacate.

Cum soluționarea

plângerii nu a fost reglementată printr-o procedură specială, aceasta este supusă

regimului căilor ordinare de atac și, ca atare, nu are aptitudinea provocării unui

control judecătoresc în alte condiții decât cele prevăzute de legea procesual penală.

Rezultă, așadar,

că, sesizată cu plângerea menționată, instanța de judecată nu este investită cu

atribuții de urmărire penală, așa încât controlul judecătoresc privește exclusiv

efectuarea actelor premergătoare sau, după caz, a urmăririi penale, cu respectarea

dispozițiilor legii procesuale.

În raport de concluziile

pe care această examinare le impune, cu referire la lucrările din dosarul cauzei

și a oricăror înscrisuri noi prezentate, instanța de judecată competentă pronunță

una din soluțiile prevăzute de art. 278

1

alin. (8) C. proc. pen.

În prezenta cauză

se constată că soluția adoptată de parchet față de intimata V.E. este legală și

temeinică, având în vedere intervenția art. 10 lit. a) C. proc. pen., împrejurare

care a determinat în mod just pronunțarea soluției de neîncepere a urmăririi penale

față de acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. infracțiunilor prev.

de art. 26 rap la art. 289 alin. (1), art. 291 alin. (1), art. 291, art. 246,

art. 248 si art. 264 și art. 323 C. pen., întrucât faptele reclamate nu există,

nefiind conturate indiciile ale săvârșirii acestei infracțiuni.

Din examinarea

lucrărilor dosarului, se constată că în mod corect procurorul a dispus soluția de

neîncepere a urmăririi penale.

Într-adevăr, așa

cum a rezultat din actele premergătoare efectuate în cauză, nu sunt indicii cu privire

la fapta reclamată de petiționar, magistratul procuror V.E. îndeplinindu- și atribuțiile

de serviciu în conformitate cu dispozițiile legale.

Activitatea de

cercetare penală a procurorului este supusă verificării procurorului ierarhic superior,

care poate confirma sau infirma actele și măsurile dispuse de acesta, pe tot parcursul

efectuării urmăririi penale.

Pe de altă parte,

activitatea desfășurată de procurorul învestit cu soluționarea unei plângeri nu

poate constitui prin ea însăși infracțiunea incriminată de legiuitor, prin textul

art. 246 C. pen., atâta timp cât acesta a dispus măsuri legale și nu s-a făcut dovada

că și-a exercitat abuziv funcția.

în acest sens,

în conformitate cu dispozițiile art. 224 alin. (1) C. proc. pen., în vederea începerii

urmăririi penale, poate efectua acte premergătoare, dacă apreciază că se impune

efectuarea unor verificări ale temeiniciei pretinselor fapte reclamate în conținutul

plângerii. în situația în care, raportat la datele și indiciile rezultate din actul

de sesizare, procurorul, ca urmare a propriei percepții asupra situației de fapt,

apreciază că sunt suficiente temeiuri și nu rezultă vreunul din cazurile de împiedicare

a punerii în mișcare a acțiunii penale, poate dispune începerea urmăririi penale.

Drept urmare,

nu se poate reține că procurorul și-ar fi exercitat în mod abuziv atribuțiile de

serviciu, acesta instrumentând actele de urmărire penală în conformitate cu dispozițiile

C. proc. pen.

De altfel, în

situația în care petiționarul considera că modul de instrumentare a cauzei de către

intimatul procuror denotă o aparență de lipsă de imparțialitate, putea uza de remediile

procesuale prevăzute de lege.

Pentru considerentele

expuse, având în vedere că din actele premergătoare efectuate rezultă că intimatul

nu a comis vreo faptă care să atragă răspunderea penală a acestuia, Înalta

Curte, în conformitate cu dispozițiile art. 278

1

alin. (8) lit. a) C.

proc. pen., va respinge ca nefondată plângerea formulată împotriva rezoluției prin

care s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de intimata V.E., rezoluție care

va fi menținută.

În baza art. 192

alin. (2) C. proc. pen., petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat, în sumă de 100 RON, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ș T E

Respinge, ca nefondată,

plângerea formulată de petentul B.E. împotriva ordonanței din 10 august 2011 adoptată

de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de urmărire

penală și criminalistică.

Menține rezoluția

atacată.

Obligă petentul

la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi

17 ianuarie 2012.