ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1331/2011

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin Sentința comercială nr. 2205 din 1 martie 2010 pronunțată în Dosarul nr. 19664/3/2009 al Tribunalului București, secția a VI-a comercială, s-a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității de reprezentant precum și acțiunea formulată de reclamanta B.I.L. Cipru împotriva pârâtei SC U.A.S. SA București. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut în esență că, reclamanta a solicitat în temeiul art. 127 din Legea nr. 31/1990 anularea Hotărârii nr. 40 și a pct. 3 al art. 1 din Hotărârea nr. 39 a Adunării Generale Extraordinare a Acționarilor pârâtei precum și radierea acestor hotărâri, publicarea și menționarea lor în Registrul Comerțului, cu motivarea că acționarul majoritar al SC U.A.S.

SA București, B.T.I., prin mandatar S.B. a aprobat achiziționarea unei creanțe pe care B.G. o deține la SC C.D. SA și relocarea activității de producție pe amplasamentul proprietatea SC C.D. SA. Soluționând cu prioritate conform art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepția lipsei calității de reprezentant invocată de pârâtă, tribunalul, față de înscrisurile depuse la dosar a constatat că aceasta este neîntemeiată respingând-o în condițiile art. 161 alin. (2) C. proc. civ. În privința fondului s-a reținut că prin pct. 3 din art. 1 al Hotărârii AGA din 26 martie 2009 s-a dispus relocarea activității de producție pe amplasamentul proprietatea SC C.D. SA, iar prin Hotărârea AGEA nr. 40 din aceeași dată s-a aprobat achiziționarea de către societatea pârâtă a creanței pe care B.G.

o deține la SC C.D. SA București, împreună cu toate accesoriile și garanțiile care o însoțesc, astfel cum aceasta este înscrisă în tabelul de creanțe al debitoarei SC C.D. SA. În acest context, susținerea reclamantei potrivit căreia hotărârile atacate sunt lovite de nulitate pentru că au fost adoptate cu votul și prin abuzul de majoritate a acționarului majoritar al societății care trebuia să se abțină de la vot în condițiile art. 127 din legea nr. 31/1990 republicată, a fost înlăturată de tribunal cu motivarea că sancțiunea încălcării obligației de abținere de la vot a acționarului cu interese contrare societății este angajarea răspunderii acționarului, fără ca valabilitatea hotărârii adoptată în aceste condiții să fie afectată, în lipsa dovezilor din care să rezulte încălcarea intereselor societății și favorizarea acționarului majoritar în dauna celorlalți acționari.

Pe de altă parte, hotărârile contestate sunt legale și din perspectiva dispozițiilor art. 136 1 din Legea nr. 31/1990 deoarece reclamanta nu a demonstrat încălcarea interesului societar și exercitarea drepturilor cu rea-credință, în condițiile în care adunările s-au desfășurat în prezența acționarilor ce dețin 95.393 88% din capitalul social. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat prin Decizia comercială nr. 382 din 13 octombrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, care după preluarea integrală a considerentelor sentinței arată că dispozițiile art. 127 din Legea nr. 31/1990 instituie doar sancțiunea antrenării răspunderii acționarului care încalcă aceste prevederi legale.

Pe de altă parte, abuzul de majoritate invocat de reclamantă nu a fost probat și totodată ar avea drept consecință nulitatea Hotărârii AGA doar în condițiile în care s-ar fi produs prin încălcarea unor dispoziții legale care să atragă o asemenea sancțiune. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta B.I.L. Nicosia, Cipru, criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., derivate din încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) și 24 din Constituția României, art. 114 și 118 C. proc. civ. respectiv art. 127 din Legea nr. 31/1990. Prima critică vizează încălcarea dreptului la apărare în condițiile în care i s-a respins cererea de acordare a unui termen de judecată pentru comunicarea întâmpinării depusă la dosar cu 5 zile anterior ședinței, dar necomunicată.

În dezvoltarea celui de al doilea motiv de recurs, recurenta invocă faptul că în mod greșit prin decizia recurată s-a reținut că nerespectarea prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990 nu este sancționată cu nulitatea Hotărârii AGA deoarece obligația acționarului care are un interes contrar aceluia al societății de a se abține de la deliberări reprezintă o obligație imperativă, iar răspunderea pentru prejudiciile cauzate societății prin abuzul de majoritate nu exclude posibilitatea anulării Hotărârii AGA prejudiciabile.

De asemenea, arată recurenta, instanța de apel în mod greșit a reținut că achitarea de către pârâtă a unei creanțe pe care un terț o deține la o societate afiliată acționarului majoritar nu este contrară interesului societății, în sensul art. 127 din Legea nr. 31/1990, în condițiile în care pârâta trebuie să respecte și dispozițiile Legii nr. 297/2004 privind piața de capital având obligația potrivit art. 224 din lege de a asigura un tratament egal pentru toți acționarii și nu să avantajeze prin deciziile acționarului majoritar tocmai interesele acestuia în alte societăți comerciale. Detaliind relații de afiliere dintre acționarul majoritar al pârâtei SC U.A.S. SA București și acționariatul SC C.D.

SA, recurenta concluzionează că contrar celor reținute de instanțele anterioare hotărârile atacate au fost adoptate prin abuz de majoritate deoarece s-a aprobat ieșirea unor importante sume de bani din patrimoniul societății pârâte în folosul exclusiv al unei alte societăți controlată de persoane afiliate acționarului majoritar, contrar intereselor SC U.A.S. SA București, hotărârea astfel adoptată fiind lovită de nulitate absolută. Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate și dispozițiile legale anterior menționate, Înalta Curte constată că este nefondat. Astfel, în privința primei critici, deși este real că instanța de apel a respins cererea apelantei reclamante B.I.L. Cipru pentru acordarea unui termen de judecată pentru a lua cunoștință de conținutul întâmpinării comunicate la acel termen, o atare constatare nu este de natură a reține nelegalitatea deciziei deoarece în speță s-a făcut aplicarea art. 156 alin. (2) C. proc.

civ., pronunțarea fiind amânată pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise. Raportat la natura și obiectul litigiului, cererea de amânare a fost justificat respinsă, iar pe de altă parte, prin criticile formulate recurenta nu arată, în concret în ce anume a constat încălcarea dreptului său la apărare. De asemenea, și din perspectiva modului de aplicare a prevederilor art. 127 din Legea nr. 31/1990, decizia recurată este legală. Reglementând conflictul de interese dintre acționar și societate, art. 127 din Legea nr. 31/1990 prevede că acționarul care într-o anumită operațiune are, fie personal, fie ca mandatar al unei alte persoane, un interes contrar aceluia al societății, va trebui să se abțină de la deliberările privind acea operațiune.

Acționarul care contravine acestei dispoziții este răspunzător de daunele produse societății dacă, fără votul său nu s-ar fi abținut majoritatea cerută. Rezultă din conținutul textului legal citat că nerespectarea interdicției instituite de alin. (1) al art. 127 nu atrage nulitate hotărârilor adoptate în aceste condiții ci doar obligarea acționarului aflat în conflict de interese la despăgubiri, dacă prin votul său s-a format majoritatea necesară și societatea a fost prejudiciată. Pe de altă parte, ambele instanțe reținând incidența art. 1169 C. civ. au argumentat corect că reclamanta, deși a susținut, nu a demonstrat încălcarea interesului societar și exercitarea drepturilor cu rea-credință în scopul favorizării acționarului majoritar, astfel încât va fi înlăturată și critica de nelegalitate întemeiată pe prevederile art. 224 din Legea nr. 297/2004.

În acest context se impune precizarea că examinarea probelor din care, potrivit susținerii recurentei, ar rezulta săvârșirea abuzului de majoritate, privește temeinicia deciziei recurate, exclusă a fi cenzurată în conformitate cu art. 304 C. proc. civ. În consecință, recursul reclamantei este nefondat și va fi respins ca atare în conformitate cu art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta B.I.L. Cipru împotriva Deciziei comerciale nr. 382 din 13 octombrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 martie 2011.